„Mântuitorul vorbește lumii, prezentând lumea în care trăiește. El a educat caracterul apostolilor, al celor care erau împreună cu El și educă constant, prin parabole, caracterul nostru.”: a spus Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, în cuvântul de învățătură adresat duminică, 13 octombrie a.c., la Sfânta Liturghie celebrată în Catedrala „Sf. Nicolae” din Oradea, la care au luat parte alături de credincioșii locului, participanții la Adunarea Generală Națională a Asociației Generale a Românilor Uniţi Greco-Catolici (AGRU), desfășurată la Oradea în perioada 11-13 octombrie a.c..
Pornind de la Pilda Semănătorului din Evanghelia duminicii a XXI-a după Rusalii (Lc 8, 5-15), episcopul de Oradea a scos în evidență stilul pedagogic al lui Isus care prin aceste parabole „prezintă realitatea, dar în același timp ne prezintă așa zisa «logică a paradoxului»”, care, de cele mai multe ori scandalizează. Face aceasta, „tocmai pentru a ne deschide o altă perspectivă”, a subliniat PS Virgil:
„Această «logică a paradoxului» dezorientează pentru a reorienta, pentru a reuși să transforme. Și reușește într-adevăr aceasta, căci vedem că apostolii lasă totul și merg după El. Noi, lăsăm totul și mergem după El? Îi avem ca model pe episcopii greco-catolici martiri care au ajuns în pușcărie, au acceptat palma și pe obrazul celălalt, și au dobândit Împărăția Cerurilor. Ca și creștini, înțelegem că lumea poate să fie privită și altfel decât cum ni se prezintă, de cum o vedem. Dincolo de tot ceea ce ne oferă societatea actuală – a continuat episcopul – noi putem fi noi înșine. Atunci, cu adevărat am ascultat Cuvântul și L-am înțeles. Creștinul poate să intervină pentru a schimba logica acestei lumi. Nu trebuie să încerce să schimbe lumea, ci să se schimbe pe el însuși. Atunci va transmite cu adevărat ceva, în logica Evangheliei, în logica Domnului, în logica Cuvântului.”
„Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa” citim în Evanghelie. A ieșit Domnul și a împrăștiat Cuvântul, însă terenul a fost foarte variat. Deși a fost eficient într-o singură parte, Isus Cristos L-a transmis tuturor, a subliniat păstorul Eparhiei de Oradea:
„Omul, se opune adesea Cuvântului pentru că îl scandalizează – a remarcat PS Virgil – și foarte adesea nu-L acceptă. Ca persoane umane, să ne gândim de câte ori nu am fost sterili la ceea ce ni s-a spus, mai ales când ni s-a vorbit despre Domnul, și nu am reușit să ascultăm nimic? Vedem că unii ascultă în mod superficial: «semințele au căzut lângă drum (…)şi păsările cerului au mâncat-o». Alții, în primul moment au fost entuziasmați de Cuvânt, dar nu a prins rădăcini;acesta «a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală». Alții, ascultă Cuvântul, dar ascultă și sumedenia de cuvinte din jurul nostru, transmise prin toate mijloacele de comunicare actuale care sunt atât de tentante, asemeni spinilor înfloriți: «și alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o». Rămânem printre spini sau rămânem noi înșine, cu identitatea, caracterul și personaliatea noastră?” este întrebarea la care episcopul ne-a invitat să reflectăm, aducându-ne aminte că nouă ne este dat să cunoaştem tainele Împărăţiei lui Dumnezeu. Totul se rezumă la urma urmei la Iubirea pe care Semănătorul o seamănă în sufletul nostru: „această «logică a paradoxului» este mare dacă reușim să o înțelegem pentru noi înșine, în mod personal, și să ne regăsim. El seamănă Iubire, dar noi, ce pământ suntem și ce culegem? Lumii acesteia, îi dăruim iubire sau vânt?”.
Episcopul greco-catolic de Oradea a salutat apoi prezența în Catedrala „Sf. Nicolae” din Oradea a reprezentanților AGRU din toate eparhiile greco-catolice, reuniți în aceste zile la Oradea. PSS Virgil a subliniat cu acest prilej că Acțiunea Catolică din România, din care AGRU face parte, are un rol și un rost foarte important în Biserică, invitându-i pe toți cei prezenți să râmână întotdeauna o lumină care să lumineze în această lume și un dram de sare care să dea savoare vieții:
„Acțiunea Catolică este acțiunea dumneavoastră, a credincioșilor. Reușim cu adevărat să fim acel pământ bun care dă roade însutite? Eu sunt convins că toți cei care fac parte din aceste asociații laicale, între care cea dintâi este ACRO, sunteți pământul cel bun, reușind să percepeți aceste semințe de Iubire într-o altă manieră și să o puneți în practică. Vă mulțumesc că ați fost în aceste zile aici la noi, la Oradea, și că ați încercat să găsiți drumul și calea. (…)Să o rugăm pe Maica Sfântă și Maica Bunului Sfat să ne ajute pe fiecare dintre noi să lucrăm pământul caracterului nostru, să-l facem să devină fertil pentru ca să poată să primească semințele Iubirii Lui Cristos. Amin”.
Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi