„Hristoase Dumnezeul nostru, umple de bucurie și de veselie inimile noastre!”
„Dumnezeu să ne conducă pe calea dragostei faţă de semenii noştri!”
„Iubirea este o forță pentru viață…”
„Cel care ne pretinde să iubim este Cel care a iubit.”
A doua zi a Octavei mondiale de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor s-a desfășurat la Oradea luni, 15 ianuarie a.c., în Biserica Unitariană. La seara de rugăciune au fost prezenți înalții reprezentanți ai Bisericilor Greco-Catolică, Romano-Catolică și Reformată, respectiv Preasfințitul Virgil Bercea, Preasfințitul László Böcskei și János Szabolcs Bogdán, episcop al Episcopiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului, alături de Shaliach-ul David Nagy, împreună cu preoți și pastori aparținând celor opt culte creștine participante în orașul nostru la Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor. Alături de aceștia au participat persoane consacrate, seminariști și enoriași.
Gazda primitoare a acestei seri a fost Părintele Kardos József, paroh al Bisericii Unitariene din Oradea, care i-a întâmpinat pe oaspeți cu un călduros salut, exprimându-și bucuria de „a ne ruga împreună, de a pune accent pe lucrurile care ne unesc și nu pe cele care ne despart. Dumnezeu să ne binecuvânteze, să fie alături de noi, să ne conducă pe calea dreptăţii şi a dragostei faţă de semenii noştri.”
Reprezentanţii cultelor şi comunităţilor creştine din oraşul nostru care se roagă împreună în această perioadă au fost invitaţi să adreseze câte un mesaj. Alături de Preasfinţitul Virgil Bercea, Biserica Greco-Catolică din Oradea a fost reprezentată de Părintele Mihai Tegzeş, Vicar cu pastorația familiei, al cărui mesaj a adus în atenție, în concordanță cu tema Octavei de rugăciune, Misterul Iubirii, cel care este rostit chiar de preoți la sfârșitul celebrării Sfintei Liturghii, sub forma unei rugăciuni de cerere către Dumnezeu-Iubire, Cel pe care Îl întâlnim acolo unde este pace și bucurie: „Plinirea Legii și a Proorocilor însuți fiind, Hristoase Dumnezeul nostru, cel ce ai plinit toată rânduiala părintească, umple de bucurie și de veselie inimile noastre, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”
Predica principală din Biserica Unitariană a revenit Bisericii Penticostale Tabor, prin grija Pastorului Adi Soporan, care a evidențiat în cuvântul adresat că: „Suntem parte a unui exercițiu al Iubirii”, îndemnându-ne „să arătăm că suntem creați de același Dumnezeu, stând legați de țărușul acesta al Iubirii, iubire care este destul de ‘terfelită’ în societatea zilelor noastre. (…) Existența noastră este marcată de o forță întunecată, de un haos moral, care nu apare doar în contexte problematice, doar în zonele rău famate. În fața acesteia, Mântuitorul ne-a arătat o forță care o poate învinge: forța Iubirii adevărate, profunde, care se deranjează, care pleacă să cerceteze, care este autentică, se ridică, se coboară, caută și salvează în cele din urmă. Iubirea este o forță pentru viață! În mod paradoxal, «pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El» (2 Cor 5,21). El se coboară inclusiv la cel care nu merită, pentru a-l ridica din gura păcatului, Iubirea Lui Dumnezeu nefiind o vorbă goală. Iubirea Lui Dumnezeu este concretă, vie.” – a subliniat pastorul, propunând la un exercițiu concret în viața noastră cotidiană:
„Socotiți cât timp petrecem săptămânal folosind telefonul mobil, apoi cât timp ne uităm atenți la soț, la soție, la copii sau pur și simplu la omul din tramvai? Să ne întrebăm cu ce s-ar putea confrunta și eventual să ne rugăm în gând pentru el…Să ne ajute Dumnezeu să ne implicăm și să facem voia Sa, să dăm tot ce putem încât să aprindem flacăra Iubirii în viața cuiva!”.
Toți cei prezenți au rostit împreună rugăciunea „Tatăl Nostru”, în limba maghiară, română și în ebraică, primind apoi binecuvântarea finală. Aducând mulțumiri tuturor celor implicați – oaspeți și gazde, organizatori și participanți –pentru „că ne-am rugat împreună și L-am slujit pe Dumnezeu”, amintim deopotrivă de Colecta comună a cultelor creștine din Oradea – Cutia Albă – care pe parcursul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitate dorește să fie un semn concret de solidaritate creștină, ajutându-i pe cei aflați în nevoie, acolo unde este nevoie. Prin această Colectă comună vor fi susținute în acest an activitățile caritabile ale Centrului Social „Maria Rosa” al Caritas Eparhial Oradea, care oferă o masă caldă persoanelor defavorizate din orașul nostru.
Octava mondială de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor continuă astăzi, de la ora 18.00, în Comunitatea EvreilorMesianici [strada Evreilor deportați nr. 23 (fostă Sucevei)], unde sunteți așteptați cu bucurie fraternă!
Întreg programul inițiativei și materialele fiecărei zile se găsesc pe pagina de Facebook „Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor” dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor din Oradea, care vă stă la dispoziție.
Laura Ologu
Birou Pastoral EGCO