A lăuda pe Dumnezeu și a-I mulțumi pentru toate lucrurile, este mijlocul cel mai puternic pentru a scăpa de îngrijorare, de tristețe și de întuneric.
Marți, 24 octombrie 2023, Grădinița ”Sfânta Inimă a lui Isus” din Zalău a sărbătorit MULȚUMIREA și RECUNOȘTINȚA. Mulțumirea față de Dumnezeu, față de tot ce ne dăruiește în fiecare clipă și Recunoștința față de părinți, bunici, copii și educatori.
A fost ”Sărbătoarea Mulțumirii”, așa că fiecare grupă de copii a încălzit sufletul tuturor celor prezenți prin rugăciune, cântec, poezie și dans. Sărbătoarea a oferit bucurie și pace, zâmbete și îmbrățișări, frumusețe și culoare.
În viață, totul se rezumă la modul în care cultivăm în noi și în urmașii noștri, starea de mulțumire.
”Mulțumește-i lui Dumnezeu pentru fiecare Binecuvântare, chiar dacă este mică sau mare!”
Prof. Claudia Cristea