Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea a efectuat în perioada 7-10 mai 2022 o vizită în comunitatea pastorală din Monza, Italia, la invitația părintelui Enrico, fiind însoțit de Eugen Ivuț, secretarul personal.
În comunitatea pastorală din Monza a fost adusă o statuie a Maicii Domnului din Batnaya, Iraq, statuie distrusă di teroriștii aflată într-un pelerinaj prin Italia.
Duminică 8 mai a fost celebrată Sfânta Liturghie în Parohia Cristos Rege, alături de preoții și credincioșii comunității, oficiindu-se și rugăciunea de consfințire la statuia Maicii Domnului, prilej cu care Preasfințitul Virgil a vorbit celor prezenți despre importanța rugăciunii, dar și despre persecuția Bisericii Greco-Catolice din România.
Duminică seara, a fost momentul întâlnirii cu tinerii Oratoriului pentru un moment de cunoaștere și prietenie.
Au mai fost efectuate vizite la Domul din Monza, care adăpostește coroana Reginei Theodelinda. Cu această coroană au fost încoronați Carol cel Mare, Frederic Barbarosa, Napoleon, Ferdinand de Austria. La Comunitățile din cadrul Institutului Ponfical pentru Misiunile externe, Seminarul precum și ordinul feminin, prezente în mai multe țări Algeria, Bangladesh, Brazilia, Cambogia, Camerun, China, Costa d’Avorio, Filippine, Japonia, Guinea Bissau, India, Italia, Papua Noua Guinee, Thailanda și Statele Unite.
Luni, a fost celebrată o Sfântă Liturghie alături de comunitățile persoanelor consacrate din Monza, la Comunitatea Surorilor Milostivirii din Monza.