Monumentala Biserică cu soare din Vintere a indicat pentru prima dată de la primirea acestui nume și de la binecuvântarea ei de către Preasfințitul Virgil, pe data de 15 august 2021, cu ocazia Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, echinocțiul de toamnă. Pe turnul Bisericii care are venerabila vârstă de 134 de ani, soarele luminează acum pe parcursul nopților, iar sub soare se află cele două echinocții, de primăvară și toamnă, precum și cele două solstiții, de vară și de iarnă. Solstițiile și echinocțiile sunt iluminate doar la datele calendaristice specifice.
Anul acesta echinocțiul de toamnă este pe data de 22 septembrie, orele 22:21, iar acest lucru a fost indicat pe turnul Bisericii prin imaginea iluminată a echinocțiului. Termenul de echinocțiu derivă din latinescu aequinoctium, format din aequus- egal și noctios, nox- noapte. La echinocțiul de toamnă, ziua este egală cu noaptea în orice punct de pe pământ.
După echinocțiul de toamnă, ziua devine tot mai scurtă, iar noaptea tot mai lungă, până la solstițiul de iarnă.
Pr. Dr. Florin Jula