X
Duminica a 29-a după Cincizecime
(a celor zece leproși)
Sfinții Părinți uciși în Sinai și în Rait (+370); Cuviosul Teodul.
14 ianuarie 2024
(V 7; L 10; Ap Coloseni 3,4-11; Ev Luca 17,12-19;
ale Sfinților: Ap. Evr.6,9-12; Ev. Lc. 6,17-23)
Întroptirea Sărbătorii Botezului Domnului.
Vecernia
Ușile Împărătești ale altarului sunt închise. Lumina în biserica este stinsă. Preotul, cu epitrahil, stând în fața Sfintei Mese, rostește cu glas înalt:
Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.
C.: Amin.
Îndată:
Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru.
Cântăreții citesc Psalmul 103, al Creației:
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.
Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină;
Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui;
Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor;
Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe slugile Tale pară de foc;
Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului.
Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape.
De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa.
Se suie munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele.
Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul.
Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape;
Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli.
Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas.
Cel ce adapi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pământul.
Cel ce răsari iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor;
Ca să scoată pâine din pământ şi vinul veseleşte inima omului;
Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte.
Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.
Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor.
Făcut-ai luna spre vremi, soarele şi-a cunoscut apusul său.
Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii;
Puii leilor mugesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor.
Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca.
Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara.
Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.
Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi mari.
Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea.
Toate către Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme.
Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi;
Dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce.
Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului.
Fie gloria Domnului în veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale.
Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă.
Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi.
Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul.
Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.
Și iarăși:
Soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte.
Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!
Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Aliluia, Aliluia, Aliluia!
În acest timp, preotul face trei închinăciuni, în fața Sfintei Mese, și iasă pe ușa dinspre miazănoapte, în fața Ușilor Împărătești și citește, în taină, cele șapte rugăciuni ale vecerniei sau ale luminilor.
Rugăciunea I
Doamne, îndurate și milostive, îndelung-răbdătorule și mult-milostive, ascultă rugăciunea noastră și ia aminte la glasul cererii noastre. Fă cu noi semn spre bine; îndreptează-ne pe calea Ta, ca să umblăm întru adevărul Tău; veselește inimile noastre, ca să ne temem de numele Tău cel sfânt, pentru că mare ești Tu și faci lucruri minunate. Tu singur ești Dumnezeu și nu este nimeni asemenea Ție, Doamne: puternic întru milă și bun întru tărie, spre a ajuta și a mângâia și a mântui pe toți cei ce nădăjduiesc întru numele Tău cel sfânt.
Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea II
Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerți, ci fă cu noi, după bunăvoința Ta, doctorule și vindecătorule al sufletelor noastre. Îndreptează-ne la limanul voii Tale; luminează ochii inimilor noastre spre cunoașterea adevărului Tău; și ne dăruiește cealaltă vreme a zilei de acum și toată vremea vieții noastre în pace și fără de păcat a o petrece, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor sfinților.
Că a Ta este stăpânirea și a Ta este împărăția și puterea și mărirea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea III
Doamne, Dumnezeul nostru, adu-Ți aminte de noi păcătoșii și nevrednicii robii Tăi, când chemăm numele Tău cel sfânt, și să nu ne lași pe noi rușinați în așteptarea milei Tale, ci ne dăruiește, Doamne, împlinirea tuturor cererilor cele spre mântuire. Și ne învrednicește să Te iubim și să ne temem de Tine, din toată inima noastră și să facem întru toate voia Ta.
Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea IV
Cel ce cu cântări fără de tăcere și cu doxologii fără de încetare ești lăudat de Sfintele Puteri, umple gura noastră de lauda Ta, ca să dăm mărire numelui Tău celui sfânt; și ne dă nouă parte și moștenire cu toți cei ce se tem de Tine întru adevăr și păzesc poruncile Tale, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor sfinților Tăi.
Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea V
Doamne, Doamne, Cel ce cu palma Ta cea preacurată cuprinzi toate, care ești îndelung-răbdător cu noi toți și-Ți pare rău de răutățile noastre, adu-Ți aminte de îndurările Tale și de mila Ta. Cercetează-ne întru bunătatea Ta și cu harul Tău dă-ne ca, și în cealaltă vreme a zilei de acum, să scăpăm de uneltirile vicleanului cele de multe feluri, și fără de bântuială păzește viața noastră, cu harul Preasfântului Tău Spirit.
Cu mila și cu îndurările și cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului Tău, cu care ești binecuvântat împreună cu Preasfântul și Bunul și de viață Făcătorul Tău Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea VI
Dumnezeule cel mare și minunat, care cu bunătatea cea nespusă și cu purtarea de grijă cea multă toate le chivernisești și ne-ai dăruit bunătățile Tale cele din lume și ne-ai chezășuit împărăția cea făgăduită, prin bunătățile cele promise nouă; Cel ce ne-ai ajutat și în partea cea trecută a zilei, să fim feriți de tot răul, dăruiește-ne ca și pe cea rămasă să o săvârșim fără de prihană înaintea sfintei Tale măriri, ca să Te lăudăm pe Tine, Dumnezeul nostru, Cel singur bun și de oameni iubitor.
Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea VII
Dumnezeule cel mare și preaînalt, Cel ce singur ai nemurire și locuiești întru lumina cea neapropiată; care ai făcut toată zidirea cu înțelepciune; Cel ce ai despărțit lumina de întuneric și ai pus soarele spre stăpânirea zilei, iar luna și stelele spre stăpânirea nopții; care ne-ai învrednicit pe noi păcătoșii și în ceasul de acum să întâmpinăm fața Ta cu mărturisire și să-Ți aducem lauda cea de seara; Însuți, Iubitorule de oameni, îndreptează rugăciunea noastră ca tămâia înaintea Ta și o primește ca pe o mireasmă cu bun miros. Seara de acum și noaptea ce vine, liniștite dăruiește-ni-le nouă; îmbracă-ne cu armele luminii; mântuiește-ne de frica nopții și de tot lucrul ce umblă întru întuneric. Și ne dăruiește somnul pe care l-ai dat spre odihna neputinței noastre, ferit de toată nălucirea diavolească. Așa, Stăpâne, dătătorule al bunătăților, ca și în așternuturile noastre umilindu-ne, să pomenim noaptea numele Tău, și cu gândul la poruncile Tale luminându-ne, să ne ridicăm întru bucurie sufletească, spre lauda bunătății Tale, aducând rugăciuni și cereri milostivirii Tale, pentru păcatele noastre și ale întreg poporului Tău, pe care, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, întru milă îl cercetează.
Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
După ce cântăreții au terminat de citit Psalmul 103, iar preotul, după ce a terminat de citit în taină rugăciunile vecerniei, de acolo, din fața iconostasului, rostește Ectenia mare.
P.: Cu pace, Domnului să ne rugăm.
C.: Doamne, îndură-Te spre noi.
P.: Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru sfântă biserica aceasta şi pentru cei ce cu credinţă, cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu intră într-însa, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru Sfântul Părinte Papa (N.), pentru Preafericitul Părintele nostru Arhiepiscopul (N.), pentru Preasfinţitul Episcopul nostru (N.), pentru cinstita preoţime şi cea întru Cristos diaconime, pentru tot clerul şi poporul, Domnului să ne rugăm!.
P.: Pentru conducătorii ţării noastre, pentru toţi cei ce deţin autoritate şi pentru oastea ţării, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru ţara noastră, pentru oraşul (satul) acesta, pentru toate oraşele şi satele şi pentru cei ce cu credinţă locuiesc într-însele, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru bună liniştea aerului, pentru înmulţirea roadelor pământului şi pentru timpuri de pace, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru cei ce călătoresc, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei robiţi şi pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru ca să ne mântuim de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm.
P.: Apără, mântuieşte, îndură-Te şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu darul Tău.
P.: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, Doamna noastră de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioară Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Cristos Dumnezeu să o dăm.
C.: Ţie, Doamne.
Exclamaţiunea:
P.: Că Ţie se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
C.: Amin
După ce a terminat de rostit Ectenia mare, preotul intră în Altar, pe ușa dinspre miazăzi și se așează în fața Sfintei Mese. Cântăreții, pe versul de rând 7, cântă primele două versete din Psalmul 140. La versetul: Să se îndrepteze rugăciunea mea…, preotul primește cădelnița, binecuvântează tămâia și cădește Sfânta Masa împrejur, apoi altarul, iasă pe ușa dinspre miazănoapte, cădește iconostasul și întreaga biserică, intrând în altar pe ușa dinspre miazăzi.
Versetele 1 și 2 din Psalmul 140, pe versul de rând 7:
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă! Ia aminte la versul rugăciunii mele, când strig către Tine (Ps 140,1), auzi-mă, Doamne!
Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. Ridicarea mâinilor mele, ardere de seară (Ps 140,2). Auzi-mă, Doamne!
Stihurile următoare se citesc.
Pune Doamne, pază gurii mele şi uşă de îngrădire, împrejurul buzelor mele.
Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele; iar cu oamenii cei care fac fărădelege nu mă voi însoţi cu aleşii lor.
Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra, iar untdelemnul păcătoşilor să nu ungă capul meu; că încă şi rugăciunea mea este împotriva vrerilor lor.
Prăbuşească-se de pe stâncă judecătorii lor. Auzi-se-vor graiurile mele că s-au îndulcit,
Ca o brazdă de pământ s-au rupt pe pământ, risipitu-s-au oasele lor lângă iad.
Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei, spre Tine am nădăjduit, să nu iei sufletul meu.
Păzeşte-mă de cursa care mi-au pus mie şi de smintelile celor ce fac fărădelege.
Cădea-vor în mreaja lor păcătoşii, ferit sunt eu până ce voi trece.
Psalmul 141
Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.
Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune.
Când lipsea dintru mine spiritul meu, Tu ai cunoscut cărările mele. În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursă mie.
Luat-am seama de-a dreapta şi am privit şi nu era cine să mă cunoască. Pierit-a fuga de la mine şi nu este cel ce caută sufletul meu.
Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am: „Tu eşti nădejdea mea, partea mea eşti în pământul celor vii”.
Ia aminte la rugăciunea mea, că m-am smerit foarte. Mântuieşte-mă de cei ce mă prigonesc, că s-au întărit mai mult decât mine.
Se pun Stihirile pe 10.
3 Stihiri ale Învierii, 4 ale lui Anatolie (ale Învierii), pe versul 7 propriu-zis.
Stih: Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău (Ps 141,7a).
Veniţi să ne bucurăm în Domnul, Cel ce a sfărâmat puterea morţii şi a luminat neamul omenesc, împreună cu cei fără de trup, zicând: Ziditorule şi Mântuitorul nostru, mărire Ție.
Stih: Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie (Ps 141,7b).
Cruce și înmormântare ai răbdat, Mântuitorule, pentru noi; şi cu moartea, ca un Dumnezeu, moartea ai omorât. Pentru aceasta, ne închinăm învierii Tale celei de a treia zi. Doamne, mărire Ție.
Stih: Dintru adâncuri am strigat către Tine; Doamne! Doamne, auzi glasul meu! (Ps 129,1).
Apostolii, văzând învierea Ta, Ziditorule, s-au mirat, grăind lauda îngerească: Aceasta este mărirea Bisericii, aceasta este bogăţia împărăţiei. Cel ce ai pătimit pentru noi, Doamne, mărire Ție.
Stih: Fie urechile Tale cu luare aminte la glasul rugăciunii mele (Ps 129,2).
De ai şi fost prins, Hristoase, de către bărbaţii cei fărădelege, dar Tu eşti Dumnezeul meu şi nu mă ruşinez. Bătut ai fost peste spate, dar nu mă lepăd; pe cruce ai fost pironit şi nu tăinuiesc. Întru învierea Ta mă laud, că moartea Ta este viaţa mea. Atotputernice şi iubitorule de oameni, Doamne, mărire Ție.
Stih: De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este îndurarea (Ps 129,3-4).
Prorocia lui David împlinind, mărirea cea părinteasca învăţăceilor, în Sion, o a descoperit Hristos, lăudat și preamărit arătându-se pururea, cu Tatăl şi cu Sfântul Spirit. Mai întâi adică, fără trup ca un Cuvânt, iar mai pe urmă, pentru noi întrupându-se şi omorât fiind ca un om, şi înviind după voia Sa, ca un iubitor de oameni.
Stih: Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu cuvântul Tău, sperat-a sufletul meu în Domnul (Ps 129,5-6a).
Coborâtu-Te-ai la iad, Hristoase, precum ai voit, prădat-ai moartea ca un Dumnezeu şi Domn, şi ai înviat a treia zi, împreună înviind pe Adam din legăturile iadului şi din stricăciune, pe cel ce strigă şi grăieşte: Mărire învierii Tale, Unule, Iubitorule de oameni.
Stih: Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel în Domnul (Ps 129,6b).
În mormânt ai fost pus, ca şi cel ce doarme, Doamne, şi ai înviat a treia zi, ca un puternic, întru tărie, împreună înviind pe Adam din stricăciunea morţii, ca un atotputernic.
Apoi, 3 Stihiri ale Sărbătorii Botezului, vers 2.
Stih: Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El; şi El va mântui pe Israel de toate fărădelegile lui (Ps 129,7-8).
Pe Luminătorul nostru, Care luminează pe tot omul, văzându-L Înaintemergătorul, venind să se boteze, i se bucură sufletul și îi tremură mâna; Îl arată pe El și zice popoarelor: Iată, Cel ce mântuiește pe Israel, Cel ce ne eliberează pe noi din stricăciune. O, Cel ce ești fără de păcat, Hristoase, Dumnezeul nostru, mărire Ție.
Stih: Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L toate popoarele! (Ps 116,1).
Mântuitorul nostru botezându-Se de rob și mărturisit fiind prin venirea Spiritului, oștile îngerești s-au spăimântat văzându-L; iar glas din cer, de la Tatăl, a venit: Acesta, pe care își pune mâna Înaintemergătorul, este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit; Hristoase, Dumnezeul nostru, mărire Ție.
Stih: Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac (Ps 116,2).
Apele Iordanului Te-au primit pe Tine, Izvorul; și Mângâietorul în chip de porumbel S-a coborât; plecatu–și-a creștetul Cel ce a plecat cerurile; strigat-a și a zis lutul către Ziditorul: Pentru ce-mi poruncești fapte mai presus de mine? Eu am trebuință de botezul Tău! O, Cel ce ești fără de păcat, Hristoase, Dumnezeul nostru, mărire Ție.
Mărire…, Şi acum…, Stihira dogmatică, a Născătoarei de Dumnezeu, vers 7.
Maică te-ai cunoscut mai pe sus de fire, Născătoare de Dumnezeu, şi Fecioară ai rămas mai pe sus de cuvânt şi de înţelegere. Și minunea naşterii tale limba nu o poate tâlcui; că neobișnuită fiind zămislirea, Preacurată, necuprins este și chipul naşterii; că unde vrea Dumnezeu, se biruiește rânduiala firii. Pentru aceasta, pe tine toţi știindu-te Maică a lui Dumnezeu, ne rugăm ţie cu deadinsul: Roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.
În timp ce se cântă Stihira dogmatică, se deschid Ușile Împărătești, preotul îmbracă felonul, primește cădelnița, și face Ieșirea. Se oprește în fața Ușilor Împărătești și spune, cu capul plecat, Rugăciunea Intratului:
Seara și dimineața și la amiază Te lăudăm, Te binecuvântăm, îți mulțumim și ne rugăm Ție, Stăpâne al tuturor: îndreptează rugăciunea noastră ca tămâia înaintea Ta, și nu pleca inimile noastre spre cuvinte sau gânduri viclene, ci ne mântuiește de toți cei ce vânează sufletele noastre. Că spre Tine sunt, Doamne, Doamne, ochii noștri, și întru Tine am nădăjduit, să nu ne rușinezi, Dumnezeul nostru.
Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preotul binecuvântează Intratul, spre Sfintele Uși, cădește iconostasul, apoi, după terminarea cântării Stihirii, spune cu glas înalt:
Înțelepciune, drepți!
Strana cântă sau rostește imnul:
Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc, a Celui fără de moarte, a Celui sfânt, a Celui fericit, Isuse Hristoase! Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seara, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Spiritul Sfânt, Dumnezeu. Vrednic eşti în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte!
Când începe să se cânte imnul Lumină lină, se aprind toate luminile în biserică.
Prohimenul şi stihurile zilei, tropar vers 6.
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat! (Ps 92,1a)
Stih 1: Îmbrăcatu-s-a Domnul întru putere şi s-a încins (Ps 92,1b).
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!
Stih 2: Pentru că a întărit lumea care nu se va clinti (Ps 92,2).
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!
Stih 3: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile (Ps 92,7b).
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!
Preotul, din fața Sfintei Mese, rostește Ectenia stăruitoare.
P.: Să zicem toţi, din tot sufletul şi din tot cugetul nostru, să zicem.
C.: Doamne, îndură-Te spre noi.
Doamne atotstăpânitorule, Dumnezeul părinţilor noştri, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi Te îndură spre noi.
Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi Te îndură spre noi.
Încă ne rugăm pentru Sfântul Părinte Papa (N.), pentru Preafericitul Părintele nostru Arhiepsicop (N.), pentru Preasfinţitul Episcopul nostru (N.) şi pentru toţi fraţii noştri cei întru Hristos.
Încă ne rugăm pentru fericiţii şi pururea pomeniţii ctitorii sfintei bisericii acesteia şi pentru toţi cei mai înainte adormiţi, părinţii şi fraţii noştri dreptcredincioşi, care întru cucernicie odihnesc aici şi pretutindenea.
Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea şi iertarea de păcate a robilor lui Dumnezeu, a fraţilor sfintei bisericii acesteia.
Încă ne rugăm pentru cei ce aduc daruri şi fac bine în sfântă şi preacinstită biserica aceasta; pentru cei ce se ostenesc, pentru cei ce cântă şi pentru poporul ce stă de faţă şi aşteaptă de la Tine mare şi multă milă.
P.: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
C.: Amin.
Apoi, rugăciunea:
Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat a ne păzi.
Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit şi noi întru Tine.
Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.
Binecuvântat eşti Stăpâne, înţelepţeşte-mă cu îndreptările Tale.
Binecuvântat eşti, Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale.
Doamne, mila Ta este în veac; lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea.
Că Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie mărire se cuvine, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Ectenia celor șase cereri
P.: Să plinim rugăciunile noastre cele de seara, Domnului.
C.: Doamne, îndură-Te spre noi.
Apără, mântuieşte, îndură-Te şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu darul Tău.
C.: Doamne, îndură-Te spre noi.
P.: Ziua toată, desăvârşit sfântă, cu pace şi fără de păcate, de la Domnul să cerem.
C.: Dă-ne, Doamne.
Înger de pace, credincios îndreptător, păzitor sufletelor şi trupurilor noastre, de la Domnul să cerem.
Milă şi iertare de păcatele şi de greşelile noastre, de la Domnul să cerem.
Cele bune şi de folos sufletelor noastre şi pace lumii, de la Domnul să cerem.
Cealaltă vreme a vieţii noastre în pace şi întru pocăinţă a o săvârşi, de la Domnul să cerem.
Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără de patimă, neînfruntat, cu pace, şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos, de la Domnul să cerem.
Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, Doamna noastră de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioară Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Cristos Dumnezeu să o dăm.
C.: Ţie, Doamne.
P.: Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție măriri înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.
C.: Amin.
P.: Pace tuturor.
C.: Și spiritului tău.
P.: Capetele noastre Domnului să le plecăm.
C.: Ție, Doamne.
Preotul spune, în taină, Rugăciunea plecării capului.
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai plecat cerurile și Te-ai coborât pentru mântuirea neamului omenesc, caută spre robii Tăi și spre moștenirea Ta. Că Ție, Judecătorului celui înfricoșător și iubitor de oameni, și-au plecat capetele și și-au smerit grumajii, robii Tăi, nu de la oameni așteptând ajutorul, ci nădăjduind în mila Ta și dorind după mântuirea Ta. Pe aceștia păzește-i în toată vremea, și în seara de acum și în noaptea ce vine, de tot dușmanul și de toată lucrarea cea potrivnică a diavolului, de cugete deșarte și de gânduri rele.
Apoi, cu glas înalt.
Fie stăpânirea împărăției Tale binecuvântată și preamărită, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.
C.: Amin.
După Ectenia celor șase cereri se cântă îndată Stihirile Stihoavnei, pe tropar vers 7.
Înviat-ai din mormânt, Mântuitorul lumii, şi deodată cu trupul Tău împreună ai ridicat pe oameni, Doamne, mărire Ție.
Stih: Domnul a împărăţit întru podoabă S-a îmbrăcat; îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere şi S-a încins (Ps 92,1).
Celui ce a înviat din morţi şi a luminat toate, veniţi să i ne închinăm; că din tirania iadului ne-a dezlegat prin învierea Sa cea de a treia zi, viaţă dăruindu-ne şi mare milă.
Stih: Pentru că a întărit lumea care nu se va clinti (Ps 92,2).
La iad coborându-Te, Hristoase, moartea ai prădat, şi a treia zi înviind, pe noi împreună ne-ai înviat, pe cei ce preamărim învierea Ta cea atotputernică, Doamne, iubitorule de oameni.
Stih: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile (Ps 92,7b).
Înfricoşător Te-ai arătat, Doamne, în mormânt zăcând, ca şi cel ce doarme; înviind a treia zi, ca un puternic, pe Adam împreună l-ai înviat, pe cel ce strigă: Mărire învierii Tale, Unule, Iubitorule de oameni.
Mărire…, Și acum…, a Sărbătorii, vers 8.
Cel din stearpă, sfeșnicul luminos, văzând pe Soarele cel din Fecioară la Iordan, cerând botez, cu frică și cu bucurie a strigat către Dânsul: Tu mă sfințește, Stăpâne, cu Dumnezeiasca Ta Arătare.
Apoi, se cântă sau se citește Binecuvântarea dreptului Simeon ( Lc 2,29-32) :
Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor și mărire poporului Tău, Israel.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi (de trei ori).
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, îndură-Te spre noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne iartă fărădelegile noastre. Sfinte cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, îndură-Te spre noi (de trei ori).
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta; fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.
P: Că a Ta este împărăţia şi puterea şi mărirea, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
C: Amin.
Troparul Învierii, vers 7.
Stricat-ai cu crucea Ta moartea, deschi-ai tâlharului raiul, plângerea purtătoarelor de mir o ai schimbat, şi Apostolilor Tăi a propovădui le-ai poruncit; că ai înviat, Hristoase Dumnezeule, dăruind lumii mare milă.
Mărire…, Și acum…, al Sărbătorii, vers 1.
În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te; şi Spiritul, în chip de porumb, a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, mărire Ție.
Preotul face Încheierea.
Stând în fața Sfintei Mese, zice: Înțelepciune.
C.: Binecuvântează.
Preotul, din Sfintele Uși, zice:
Cel ce este binecuvântat, Hristos, Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururi și în vecii vecilor.
C.: Amin. Întărește, Dumnezeule, sfânta și dreapta credință a dreptcredincioșilor creștini, și Sfântă Biserica Ta o păzește în veacul veacului.
Preotul, închinându-se spre icoana Maicii Domnului, zice:
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
C.: Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Preotul, închinându-se spre icoana Mântuitorului, zice:
Mărire Ție, Hristoase, Dumnezeul nostru, nădejdea noastră, mărire Ție.
C.: Mărire Tatălui și Fiului și Spiritului Sfânt. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Doamne, îndură-Te spre noi (de trei ori). Părinte, binecuvântează.
Preotul, tot din Sfintele Uși, face Dezlegarea:
Cel ce a înviat din morți, Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale Sfinților cuvioșilor părinți uciși în Sinai și Rait, ale Sfnților și drepților dumnezeieștilor părinți Ioachim și Ana, și ale tuturor sfinților, să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi, ca un bun și de oameni iubitor.
C.: Amin.
Preotul se întoarce spre Sfânta Masă și zice:
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.
C.: Amin.
Utrenia
Utrenia
Preotul, cu epitrahil, stând in fața Sfintei Mese, Ușile Împărătești fiind închise, rostește cu glas înalt:
Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururi și în vecii vecilor.
C.: Amin.
Îndată:
Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru.
Psalmul 19
Să te audă Domnul în ziua necazului şi să te apere numele Dumnezeului lui Iacob. Trimită ţie ajutor din locaşul Său cel sfânt şi din Sion să te sprijinească pe tine. Pomenească toată jertfa ta şi arderea de tot a ta bineplăcută să-I fie. Dea ţie Domnul după inima ta şi tot sfatul tău să-l plinească. Bucura-ne-vom de mântuirea ta şi întru numele Dumnezeului nostru ne vom mări. Plinească Domnul toate cererile tale. Acum am cunoscut că a mântuit Domnul pe unsul Său, cu puterea dreptei Sale. Îl va auzi pe dânsul din cerul cel sfânt al Lui. Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru. Aceştia s-au împiedicat şi au căzut, iar noi ne-am sculat şi ne-am îndreptat. Doamne, mântuieşte pe împăratul şi ne auzi pe noi, în orice zi Te vom chema.
Psalmul 20
Doamne, întru puterea Ta se va veseli împăratul şi întru mântuirea Ta se va bucura foarte. După dorirea inimii lui i-ai dat lui, şi de voia buzelor lui nu l-ai lipsit pe el. Că l-ai întâmpinat pe el cu binecuvântările bunătăţii, pus-ai pe capul lui cunună de piatră scumpă. Viaţă a cerut de la Tine şi i-ai dat lui lungime de zile în veacul veacului. Mare este slava lui întru mântuirea Ta, slavă şi mare cuviinţă vei pune peste el. Că îi vei da lui binecuvântare în veacul veacului, îl vei veseli pe dânsul întru bucurie cu faţa Ta. Că împăratul nădăjduieşte în Domnul şi întru mila Celui Preaînalt nu se va clinti. Află-se mâna Ta peste toţi vrăjmaşii Tăi, dreapta Ta să afle pe toţi cei ce Te urăsc pe Tine. Îi vei pune pe ei ca un cuptor de foc în vremea arătării Tale; Domnul întru mânia Sa îi va tulbura pe ei, şi-i va mânca pe ei focul. Rodul lor de pe pământ îl vei pierde şi sămânţa lor dintre fiii oamenilor. Că au gândit rele împotriva Ta, au cugetat sfaturi care nu vor putea să stea. Că îi vei pune pe ei pe fugă şi cu arcul Tău vei ţinti capul lor. Înalţă-Te, Doamne, întru tăria Ta, cânta-vom şi vom lăuda puterile Tale.
Apoi:
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi (de trei ori).
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, îndură-Te spre noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne iartă fărădelegile noastre. Sfinte cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, îndură-Te spre noi (de trei ori).
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta; fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.
P: Că a Ta este împărăţia şi puterea şi mărirea, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
C: Amin.
Se citesc apoi troparele acestea:
Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește; și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău..
Mărire…
Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruiește-i, Hristoase Dumnezeule. Veselește cu puterea Ta pe binecredincioșii creștini, dăruindu-le lor biruință asupra celui potrivnic, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruință.
Și acum…
Ocrotitoare neînfricată și neînfruntată, nu trece cu vederea, ceea ce ești buna, rugăciunile noastre, întru tot lăudată Născătoare de Dumnezeu. Întărește viața cea de obște a dreptcredincioșilor. Mântuiește pe cei ce i-ai rânduit să conducă, și le dă lor biruință din cer, pentru că ai născut pe Dumnezeu, ceea ce ești singură binecuvântată.
Preotul rostește ectenia:
Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta, ne rugăm Ție, auzi-ne și Te îndură spre noi.
C.: Doamne, îndură-Te spre noi.
Încă ne rugăm pentru Sfântul Părinte Papa (N.), pentru Preafericitul Părintele nostru Arhiepsicop (N.), pentru Preasfinţitul Episcopul nostru (N.).
Încă ne rugăm pentru toți frații noștri, și pentru toți dreptecredincioșii creștini.
Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururi și în vecii vecilor.
C.: Amin. Întru numele Domnului binecuvântează părinte.
Preotul, cu glas înalt:
Mărire Sfintei, Celei de o ființă și de viață făcătoarei și nedespărțitei Treimi, totdeauna, acum și pururi și în vecii vecilor.
C.: Amin.
Cântăreții citesc cei șase psalmi (șasepsalmul sau hexapsalmul).
Mărire întru cei de sus, lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire (de trei ori).
Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta (de două ori).
Psalmul 3
Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se ridică asupra mea; mulţi zic sufletului meu: „Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui! ” Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu. Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui. Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini. Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară. Scoală, Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeul meu, că Tu ai bătut pe toţi cei ce mă vrăjmăşesc în deşert; dinţii păcătoşilor ai zdrobit. A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta.
Și iarăși:
Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini.
Psalmul 37
Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi. Că săgeţile Tale s-au înfipt în mine şi ai întărit peste mine mâna Ta. Nu este vindecare în trupul meu de la faţa mâniei Tale; nu este pace în oasele mele de la faţa păcatelor mele. Că fărădelegile mele au covârşit capul meu, ca o sarcină grea apăsat-au peste mine. Chinuitu-m-am şi m-am gârbovit până în sfârşit, toată ziua mâhnindu-mă umblam. Că şalele mele s-au umplut de ocări şi nu este vindecare în trupul meu. Necăjitu-m-am şi m-am smerit foarte; răcnit-am din suspinarea inimii mele. Doamne, înaintea Ta este toată dorirea mea şi suspinul meu de la Tine nu s-a ascuns. Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a tăria mea şi lumina ochilor mei şi aceasta nu este cu mine. Prietenii mei şi vecinii mei în preajma mea s-au apropiat şi au şezut; şi cei de aproape ai mei departe au stat. Şi se sileau cei ce căutau sufletul meu şi cei ce căutau cele rele mie grăiau deşertăciuni şi vicleşuguri toată ziua cugetau. Iar eu ca un surd nu auzeam şi ca un mut ce nu-şi deschide gura sa. Şi m-am făcut ca un om ce nu aude şi nu are în gura lui mustrări. Că spre Tine, Doamne, am nădăjduit; Tu mă vei auzi, Doamne, Dumnezeul meu, că am zis, ca nu cumva să se bucure de mine vrăjmaşii mei; şi când s-au clătinat picioarele mele, împotriva mea s-au semeţit. Că eu spre bătăi gata sunt şi durerea mea înaintea mea este pururea. Că fărădelegea mea eu o voi vesti şi mă voi îngriji pentru păcatul meu; iar vrăjmaşii mei trăiesc şi s-au întărit mai mult decât mine şi s-au înmulţit cei ce mă urăsc pe nedrept. Cei ce îmi răsplătesc rele pentru bune, mă defăimau, că urmam bunătatea. Nu mă lăsa, Doamne Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine; ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.
Și iarăși:
Nu mă lăsa, Doamne Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine; ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.
Psalmul 62
Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineaţă. Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu, în pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă. Aşa în locul cel sfânt m-am arătat Ţie, ca să văd puterea Ta şi slava Ta.Că mai bună este mila Ta decât viaţa; buzele mele Te vor lăuda. Aşa Te voi binecuvânta în viaţa mea şi în numele Tău voi ridica mâinile mele. Ca de seu şi de grăsime să se sature sufletul meu şi cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea. De mi-am adus aminte de Tine în aşternutul meu, în dimineţi am cugetat la Tine, că ai fost ajutorul meu și întru acoperământul aripilor Tale mă voi bucura. Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta. Iar ei în deşert au căutat sufletul meu, intra-vor în cele mai de jos ale pământului; da-se-vor în mâinile sabiei, părţi vulpilor vor fi. Iar împăratul se va veseli de Dumnezeu; lăuda-se-va tot cel ce se jură întru El, că s-a astupat gura celor ce grăiesc nedreptăţi.
Și iarăși:
În dimineţi am cugetat la Tine, că ai fost ajutorul meu și întru acoperământul aripilor Tale mă voi bucura. Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta.
Mărire…, Și acum…, Aliluia (de trei ori).
Preotul iese din altar și citește ultimele șase rugăciuni ale dimineții, în fața icoanei Domnului Isus Hristos. Cântăreții citesc psalmii următori.
Psalmul 87
Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea Ta. Să ajungă înaintea Ta rugăciunea mea; pleacă urechea Ta spre ruga mea, Doamne, că s-a umplut de rele sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat. Socotit am fost cu cei ce se coboară în groapă; ajuns-am ca un om neajutorat, între cei morți slobod. Ca nişte oameni răniţi ce dorm în mormânt, de care nu ţi-ai mai adus aminte şi care au fost lepădaţi de la mina Ta. Pusu-m-au în groapa cea mai de jos, întru cele întunecate şi în umbra morţii. Asupra mea s-a întărâtat mânia Ta şi toate valurile Tale le-ai adus spre mine. Depărtat-ai pe cunoscuţii mei de la mine, ajuns-am urâciune lor. Închis am fost şi n-am putut ieşi. Ochii mei au slăbit de suferinţă. Strigat-am către Tine, Doamne, toată ziua, întins-am către Tine mâinile mele. Oare, morţilor vei face minuni? Sau cei morți se vor scula şi Te vor lăuda pe Tine? Oare, va spune cineva în mormânt mila Ta şi adevărul Tău în locul pierzării? Oare, se vor cunoaşte întru întuneric minunile Tale şi dreptatea Ta în pământ uitat? Iar eu către Tine, Doamne, am strigat şi dimineaţa rugăciunea mea Te va întâmpina. Pentru ce Doamne, lepezi sufletul meu şi întorci faţa Ta de la mine? Sărac sunt eu şi în osteneli din tinereţile mele, înălţat am fost, dar m-am smerit şi m-am mâhnit. Peste mine au trecut mâniile Tale şi înfricoşările Tale m-au tulburat. Înconjuratu-m-au ca apa toată ziua şi m-au cuprins deodată. Depărtat-ai de la mine pe prieten şi pe vecin, iar pe cunoscuţii mei de ticăloşia mea.
Și iarăși:
Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea Ta. Să ajungă înaintea Ta rugăciunea mea; pleacă urechea Ta spre ruga mea.
Psalmul 102
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui. Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale; pe Cel ce mântuiește din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări; pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale. Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate. Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale. Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv. Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia. Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă, Ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El. Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre. În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El; că El a cunoscut zidirea noastră, adusu–şi-a aminte că ţărână suntem. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori. Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său. Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul, și dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui și îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte. Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui. Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui. Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvântează suflete al meu pe Domnul.
Și iarăși:
În tot locul stăpânirii Lui, binecuvântează suflete al meu pe Domnul.
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e spiritul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit sufletul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Spiritul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Și iarăși:
Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău. (de două ori).
Spiritul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii.
Mărire…, Și acum…, Aliluia (de trei ori). Se fac trei închinăciuni mari.
În timpul rostirii Psalmilor, preotul citește următoarele 12 rugăciuni ale dimineții.
Rugăciunea I
Mulțumim Ție, Doamne Dumnezeul nostru, Care ce ne-ai ridicat din așternuturile noastre și ai pus în gura noastră cuvânt de laudă, ca să ne închinăm și să chemăm numele Tău cel Sfânt; și să ne rugăm îndurărilor Tale, pe care pururea le ai pentru viața noastră. Trimite și acum ajutorul Tău peste cei ce stau înaintea feței măririi Tale celei sfinte și așteaptă de la Tine bogată milă; și le dă lor, ca slujind Ție totdeauna cu frică și cu dragoste, să laude bunătatea Ta cea negrăită. Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstea, și închinăciunea Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea II
Dis de dimineață aleargă sufletul nostru la Tine, Dumnezeul nostru, pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ. Înțelepțește-ne să facem dreptate și sfințenie întru frica Ta; că pe Tine Te mărim, Cel ce ești cu adevărat Dumnezeul nostru. Pleacă urechea Ta și ne auzi pe noi; pomenește Doamne, pe cei ce împreună cu noi sunt de față și se roagă, pe toți pe nume, și-i mântuiește cu puterea Ta; binecuvântează poporul Tău și sfințește moștenirea Ta; pace dăruiește lumii Tale, bisericilor Tale, preoților, conducătorilor noștri, și tot poporului Tău. Că s-a binecuvântat și s-a preamărit preacinstitul și de mare cuviință numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea III
Dis de dimineață aleargă sufletul nostru la Tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile Tale; învață-ne, Dumnezeule dreptatea Ta, poruncile Tale și îndreptările Tale; luminează ochii minții noastre, ca să nu adormim vreodată, în păcate, spre moarte; risipește toată negura de pe inimile noastre; dăruiește-ne soarele dreptății și păzește fără bântuială viața noastră, cu pecetea Sfântului Tău Spirit; îndreptează pașii noștri în calea păcii; dă-ne, să dimineața aceasta și ziua întru bucurie, ca să-Ți înălțăm rugăciunile de dimineață. Că a Ta este stăpânirea și a Ta este împărăția și puterea și mărirea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea IV
Stăpâne Dumnezeule, Cel ce ești sfânt și necuprins, Care ai zis să strălucească lumina întru întuneric, Cel ce ne-ai odihnit în somnul de noapte și ne-ai ridicat spre lauda și ruga bunătății Tale, înduplecându-Te de însăși milostivirea Ta; primește-ne pe noi, cei ce și acum ne închinăm Ție și după putință îți mulțumim și ne dăruiește toate cererile cele spre mântuire; arată-ne pe noi fii ai luminii și ai zilei și moșteni ai bunătăților Tale celor veșnice. Pomenește Doamne, întru mulțimea îndurărilor Tale, și pe tot poporul Tău ce este de față și se roagă împreună cu noi, și pe toți frații noștri care sunt pe uscat, pe mare și în tot locul stăpânirii Tale, care au trebuință de iubirea Ta de oameni; și tuturor dăruiește mila Ta cea mare. Ca mântuiți cu sufletul și cu trupul, pururea stăruind cu îndrăzneală, să preamărim numele Tău cel minunat și binecuvântat, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Rugăciunea V
Vistierule al bunătăților, Izvorule cel nesecat, Părinte sfinte, făcătorule de minuni, atotputernice și atotstăpânitorule, toți ne închinăm și ne rugăm Ție, chemând milele Tale și îndurările Tale, spre ajutorul și paza smereniei noastre. Pomenește, Doamne, pe robii Tăi și primește rugăciunile cele de dimineața ale noastre, ale tuturor, ca o tămâie înaintea Ta, și nu socoti pe nici unul din noi nevrednic; ci pe toți ne păzește cu îndurările Tale. Pomenește Doamne, pe cei ce priveghează și cântă, spre mărirea Ta și a unuia născut Fiului Tău și Dumnezeului nostru și a Sfântului Tău Spirit. Fii lor ajutor și păzitor; primește rugăciunile lor întru cel mai pe sus de ceruri și înțelegătorul Tău altar. Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție mărire înălțăm Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea VI
Mulțumim Ție, Doamne, Dumnezeul mântuirilor noastre, că toate le faci spre binele vieții noastre, pentru ca totdeauna la Tine să privim, la Mântuitorul și Făcătorul de bine al sufletelor noastre; că ne-ai odihnit în vremea nopții ce a trecut și ne-ai ridicat din așternuturile noastre și ne-ai pus la închinarea cinstitului Tău nume. Pentru aceasta ne rugăm Ție, Doamne, dă-ne har și putere, ca să ne învrednicim a cânta Ție cu înțelegere și a Te ruga neîncetat cu frică și cu cutremur, îngrijindu-ne de a noastră mântuire, cu ajutorul Hristosului Tău. Pomenește, Doamne, și pe cei ce strigă către Tine noaptea; auzi-i pe dânșii și-i miluiește; și sfarmă sub picioarele lor pe dușmanii cei nevăzuți și împotrivă luptători. Că Tu ești împăratul păcii și Mântuitorul sufletelor noastre și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea VII
Dumnezeule și Tatăl Domnului nostru IsusHristos, Cel ce ne-ai ridicat din așternuturile noastre și împreună ne-ai adunat la ceasul rugăciunii, dă-ne har spre deschiderea gurii noastre și primește mulțumirile noastre cele după putință, și ne învață dreptățile Tale; pentru că a ne ruga, precum se cuvine, nu știm, de nu ne vei povățui Tu, Doamne, cu Spiritul Tău cel Sfânt. Pentru aceasta ne rugămȚie: ori ce am greșit până în ceasul acesta, cu cuvântul, sau cu lucrul, sau cu gândul, cu voie și fără voie, slăbește, lasă, iartă. Că de Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Că la Tine este mântuirea. Tu ești singur sfânt, ajutător puternic, păzitor al vieții noastre și Ție pururi cântăm. Fie stăpânirea împărăției Tale pururea binecuvântată și preamărită, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea VIII
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai depărtat de la noi trândăvia somnului și cu chemare sfântă împreună ne-ai chemat, ca și noaptea să înălțăm mâinile noastre și să ne mărturisim Ție, după judecățile dreptății Tale, primește rugăciunile noastre, cererile, mărturisirile, slujbele cele de noapte și ne dăruiește, Dumnezeule, credință neînfruntată, nădejde tare, dragoste nefățarnică; binecuvântează intrările și ieșirile, faptele, lucrurile, cuvintele, gândurile noastre; și ne dă să ajungem la începuturile zilei, lăudând, cântând, și binecuvântând bunătatea milei Tale celei negrăite. Că s-a binecuvântat preasfânt numele Tău și s-a preamărit împărăția Ta, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea IX
Strălucește în inimile noastre iubitorule de oameni, Stăpâne, lumina cea nestricăcioasă a cunoașterii Dumnezeirii Tale, și deschide ochii minții noastre, spre înțelegerea evangheliceștilor Tale propovăduiri. Pune în noi frica fericitelor Tale porunci, pentru ca toate poftele trupului călcând, viață sufletească să petrecem, toate cele ce sunt spre bună plăcerea Ta să gândim și să săvârșim. Că Tu ești sfințirea și luminarea noastră și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea X
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce prin pocăință ai dăruit iertare oamenilor și pildă spre cunoașterea păcatelor și a mărturisirii, ne-ai arătat pocăința prorocului David spre iertare, însuți, Stăpâne pe noi cei căzuți în multe și mari greșeli, miluiește-ne după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, curățește fărădelegile noastre. Că Ție am greșit, Doamne, Cel ce știi și cele nearătate și ascunse ale inimilor oamenilor, și care singur ai putere de a ierta păcatele; și inimă curată zidind întru noi și cu spirit stăpânitor întărindu-ne și bucuria mântuirii Tale arătându-ne-o, nu ne lepăda de la fața Ta; ci binevoiește, ca un bun și iubitor de oameni, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă, să-Ți aducem jertfă de dreptate și prinos, întru sfintele Tale altare. Cu mila și cu îndurările și cu iubirea de oameni a unuia născut Fiului Tău, cu care împreună ești binecuvântat, cu preasfântul și bunul și de viață făcătorul Tău Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea XI
Dumnezeule, Dumnezeul nostru, Cel ce ai așezat puteri cuvântătoare și înțelegătoare cu vrerea Ta, pe Tine Te rugăm și înaintea Ta cădem: primește preamărirea noastră, cea după putință, împreună cu a tuturor făpturilor Tale, și ne răsplătește cu darurile cele bogate ale bunătății Tale; că Ție se pleacă tot genunchiul, al celor cerești și al celor pământești și al celor de dedesubt, și toată suflarea și făptura laudă mărirea Ta cea neajunsă, pentru că singur ești Dumnezeu adevărat și mult milostiv. Că pe Tine Te laudă toate puterile cerești, și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea XII
Te lăudăm, îți cântăm, Te binecuvântăm și îți mulțumim, Dumnezeule al părinților noștri, că ne-ai trecut umbra nopții și ne-ai arătat iarăși lumina zilei; ci ne rugăm bunătății Tale: fii milostiv pentru păcatelor noastre și primește rugăciunea noastră întru mare mila Ta; că la Tine scăpăm, la Dumnezeul cel milostiv și atotputernic. Strălucește întru inimile noastre soarele cel adevărat al dreptății Tale; luminează mintea noastră și simțurile toate le păzește, ca umblând ca ziua, cu bunăcuviință în calea poruncilor Tale, să ajungem la viața cea veșnică, pentru că la Tine este izvorul vieții, și să ne învrednicim a ajunge întru desfătarea luminii Tale celei neapropiate. Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preotul rostește Ectenia mare:
P.: Cu pace, Domnului să ne rugăm.
C.: Doamne, îndură-Te spre noi.
P.: Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru sfântă biserica aceasta şi pentru cei ce cu credinţă, cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu intră într-însa, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru Sfântul Părinte Papa (N.), pentru Preafericitul Părintele nostru Arhiepiscopul (N.), pentru Preasfinţitul Episcopul nostru (N.), pentru cinstita preoţime şi cea întru Hristos diaconime, pentru tot clerul şi poporul, Domnului să ne rugăm!.
P.: Pentru conducătorii ţării noastre, pentru toţi cei ce deţin autoritate şi pentru oastea ţării, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru ţara noastră, pentru oraşul (satul) acesta, pentru toate oraşele şi satele şi pentru cei ce cu credinţă locuiesc într-nsele, Domnului să ne rugăm!.
P.: Pentru bună liniştea aerului, pentru înmulţirea roadelor pământului şi pentru timpuri de pace, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru cei ce călătoresc, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei robiţi şi pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru ca să ne mântuim de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm.
P.: Apără, mântuieşte, îndură-Te şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu darul Tău.
P.: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, Doamna noastră de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioară Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
C.: Ţie, Doamne.
Exclamaţiunea:
P.: Că Ţie se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
C.: Amin
După partea de început strana cântă pe melodia troparului versului de rând 7:
Dumnezeu este Domnul și s-a arătat nouă (Ps 117,27a); binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului (Ps 117,26a) (de trei ori).
Se cântă troparele cu care am încheiat vecernia.
Troparul Învierii, vers 7.
Stricat-ai cu crucea Ta moartea, deschi-ai tâlharului raiul, plângerea purtătoarelor de mir o ai schimbat, şi Apostolilor Tăi a propovădui le-ai poruncit; că ai înviat, Hristoase Dumnezeule, dăruind lumii mare milă.
Mărire…, Și acum…, al Sărbătorii, vers 1.
În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te; şi Spiritul, în chip de porumb, a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, mărire Ție.
Apoi, preotul spune Ectenia mică:
Iară și iară, cu pace , Domnului să ne rugăm
C.: Doamne, îndură-Te spre noi.
Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește Dumnezeule, cu darul Tău.
Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, Doamna noastră de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioară Maria, cu toţi sfinţii pomenindu-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
C.: Ţie, Doamne.
Exclamaţiunea:
P.: Că a Ta este stăpânirea, și a Ta este împărăția și puterea și mărirea, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
C.: Amin
După Ectenia mică, prima serie de Sedelne, pe tropar vers 7.
Viaţa în mormânt a zăcut şi pecete de piatră s-a pus; ca pe un împărat adormit ostaşii au străjuit pe Hristos şi îngerii L-au preamărit ca pe un Dumnezeu fără de moarte, şi femeile au strigat: Înviat-a Domnul, dăruind lumii mare milă.
Mărire…,
Cel ce cu înmormântarea Ta cea de trei zile moartea ai prădat, şi pe omul cel decăzut cu învierea Ta cea aducătoare de viaţă l-ai înviat, Hristoase Dumnezeule, ca un iubitor de oameni; mărire Ție.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu.
Pe cel ce s-a răstignit pentru noi şi a înviat, Hristos Dumnezeu, şi a surpat puterea morţii, neîncetat roagă-L, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, să mântuiască sufletele noastre.
Ectenia mică, cu exclamațiunea:
Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururi și în vecii vecilor. Amin.
După Ectenia mică, a doua serie de Sedelne, pe tropar vers 7.
Pecetluit fiind mormântul, Cel ce eşti Viaţa, din mormânt ai răsărit, Hristoase Dumnezeule, şi uşile fiind încuiate, înaintea învăţăceilor ai stătut, Învierea tuturor, Spirit drept printr-înşii înnoindu-ne, după mare mila Ta.
Mărire…,
La mormânt alergând şi cu lacrimi mir aducând, şi ostaşii păzindu-Te pe Tine, Împăratul tuturor, femeile grăit-au întru sine: Cine ne va răsturna nouă piatra? Şi glas fără de trup au auzit, zicând: Înviat-a Îngerul sfatului celui mare, Cel ce a călcat moartea. Atotputernice şi necuprinsule, Doamne, mărire Ție.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu.
Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, limanul şi folositoarea neamului omenesc, că din tine s-a întrupat Răscumpărătorul lumii; că singură eşti maică şi fecioară, pururea binecuvântată şi preamărită; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, pace să se dăruiască la toată lumea.
Îndată Binecuvântările Învierii.
În acest timp, preotul cădește altarul și toată biserica.
Binecuvântat ești, Doamne, învață-mă îndreptările Tale (Ps 118,12).
Adunarea îngerească s-a mirat văzându-Te pe Tine între cei morți socotit fiind, și puterea morții stricând, Mântuitorule, și împreună cu Tine pe Adam ridicându-l, și din iad pe toți slobozindu-i.
Binecuvântat ești, Doamne, învață-mă îndreptările Tale.
Pentru ce miruri, din milostivire, cu lacrimi amestecați, o ucenițelor? Grăit-a îngerul cel ce a strălucit la mormânt, către mironosițe; vedeți voi mormântul și înțelegeți, că Mântuitorul a înviat din mormânt.
Binecuvântat ești, Doamne, învață-mă îndreptările Tale.
Foarte de dimineață mironosițele au alergat la mormântul Tău, tânguindu-se; dar înaintea lor a stat îngerul, și a zis: Vremea tânguirii a încetat, nu mai plângeți, ci spuneți apostolilor Învierea.
Binecuvântat ești, Doamne, învață-mă îndreptările Tale.
Mironosițele femei, cu miruri venind la mormântul Tău, Mântuitorule, au plâns; iar îngerul către dânsele a grăit, zicând: De ce socotiți pe Cel viu cu cei morți? Că a înviat din mormânt ca un Dumnezeu.
Mărire…, a Treimii.
Închinămu-ne Tatălui și Fiului acestuia și Spiritului celui Sfânt, Sfintei Treimi întru o ființă, cu Serafimii strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Doamne.
Și acum…, a Născătoarei.
Pe Dătătorul de viață născându-L, Fecioară, de păcat pe Adam l-ai mântuit și bucurie Evei în locul întristării i-ai dăruit, și pe cei căzuți din viață la aceeași i-a îndreptat, Cel ce s-a întrupat din tine, Dumnezeu și om.
Aliluia, Aliluia, Aliluia. Mărire Ție, Dumnezeule!
Ectenia mică, apoi Ipacoiul versului de rând.
Cel ce ai luat chipul nostru şi cu trupul cruce ai răbdat, mântuieşte-mă cu învierea Ta, Hristoase Dumnezeule, ca un iubitor de oameni.
Treptele, vers 7.
Antifonul I.
Robia Sionului din rătăcire o ai întors; şi pe mine, Mântuitorule, viază-mă, scoţându-mă din robia patimii.
Cel ce seamănă în austru necazuri și postiri cu lacrimi, acela va secera mănunchi de bucurie veşnică, pururea hrănitoare.
Mărire…, Şi acum…,
În Sfântul Spirit este izvorul dumnezeieştilor vistierii, din care este înţelepciunea, înţelegerea, frica. Aceluia laudă, mărire, cinste şi putere se cuvine.
Antifonul II.
De n-ar zidi Domnul casa sufletului, în zadar ne-am osteni; că fără de Acela, nici lucrarea, nici cuvântul nu se împlineşte.
Din rodul pântecelui, Sfinţii, mişcându-se de Spiritul, rodesc învăţături părinteşti ale moștenirii de fii.
Mărire…, Şi acum…
Prin Sfântul Spirit au fiinţă toate; că înaintea tuturor Dumnezeu este, stăpânirea a toate, lumina neapropiată, viaţa tuturor.
Antifonul III.
Cei ce se tem de Domnul, căile vieţii aflând, acum şi pururea se vor ferici cu mărire neamestecată.
Împrejurul mesei tale ca nişte odrasle văzând pe fii tăi, bucură-te şi te veseleşte, aducându-i la Hristos, mai marele păstorilor.
Mărire…, Şi acum…,
În Sfântul Spirit este adâncul darurilor, bogăţia măririi, adânc mare de judecăţi; că întocmai mărit și închinat este cu Tatăl şi cu Fiul.
Prohimen, vers 7.
Scoală-Te, Doamne Dumnezeul meu, înalţă-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârşit! (Ps 9,32)
Stih: Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale (Ps 9,1).
Scoală-Te, Doamne Dumnezeul meu, înalţă-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârşit!
După Exclamaţiune, cântăreții, pe tropar vers 7:
Toată suflarea să laude pe Domnul! (Ps 150,6)
Toată suflarea să laude pe Domnul!
Toată suflarea şi toată făptura să laude numele Domnului!
Lăudaţi pe Domnul din ceruri! (Ps 148,1).
Preotul:
Și pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm.
C.: Doamne, îndură-Te spre noi ( de trei ori).
P.: Înțelepciune, drepți, să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor.
C.: Și spiritului Tău.
P.: Din Sfânta Evanghelie după Ioan (21,1-14; a zecea), citire.
C.: Mărire Ție, Doamne. Mărire Ție.
În vremea aceea, după ce a înviat din morți, Isus S-a arătat iarăşi ucenicilor la Marea Tiberiadei, şi S-a arătat aşa: Erau împreună Simon-Petru şi Toma, cel numit Geamănul, şi Natanael, cel din Cana Galileii, şi fiii lui Zevedeu şi alţi doi din ucenicii Lui. Simon-Petru le-a zis: Mă duc să pescuiesc. Şi i-au zis ei: Mergem şi noi cu tine. Şi au ieşit şi s-au suit în corabie, şi în noaptea aceea n-au prins nimic. Iar făcându-se dimineaţă, Isus a stat la ţărm; dar ucenicii n-au ştiut că este Isus. Deci le-a zis Isus: Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare? Ei I-au răspuns: Nu. Iar El le-a zis: Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla. Deci au aruncat-o şi nu mai puteau s-o tragă de mulţimea peştilor. Şi a zis lui Petru ucenicul acela pe care-l iubea Isus: Domnul este! Deci Simon-Petru, auzind că este Domnul, şi-a încins haina, căci era dezbrăcat, şi s-a aruncat în apă. Şi ceilalţi ucenici au venit cu corabia, căci nu erau departe de ţărm, ci la două sute de coţi, trăgând mreaja cu peşti. Deci, când au ieşit la ţărm, au văzut jar pus jos şi peşte pus deasupra, şi pâine. Isus le-a zis: Aduceţi din peştele pe care l-aţi prins acum. Simon-Petru s-a suit în corabie şi a tras mreaja la ţărm, plină de peşti mari: o sută cincizeci şi trei, şi, deşi erau atâţia, nu s-a rupt mreaja. Isus le-a zis: Veniţi de prânziţi. Şi nici unul din ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: Cine eşti Tu?, ştiind că este Domnul. Deci a venit Isus şi a luat pâinea şi le-a dat lor, şi de asemenea şi peştele. Aceasta este, acum, a treia oară când Isus S-a arătat ucenicilor, după ce a înviat din morţi.
C.: Mărire Ție, Doamne. Mărire Ție.
Preotul poate așeza Sfânta Evanghelie pe tetrapodul din mijlocul bisericii, pentru a fi sărutată de credincioși și cădește Evanghelia.
Cântăreții citesc sau cântă:
Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domn, lui Isus unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă învierea Ta o lăudăm şi o mărim. Că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi, toţi credincioşii, să ne închinăm sfintei învierii lui Hristos. Că iată a venit prin cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat.
Apoi, Psalmul 50:
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai mult decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi spirit drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Spiritul Tău cel sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu spirit stăpânitor întăreşte-mă. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Mântuieşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi adus; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: spiritul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci bineplăcută îţi va fi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
Cântăreții, pe versul 2, propriu-zis:
Mărire…,
Pentru rugăciunile Apostolilor Tăi, Îndurate, curățește mulțimea greșelilor noastre.
Și acum…,
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Îndurate, curățește mulțimea greșelilor noastre.
Apoi, pe versul 6, propriu-zis:
Stih: Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, curățește fărădelegile noastre.
Stihira: Înviind Isus din mormânt, precum a zis mai înainte, ne-a dăruit nouă viața veșnică și mare îndurare.
Preotul rostește Ectenia:
Mântuiește, Dumnezeule poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta; cercetează lumea Ta cu milă și cu îndurări; înalță fruntea creștinilor dreptcredincioși, și trimite peste noi milele Tale cele bogate. Pentru rugăciunile preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci; cu mijlocirile cinstitelor, cereștilor netrupești Puteri; cu rugăciunile cinstitului, măritului proroc înaintemergător și botezător Ioan, pe care îl sărbătorim astăzi; cu ale sfinților, măriților și întru tot lădaților Apostoli; cu ale celor între sfinți părinților noștri și mari dascăli ai lumii și ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu și Ioan Gură de Aur; cu ale celui între sfinți părintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Liciei, făcătorul de minuni; cu ale celui între sfinți părintelui nostru Nichita al Remesianei, apostolul românilor; cu ale sfinților, măriților și bine învingătorilor Mucenici; cu ale preacuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor Părinților noștri; cu ale Cuvioșilor părinți uciși în Sinai și Rait, pe care-i sărbătorim; cu ale sfinților și drepților dumnezeiești părinți Ioachim și Ana, și cu ale tuturor sfinților, rugămu-Te, mult milostive Doamne, auzi-ne pe noi păcătoșii, care ne rugăm Ție, și Te îndură spre noi.
C.: Doamne, îndură-Te spre noi (de trei ori).
Preotul, cu glas înalt:
Cu mila și cu îndurările și cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului Tău, cu care împreună ești binecuvântat, cu preasfântul și bunul și de viață făcătorul Tău Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.
C.: Amin.
Urmează cântarea Canonului.
Catavasia I
Fundul adâncului l-a descoperit, şi pe uscat pe ai Săi i-a trecut, întru acelaşi acoperind pe potrivnici, Domnul cel tare în războaie, că s-a preamărit.
Catavasia III
Domnul, Cel ce dă cârmuitorilor noştri tărie şi înalţă fruntea unşilor Săi, s-a născut din Fecioară şi vine către botez. Deci credincioşii să-I strigăm: Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept fără numai Tu, Doamne.
Ectenia mică, cu Exclamațiunea:
Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururi și în vecii vecilor. Amin.
După Ectenia mică, Ipacoiul Sărbătorii, vers 5:
Când cu arătarea Ta ai luminat toate, atunci marea cea sărată a necredinței a fugit și Iordanul, cel ce curgea, s-a întors, ridicându-ne pe noi la cer. Ci, cu înălțimea dumnezeieștilor Tale porunci, păzește-ne pe noi, Hristoase Dumnezeule, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și ne miluiește.
Catavasia IV
Auzitu-s-a, Doamne, glasul Tău care a zis: Glasul celui ce strigă în pustiu, când ai tunat peste ape multe, mărturisind Fiului Tău, cu totul fiind de faţă; iar prin Spiritul a strigat: Tu eşti Hristos, Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu.
Catavasia V.
Isus, Începătorul vieţii, vine să dezlege osânda lui Adam cei întâi zidit; iar curăţire, ca unui Dumnezeu, netrebuindu-I, pe cel căzut îl curăţeşte în Iordan, întru care, omorând vrajba, dăruieşte pacea, care covârşeşte toată mintea.
Catavasia VI.
Glasul Cuvântului, sfeşnicul luminii, luceafărul mergător înaintea Soarelui, în pustiu strigă tuturor: Pocăiţi-vă şi mai înainte vă curăţiţi; că iată, de faţă stă Hristos, mântuind lumea din stricăciune.
Ectenia mică, cu Exclamațiunea:
Că Tu ești Împăratul păcii și Mântuitorul sufletelor noastre și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
După Ectenia mică, Condacul, pe tropar vers 7.
Nu va mai putea încă stăpânia morţii să ţină legaţi pe oameni, că Hristos a venit, sfărâmând şi dezlegând puterile ei. Legat este iadul. Proorocii cu un glas se bucură, zicând celor cu credinţă: Sosit-a Mântuitorul, ieşiţi credincioşilor la înviere.
Icos
S-au cutremurat cele de dedesubt astăzi, iadul şi moartea, de Unul din Treime; pământul s-a cutremurat şi portarii iadului văzându-Te s-au spăimântat; iar făptura toată, cu prorocii bucurându-se, cântă Ție cântare de biruinţă, Răscumpărătorului nostru Dumnezeu, Celui ce ai stricat acum puterea morţii. Să cântăm şi să strigăm: Pe Adam şi pe cei din Adam, lemnul acesta iarăşi i-a ridicat. Ieşiţi, credincioşilor, la înviere.
Catavasia VII
Pe tinerii cei binecredincioşi care au intrat în cuptorul cel de foc, suflând Spiritul cel răcoritor, şi coborârea dumnezeiescului înger i-a păzit. Deci, în văpaie răcoriţi fiind, cu mulţumire cântau: Prealăudate Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, eşti binecuvântat!
Catavasia VIII
Stih: Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântând, şi să-L preaînălţăm pe Dânsul întru toţi vecii.
Taină minunată a arătat cuptorul Babilonului, care a izvorât rouă. Că în valurile sale vrea să primească Iordanul pe Focul cel netrupesc şi să îngăduie pe Ziditorul, Cel ce se botează cu trupul; pe Care îl binecuvântează popoarele şi îl preaînalţă întru toţi vecii.
Preotul: Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii întru cântări cinstindu-o să o mărim.
Preotul cădeşte altarul şi toată biserica.
Stihurile (Cântarea Mariei: Lc 1,46-55):
Măreşte sufletul meu pe Domnul, şi s-a bucurat spiritul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.
Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimi şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea întru adevăr Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
(Acest tropar se repetă după fiecare stih)
Că a căutat spre smerenia servitoarei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.
Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic, Sfânt să fie numele Lui şi mila Lui, din neam în neam, spre cei ce se tem de El.
Făcut-a tărie cu braţul Său, Domnul, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor.
Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi.
Luat-a pe Israel, slujitorul Său, ca să-şi aducă aminte de mila Sa, precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui, până în veac.
Apoi: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu îndură-te spre noi!
Catavasia IX
Nu se pricepe toată limba a te lăuda după vrednicie, ci se întunecă şi mintea cea mai presus de lume a cânta ţie, de Dumnezeu Născătoare. Însă fiind bună, primeşte credinţa, că şti dragostea noastră cea de Dumnezeu însuflată; că tu creştinilor eşti ocrotitoare, pe tine te mărim.
Ectenia mică, cu Exclamațiunea:
Că pe Tine Te laudă toate Puterile cerești, și Ție mărir înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururi ți în vecii vecilor. Amin.
Apoi Luminătorile, pe melodie specială.
Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru (Ps 98,10c) (de două ori).
Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și vă închinați așternutului picioarelor Lui, că sfânt este (Ps 98,5).
Luminătoarea Învierii (a 10-a).
Marea Tiberiadei, odinioară, pe fiii lui Zevedei, pe Natanael, cu Petru şi cu alţi doi şi pe Toma, i-a avut la pescuire; care după porunca lui Hristos, în partea dreaptă aruncând mrejele, au prins mulţime de peşti. Pe Care Petru cunoscându-L, a înotat către Dânsul. Cărora, a treia oară arătându-se, şi pâine le-a arătat şi peşte pe cărbuni.
Mărire…, Şi acum…, a Sărbătorii.
Arătatu-S-a Mântuitorul, Harul și Adevărul, în apele Iordanului, și pe cei ce erau întru întuneric și în umbră dormeau i-a luminat. Pentru că a venit și S-a arătat Lumina cea neapropiată
Îndată, pe versul 7, propriu-zis, se cântă Stihirile de Laudă, precedate de Stihurile lor.
Toată suflarea să laude pe Domnul (Ps 150,6). Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cei de sus! (Ps 148,1) Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule! (Ps 64,1)
Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El toate puterile Lui (Ps 148,2). Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule! (Ps 64,1)
Se pun Stihirile pe 8, vers 7.
Stih: Ca să facă între ei judecată scrisă. Mărirea aceasta este dată tuturor cuvioşilor Lui (Ps 149,9).
Înviat-a Hristos din morţi, dezlegând legăturile morţii. Binevesteşte, pământule, bucurie mare! Lăudaţi, ceruri, mărirea lui Dumnezeu.
Stih: Lăudaţi-L pe Domnul întru sfinţii Lui; lăudaţi-L întru tăria puterii Lui (Ps 150,1).
Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domn, lui Isus, Cel singur fără de păcat.
Stih: Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui, lăudaţi-L după mulţimea măririi Lui (Ps 150,2).
Învierii lui Hristos închinându-ne nu încetăm; că El ne-a mântuit de fărădelegile noastre; Sfânt este Domnul Isus, Cel ce a arătat învierea.
Stih: Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă, lăudaţi-L în psaltire şi alăută (Ps 150,3).
Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă? Că, pentru noi Dumnezeu este intre oameni; pentru firea cea stricată Cuvântul trup s-a făcut şi a locuit întru noi, pentru cei nemulţămitori, Făcătorul de bine; pentru cei robiţi, Răscumpărătorul; pentru cei ce şedeau întru întuneric, Soarele dreptăţii; pe cruce, Cel fără prihană; în iad, Lumina; în moarte, Viaţa; Învierea pentru cei căzuţi. Către Care să strigăm: Dumnezeul nostru, mărire Ție.
Apoi, 4 stihiri ale Sărbătorii, vers 1.
Stih: Lăudaţi-L pe El în timpane şi hore, lăudaţi-L în strune şi organe (Ps 150,4).
Lumină din lumină a strălucit lumii Hristos, Mântuitorul nostru, Cel ce S-a arătat Dumnezeu. Acestuia popoarelor să ne închinăm.
Stih: Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare, lăudaţi-L în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul! (Ps 150,5-6).
Cum Te vom cinsti după vrednicie Hristoase, noi robii, pe Tine, Stăpânul? Că pe noi pe toți în ape ne-ai înnoit.
Stih: Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul nostru, înalță-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârșit (Ps 9,32).
Tu, Mântuitorul nostru, botezându-Te în Iordan, ai sfințit apele, sub palma slugii plecându-Te, și ai tămăduit patimile lumii. Mare este taina iconomiei Tale, Iubitorule de oameni, Doamne, mărire Ție.
Stih: Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale (Ps 9,1).
Lumina cea adevărată S-a arătat și luminare tuturor se dăruiește. Se botează cu noi Hristos, Cel ce este mai presus de toată curăția. Pune sfințenie în apă și curățire sufletelor se face aceasta. Pământesc lucru este ceea ce se vede și mai presus de ceruri, ceea ce se înțelege. Prin baie este mântuirea, prin apă Spiritul și prin afundare se face înălțarea noastră la Dumnezeu. Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, mărire Ție.
Mărire…, vers 6:
Cu apele Iordanului Te-ai îmbrăcat, Mântuitorule, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină. Și creștetul Ți-ai plecat Înaintemergătorului, Cel ce ai măsurat cerul cu palma, ca să întorci lumea de la înșelăciune, și să mântuiești sufletele noastre.
Și acum…, vers 2:
Astăzi Hristos a venit la Iordan să se boteze. Astăzi Ioan s-a atins de creștetul Stăpânului. Puterile cerești s-au spăimântat, văzând taina preaminunată. Marea a văzut și a fugit; Iordanul văzând s-a întors înapoi; iar noi, cei ce ne-am luminat, strigăm: mărire lui Dumnezeu, Celui ce S-a arătat și pe pământ a fost văzut și lumea a luminat.
Se deschid ușile Împărătești, se aprind toate luminile, iar preotul, îmbrăcat în toate ornatele, stând în fața Sfintei Mese, primind cădelnița și cădind, zice cu glas mare::
Mărire Ție, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina.
Preotul cădește altarul și toată biserica.
Cântăreții: Doxologia mare. Doxologia mare, după buna rânduială, ar trebuie să se cânte pe antifonul versului de rând.
Mărire întru cele de sus, lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
Lăudămu-Te, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, îţi mulţumim Ţie pentru mare mărirea Ta.
Doamne, Împărate, Dumnezeule ceresc, Părinte atotţiitorule, Doamne, Fiule, unule născut, Isuse Cristoase şi Spirite Sfinte.
Doamne, Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Părintelui, Cel ce ridici păcatele lumii: miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii.
Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui şi Te îndură spre noi.
Că Tu eşti unul Sfânt, Tu eşti unul Domn, Isus Cristos: întru mărirea lui Dumnezeu-Tatăl. Amin.
În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.
Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat a ne păzi.
Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul Părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat şi noi întru Tine.
Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Eu am zis: Doamne, miluieşte-mă; vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie.
Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.
Că la Tine este izvorul vieţii: întru lumina Ta vom vedea Lumina.
Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi.
Puterile cerurilor strigă Ție:
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi.
Apoi troparul, pe vers 8:
Înviat-ai din mormânt şi legăturile iadului le-ai rupt; stricat-ai osânda morţii, Doamne, pe toţi din cursele potrivnicului scăpându-i. Arătându-Te pe Tine apostolilor Tăi, i-ai trimis la propovăduire, şi printr-înşii pacea Ta ai dăruit lumii, Unule mult îndurate.
Și troparul Sărbătorii, pe vers 1:
În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te; şi Spiritul, în chip de porumb, a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, mărire Ție.
La liturghie se cântă Antifoanele obișnuite, ale Sărbătorii. De asemenea, Axionul este al sărbătorii Botezului.
Prohimen, vers 7:
Domnul tărie poporului Său va da, Domnul va binecuvânta pe poporul Său cu pace (Ps. 28,11)
Stih: Aduceți Domnului, fii ai lui Dumnezeu, aduceți Domnului mărire și cinste (Ps. 28,1)
Apostolul (Coloseni 3,4-11):
Iar când Hristos, Care este viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru slavă. Drept aceea, omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este închinare la idoli, pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, în care păcate aţi umblat şi voi odinioară, pe când trăiaţi în ele. Acum deci vă lepădaţi şi voi de toate acestea: mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră. Nu vă minţiţi unul pe altul, fiindcă v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui, și v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit, unde nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi Hristos.
Aliluia, vers 7:
Stih 1: Bine este a ne mărturisi Domnului și a cânta numelui Tău, Preaînalte. (Ps. 91,1)
Stih 2: Vrăjmașii Tăi, Doamne, vor pieri și se vor risipi toți cei ce lucrează fărădelegea. (Ps. 91,9)
Evanghelia (Luca 17, 12-19):
În vremea aceea, intrând Isus într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe, și care au ridicat glasul şi au zis: Isuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Isus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând, Isus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.