Sfântul Iustin martirul și filosoful s-a născut în jurul anului 100, la Nablus, vechiul Sichem. A fost crescut în cultura și tradiția păgână primind o educație aleasă la școlile din Alexandria și Efes. Studiile sale l-au făcut să încline când spre stoicism, când spre doctrina pitagoreică sau platonism.A călătorit mult, dar în cele din urmă s-a stabilit la Roma.

Convertirea sa la creștinism este urmarea unei experiențe mistice pe care chiar el o povestește; pe când se plimba pe malul mării i-a apărut alături un bătrân care i-a spus că, prin venirea lui Isus s-au împlinit toate cele anunțate de prorocii Vechiului Testament, iar filosofia Lui este singura adevărată. Consemna Iustin în Dialogul cu iudeul Trifon: „Mie mi s-a aprins deodată un foc în suflet și m-a cuprins o mare dragoste de profeți, ca și de bărbații aceia care au fost prietenii lui Hristos. Şi, gândindu-mă la cuvintele lui, găseam că aceasta este singura filosofie sigură și aducătoare de folos. În felul acesta și pentru aceasta sunt filosof”. Așadar, pentru Iustin, creștinisul este „singura filosofie sigură și folositoare”.

La Roma, Iustin susține o bogată activitate apologetică, literară și misionară. Aici, la Roma, scrie cele două Apologii trimise împăratului și senatului roman, în care apără drepturile oamenilor din toate neamurile și care sunt pe nedrept urâți și persecutați; el condamnă rătăcirea cinstirii idolilor și laudă adevărata cinstire a creștinilor, folosind argumente din Sfintele Scripturi. Tot la Roma scrie și Dialogul cu iudeul Trifon, precum și celelalte opere ale sale.

Pentru că, la Roma, îl înfruntase pe cinicul, imoralul și ignorantul Crescens, un filosof păgân, care îi acuza pe creștini de ateism și de imoralitate fără a-i cunoaște, ura și acuzele acestuia la împărat, au atras condamnarea la moarte a lui Iustin, împreună cu alți șase ucenici de-ai lui, în anul 165.

Sfântul Iustin martirul și filosoful este sărbătorit atât de Biserica Catolică cât și de cea Ortodoxă, la 1 iunie.

Biserica, în rânduielile ei, îl cinstește, îl roagă și îl cântă pe Iustin și pe însoțitorii lui, în termeni poetici și duioși, subliniind curajul și puterea credinței lor: „Când gerul necunoștinței, prin supărările vrăjmașului stăpânea toată făptura și cinstea mulțimea idolilor, atunci voi, măriților mucenici, cu inimă sârguitoare și cu căldura dumnezeieștii credințe, l-ați oprit pe el, vărsându-vă sângele pentru dragostea Celui ce și-a vărsat sângele Său pe Cruce”. (Prima Stihiră de la Doamne, strigat-am…, vers 2)

În aceiași termeni este cântat și elogiat doar Iustin, ca unul care a fost primul mare apologet al credinței creștine: „Cu înțelepciunea dumnezeieștilor tale cuvinte, Iustine, toată Biserica lui Dumnezeu înfrumusețându-se prin strălucirea vieții luminează lumea. Iar pentru vărsarea sângelui primind cunună și înaintea lui Hristos stând împreună cu îngerii, roagă-te neîncetat pentru noi toți” (Condacul, vers 2) sau „Cu înțelepciunea lui Dumnezeu fiind împodobit înțeleptul Iustin, filozofia elinilor prin har o a dovedit ca nebunie, plecând pe aceia să se închine Treimii, cu dreaptă credință strigând: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri” (Cântarea a 7-a din Canon, tropar 3, vers 2).

În Apologia întâia (LXV și LXVI), Sfântul Iustin descrie rânduiala unei Liturghii baptismale, observând practica celor trei Sacramente: Botezul, Pocăința și Euharistia.

Iată descrierea Sfântului Iustin: „În ce ne privește pe noi, după spălarea celui ce crede și care a căzut întru totul de acord cu noi, îl aducem în locul unde se găsesc adunați cei pe care noi îi numim frați, făcând rugăciuni comune pentru noi înșine și pentru cel luminat…încetând rugăciunile, noi ne îmbrățișăm unii pe alții cu sărutarea păcii. Apoi se aduce celui ce prezidează adunarea fraților pâine și un pahar cu vin amestecat cu apă, pe care acesta luându-le, înalță laudă și slavă Părintelui tuturor, în numele Fiului și al Sfântului Spirit și rostește o lungă rugăciune de mulțumire, pentru ca acestea să fie primite de către El. Când a terminat rugăciunile și euharistia, întregul popor care este de față rostește cu glas mare, Amin…După ce întâistătătorul a terminat euharistia…slujitorii aceia care sunt numiți la noi diaconi, dau fiecăruia dintre cei care se găsesc de față să se împărtășească din pâinea și vinul amestecat cu apă, care s-au transformat în euharistie, iar celor ce nu sunt de față, li se duc la casele lor….Nimeni nu poate participa la ea (la euharistie) decât numai cel ce crede că cele propovăduite de noi sunt adevărate și care a trecut prin baia iertării păcatelor și a renașterii, trăind mai departe așa cum ne-a transmis Hristos”.

„După spălarea celui ce crede și care a căzut întru totul de acord cu noi”, este vorba despre cel botezat, care mărturisește aceeași credință;

„Apoi se aduce celui ce prezidează adunarea fraților pâine și un pahar cu vin amestecat cu apă, pe care acesta luându-le, înalță laudă și slavă Părintelui tuturor, în numele Fiului și al Sfântului Spirit și rostește o lungă rugăciune de mulțumire, pentru ca acestea să fie primite de către El”, este vorba de celebrarea Euharistiei; „Lunga rugăciune de mulțumire” este marea Rugăciune euharistică când pâinea și vinul devin Trupul și Sângele lui Hristos.

„Nimeni nu poate participa la ea (la euharistie) decât numai cel ce crede că cele propovăduite de noi sunt adevărate și care a trecut prin baia iertării păcatelor și a renașterii, trăind mai departe așa cum ne-a transmis Hristos”, adică cel care a primit Taina Spovedaniei sau a mărturisirii păcatelor. Acestea erau scrise în jurul anului 150.

Pr. Prof. Ioan Fărcaș