Sfântul Nichifor al Constantinopolului (†829)
2 iunie 2024
(V 4; L 7; Ap Fapte 11,19-30; Ev Ioan 4,5-42)
La Vecernie, sâmbătă seara.
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă! Ia aminte la versul rugăciunii mele, când strig către Tine (Ps 140,1), auzi-mă, Doamne!
Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. Ridicarea mâinilor mele, ardere de seară (Ps 140,2). Auzi-mă, Doamne!
Se pun Stihirile pe 10.
4 Stihiri ale Învierii, vers 4.
Stih: Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău (Ps 141,7a).
Crucii Tale celei făcătoare de viaţă neîncetat închinându-ne, Hristoase Dumnezeule, Învierea Ta cea de a treia zi o mărim; că printr-însa ai înnoit firea omenească cea stricată, Atotputernice, şi suirea la cer ne-ai arătat, ca un bun şi de oameni iubitor.
Stih: Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie (Ps 141,7b).
Osânda lemnului neascultării ai dezlegat-o, Mântuitorule, pe lemnul crucii de bună voie pironindu-Te; şi in iad coborându-Te, Puternice, legăturile morţii, ca un Dumnezeu, le-ai rupt. Pentru aceasta ne închinăm învierii Tale celei din morţi, întru bucurie strigând: Atotputernice, Doamne, mărire Ţie.
Stih: Din adâncuri strig către Tine, Doamne: Doamne, auzi glasul meu! (Ps 129,1).
Porţile iadului le-ai sfărâmat, Doamne, şi cu moartea Ta împărăţia morţii ai stricat; şi neamul omenesc din stricăciune l-ai mântuit, viaţă şi nestricăciune lumii dăruind, şi mare milă.
Stih: Fie urechile Tale cu luare aminte la glasul rugăciunii mele (Ps 129,2).
Veniţi, popoare, să lăudăm Învierea cea de a treia zi a Mântuitorului, prin care din legăturile iadului cele nedezlegate ne-am mântuit, şi nestricăciune şi viaţă toţi am luat, cei care strigăm: Cel ce Te-ai răstignit şi Te-ai înmormântat şi ai înviat, mântuieşte-ne cu învierea Ta, Unule, Iubitorule de oameni!
3 Stihiri ale Înjumătăţirii, vers 4.
Stih: De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este îndurarea (Ps 129,3-4).
Sosit-a înjumătăţirea zilelor, care se încep de la mântuitoarea Înviere, şi la dumnezeiasca plinire a cincizeci de zile se pecetluiesc; şi se luminează, având lumină din amândouă părţile, şi pe amândouă unindu-le; şi mai înainte arătând mărirea ce va să fie, a domneştii înălţări.
Stih: Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu cuvântul Tău, sperat-a sufletul meu în Domnul (Ps 129,5-6a).
Auzit-a şi s-a veselit Sionul, binevestindu-i-se Învierea lui Hristos; iar fiii lui cei credincioşi s-au bucurat, văzându-L, şi spălând prin Spiritul întinăciunea uciderii lui Hristos; şi se găteşte ca să prăznuiască înjumătăţirea amândurora, cea de bucurie.
Stih: Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să spereze Israel în Domnul (Ps 129,6b).
Apropiatu-s-a revărsarea cea îmbelşugată a dumnezeiescului Spirit peste toţi, precum este scris; timpul cel statorit al făgăduinţei celei nemincinoase, pe care Hristos a dat-o învăţăceilor, după moartea, înmormântarea şi Învierea Sa, înjumătăţindu-se, vesteşte, adeverind arătarea Mângâietorului.
3 stihiri ale Samarinencei, vers 1.
Stih: Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El; şi El va mântui pe Israel de toate fărădelegile lui (Ps 129,7-8).
Venit-ai la fântână, Izvorule al minunilor, în miezul zilei, să vânezi pe urmaşa Evei; că Eva întru acea oră a ieşit din rai, prin amăgirea şarpelui. Deci, s-a apropiat samarineanca să scoată apă; pe care văzându-o, Mântuitorul i-a zis: Dă-Mi apă să beau, şi Eu de apa cea vie te voi sătura. Şi în cetate alergând, înţeleapta a vestit poporului îndată: Veniţi de vedeţi pe Hristos Domnul, pe Mântuitorul sufletelor noastre.
Vers 2.
Stih: Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L toate popoarele! (Ps 116,1)
La fântână dacă a venit Domnul, samarineanca L-a rugat pe Cel milostiv: Dă-mi apa credinţei, şi voi lua prin apele izvorului bucurie şi răscumpărare. Dătătorule de viaţă, Doamne, mărire Ţie!
Stih: Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac (Ps 116,2).
Fiul şi Cuvântul Tatălui, Cel împreună fără de început şi împreună veşnic, la izvor a sosit Izvorul vindecărilor; şi o femeie din Samaria a venit să scoată apă; pe care văzându-o Mântuitorul, a zis: Dă-Mi apă să beau, şi mergi de cheamă pe bărbatul tău! Iar ea, ca unui om grăind, iar nu ca lui Dumnezeu, nevoindu-se să ascundă, a zis: Nu am bărbat! Iar Învăţătorul a grăit către dânsa: Adevărat ai zis: Nu am bărbat! Că cinci ai avut, şi cel pe care-l ai acum nu este bărbatul tău. Iar ea mirându-se de acel cuvânt şi alergând în cetate, a strigat poporului, zicând: Veniţi de vedeţi pe Hristos, Care dăruieşte lumii mare milă.
Mărire…, vers 6
Lângă fântâna lui Iacob, aflând Isus pe samarineanca, a cerut apă de la dânsa, Cel ce îmbracă cerul cu nori. O, minune! Cel ce se poartă pe Heruvimi, a vorbit cu o femeie păcătoasă, apă cerând, Cel ce a întins pământul peste ape; apă căutând Cel ce revarsă izvoarele şi limanurile apelor, vrând să câştige cu adevărat, pe ceea ce era vânată de luptătorul vrăjmaş, şi să adape cu apă vie pe ceea ce era aprinsă rău de lucrarea necuvioasă, ca un îndurat şi iubitor de oameni.
Şi acum … Stihira dogmatică, a Născătoarei de Dumnezeu, vers 4.
Profetul David, cel ce prin tine este dumnezeiesc părinte, cu dulce cântare despre tine a glăsuit, Celui ce a făcut ţie lucruri mari: Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta! Că pe tine, Maică, pricinuitoare a vieţii te-a arătat Dumnezeu, Cel ce fără tată din tine a se face om a binevoit, ca să îndrepteze chipul său cel stricat de patimi. Şi oaia cea rătăcită, pierdută prin munţi, aflându-o, pe umeri ridicându-o, la Tatăl a adus-o, şi după a Sa voinţă, cu puterile cereşti a împreunat-o, Născătoare de Dumnezeu; şi lumea a mântuit-o, Cristos, Cel ce are mare şi multă milă.
Ieşirea cu cădelniţa. Apoi, imnul Lumină lină.
Prohimenul şi stihurile zilei, vers 6:
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat! (Ps 92,1a)
Stih 1: Îmbrăcatu-s-a Domnul întru putere şi s-a încins (Ps 92,1b).
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!
Stih 2: Pentru că a întărit lumea care nu se va clinti (Ps 92,2).
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!
Stih 3: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile (Ps 92,7b).
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!
La Stihoavnă
Stihira Învierii, antifon vers 4.
Doamne, suindu-Te pe cruce, blestemul nostru cel strămoşesc l-ai pierdut; şi coborându-Te în iad, pe cei din veac legaţi i-ai dezlegat, nestricăciune dăruind neamului omenesc. Pentru aceasta, cântând, mărim învierea Ta cea făcătoare de viaţă şi mântuitoare.
Urmează Stihirile Paştilor cu Stihurile lor, sau următoarele Stihiri ale Învierii, pe vers 4.
Stih: Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat; îmbrăcatu-s-a Domnul întru putere şi s-a încins (Ps 92,1).
Fiind spânzurat pe lemn, Cel ce eşti unul puternic, toată zidirea o ai clătinat; şi aşezându-Te în mormânt, pe cei ce locuiau în morminte i-ai înviat, nestricăciune şi viaţă dăruind neamului omenesc. Pentru aceasta, cântând, mărim Învierea Ta cea de a treia zi.
Stih: Pentru că a întărit lumea care nu se va clinti (Ps 92,2).
Poporul cel fărădelege, Hristoase, dându-Te lui Pilat, Te-a judecat, să fii răstignit, către Făcătorul de bine nemulţumitor arătându-se. Ci de bună voie răbdând înmormântare, ai înviat a treia zi, cu a Ta putere, ca un Dumnezeu, dăruindu-ne nouă viaţă fără de sfârşit şi mare milă.
Stih: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile (Ps 92,7b).
Cu lacrimi femeile ajungând la mormânt, pe Tine Te-au căutat; iar neaflându-Te, plângând cu tânguire, au strigat şi au zis: Amar nouă, Mântuitorul nostru, Împăratul tuturor, cum Te-au furat? În ce loc se află trupul Tău Cel de viaţă purtător? Iar îngerul le-a răspuns: Nu plângeţi, ci mergeţi de vestiţi că a înviat Domnul, dăruindu-ne nouă bucurie, ca un milostiv.
Mărire…, vers 8.
Când Te-ai arătat pe pământ, Hristoase Dumnezeule, pentru rânduiala cea negrăită, auzind samarineanca cuvântul Tău, Iubitorule de oameni, lăsat-a vasul la fantână, şi a alergat de a spus celor din cetate: Veniţi de vedeţi pe Cunoscătorul de inimi; oare nu este Acesta Hristos, pe care-L aşteptăm, Cel ce are mare milă?
Şi acum…, acelaşi vers.
Înjumătăţindu-se sărbătoarea, când învăţai Tu, Mântuitorule, ziceau iudeii: De unde ştie Acesta Scripturile, nefiind învăţat? Necunoscând că Tu eşti Înţelepciunea, Care a alcătuit lumea. Mărire Ţie!
După Acum slobozeşte şi Tatăl nostru, se cântă troparele.
Troparul Învierii, vers 4.
Predicarea învierii cea luminată, înţelegându-o de la înger învăţăcelele Domnului, şi lepădând neascultarea strămoşilor, Apostolilor lăudându-se au zis: Prădatu-s-a moartea, sculatu-s-a Hristos Dumnezeu, dăruind lumii mare milă.
Mărire… Şi acum…, troparul Înjumătăţirii, vers 8.
Înjumătăţindu-se sărbătoarea, sufletul meu cel însetat adapă-l cu apele evlaviei; că tuturor, Mântuitorule, ai strigat: Cel însetat să vină la Mine şi să bea! Izvorule al vieţii, Hristoase Dumnezeule, mărire Ţie!
Duminecă dimineaţa, la Utrenie
La Dumnezeu este Domnul se cântă Troparele cu care am încheiat Vecernia.
Troparul Învierii, vers 4.
Predicarea învierii cea luminată, înţelegându-o de la înger învăţăcelele Domnului, şi lepădând neascultarea strămoşilor, Apostolilor lăudându-se au zis: Prădatu-s-a moartea, sculatu-s-a Hristos Dumnezeu, dăruind lumii mare milă.
Mărire… Şi acum…, troparul Înjumătăţirii, vers 8.
Înjumătăţindu-se sărbătoarea, sufletul meu cel însetat adapă-l cu apele evlaviei; că tuturor, Mântuitorule, ai strigat: Cel însetat să vină la Mine şi să bea! Izvorule al vieţii, Hristoase Dumnezeule, mărire Ţie!
După Ectenia mică, prima serie de sedelne, vers 4.
Căutând la intrarea mormântului şi văpaia îngerului nerăbdându-o, purtătoarele de mir cu cutremur s-au mirat, zicând: Oare s-a furat Cel ce a deschis tâlharului raiul? Oare s-a sculat Cel ce şi mai înainte de patimă a vestit învierea? Cu adevărat a înviat Hristos Dumnezeu, dăruind celor din iad viaţă şi înviere.
Mărire…
Înviat-ai din mormânt ca un nemuritor, Mântuitorule; împreună ai ridicat lumea Ta, cu învierea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru; zdrobit-ai întru putere tăria morţii; arătat-ai, Milostive, tuturor Învierea. Pentru aceasta Te şi mărim, Unule iubitorule de oameni.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu.
Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat: Dumnezeu întru unire neamestecată întrupându-Se, şi crucea de buna voie pentru noi luând; prin care, înviind pe cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.
După Ectenia mică, a doua serie de Sedelne, vers 4.
Din înălţimile cele de sus coborându-se Gavriil, şi venind la piatra unde era Piatra vieţii, cu haine albe fiind îmbrăcat, a strigat celor ce plângeau: Încetaţi strigarea cea cu plângere, cele ce aveţi pururea compătimire; îndrăzniţi, că Cel pe care-L căutaţi plângând, cu adevărat a înviat. Pentru aceasta spuneţi Apostolilor, că a înviat Domnul.
Mărire…
Cu sfatul Tău cel de bună voie crucea ai răbdat, Mântuitorule, şi în mormânt nou oamenii cei muritori Te-au aşezat, pe Tine, Cel ce cu cuvântul marginile le-ai orânduit. Pentru aceasta, legându-se moartea cea străină, cumplit s-a prădat, şi cei din iad toţi au strigat Învierii Tale, celei de viaţă purtătoare: Hristos a înviat, Dătătorul de viaţă, rămânând în veci!
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu.
Spăimântatu-s-a Iosif, cele mai pe sus de fire văzându-le, şi şi-a adus aminte de ploaia cea de pe lână, întru zămislirea ta cea mai presus de fire, de Dumnezeu Născătoare; de rugul cel nears în foc; de toiagul lui Aaron, cel ce a odrăslit; şi mărturisind logodnicul şi păzitorul tău, preoţilor a strigat: Fecioara naşte şi după naştere iarăşi rămâne Fecioară!
Îndată se cântă Binecuvântările Învierii, vers 5.
Stih: Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale! (Ps 118,12).
(Acest stih se repetă înaintea fiecărui tropar).
Adunarea îngerească s-a mirat văzându-Te pe Tine între cei morţi socotit fiind, şi puterea morţii stricând, Mântuitorule, şi împreună cu Tine pe Adam ridicându-l, şi din iad pe toţi slobozindu-i.
Pentru ce miruri, prin milostivire cu lacrimi amestecaţi, o, uceniţelor? Grăit-a îngerul, cel ce a strălucit la mormânt către mironosiţe. Vedeţi voi mormântul şi înţelegeţi că Mântuitorul a înviat din mormânt.
Foarte de dimineaţă mironosiţele au alergat la mormântul Tău, tânguindu-se, dar înaintea lor a stat îngerul şi a zis: Vremea tânguirii a încetat, nu mai plângeţi, ci apostolilor spuneţi Învierea.
Mironosiţele femei cu miruri venind la mormântul Tău, Mântuitorule, au plâns, iar îngerul către dânsele a grăit, zicând: De ce socotiţi pe Cel viu cu cei morţi? Că a înviat din mormânt ca un Dumnezeu.
Mărire…,
Închinămu-ne Tatălui şi Fiului acestuia şi Spiritului celui Sfânt, Sfintei Treimi întru o fiinţă, cu Serafimii strigând: Sfânt! Sfânt! Sfânt eşti Doamne!
Şi acum…,
Pe Dătătorul de viaţă născându-L, Fecioară, de păcat pe Adam l-ai mântuit şi bucurie Evei în locul întristării i-ai dăruit şi pe cei căzuţi din viaţă la aceeaşi i-a îndreptat, Cel ce s-a întrupat din tine, Dumnezeu şi om.
Aliluia! Aliluia! Aliluia! Mărire Ţie, Dumnezeule!
După Ectenia mică, se cântă,
Ipacoi, vers 4.
Cele ce s-au întâmplat, la preamărită Învierea Ta, mai înainte alergând purtătoarele de mir, Apostolilor le-au vestit, Hristoase: Că ai înviat ca un Dumnezeu, dăruind lumii mare milă.
Îndată, cele trei serii de Antifoane, vers 4:
Antifonul I
Din tinereţele mele multe patimi se luptă cu mine; ci Însuţi mă sprijineşte şi mă mântuieşte, Mântuitorul meu.
Cei ce urâţi Sionul, veţi fi ruşinaţi de Domul; că precum iarba, de foc veţi fi uscaţi.
Mărire… Şi acum…
Prin Spiritul Sfânt tot sufletul viază şi cu curăţia se înalţă; luminează-se întru unimea Treimii, cu sfinţenie de taină.
Antifonul II.
Strigat-am către Tine, Doamne, cu căldură, din adâncul sufletului meu: Şi pe mine să mă asculte dumnezeieştile Tale urechi!
Spre Domnul nădejdea tot cel ce şi-a câştigat, mai înalt este decât toţi cei ce-l întristează.
Mărire… Şi acum…
Prin Spiritul Sfânt izvorăsc izvoarele darului, care adapă toată făptura, spre rodire de viaţă.
Antifonul III.
Inima mea către Tine, Cuvântule, să se înalţe, şi nimic din plăcerile lumii să nu mă amăgească, spre pofta celor de jos.
Precum are cineva dragoste spre maica sa, spre Domnul cu mai fierbinte dragoste suntem datori.
Mărire… Şi acum…
Prin Spiritul Sfânt este bogăţia cunoştinţei de Dumnezeu, a învăţăturii şi a înţelepciunii; că întru Dânsul toate poruncile Tatălui le descoperă Cuvântul.
Prohimen.
Scoală-Te, Doamne, ajută-ne nouă şi ne mântuieşte pe noi pentru numele Tău (Ps 43,28).
Stih: Dumnezeule, cu urechile noastre am auzit, părinţii noştri ne-au spus nouă (Ps 43,1).
Scoală-Te, Doamne, ajută-ne nouă şi ne mântuieşte pe noi pentru numele Tău.
Exclamaţiunea: Că sfânt ești Dumnezeul nostru și întru sfinți Te odihnești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Cântăreții, pe versul 2:
Toată suflarea să laude pe Domnul! (Ps 150,6)
Toată suflarea să laude pe Domnul!
Toată suflarea şi toată făptura să laude numele Domnului!
Lăudaţi pe Domnul din ceruri! (Ps 148,1).
Preotul:
Și pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm.
C.: Doamne, îndură-Te spre noi (de trei ori).
P.: Înțelepciune, drepți, să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace (†) tuturor.
C.: Și spiritului tău.
P.: Din Sfânta Evanghelie după Ioan (a 7-a, a Învierii: 20,1-10), citire.
C.: Mărire Ție, Doamne. Mărire Ție.
În ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt. Deci a alergat şi a venit la Simon-Petru şi la celălalt ucenic pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde L-au pus. Deci a ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau la mormânt. Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat. A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos, iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc. Atunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut. Căci încă nu ştiau Scriptura, că Isus trebuia să învieze din morţi. Şi s-au dus ucenicii iarăşi la ai lor.
Preotul așază Sfânta Evanghelie pe tetrapodul din mijlocul bisericii, pentru a fi sărutată de credincioși și cădește Evanghelia.
Cântăreții citesc sau cântă:
Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domn, lui Isus unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă învierea Ta o lăudăm şi o mărim. Că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi, toţi credincioşii, să ne închinăm sfintei învierii lui Hristos. Că iată a venit prin cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat.
Apoi, Psalmul 50:
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai mult decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi spirit drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Spiritul Tău cel sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu spirit stăpânitor întăreşte-mă. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Mântuieşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi adus; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: spiritul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci bineplăcută îţi va fi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
Cântăreții, pe versul 2, propriu-zis:
Mărire…,
Pentru rugăciunile Apostolilor Tăi, Îndurate, curățește mulțimea greșelilor noastre.
Și acum…,
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Îndurate, curățește mulțimea greșelilor noastre.
Apoi, pe versul 6, propriu-zis:
Stih: Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, curățește fărădelegile noastre (cf Ps 50,1-2)..
Stihira: Înviind Isus din mormânt, precum a zis mai înainte, ne-a dăruit nouă viața veșnică și mare îndurare.
Preotul rostește Ectenia:
Mântuiește, Dumnezeule poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta; cercetează lumea Ta cu milă și cu îndurări; înalță fruntea creștinilor dreptcredincioși, și trimite peste noi milele Tale cele bogate. Pentru rugăciunile preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci; cu mijlocirile cinstitelor, cereștilor netrupești Puteri; cu rugăciunile cinstitului, măritului proroc înaintemergător și botezător Ioan; cu ale sfinților, măriților și întru tot lădaților Apostoli; cu ale celor între sfinți părinților noștri și mari dascăli ai lumii și ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu și Ioan Gură de Aur; cu ale celui între sfinți părintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Liciei, făcătorul de minuni; cu ale celui între sfinți părintelui nostru Nichita al Remesianei, apostolul românilor; cu ale sfinților, măriților și bine învingătorilor Mucenici; cu ale preacuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor Părinților noștri; cu ale sfinților și drepților dumnezeiești părinți Ioachim și Ana; cu ale Sfântului Nichifor al Constantinopolului, pe care îl sărbătorim astăzi, și cu ale tuturor sfinților, rugămu-Te, mult milostive Doamne, auzi-ne pe noi păcătoșii, care ne rugăm Ție, și Te îndură spre noi.
C.: Doamne, îndură-Te spre noi (de trei ori).
Preotul, cu glas înalt:
Cu mila și cu îndurările și cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului Tău, cu care împreună ești binecuvântat, cu preasfântul și bunul și de viață făcătorul Tău Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.
C.: Amin.
Catavasiile Paştilor
Catavasia I
Ziua învierii, să ne luminăm, popoare! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruinţă.
Catatavasia III
Veniţi să bem băutură nouă, făcătoare de minuni, nu din piatră seacă, ci din izvorul nestricăciunii, din Hristos, Cel ce a răsărit din mormânt, întru Care ne întărim.
După Ectenia mică, Condac, vers 4.
Sărbătoarea legii înjumătăţindu-se, Făcătorule a toate şi Stăpâne, către cei ce erau de faţă ai zis, Hristoase Dumnezeule: Veniţi şi scoateţi apa nemuririi! Pentru aceasta la Tine cădem şi cu credinţă strigăm: Milele Tale dăruieşte-ni-le, că Tu eşti Izvorul vieţii noastre!
Icos
Sufletul meu cel înţelenit în fărădelegile greşelilor, adapă-l cu şuvoaiele sângiuirilor Tale, şi arată-l roditor de fapte bune. Că Tu ai zis tuturor să vină la Tine, Cuvinte al lui Dumnezeu Preasfinte, şi să scoată apa cea vie a nestricăciunii, care spală păcatele celor ce laudă preamărita şi dumnezeiasca Ta Înviere, dând, Bunule, celor ce Te cunosc pe Tine Dumnezeu, puterea Spiritului, Care cu adevărat s-a coborât de sus peste ucenicii Tăi, că Tu eşti Izvorul vieţii noastre.
Sedealna samarinencei, vers 4.
Să se bucure cerul şi să salte cele pământeşti! Că Hristos, din Fecioara, ca un om arătându-se, a mântuit din stricăciune toată firea omenească cu moartea Sa; iar cu minunile strălucind, femeii samarinence care cerea apă, i-a dat izvorul vindecărilor, ca Cel ce singur este fără de moarte.
Mărire… Şi acum…
Dătătorule de înţelepciune şi Stăpâne, la sărbătoarea legii ai venit şi în templu şezând, ai învăţat zicând aşa către toţi: Veniţi cei însetaţi, de beţi apa pe care Eu o dau acum, prin care vă veţi îndulci de viaţă şi de desfătarea cea dumnezeiască, toţi oamenii.
Catavasia IV.
La dumnezeiasca strajă, de Dumnezeu grăitorul Avacum, să stea împreună cu noi, şi să arate pe îngerul cel purtător de lumină, care a grăit luminat: Astăzi este mântuirea lumii, că a înviat Hristos ca un atotputernic.
Catavasia V.
Să mergem foarte de dimineaţă şi, în loc de mir, cântare să aducem Stăpânului, şi să vedem pe Hristos, Soarele dreptăţii, tuturor viaţă răsărind.
Catavasia VI.
Coborâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase; iar a treia zi, precum Iona din chit, ai înviat din mormânt.
După Ectenia mică, Condac, vers 8.
Cu credinţă venind la fântână samarineanca Te-a văzut pe Tine, apa înţelepciunii, din care bând din destul, cea vrednică de laudă, a moştenit pentru vecie împărăţia cea de sus.
Icos.
Să-l ascultăm pe Ioan, cel ce ne învaţă pe noi despre cinstitele taine, care s-au făcut în Samaria: Cum a vorbit Domnul cu femeia, apa cerând, Cel ce a adunat apele întru adunările lor; Cel ce este împreună şezător cu Tatăl şi cu Spiritul. Că a venit să caute chipul Său, ca Cel ce este în veci lăudat.
Catavasia VII.
Cel ce a mântuit pe tineri din cuptor, făcându-se om, pătimeşte ca un muritor; şi prin patimă, pe cel muritor îl îmbracă în podoaba nestricăciunii, Cel unul binecuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri, şi preamărit.
Catavasia VIII.
Această aleasă şi sfântă zi, cea dintâi a săptămânii, împărăteasă şi doamnă, praznic al praznicelor este şi sărbătoare este a sărbătorilor, întru care binecuvântăm pe Hristos în veci.
Catavasia IX.
Îngerul a stirgat către cea plină de har: Curată Fecioară, bucură-te! Şi iarăşi zic: Bucură-te! Că Fiul tău a înviat a treia zi din mormânt şi pe morţi i-a ridicat. Popoare, veseliţi-vă!
Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, că mărirea Domnului peste tine a strălucit. Saltă acum şi te bucură, Sioane, iar Tu, curată Născătoare de Dumnezeu, veseleşte-te intru învierea Fiului tău.
După Ectenia mică, Luminătorile
Cu trupul adormind ca un muritor, Împărate şi Doamne, a treia zi ai înviat, pe Adam din stricăciune ridicând şi moartea pierzându-o; Paştile nestricăciunii, lumii de mântuire.
Mărire…
În Samaria ai venit, Mântuitorule al meu atotputernice, şi cu femeia vorbind, ai cerut apă să bei, Cel ce ai izvorât evreilor apă din piatra cea netăiată; pe care, la credinţa Ta o ai adus, şi acum se bucură pururi de viaţă, în ceruri.
Şi acum…
Înjumătăţindu-se sărbătoarea, venit-ai, Iubitorule de oameni, în templu, şi ai zis: Cei cuprinşi de sete, veniţi la Mine şi scoateţi apă vie şi săltătoare, prin care vă veţi sătura toţi de mâncare, şi de darul vieţii celei nemuritoare.
La Laude
Toată suflarea să laude pe Domnul (Ps 150,6). Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cei de sus! (Ps 148,1) Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule! (Ps 64,1)
Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El toate puterile Lui (Ps 148,2). Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule! (Ps 64,1)
Punem Stihirile pe 8, vers 4.
Ale Învierii 4.
Stih: Ca să facă între ei judecată scrisă. Mărirea aceasta este dată tuturor cuvioşilor Lui (Ps 149,9).
Cel ce ai suferit Crucea şi moartea, şi ai înviat din morţi, Atotputernice Doamne, mărim Învierea Ta.
Stih: Lăudaţi-L pe Domnul întru sfinţii Lui; lăudaţi-L întru tăria puterii Lui (Ps 150,1).
Cu Crucea Ta, Hristoase, din blestemul cel de demult ne-ai slobozit; şi cu moartea Ta, pe diavolul, care muncea firea noastră, l-ai surpat; şi întru Învierea Ta, de bucurie toate le-ai umplut. Pentru aceasta, strigăm către Tine: Cel ce ai înviat din morţi, Doamne, mărire Ţie!
Stih: Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui, lăudaţi-L după mulţimea măririi Lui (Ps 150,2).
Cu Crucea ta, Hristoase Mântuitorule, povăţuieşte-ne la adevărul Tău, şi ne scapă din cursele vrăjmaşului; Cel ce ai înviat din morţi, ridică-ne pe noi cei căzuţi în păcat, întinzând mâna Ta, Iubitorule de oameni, Doamne, pentru rugăciunea sfinţilor Tăi.
Stih: Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă, lăudaţi-L în psaltire şi alăută (Ps 150,3).
De sânurile Părintelui Tău nedespărţindu-Te, Unule Născut, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe pământ, pentru iubirea de oameni, ai venit, om făcându-Te neschimbat; şi Crucea şi moartea ai răbdat cu trupul, Cel ce eşti fără patimă cu dumnezeirea, şi înviind din morţi, nemurire ai dăruit neamului omenesc, ca un Atotputernic.
2 stihiri ale lui Anatolie.
Stih: Lăudaţi-L pe El în timpane şi hore, lăudaţi-L în strune şi organe (Ps 150,4).
Moarte ai luat cu trupul, nemurire câştigându-ne, Mântuitorule; şi în mormânt Te-ai aşezat, ca să ne slobozeşti din iad, împreună înviindu-ne cu Tine; pătimind ca un om, dar înviind ca un Dumnezeu. Pentru aceasta strigăm: Mărire Ţie, Dătătorule de viaţă, Doamne, unule iubitorule de oameni!
Stih: Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare, lăudaţi-L în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul! (Ps 150,5-6)
Pietrele s-au despicat, Mântuitorule, când Crucea Ta în locul Căpăţânii s-a împlântat; înfricoşatu-s-au portarii iadului, când ai fost aşezat în mormânt, ca un mort; pentru că, stricând puterea morţii, tuturor celor morţi nestricăciune ai dăruit, cu învierea Ta, Mântuitorule, Dătătorule de viaţă Doamne, mărire Ţie.
2 stihiri ale Samarinencei, vers 3
Stih: Încordează-ţi arcul, propăşeşte şi împărăţeşte, pentru adevăr, blândeţe, dreptate (Ps 44,5b-6a).
Să se bucure astăzi luminat cerul şi pământul, că Hristos s-a arătat întrupat, ca un om, ca să scoată pe Adam din blestemul cu tot neamul, şi s-a făcut vestit prin minuni. Şi venind în Samaria a vorbit cu femeia, cerând apă, Cel ce îmbracă apele cu nori. Pentru aceasta, toţi credincioşii să ne închinăm Celui ce a sărăcit de bună voie pentru noi, după sfatul Său cel îndurat.
Vers 6.
Stih: Iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea (Ps 44,9a).
Acestea zice Domnul către samarineancă: De ai şti darul lui Dumnezeu, şi cine este Cel ce-ţi zice: Dă-mi apă să beau, tu ai cere de la Dânsul, şi ţi-ar da să bei, ca să nu mai însetezi în veac, zice Domnul.
Mărire…, vers 6.
Izvorul începerii vieţii, Isus Mântuitorul nostru, venind la fântâna patriarhului Iacob, cerut-a apă să bea, de la femeia samarineancă. Iar ea zicând, că ei nu au împărtăşire cu iudeii, Înţeleptul Ziditor a îndrumat-o cu cuvinte pline de blândeţe, mai ales spre cererea apei celei veşnice; pe care şi luându-o, tuturor a vestit, zicând: Veniţi de vedeţi pe Cunoscătorul celor ascunse şi Dumnezeu, Care a venit cu trupul să mântuiască pe om.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu.
Preabinecuvântată eşti Născătoare de Dumnezeu Fecioară: că prin Cel ce s-a întrupat din tine, iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a slobozit, moartea s-a omorât şi noi am înviat. Pentru aceasta, cântând strigăm: Binecuvântat eşti, Hristoase Dumnezeul nostru, Cel ce ai binevoit aşa, mărire Ţie!
Se deschid ușile Împărătești, se aprind toate luminile, iar preotul, îmbrăcat în toate ornatele, stând în fața Sfintei Mese, primind cădelnița și cădind, zice cu glas mare:
Mărire Ție, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina.
Preotul cădește altarul și toată biserica.
Cântăreții: Doxologia mare.
Mărire întru cele de sus, lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
Lăudămu-Te, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, îţi mulţumim Ţie pentru mare mărirea Ta.
Doamne, Împărate, Dumnezeule ceresc, Părinte atotţiitorule, Doamne, Fiule, unule născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte.
Doamne, Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Părintelui, Cel ce ridici păcatele lumii: miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii.
Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui şi Te îndură spre noi.
Că Tu eşti unul Sfânt, Tu eşti unul Domn, Isus Hristos: întru mărirea lui Dumnezeu-Tatăl. Amin.
În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.
Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat a ne păzi.
Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul Părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat şi noi întru Tine.
Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Eu am zis: Doamne, miluieşte-mă; vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie.
Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.
Că la Tine este izvorul vieţii: întru lumina Ta vom vedea Lumina.
Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi.
Puterile cerurilor strigă Ție:
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi.
După Doxologia mare, troparul Hristos a înviat din morţi… (de trei ori).
La Liturghie
Prohimenul la Apostol, vers 4:
Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut. (Ps. 103,25)
Stih: Binecuvântează suflete al meu pe Domnul, Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. (Ps. 103,1)
Apostolul din Faptele Apostolilor 11,19-30:
În zilele acelea, Apostolii, cei ce se risipiseră din cauza tulburării făcute pentru Ștefan, au trecut până în Fenicia și în Cipru, și în Antiohia, nimănui grăind cuvântul, decât numai iudeilor. Și erau unii dintre ei, bărbați ciprieni și cireneni care, venind în Antiohia, vorbeau și către elini, binevestind pe Domnul Isus. Și mâna Domnului era cu ei și era mare numărul celor care au crezut și s-au întors la Domnul. Și vorba despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, și au trimis pe Barnaba până la Antiohia. Acesta, sosind și văzând harul lui Dumnezeu, s-a bucurat și îndemna pe toți să rămână în Domnul, cu inimă statornică, de vreme ce era bărbat bun și plin de Spirit Sfânt și de credință. Și s-a adăugat Domnului mulțime multă. Și a plecat Barnaba la Tars, ca să caute pe Saul și, aflându-l, l-a adus la Antiohia. Și au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică și învățând mult popor. Și în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creștini. În acele zile s-au coborât, de la Ierusalim în Antiohia, proroci. Și, sculându-se unul dintre ei, cu numele Agav, a arătat prin Spiritul, că va fi în toată lumea foamete mare, care a și fost în zilele lui Claudiu. Iar ucenicii au hotărât ca fiecare dintre ei, după putere, să trimită spre ajutorare fraților care locuiau în Iudeea; ceea ce au și făcut, trimițând preoților prin mâna lui Barnaba și a lui Saul.
Aliluia la cădirea Evangheliei, vers 4:
Stih 1: Încordează-Ți arcul, propășește și împărățește, pentru adevăr, blândețe și dreptate, și Te va povățui minunat dreapta Ta. (Ps. 44,5)
Stih 2: Iubit-ai dreptatea și ai urât fărădelegea; pentru aceasta Te-a uns pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe părtașii Tăi. (Ps. 44,9)
Evanghelia de la Ioan 4,5–42:
În vremea aceea a venit Isus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Și era acolo fântâna lui Iacov. Iar Isus, fiind ostenit de călătorie, S-a așezat lângă fântână și era ca la al șaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Isus i-a zis: Dă-Mi să beau!, fiindcă ucenicii Lui se duseseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, Care ești iudeu, ceri să bei apă, de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Isus a răspuns și i-a zis: Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel Ce-ți zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El și ți-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai și fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână și au băut din ea el însuși și fiii lui și turmele lui? Isus a răspuns și i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viață veșnică. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Isus i-a zis: Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici. Femeia a răspuns și a zis: N-am bărbat. Isus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbați ai avut și cel pe care îl ai acum nu-ți este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu ești Proroc. Părinții noștri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Și Isus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui. Voi vă închinați căruia nu știți; noi ne închinăm Căruia știm, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul, și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în spirit și în adevăr, că și Tatăl astfel de închinători Își dorește. Spirit este Dumnezeu, și cei ce I se închină trebuie să I se închine în spirit și în adevăr. I-a zis femeia: Știm că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Isus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Și se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi? sau: Ce vorbești cu ea? Iar femeia și-a lăsat găleata și s-a dus în cetate și a zis oamenilor: Veniți să vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva Aceasta este Hristos? Și au ieșit din cetate și veneau către El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învățătorule, mănâncă. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o știți. Ziceau, deci, ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui Care M-a trimis pe Mine și să săvârșesc lucrul Lui. Nu ziceți voi că mai sunt patru luni și vine secerișul? Iată, zic vouă: Ridicați ochii voștri și priviți holdele, că sunt albe pentru seceriș. Iar cel ce seceră primește plată și adună roade spre viață veșnică, pentru ca împreună să se bucure și cel ce seamănă și cel ce seceră. Căci în aceasta se adeverește cuvântul: Că unul este semănătorul și altul secerătorul. Eu v-am trimis să secerați ceea ce voi n-ați muncit; alții au muncit și voi ați intrat în munca lor. Și mulți samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Și a rămas acolo două zile. Și mult mai mulți au crezut pentru cuvântul Lui. Iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înșine am auzit și știm că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii.
Cuminecarul:
Lăudați pe Domnul din ceruri.
