Noaptea Muzeelor la Catedrală, desfășurată pe 18 mai 2024, s-a definit printr-o atmosferă de reculegere, de tăcere, cu discuții pe tema exponatelor și a temei din acest an: Beatificarea episcopilor martiri greco-catolici – 5 ani de la vizita Papei Francisc în România. Vizitarea criptei Catedralei „Sf. Nicolae” din Oradea a permis, o dată în plus, celor care au coborât la mormintele episcopilor și canonicilor greco-catolici, dincolo de actul de a privi cu pioșenie la înaintași și un prilej de cunoaștere a istoriei Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Începând cu ora 22.00 studenții Facultății de Muzică, Borbiró Timea (flaut) și Bakos Robert (orgă) au completat atmosfera de reculegere, uimire și speranță. Pentru că, trebuie s-o spunem, așezarea unui grup statuar în Catedrală nu intră în obișnuitul evenimentelor culturale de până acum, dar, așa cum s-au gândit organizatorii, a fost modalitatea cea mai grăitoare de a da viață strigătului suferinței celor care au îndurat martiriul în perioada comunistă. Am fost surprinși să vedem oameni așezați în bănci care își ștergeau lacrimile. Prin prezența continuă a artistului, Cătălin Bădărău, dar și a echipei de seminariști – de această dată cu rol de ghid, coordonați de părintele diacon Leon Cosma –, publicul era permanent provocat să-și exprime liber gândurile și sentimentele.

În seara de 18 mai a.c. nu s-au dat note, dar fiecare gând, credem noi, a fost o parte din rugăciunea comună pentru martirii și mărturisitorii greco-catolici.  Mai mult, imaginea neașteptată a suferinței exprimată plastic într-un mod dramatic a făcut înconjurul rețelelor sociale, având comentarii în acord cu reprezentarea: „Griul acela accentueaza tragismul, trimite bine la condiția damnării. Lipsa de strălucire nu e un defect în cazul acesta, dimpotrivă”, „Grupul statuar din ce este confecționat? Parcă ar fi cenușă sau plumb. Completează sugestia formelor.”, „Unde urmează să amplasați grupul statuar? E de un dramatism rar!” (prof. Iuliana Păcurar).

„Cea mai fascinantă lucrare și cea mai lungă ședere comparativ cu numărul exponatelor a fost la Catedrala Greco-Catolică. Pr. Leon m-a întâmpinat de cum am intrat să mă întrebe ce îmi sugerează lucrarea? I-am răspuns: «Sighet, suferință, tortură». De la distanță, dar și de la o apropiere medie, elementele îmi dădeau impresia că sunt lucrate în lemn. Un amic zicea: sau metal. Ambele, chiar așa. De fapt, sunt lucrate în polistiren, vopsea cu silicon. Abia punând mâna (da, aveam voie, am fost invitați) și văzând spatele lucrării îți puteai da seama că e polistiren. Excelentă «camuflare». Un prieten al artistului, cu care am povestit ceva vreme, are o interpretare interesantă vizavi de figura din mijloc; Având brațele «atârnând în sus», negravitațional, vedea omul ca fiind un simbol al speranței, al vieții, un om mort care stă să renască, plin de o a doua viață. Dialoguri și oameni frumoși.” (prof. Camelia Luncan)

Artistul, impresionat, prezent în „Agora” timpurilor noastre ne-a mărturisit că nu a mai avut parte de un asemenea vernisaj. Când i-am cerut câteva gânduri mi-a spus: „Se pare că Oradea chiar e un loc special în care de la portar, grădinar, omul de pe stradă, etc., toți par că au luat măcar câteva cursuri de Istoria Artei. Ai atâta descriere de calitate acolo și îmi mai ceri să spun si eu două trei vorbe?! Mă tem să nu risipesc vraja!”.

 

Totuși, gândul său se îndreaptă spre noi: „Am simțit că aici, în Catedrală, că lucrările capătă maximul lor de forță. Ele au mai fost expuse și la Pitești (închisoarea din Pitești, n.n.), însă aici simt că devine chiar mai evidentă legătura între trup și spiritualitate, între ,«la început a fost Cuvâtul …» și «Cuvântul s-a făcut trup», relatia trupului cu suferința care transfigurează; despre un sens suprem atribuit suferinței proprii, care face măcar tolerabilă acea suferință, un sens care ar putea transfigura trupul și care ar putea-o transforma într-un vehicul aproape dezirabil al parcursului către desăvârșire.”

Noaptea Muzeelor 2024 a trecut. Ne pregătim de următoarea ediție. Nu înainte de a mai cita un comentariu din online (prof. Iuliana Păcurar): „Dramatism absolut! Aș zice tragism, dar mi se pare că, dincolo de suferința martiriului, răzbate speranța!”.

Rodica Indig
Consilier cultural EGCO