„Astăzi Iuda se leapădă de cinstea lui Dumnezeu și se înstrăinează de har; fiind ucenic, se face vânzător; în obicei prietenesc ascunde vicleșug și, nebunește socotește că este mai bine a sluji iubirii de arginți, decât dragostei Stăpânului, făcându-se călăuză adunării celei fără de lege” (Din Rânduiala Sfintelor Pătimiri, antifon 4/2, vers 5).
Aș îndrăzni să gândesc puțin revoltat în sinea mea: Oare de ce la Slujba mântuitoarelor Pătimiri ale lui Isus, când se citesc cele douăsprezece referate evanghelice ale momentului, se insistă în multele imnuri ale Rânduielii liturgice, asupra rolului nefast al lui Iuda îndreptat împotriva Învățătorului? Am găsit răspunsul! Pentru că urâtă, rea și diavolească este trădarea; mai ales, trădarea Învățătorului! Poate și noi, deseori trădători ai adevărului mântuitor prin viața și prin păcatele noastre, am încerca să-l scuzăm pe Iuda. Sfântul Ioan Gură de Aur, în Comentariul său la Evanghelia după Matei, ne lămurește.
Iată ce spune Gură de Aur spre luarea noastră aminte: „Chiar în ceasul acela al vânzării, Hristos căuta să-l îndrepte pe Iuda, spunându-i: Iuda, cu o sărutare vinzi pe Fiul Omului? Nici chipul vânzării nu te rușinează, Iudo? îi spune Domnul. Totuși, pentru că nici aceasta nu l-a împiedicat pe vânzător, Hristos a primit să fie sărutat și s-a dat lor de bună voie; și au pus mâna pe El și L-au prins chiar în noaptea în care mâncaseră paștile. Atât de mult clocoteau de mânie, atât erau de înverșunați; dar nimic n-ar fi putut dacă Hristos nu le îngăduia. Aceasta însă nu-l scapă pe Iuda de osânda aceea de nesuferit, deși avusese atâtea dovezi de puterea Lui, de blândețea și de bunătatea Lui”.
Și mai adaugă Gură de Aur învățătură pentru noi: „Știind, dar aceasta, să fugim de lăcomie. Ea, da, ea l-a înnebunit atunci pe Iuda; ea îi face pe cei stăpâniți de această patimă să ajungă până la cea mai cumplită cruzime și neomenie. Când lăcomia îi face pe oameni să nu se mai gândească la mântuirea lor, cum se mai pot ei gândi la mântuirea altora? Și atât de tiranică este patima aceasta încât biruie uneori chiar apriga dragoste trupească. De aceea, mă cuprinde o amarnică rușine când văd că pe mulți oameni îi oprește de la desfrâu dragostea de bani, dar nu vor să trăiască în cumințenie și curăție de frica lui Hristos. Să fugim, dar, de această patimă! Nu voi înceta niciodată de a o spune”.
Așadar, nici trădare și nici vânzare a Învățătorului! Nici trădare și nici vânzare a aproapelui!
Pr. Prof. Ioan Fărcaș
