După ceremonia urcării pe tron (încoronare), avem judecata Sa asupra dușmanilor… Acesta este centrul întregii istorii universale, ca ea să se sfârșească în acest ceas, ceas în care Dumnezeu a creat lumea nouă; e ceasul revelației slavei, că Dumnezeu a creat lumea în Sine: în acest moment întreaga lume Îl revelează pe Dumnezeu…
Să căutăm să intrăm în misterul revelației slavei: Dumnezeu care Se arată și Se dă în totalitate omului… Și în vederea acestui moment Dumnezeu a creat lumea… În momentul crucii lumea își exprimă întreaga ei potență negativă dincolo de care nu poate să meargă, iar în acest moment lumea primește darul absolut al lui Dumnezeu…
Ca introducere să ținem cont de cuvintele spuse de Isus lui Nicodim: „Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (In 3,14-15).
Fiul Omului înălțat este CRUCEA, căci în acest loc noi vedem cât de mult Dumnezeu a iubit lumea, încât pe Fiul Său Unul născut L-a dat, pentru ca lumea să nu fie judecată, ci să fie mântuită prin El…
În In 8,28 „Deci le-a zis Isus: Când veţi înălţa pe Fiul Omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt”, deci în înălțarea Fiului Omului, noi Îl cunoaștem pe Dumnezeu.
În In 12,31-32, înainte de Ultima Cină, Isus spune: „Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi atrage pe toţi la Mine”.
Acolo, la picioarele crucii, se naște omenirea nouă…
În unele tablouri ni se prezintă Isus răstignit având la picioarele Sale o femeie însărcinată, căci tocmai pe cruce Isus este mirele [am văzut acest adevăr la Nunta din Cana], femeia, mireasa, este Fecioara Maria, care reprezintă Israelul și care generează tot poporul nou, așa cum spune Isaia 66: „E posibil ca într-o clipă o femeie să nască un întreg popor?”, gândindu-se la întoarcerea lui Israel din exil, fapt care este o renaștere…
Clar că este posibil!
De fapt, aici, la picioarele crucii, este născut întregul univers, după cum vom vedea…
Vom contempla trei scene/tablouri.
În prima scenă avem urcarea pe tron (întronarea), pe CRUCE; în a doua scenă vom vedea de o parte soldații, iar de cealaltă parte, în a treia scenă, pe Fecioara Maria cu femeile și ucenicul iubit.
Aspectul particular al acestor scene, mai cu seamă în ultima, este că totul se petrece în timp real: în timpul povestirii, adică timpul necesar pentru a povesti scena, este timpul în care acțiunea are loc… E un mod de a spune că tu, ascultătorule, ești prezent acolo: este timpul prezent, adică acțiunea are loc acum!
Această scenă este similară cu icoanele, ele nu ne prezintă o perspectivă în care noi am fi afară, ci ne prezintă prospectiva răsturnată, adică noi suntem înăuntrul scenei, în tablou, și suntem priviți de tablou…
Vom citi începând cu v. 16.
Vom sări peste procesul lui Pilat.
Care este sensul Procesului?
Așa după cum înaintea Sinedriului Isus a spus: „Întrebați-i pe cei ce au ascultat învățătura Mea”, deci îi interoghează pe toți, dar răspunde Petru și cel ce i-a dat o palmă… Iar arhiereul a tăcut…
În orice caz, toți suntem chemați să răspundem cuvântului Său, pe care L-am ascultat.
Așadar, nu El este judecat, ci noi judecăm cuvântul Său, pe El Îl judecăm; El ne mântuiește, dacă-L primim…
Pilat Îl întreabă: „Tu ești rege?”
Isus îi răspunde: „Sigur că sunt rege: sunt regele adevărului, în timp ce tu ești regele minciunii”…
Urmează întreaga critică față de modelul fals de rege, un model pe care toți îl avem: regele este reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ, este cel ce stăpânește, are totul în mâna sa, orice putere, poate să-i ucidă pe toți cei ce nu i se supun, chiar și pe propriul frate, pentru că el deține toată puterea… Este Dumnezeu pe pământ. Însă adevărul este că un asemenea dumnezeu se numește Satana…
Isus îi răspunde: „Eu sunt regele adevărului”…
Și este încoronat rege cu cununa de spini… „Spinii/rugii” ne amintesc de Judecători 9, când copacii pădurii au mers să ceară un rege și numai spinul a acceptat să fie rege peste ei…
Acest spin e simbol al omului… Spinul este singurul care acceptă să stea peste alții și să-i stăpânească… Iar noi vrem să fie așa: vrem un rege care să ne stăpânească, pentru ca să fim ca toate popoarele…
Singurul copac care a acceptat a fost cel mai delincvent (ticălos, infractor) și care ne reprezintă pe toți… Căci acela poate face tot răul pe care-l vrea, deci este ca Dumnezeu… Numai că Dumnezeu nu face așa, căci El nu face răul!!!
Isus a venit să fie regele adevărului…
Scena crucii este structurată după scena carnavalului din Cartea Esterei, la cap. 9, este sărbătoarea Purim, în jurul timpului Paștelui… Aman a stabilit să-i ucidă pe toți evreii în timpul lui Asuer, căci așa vom lua 10000 talanți, adică toate bunurile lor, însă Estera reușește să răstoarne situația… Mai înainte regele îl întreabă pe Aman: „Ce ai face tu pentru un om pe care vrei să-l cinstești?” Aman se aștepta să fie cinstit el, în schimb, va muri Aman, iar poporul va fi salvat…
În schimb, în textul nostru moare răstignit regele și-i salvează pe toți delincvenții… Pentru că toți am păcătuit, suntem lipsiți de slava lui Dumnezeu, dar Isus Își dă viața pentru toți…
El este adevăratul rege…
Avem o răsturnare a situației…
Să vedem întronarea…
16. Atunci L-a predat lor ca să fie răstignit. Şi ei au luat pe Isus şi L-au dus ca să fie răstignit.
17. Şi ducându-Şi crucea, a ieşit la locul ce se cheamă al Căpăţânii, care evreieşte se zice Golgota,
18. Unde L-au răstignit, şi împreună cu El pe alţi doi, de o parte şi de alta, iar în mijloc pe Isus.
19. Iar Pilat a scris şi un titlu şi l-a pus deasupra Crucii. Şi era scris: Isus Nazarineanul, Împăratul iudeilor!
20. Deci mulţi dintre iudei au citit acest titlu, căci locul unde a fost răstignit Isus era aproape de cetate. Şi era scris: evreieşte, latineşte şi greceşte.
21. Deci arhiereii iudeilor au zis lui Pilat: Nu scrie: Împăratul iudeilor, ci că Acela a zis: Eu sunt Împăratul iudeilor.
22. Pilat a răspuns: Ce am scris, am scris.
Toate cuvintele sunt bine cântărite… De șase ori avem cuvântul „a scrie”, care ne amintește de Scriptură… Iar la urmă, a șaptea oară, avem expresia „Ce am scris, am scris”, adică Scriptura nu poate fi schimbată… Altfel spus, în Cristos răstignit avem împlinirea Scripturii. Scriptura e repetată de șase ori, iar la urmă, a șaptea oară, Scriptura este acel Trup răstignit: în acest Trup avem întreaga Scriptură, în el se împlinește fiecare Scriptură…
„Şi era scris: evreieşte, latineşte şi greceşte”.
Ebraica e limba religioșilor, limba latină e limba celor puternici, greaca e a celor culți… Pentru ca toți religioșii să înțeleagă că-L răstignesc pe Dumnezeu; pentru ca toți puternicii să-și dea seama că sunt doar niște delincvenți care ucid; și toate persoanele culte să-și dea seama că sunt niște imbecili care aprobă puterea religioasă și cea politică…
Prin urmare, El, adevăratul rege, este înfrângerea oricărei puteri…
Iar cine a scris este tocmai comandantul roman: „Pilat a răspuns: Ce am scris, am scris” (v. 22). Scriptura nu poate fi ștearsă…
17a. Şi ducându-Şi crucea
Tronul lui Isus este cel al robului… Printre romani, crucea nici nu se putea rosti, pentru că era infamă… Dar crucea este tronul Său.
Toată infamia noastră, tot răul pe care noi îl săvârșim este realitatea peste care El împărățește precum Cel care dă milă și iubire tuturor și-i răscumpără pe toți…
Ei L-au prins pe Isus, dar Evanghelistul Ioan ne spune că „El Își ia și Își duce crucea pentru Sine”, însemnând că o duce în avantajul Său, că vrea să o ducă… Pentru că, a duce această cruce, pentru El reprezintă izbăvirea Fiului prin faptul că izbăvește frații.
Evanghelistul Ioan ne oferă o povestire diferită față de sinoptici, care vorbesc despre Cireneul… Pentru Ioan, Isus își duce crucea… Și o duce pentru El: e în avantajul Meu, deci nu pot să nu o duc, pentru că este mântuirea tuturor.
În Evanghelia după Ioan întotdeauna Isus este Cel care ia inițiativa, și în Evanghelie nu noi Îl vedem pe El, ci în Evanghelie toate sunt privite din punctul Său de vedere…
17b. a ieşit la locul ce se cheamă al Căpăţânii [e locul execuției], care evreieşte se zice Golgota,
Locul execuției este lângă poarta orașului și este locul demonstrației puterii; e locul public unde sunt omorâți delincvenții și unde puterea-și arată forța sa: poate ucide. Și de obicei delincvenții aproape niciodată nu sunt delincvenți, ci sunt cei ce nu sunt pe placul căpeteniei/conducătorului… Sunt cei care ar vrea să fie precum căpetenia…
De fapt, cei doi condamnați împreună cu Isus erau cei care au făcut răscoala împreună cu Baraba… Iar alaiul/compania lui Isus sunt acești doi delincvenți, care ne reprezintă pe noi toți care am vrea să devenim regi, dar am dat faliment și sfârșim pe cruce… Căci dacă devii rege, îi răstignești tu pe alții, apoi, la rându-l tău, când vei pierde puterea, vei fi ucis tu…
Toți dictatorii întotdeauna sunt uciși, căci dacă nu-i omori, din nou se întorc… Nu din această cauză ar trebui uciși… Adevărul e că n-ar trebui să existe dictatori…
Se întorc pentru că au o atât de mare legătură internațională cu toți delincvenții, încât, până când sunt în viață trebuie să fie la putere, căci dacă nu, cazi și tu… Sunt lucrurile făcute prin cooptare…
Al Căpăţânii, care evreieşte se zice Golgota.
Primul spectacol din istorie este locul execuției capitale: locul unde puterea își arată slava sa: că poate ucide… Așadar, puterea te protejează pentru că nu te-a ucis pe tine, ci l-a ucis pe el…
De cine te protejează?
De puterea însăși, că nu te-a ucis…
Puterea este o farsă, este pervertirea lui Dumnezeu…
Pe noi ne smintesc aceste lucruri, dar știm că până în 1800 noi aveam strigoile… Și forte multe au fost omorâte în numele lui Dumnezeu… Ne dăm seama?
Cum poate încă exista creștinismul promovând aceste lucruri?
Într-un document care descrie vizita cardinalului Carlo Borromeo într-o zonă din Elveția, scrie: „Azi cardinalul nostru a fost foarte indulgent, milostiv: a ars doar 10 strigoi și a grațiat două”… Când noi știm că nu există nicio strigoaie… Și e sfânt…
Premisele (ipotezele, supozițiile) culturale pe care le avem sunt superioare oricărui adevăr revelat…
Despre sfântul Împărat David… Îi iertăm crima și adulterul și ne rugăm în fiecare zi psalmii săi… În schimb, dacă ar fi mâncat carne de porc, încălcând un principiu care nu poate fi negociat, ar fi fost șters din Biblie…
Premisele culturale sunt superioare oricărei credințe, pentru că sunt realitatea cu care tu citești/interpretezi orice credință… Din această cauză trebuie să ne convertim de la premisele culturale… Și din această cauză să-L vedem pe Isus rege, căci toată Biblia vorbește despre El, iar în aceste versete se repetă de șase ori: „Ceea ce am scris, am scris”… Și nu se poate schimba. Și este scris în toate limbile: în limba religioasă, în limba politică și-n limba culturală…
Pentru că atât religia, cât și politica și cultura sunt o gașcă de mafioți în a justifica stăpânirea omului peste om… În schimb, Isus este Cel care spală picioarele…
Biblia nu subliniază că alții (sau ceilalți) ar fi persoane rele, ci vorbește despre noi, care suntem la fel cu (egali cu) ceilalți… De fapt îi votăm… Mereu sperăm că la alegeri se va schimba câte ceva, dar nu se schimbă mai nimic și, de multe ori, cei care urmează sunt mai răi…
Aceasta este prima scenă de contemplat…
„Nazarineanul”: Nazoreu/nazir înseamnă din Nazaret, dar și vlăstarul lui David, Mesia…
„Isus”: Dumnezeu mântuiește…
Și a făcut din urâciunea răului/păcatului nostru locul mântuirii: Fiul Omului înălțat.
Acesta este slava lui Dumnezeu și Regele!
Evanghelistul Ioan insistă mult pe regalitate, pentru că singurul rege este Dumnezeu, precum și pe maiestatea acestei slave.
În a doua scenă ni se prezintă ce este în jurul crucii lui Isus…
23. După ce au răstignit pe Isus, ostaşii au luat hainele Lui şi le-au făcut patru părţi, fiecărui ostaş câte o parte, şi cămaşa. Dar cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în întregime.
24. Deci au zis unii către alţii: Să n-o sfâşiem, ci să aruncăm sorţii pentru ea, a cui să fie; ca să se împlinească Scriptura care zice: „Împărţit-au hainele Mele loruşi, şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţii”. Aşadar, ostaşii acestea au făcut [de o parte].
De o parte avem cei patru soldați care înfăptuiau execuția… Soldații reprezintă dușmanii.
„Patru” e un număr care exprimă totalitatea: cele patru orizonturi, cele patru puncte cardinale…
Crucea este un simbol particular, fiind îndreptată în cele patru direcții care unesc partea de deasupra (cerul) cu cea de dedesubt (pământul), și Occidentul cu Orientul… Crucea este un simbol cosmic…
Ce li se cuvine soldaților?
Hainele…
În Biblie istoria „hainei” este foarte lungă…
Vă amintiți ce haină/îmbrăcăminte avea Adam?
Niciuna!
După păcat, când nu se mai acceptă pe sine, își face îmbrăcăminte din frunze de smochin… Întreaga noastră cultură constă în a ne face îmbrăcăminte din frunze de smochin pentru a ne ascunde…
Dumnezeu ne-a făcut haine de piele, urmând apoi să ne dea haina Fiului…
Haina este simbolul trupului, a trupului pe care un om ar vrea să-l aibă.
Isus este gol pe cruce… Are goliciunea regală: este omul perfect, e fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu pe pământ, iar noi avem Trupul Său – reprezentat în acest caz de haine – și fiecare soldat ia o bucată… Hainele erau: sandalele, centura și mantia… Mantia este și simbolul Împărăției… Iar în versetele noastre printre haine este și „cămașa”. Apoi ni se explică felul în care era cusută cămașa… E făcută precum cămășile arhiereilor…
23b. Dar cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în întregime.
„De sus” în evanghelia după Ioan înseamnă multe lucruri: Isus „vine de sus”; și vorbește de „nașterea de sus”, adică de la Dumnezeu… Cămașa „de sus ţesută” înseamnă că e țesută direct de Dumnezeu…
Această cămașă nu poate fi sfâșiată/ruptă…
Ce înseamnă?
Cine primește Trupul lui Cristos devine fiu, la fel ca Cristos. Deci acei patru dușmani devin fiii lui Dumnezeu, primesc în dar Trupul Fiului, căci Isus moare pentru ei…
Dar cămașa nu se poate sfâșia/împărți: adică fiecare este fiu dacă nu rupe fraternitatea… Dacă rupe relația cu frații, nu mai este fiu.
E simbolul Spiritului. Va fi precum maica… Toți avem același unic Spirit. Numai având același unic Spirit putem avea unul sandalele, altul cureaua, altul mantaua… Este simbolul unității și al pluralității Bisericii, dar fiecare este diferit, căci cureaua este diferită de sandale… Și totuși, toți suntem fii, cu o condiție: să nu se sfâșie fraternitatea; să avem același unic Spirit. E simbol al Bisericii.
Apoi, învățătura privitoare la hainele lui Isus este pentru păgâni, dar este valabilă și pentru noi…
Aceasta este judecata lui Dumnezeu: primii moștenitori a Trupului Fiului sunt cei de departe, pentru că la picioarele CRUCII s-a realizat unirea deplină a umanității… Altfel spus, cei mai aproape de Isus sunt cei doi tâlhari; apoi, de o parte avem dușmanii, iar de cealaltă avem poporul lui Dumnezeu, prietenii. Toți devin un singur popor, doisprezece, la fel ca poporul lui Israel. Este realitatea descrisă în Ef. 2,14-18:
„Căci El este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una [evrei și păgâni], surpând peretele din mijloc al despărţiturii, desfiinţând vrăjmăşia în trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou [omenirea nouă, noul Adam] şi să întemeieze pacea, și să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniţi într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmăşia. Şi venind, a binevestit pace, vouă celor de departe şi pace celor de aproape; că prin El avem şi unii şi alţii apropierea către Tatăl, într-un Spirit”.
Și în Is. 66,7-8 scrie că un popor se poate naște într-o clipă:
„Înainte de a se zvârcoli în dureri de naştere, ea a născut; înainte de a simţi chinul, ea a născut un fiu. Cine a auzit sau cine a văzut unele ca acestea? Oare o ţară se naşte într-o singură zi şi un popor dintr-odată [da]? Abia au apucat-o durerile naşterii şi fiica Sionului [Sionul va fi Maria]a şi născut fii!
Acesta despre care vorbim, în Evanghelia după Ioan, este actul creator al lui Dumnezeu, în timp real…
Aceasta este creația lumii noi și sunt incluși toți oamenii: păgânii, evreii, soldații, răstigniții.
Acum începe cea de a treia scenă. Dacă soldații împărțeau hainele, ce se întâmpla de cealaltă parte?
25. Şi stăteau, lângă crucea lui Isus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena.
26. Deci Isus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău!
27. Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine.
Mai întâi de toate notăm un lucru: toată Evanghelia țintea „ceasul”. Deja la nunta din Cana – unde erau Isus și maica Sa – Isus spune: „Oare n-a venit ceasul meu?!”… Adică țintea ceasul…
În versetele noastre avem o inversare a istoriei, căci scrie: „din acel ceas”… Căci toată Evanghelia tindea „la acel ceas”… După ceea ce se povestește în versetele noastre se spune: „din acel ceas”: înseamnă că s-a schimbat în totalitate lumea, adică s-a născut lumea nouă.
Aceste text este culmea, vârful: este ca și cum ar spune: „Acum s-a născut lumea nouă. Acum gata! Din acel ceas totul este nou, deci avem vinul nou, avem nunta nouă, avem viața, avem Evanghelia, s-a sfârșit moartea, trecem de la moarte la viață, deci Dumnezeu a realizat deplin planul Său, începând cu acel ceas”
Să vedem felul în care are loc realizarea lumii noi…
Mai întâi de toate
Stăteau, lângă crucea lui Isus…
Aceasta este singura dată când avem în Evanghelie acest „a sta lângă cruce”… aici vedem slava; aici trebuie să stăm; aici noi toți ne naștem; aici Îl vedem pe Dumnezeu; aici devenim Dumnezeu…
Mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena…
Cuvântul „maică” se repetă de șase ori, din care o dată se repetă indirect… Așteptând ca cititorul care aude aceste cuvinte pentru a șaptea oară să audă: „Iată Maica ta, ia-o și tu acasă la tine”… Atunci totul este împlinit, căci Evanghelia este pentru cititor… Altfel spus, eu, cititorul, sunt în interiorul scenei evanghelice pe care o citesc, iar Isus îmi spune: „Iată maica ta” și așteaptă ca eu să o iau acasă la mine. Deci îmi lasă loc (ușă deschisă) și mie să o iau acasă… Și tocmai participarea mea la acest mister, pe care acum îl vom vedea, împlinește creația… Și numai după ce eu am acceptat această participare, scrie: „din acel ceas totul este diferit”… Isus va spune: „Totul este împlinit!”, s-a atins scopul…
Să contemplăm această scenă, căci ea a fost înțeleasă/descrisă în multe feluri…
Cel mai evident sens este următorul: Fiul lasă singură pe Maica văduvă; prin urmare, o încredințează ucenicului… Este simțul pietății filiale… dar această interpretare este săracă…
Faptul că de cinci ori se repetă cuvântul „maică”, plus încă o dată subliniind faptul că ucenicul „o ia”, că scena este deschisă cititorului și că după „din acel ceas”, dacă și eu o iau pe maică la mine, toate se schimbă, această interpretare are un alt sens, mai profund…
Să analizăm mai profund scena…
Ne aflăm acolo, la picioarele crucii. Acolo de află aceste femei și-L privesc pe Isus…
Aceste femei Îl privesc pentru că-L iubesc.
Iar dacă Isus moare, ele pierd obiectul iubirii lor.
Femeile reprezintă iubirea iubitoare…
Ucenicul iubit îl reprezintă pe cel ce este iubit… Dacă moare Isus, moare cine-l iubește pe acest ucenic…
În sine, moartea este mereu separare a doi care se iubesc, și din această cauză moartea este tragică…
În schimb, Isus, din moartea Sa pe cruce, face/creează comuniune pe pământ între femeile care iubesc și ucenicul care este iubit… Să vedem cum face acest lucru…
Aceste femei îl reprezintă pe cel ce iubește…
Cine este primul care iubește?
Este Tatăl, care-L iubește pe Fiul…
Cine este al doilea care iubește?
Este Fiul, care iubește lumea…
Al treilea?
Tot așa mai departe, este oricine: Maica care-și iubește fiul; Israel care-și iubește fiii; Biserica care-și iubește fiii; până la maica corbilor care-și iubește puii… Altfel spus, toate există pe lume pentru că există o iubire care iubește… Și toți existăm în măsura în care suntem obiect al iubirii, de la Fiul în jos, pentru că există iubirea iubitoare care este Tatăl.
Dar numai de iubire iubitoare se moare… Căci dacă tu iubești, dar nu ești iubit, mori… Iar de iubire iubită te sufoci, pentru că cine este iubit, la rândul său, trebuie să iubească…
Și aceasta este viața lui Dumnezeu – Treimea – Tatăl și Fiul care Se iubesc…
Astfel, la picioarele crucii se naște marea noutate: că Maria, în moarte, își va pierde Fiul pe care Îl iubește, dar acum trebuie să-L iubească pe ucenicul iubit…
În acest moment Isus o numește „femeie”, și nu „maică”: este mireasa: este ca Israelul care trebuie să accepte Biserica, să iubească Biserica, să iubească poporul nou… Și este fecioara Sionului care generează/naște omenirea nouă, iubind pentru că este iubită de Domnul. Maria este mireasa…
Altfel spus, CRUCEA este Căsătoria/Nunta dintre Dumnezeu și om în umanitatea lui Isus…
Așadar, în această moartea a Sa Isus o numește femeie și-i dă ucenicul, adică i-l dă pe cel ce trebuie să-l iubească… Iar ucenicul, prin cuvintele „iată fiul tău”, devine egal cu Isus… Ucenicul este întâiul născut, este noua creație, este noul Adam, care știe că este iubit…
Apoi Isus îi spune ucenicului: „Iată Maica ta!”
Fiul își iubește maica, căci dacă nu, nu este fiu…
Practic, pe pământ, pentru prima dată se întâlnesc iubirea iubitoare (Maica) și iubirea iubită (ucenicul iubit), iar iubitoarea are de iubit iubirea iubită, dar și iubirea iubită iubește iubirea iubitoare… Și aceasta este Sfânta Treime… Altfel spus, pe pământ se naște Sfânta Treime…
Tabloul despre Sfânta Treime al lui Mantegna: răstignirea cu acel bătrân care-l ține în brațe pe propriul fiu… Așadar, pe cruce se naște Treimea… Se naște pe pământ… Adică pe pământ circulă viața nouă caracterizată de iubirea reciprocă, care este Dumnezeu, și este lumea nouă…
Și acesta este slava lui Dumnezeu care îmbrățișează fiecare persoană: lângă cruce acum sunt toți dușmanii și toți prietenii; toți adunați fac numărul doisprezece, număr care reprezintă totalitatea poporului, tot poporul lui Dumnezeu…
Iar misiunea nu-i nimic altceva decât a mărturisi lumii, prin comuniunea noastră și prin iubirea noastră, o comuniune și o iubire deschisă tuturor, necreând staule… să ne deschidem tuturor și să le arătăm că Dumnezeu este într-adevăr totul în toți…
Dacă cu ocazia primei creații Dumnezeu a creat lumea în afara Sa, acum, acesta este adevărata creație, unde întreaga lume se reîntoarce în Dumnezeu… Pentru că Dumnezeu a venit în lume să mântuiască această lume, ca lumea să descopere iubirea Sa, și apoi și lumea să iubească așa cum Dumnezeu iubește…. Și atunci întreaga lume este îndumnezeită… Și din acel ceas totul este diferit…
Să cerem harul să medităm aceste versete care ne prezintă această iubire profundă…
Sursa: «https://www.gesuiti-villapizzone.it/sito/atti.html»
Traducător: p. Mihai Tegzeș
Corector: Cecilia Frațilă
