„Rugați-vă neîncetat…” (1 Tes 5,17): a fost tema exercițiilor spirituale ale Liceului Greco-Caolic „Iuliu Maniu” din Oradea din Postul Mare, care au avut loc luni, 22 aprilie a.c.. Acestea s-au desfășurat în patru locații diferite din oraș – Sanctuarul Eparhial „Adormirea Maicii Domnului”, parohia „Sf. Treime” din cartierul Nufărul, parohia „Sf. Gheorghe” (Biserica Seminarului) și parohia „Schimbarea la Față a Domnului” din Velența. Acestea au fost susținute de pr. Traian Dobrată, pr. Pal Gabriel, pr. Buzalic Alexandru, respectiv pr. Ioan Crăciun, bucurându-se de participarea tuturor elevilor claselor de gimnaziu și liceu ale instituției de învățământ, împreună cu profesorii diriginți. La buna desfășurare a inițiativei au participat deopotrivă profesori de religie și îndrumători spirituali ai Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”: Pr. Dobrată Traian, Pr. Mârșu Remus, prof. Pr. Fiț Alexandru, prof. Sr. Bot Ana, prof. Pr. Duma Ovidiu, prof. Demian Adrian-George. Împreună cu adolescenții și tinerii participanți a fost și echipa Ziléos Oradea, care a animat pauzele de reculegere cu cântece și jocuri specifice.

Ziua de reculegere spirituală a început în fiecare locație cu participarea elevilor la Sfânta Liturghie. În acest An dedicat Rugăciunii, premergător Jubileului din 2025, elevii au avut prilejul să mediteze la citatul biblic din Scrisoarea către Tesaloniceni care a fost în centrul meditațiilor susținute de preoții predicatori. Prin meditațiile propuse s-a dorit aprofundarea a ceea ce înseamnă cu adevărat rugăciunea, cu atât mai mult în societatea de astăzi unde, există adesea o imagine falsă pe care lumea, și chiar unii creștini, și-o creează despre rugăciune și despre Dumnezeu. Prezentăm aici una dintre meditațiile susținute la exercițiile spirituale, transmisă de pr. Fiț Alexandru, preot spiritual al Liceului „Iuliu Maniu” din Oradea:

„ De ce ne rugăm? Orice religie din lume se roagă, fie într-un mod public sau în mod privat, în casă, cu sincere cuvinte rostite în mod natural sau în liniștea inimii. Există ceva în noi care vrea să se conecteze cu divinul, să aibă acces la o ființă atotputernică, atotștiutoare. Dar, de ce? Care este scopul acestei practici de a sta în liniște, de a vorbi cu un Dumnezeu care nu răspunde? Nu ne-am folosi mai bine timpul făcând ceva, ajutând pe cineva, schimbând lumea? Acestea sunt întrebări pe care lumea și le adresează pentru că nu înțelege ce este rugăciunea. Pe de o parte, rugăciunea este un simplu  mod de a cere mijlocirea, de a recunoaște slăbiciunile noastre și de a ne uita la Dumnezeu ca să ne rezolvăm problemele. Ne rugăm adesea: “Doamne, ține-mă în siguranță!”, „Doamne, vindec-o pe bunica mea bolnavă!”, “Doamne, ajută-mă să plătesc facturile!”, etc. Când nu reușim să ne asigurăm anumite lucruri, ne întoarcem spre Dumnezeu și îi cerem ajutorul, deoarece credem într-un Dumnezeu care nu numai că poate să ne ajute, ci și vrea să facă asta.

În Vechiul Testament, aflăm despre un Dumnezeu care mijlocește pentru cei drepți în vreme de nevoie; în Evanghelii, Isus ne spune să cerem și ni se va da, să batem și ni se va deschide. Dumnezeu nu se supără când îi cerem ajutorul… nu ne costă nimic să facem aceasta. El dorește să fie dorit și, de aceea, noi ne facem cunoscute nevoile. Poate facem asta ca să captăm atenția lui Dumnezeu, să-l „înmuiem”; poate adăugăm cuvinte de laudă, eventual cuvinte de mulțumire, dar, în marea parte a cazurilor, o facem pentru a ne prezenta nevoile. Astfel rugăciunea devine un caz simplu de «TE ROG!» și «MULȚUMESC!» și poate acest tip de rugăciune ar avea sens pentru societate, mai ales dacă Dumnezeu ar răspunde tuturor cererilor noastre. Prin urmare, toți ar sta într-un colț liniștit al casei și i-ar cere lui Dumnezeu tot ceea ce le lipsește. O problemă pe care o putem identifica în acest tip de gândire este că nu primim răspuns la rugăciunile noastre în mod imediat sau în modul în care ne-am aștepta noi. O altă problemă este că  rugăciunea, văzută așa, este ca o putere asupra lui Dumnezeu; El devine ca „Moș Crăciun” sau ca „Duhul Lămpii” și, prin urmare, ne rugăm cu scopul de a-l controla pe Dumnezeu, de a primi lucrurile de care avem nevoie. Aceasta este o imagine falsă pe care lumea și chiar unii creștini și-o creează despre rugăciune și despre Dumnezeu.

De fapt, dacă stăm bine să ne gândim, rugăciunea nu este un mod prin care să îl facem pe Dumnezeu să fie mai mult ca noi, prin care să îl facem pe acesta să își conformeze voința cu a noastră, ci un mod prin care  trebuie să ne asemănăm din ce în ce mai mult cu El. În centrul rugăciunii creștine nu stă faptul că cerem lucruri, ci faptul că avem o relație cu Dumnezeu și, ca în cazul oricărei relații, scopul nu este acela de a primi lucruri, ci de a ne bucura de compania celuilalt, de a învăța despre această persoană, de a împărtăși speranțe, vise și chiar viața noastră. Fiindcă Dumnezeu este atotștiutor, El ne cunoaște deja toate gândurile. Prin urmare, rugăciunea este un exercițiu prin intermediul căruia ne deschidem ochii spre cine este Dumnezeu, ce vrea El să facem cu viața noastră. Aceasta este esența rugăciunii: ea ne transformă, este sursa convertirii noastre și calea mântuirii noastre. Ne rugăm lui Dumnezeu nu ca unui „Duh al Lămpii” care ne împlinește dorințele, ci ca unui părinte care ne oferă îndrumare. De ce ne rugăm? Pentru că suntem oameni, vrem să iubim, dar realizăm că nu știm să facem acest lucru foarte bine și, de aceea, căutăm ajutor de la sursa iubirii.”

În cadrul exercițiilor spirituale, elevii au avut de asemenea ocazia să discute pe marginea meditației ascultate și să adreseze întrebări predicatorilor legate de modul în care își trăiesc credința adolescenți sau tineri, astăzi. Ziua de reculegere s-a încheiat cu prânzul servit împreună de toți participanții, întorcându-se acasă pregătiți sufletește pentru sărbătorile pascale pe care le vor petrece curând împreună cu cei dragi!

Biroul de Presă EGCO
Foto: Ziléos România