25 aprilie 2024
Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu
Psalmul 140, versetele 1 şi 2, pe versul 5, propriu-zis. (Aşa cum spune Triodul).
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă! Ia aminte la versul rugăciunii mele, când strig către Tine (Ps 140,1), auzi-mă, Doamne!
Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. Ridicarea mâinilor mele, ardere de seară (Ps 140,2). Auzi-mă, Doamne!
Se pun Stihirile pe 10.
Stihira zilei, de două ori, pe versul 5 propriu-zis.
Stih: Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău (Ps 141,7a).
Stih: Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie (Ps 141,7b).
Bogat fiind în patimi, m-am îmbrăcat cu veşmântul cel înşelător al făţărniciei, veselindu-mă în răutăţile neînfrânării, şi arăt nemilostivire nemăsurată, neuitându-mă la mintea mea cea lepădată înaintea uşilor pocăinţei, flămândă de tot binele şi bolnavă de nepurtarea de grijă. Dar Tu, Doamne, fă-mă Lazăr sărac de păcate, ca nu cândva rugându-mă, să nu aflu deget să-mi răcorească limba mea, jăluindu-se în văpaia cea nestinsă; ci mă sălăşluieşte în sânurile patriarhului Avraam, ca un iubitor de oameni. (de două ori)
A mucenicilor.
Stih: Dintru adâncuri am strigat către Tine; Doamne! Doamne, auzi glasul meu! (Ps 129,1).
Din dragostea cea fără de saţiu a sufletului nelepădându-vă de Hristos, Sfinţilor Mucenici, care multe feluri de cazne pătimind, aţi răbdat şi aţi surpat semeţia tiranilor; şi păzind credinţa nemişcată şi nevătămată, v-aţi mutat la ceruri. Pentru aceasta aflând şi îndrăzneală către Dânsul, rugaţi-L să ne dăruiască nouă mare milă.
Alte stihiri, versul 5.
Stih: Fie urechile Tale cu luare aminte la glasul rugăciunii mele (Ps 129,2).
Umblând trupeşte, Isuse, dincolo de Iordan, ai zis celor ce erau cu Tine: prietenul Lazăr a murit şi s-a dat acum îngropării. Pentru aceasta Mă bucur pentru voi, prietenii Mei, ca să cunoaşteţi că toate le ştiu, Dumnezeu fiind neschimbat, măcar că Mă arăt om văzut. Să mergem dar să-l înviem pe el, ca să simtă moartea biruinţa lui şi dărâmarea desăvârşită pe care o voi face lămurit, dând lumii mare milă.
Stih: De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este îndurarea (Ps 129,3-4).
Asemănându-ne noi, credincioşii, Martei şi Mariei, să trimitem la Domnul fapte dumnezeieşti, ca pe nişte solitori; ca, venind, să învieze mintea noastră, care zace cumplit moartă în mormântul lenevirii nesimţitoare, nicicum simţind frica lui Dumnezeu şi neavând acum putere de viaţă, strigând: Vezi, Doamne, şi precum de demult, Îndurate, ai sculat pe Lazăr, prietenul Tău, cu venirea Ta cea înfricoşătoare, aşa ne înviază pe toţi, dându-ne nouă mare milă.
Altă stihiră, versul 6.
Stih: Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu cuvântul Tău, sperat-a sufletul meu în Domnul (Ps 129,5-6a).
De două zile este Lazăr în mormânt; vede pe cei ce au murit din veac; acolo vede îngroziri străine, mulţime nenumărată ţinută în legăturile iadului. Pentru acesta, surorile lui se tânguiesc cu amar, văzând înaintea lor mormântul lui. Iar Hristos merge să învieze pe prietenul Său; ca să se săvârşească de către toţi o împreună glăsuire: Binecuvântat ești, Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.
Apoi, 4 stihiri din Minei, versul 1.
Stih: Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel în Domnul (Ps 129,6b).
Pe scriitorul dumnezeieștilor cuvinte și marele păzitor al Egiptului, după vrednicie să-l lăudăm, strigând: Înțelepte Marcu, prin învățăturile și rugăciunile tale, ca un apostol, pe noi toți ne povățuiește la viața viața cea neînvălurită.
Stih: Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El; şi El va mântui pe Israel de toate fărădelegile lui (Ps 129,7-8).
Împreună-călător ai fost cu vasul alegerii, și împreună cu el ai străbătut toată Macedonia. Și în Roma, ucenic fiind lui Petru, dulce tâlcuitor te-ai arătat; și pătimind te-ai odihnit cu dumnezeiască cuviință în Egipt, preaînțelepte Marcu.
Stih: Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L toate popoarele! (Ps 116,1).
Sufletelor celor arse și uscate le-ai dat viață prin ploile cele luminate ale Evangheliei. Pentru aceasta, dumnezeiescule Marcu, împreună cu noi, Alexandria astăzi luminat prăznuiește și laudă pomenirea ta, închinându-se la moaștele tale.
Stih: Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac (Ps 116,2).
O, preafericite Marcu! Din izvorul desfătării ai băut și, ca din Eden, te-ai pornit râu de pace prealimpede, udând cu apele evangheliceștii tale propovăduiri fața pământului și tăriile Bisericii adăpând cu dogmele cele de Dumnezeu însuflate.
Mărire… Și acum… vers 6:
Vărsatu-s-a har pe buzele tale, apostole Marcu. Și ai fost păstor Bisericii lui Hristos, învățând oile cele cuvântătoare să creadă în Treimea cea de o ființă, întru o Dumnezeire.
Terminându-se cântarea imnului Lumină lină…, preotul din Sfintele Uși, zice:
P.: Să luăm aminte. Pace (†) tuturor.
C.: Și spiritului Tău.
P.: Înțelepciune. Să luăm aminte.
Se cântă prohimenul zilei, vers 6:
Bine voi plăcea înaintea Domnului, în pământul celor vii (Ps. 114,9).
Stih: Iubit-am pe Domnul, că a auzit glasul rugăciunii mele (Ps. 114,1).
Bine voi plăcea înaintea Domnului, în pământul celor vii.
D.: Înţelepciune.
C.: De la Facere (43,26-31; 45, 1-16), citire.
D.: Să luăm aminte.
După ce a venit Iosif acasă, i-au adus în casă darurile ce aveau cu ei şi i s-au închinat cu feţele până la pământ. El însă i-a întrebat: «Cum vă aflaţi?». Apoi a zis: «E sănătos bătrânul vostru tată, de care mi-aţi vorbit deunăzi? Mai trăieşte el oare?». Iar ei au zis: «Tatăl nostru, robul tău e sănătos şi trăieşte». Şi Iosif a zis: «Binecuvântat de Dumnezeu este omul acela». Iar ei s-au plecat şi i s-au închinat. Şi ridicându-şi Iosif ochii şi văzând pe Veniamin, fratele său de o mamă cu el, a zis: «Acesta-i fratele vostru cel mai mic, pe care mi-aţi spus că-1 veţi aduce la mine?». Iar ei au răspuns: «Acesta». Şi a zis Iosif către ei: «Dumnezeu să Se milostivească spre tine, fiule». Dar s-a depărtat Iosif repede, pentru că inima sa ardea pentru fratele său şi căuta să plângă. Şi intrând în camera sa, a plâns acolo. Apoi, spălându-şi faţa, a ieşit şi, stăpânindu-se, a zis: «Daţi mâncarea!».
Atunci Iosif nemaiputându-se stăpâni înaintea tuturor celor ce erau de faţă, a strigat: «Daţi afară de aici pe toţi!». Şi nemairămânând nimeni cu el, Iosif s-a descoperit fraţilor săi, plângând tare şi au auzit toţi egiptenii şi s-a auzit şi în casa lui Faraon. Şi a zis Iosif către fraţii săi: «Eu sunt Iosif. Mai trăieşte oare tatăl meu?». Fraţii lui însă nu i-au putut răspunde, că erau cuprinşi de frică. Apoi Iosif a zis către fraţii săi: «Apropiaţi-vă de mine!». Şi ei s-au apropiat. Iar el a zis: «Eu sunt Iosif, fratele vostru, pe care voi l-aţi vândut în Egipt. Acum însă să nu vă întristaţi, nici să vă pară rău că m-aţi vândut aici, că Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru păstrarea vieţii voastre. Că iată, doi ani sunt de când foametea bântuie în această ţară şi mai sunt încă cinci ani, în care nu va fi nici arătură, nici seceriş. Căci Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră, ca să păstrez o rămăşiţă în ţara voastră şi să vă gătesc mijloc de trai în ţara aceasta şi să cruţe viaţa voastră printr-o slăvită mântuire. Deci nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu, Care m-a făcut ca un tată lui Faraon, domn peste toată casa lui şi stăpân peste tot pământul Egiptului. Grăbiţi dar de vă duceţi la tatăl meu şi-i spuneţi: «Aşa zice fiul tău Iosif: Dumnezeu m-a făcut stăpân peste tot Egiptul; vino dar la mine şi nu zăbovi; vei locui în pământul Goşen şi vei fi aproape de mine, tu, feciorii tăi şi feciorii feciorilor tăi, oile tale, vitele tale şi toate câte sunt ale tale; şi te voi hrăni acolo, că foametea va mai ţine încă cinci ani, ca să nu pieri tu, nici feciorii tăi, nici toate ale tale. Iată, ochii voştri şi ochii fratelui meu Veniamin văd, că gura mea grăieşte cu voi. Spuneţi dar tatălui meu toată gloria mea cea din Egipt, şi câte aţi văzut şi vă grăbiţi să aduceţi pe tatăl meu aici». Apoi, căzând el pe grumajii lui Veniamin, fratele său, a plâns, şi Veniamin a plâns şi el pe grumazul lui. După aceea a sărutat pe toţi fraţii săi şi a plâns cu ei. După aceasta i-au grăit şi fraţii lui. A mers deci vestea la casa lui Faraon, spunându-se: «Au venit fraţii lui Iosif». Şi s-a bucurat Faraon şi slujitorii lui.
Se cântă al doilea prohimen, vers 4:
Făgăduinţele mele le voi plini Domnului, înaintea a tot poporului Lui (Ps. 115,5).
Stih: Crezut-am, pentru aceea am grăit, Iar eu m-am smerit foarte (Ps. 115,1).
Făgăduinţele mele le voi plini Domnului, înaintea a tot poporului Lui.
În timp ce se cântă prohimenul, preotul primeşte lumânarea (sau sfeşnicul cu lumânarea) şi cădelniţa şi stă în faţa Sfintei Mese. După ce s-a terminat de cântat prohimenul şi stihul, preotul spune cu glas înalt, făcând cruce cu lumânarea:
Înţelepciune. Drepţi!
Şi întorcându-se spre popor, face cruce cu lumânarea, spunând:
Lumina lui Hristos luminează tuturor!
Apoi, spune:
Înţelepciune.
Citeţul: De la Pilde (21,23-22,4), citire:
Preotul: Să luăm aminte.
Cel ce-şi păzeşte gura şi limba lui, îşi păzeşte sufletul lui de primejdie. Cine este semeţ şi îngâmfat se cheamă batjocoritor; acela se poartă cu prisos de trufie. Pofta celui leneş îl omoară, căci mâinile nu voiesc să lucreze. Mereu cel fără de lege pofteşte, iar cel drept dă şi nu se sgârceşte. Jertfa celor nelegiuiţi este urâciune pentru Domnul, mai cu seamă când o aduc pentru o faptă ruşinoasă. Martorul mincinos va pieri, iar omul care ascultă va putea grăi de-a pururi. Răufăcătorul are o căutătură neruşinată, iar omul cel drept îşi ia seama la purtarea lui. Nu este nici înţelepciune, nici pricepere şi nici sfat care să aibă putere înaintea Domnului. Calul este gata pentru ziua de război, însă biruinţa vine de la Domnul. Un nume (bun) este mai de preţ decât bogăţia; cinstea este mai preţioasă decât argintul şi decât aurul. Bogatul şi săracul se întâlnesc unul cu altul; dar cine i-a făcut este Domnul. Cel iscusit vede nenorocirea şi se ascunde, cei simpli trec mai departe şi sufăr. Rodul umilinţei şi a temerii de Dumnezeu sunt: bogăţia, mărirea şi viaţa.
Şi cealaltă rânduială a Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite.
