105 ani de la moartea martirilor dr. Ioan Ciordaş şi dr. Nicolae Bolcaş

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea – a organizat pe 3 aprilie a.c. vernisajul expoziției comemorative „105 ani de la moartea martirilor dr. Ioan Ciordaş şi dr. Nicolae Bolcaş”. În deschiderea vernisajului, au luat cuvântul curatorii expoziției: doamna Gabriela Ananie și dr. Petru Ardelean, muzeografi la Secția de Istorie a Muzeului Țării Crișurilor. La eveniment a participat și PSS Virgil Bercea, epsicopul greco-catolic de Oradea, împreună cu pr. Antoniu Chifor, Vicar cu Preoții în Eparhia de Oradea și ipod. eugen Ivuț, secretar episcopal. Expoziția – care cuprinde fotografii de familie, scrisori, cărți poștale, cărți aparținând celor doi martiri, manuscrise olografe semnate de Viora Ciordaș – poate fi vizitată la Muzeul Orașului Oradea până pe 28 aprilie 2024. O inițiativă similară s-a desfășurat pe 4 aprilie a.c. și la Beiuș, unde se află și trupurile lor neînsuflețite.

Martirajul avocatului greco-catolic dr. Ioan Ciordaș și al avocatului dr. Nicolae Bolcaș de confesiune ortodoxă, în noaptea de 3/4 aprilie 1919, este considerată de organizatori „cea mai mare jertfă de sânge îndurată de bihoreni înainte înfăptuirii Marii Uniri de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Apărători dârzi ai cauzei românești, luptători înflăcărați, cei doi au salvat prin jertfa lor alți intelectuali români osândiți la moarte, ialr upta lor pentru atingerea idealului național nu a cunoscut nici piedici, nici frică, nici capitulare.”

Aceșția „au plătit cu prețul vieții lor lupta pentru libertate și dreptatea românilor bihoreni și nu numai – cum a subliniat în deschiderea vernisajului de la Oradea Gabriela Ananie. Putem spune că lupta lor a continuat cu traiectorie deschisă prin lupta altor compatrioți români”, doamna muzeograf gândindu-se aici la Avram Iancu, de la a cărui naștere se împlinesc două secole anul acesta și al cărui crez era asemănător al celor doi bihoreni.

Viața lui Ioan Ciordaș și a lui Nicolae Bolcaș a fost dedicată națiunii din care se trăgeau, de aceea truda și sacrificiul lor nu trebuie să rămână în uitare, la fel cum nu trebuie uitați nici cei care au fost lângă ei și i-au sprijinit la tot pasul: familia sau prietenii. Motiv pentru care – continuă curatoarea – „expoziția „105 ani de la moartea martirilor dr. Ioan Ciordaş şi dr. Nicolae Bolcaş” cuprinde pe lângă documentele personale și fotografii de familie, volumul dr. Iacob Radu «Satele și Poporul» despre Biserica S. Uniri din Tâmpăhazu-Uifalău, dedicat domnului I. Ciordaș de Dr. episcop greco-catolic Demetriu Radu, precum și o carte cu dedicație din partea arhivarului orașului Oradea, Lakos Lajos, care dezbate atentatul de la Debrecen din 1912 împotriva episcopului greco-catolic de Hajdúdorog. De asemenea, sunt expuse manuscrise, olografe ale Viorei Ciordaș, invitația și programul la dezvelirea monumentului la care au fost prezenți Alexandru Lapedatu, ministrul Culturii la acea vreme, Iuliu Maniu, președintele Partidului Țărănesc, Primarul Oradiei de atunci, Tiberiu Moșoiu, Prefectul Județului, doamna Sălăjan Buteanu, președinta Reuniunii Femeilor Române din Beiuș, și alți invitați de seamă”.

Fiind un moment comemorativ, în deschiderea expoziției a fost adus un omagiu și celorlalte persoane care au murit în acele câteva luni înainte de așa-numita „primăvară a reîntregirii”, cei mai mulți dintre ei țărani din Valea Beiușului- Vașcăului, reiterând prin cuvintele Protopopului ortodox al Beiușului Petru E. Papp îndemnul ca „din jertfele lor să ne regenerăm sentimentele amorțite!”.

La rândul său, dr. Petre Ardelean a subliniat la deschiderea vernisajului că „această expoziție comemorativă dorește să ni-i aducă în față pe cei doi care și-au dat viața pentru ca noi să putem astăzi să vorbim și să fim liberi”. Istoricul, a cărui activitate este apropiată de cei doi martiri, ocupându-se de colecția de corespondență a Muzeului Țării Crișurilor, în cadrul căreia a fost donată de Ovid Ciordaș (fiul av. Ioan Ciordaș), întreaga corespondență a familiei, a spus că aceasta cuprinde foarte multe dintre scrisorile Viorei, soția lui Ioan Ciordaș către soțul ei, ale lui Ioan Ciordaș către soție și copii, dar și ale Viorei către diferite personalități din epocă și asociații culturale. O parte dintre ele, mai puțin de 10%, sunt selectate pentru această expoziție comemorativă, sperându-se ca anul viitor să poată fi publicat un volum care să le cuprindă pe toate.

În cadrul vernisajului, dr. Petre Ardelean a menționat că „atât Ioan Ciordaș, cât și Nicolae Bolcaș au fost foarte respectați în epocă”, fapt care poate fi regăsit și în «Ziarul Beiușului» din 1925, care cuprinde un material publicat de Constantin Pavel, cu titlul „Zile trăite”, în care avocatul dr. Nicolae Bolcaș povestește relația sa cu Ioan Ciordaș și felul în care acesta a început să citească tot mai mult după ce a întâlnit-o pe soția sa, Viora și familia de proveniență a acesteia: „Ioan Ciordaș și-a asumat reprezentarea românilor din zona Beiuș-Vașcău, nu doar la Alba-Iulia, ci și înainte sau după 1 Decembrie 1918, până la tragicul eveniment din noaptea de 3/4 aprilie 1919 – subliază curatorul expoziției. Tragicul eveniment a fost descris de mulți dintre autorii vremii care povestesc cum cei doi au fost luați de acsaă, noaptea, urcați în tren, duși în satul Lunca de lângă Ștei, unde au fost torturați, uciși și aruncați într-o groapă comună în grădina unui localnic din satul Lunca.”

În încheierea vernisajului, curatorul a arătat în mod elocvent cum relația dintre Ioan Ciordaș și Viora a fost o relație foarte apropiată, de iubire adevărată. Nu întâmplător, revenind la aceeași edicolă mai sus citată, se găsește un poem în proză publicat de Viora, la câțiva ani după tragicul eveniment, intitulat „Din lumea visurilor și a adevărului”, pe care aceasta i-l dedica soțului ei „Ionel” [Ioan Ciordaș]. Dacă îl citim și recitim, cu siguranță în aceste versuri găsim trăirea intensă pe care Viora a avut-o de la 39 de ani până în 1957 când a trecut în Veșnicie, având pururi în amintire memoria iubitului ei soț:

„Raze îți joacă în ochi și în suflet,
Visele-mi fugare s-au prins de geana-ți aurie
Le chem la cuibul lor
Raze îți râd în ochi și suflet
Visele-mi fugare s-au pierdut în adâncul albastrelor tale lacrimi
Poporul tău a fost altarul, unde ai ținut slujbe la care Domnul era de față
Rugăciunile tale erau tămâia din jertfelnicul ce-ți întindea mâna lui preasfântă și fumul alb se înălța sus la ceruri,
Prea sus pentru bieți ochii noștri și mila Domnul a primit ca prinos însuți sufletul tău prefăcându-l într-o aureolă ce plutește deasupra altarului la care ai slujit tu, iubite…