Biserica de tradiție bizantină, în fiecare an, pe 14 martie, îl sărbătorește pe Sfântul Benedict, Patronul Europei (Benedict – Benedictus – Binecuvântatul).
S-a născut în anul 480, la Nursia, provincia Umbria, Italia, în familia patriciană Anicia. A fost trimis la Roma să studieze retorica și filozofia. Dezgustat de ușurătatea vieții din Roma, de lipsa de moralitate a locuitorilor ei, după o retragere în mica localitate Affile, continuându-și studiile. Totuși, nemulțumit și de această relativă singurătate, se retrage într-o mică peșteră din zona pietroasă Subiaco, la aproximativ 70 kilometri est de Roma. Aici a trăit izolat, în aspră asceză, fiind hrănit de monahul Romanus, care-i cobora cu o frânghie alimentele în peșteră. A devenit cunoscut pentru viața sa retrasă și ascetică, începând să fie vizitat de către credincioși, parte dintre aceștia devenindu-i ucenici.
După ce călugării din mânăstirea Vicovaro îl roagă să le devină conducător spiritual, Benedict începe opera de de restaurare a disciplinei mănăstirești. Însă, unii dintre călugări i s-au împotrivit ferm, căutând chiar să-l omoare prin otrăvire, motiv pentru care Benedict se retrage în peștera lui dragă, Subiaco. Alăturându-i-se tot mai mulți ucenici, Sfântul întemeiază douăsprezece mânăstiri, în care se trăia după regula stabilită de el: feciorie, sărăcie, ascultare, într-un mod de viață auster, modest și cumpătat, cu timpul împărțit între rugăciune, meditație, muncă și odihnă (ora et labora). Mai marele mănăstirii, abatele, era tratat ca un tată, iar călugării ca frați.
Din felurite motive, în anul 529, Benedict, însoțit de foarte mulți ucenici, se retrage pe dealul stâncos Monte Casino, cam la jumătatea distanței dintre Roma și Neapole, unde fondează faimoasa abație, devenind cea mai cunoscută, în vremea aceea, în tot Apusul Europei, fiind considerată Mama mănăstirilor benedictine. Aici finalizează redectarea Regulii monahale benedictine (Regula vitae monasticae): adevăratul călugăr trebuie să fie, după cum este stabilit în Regulă „nu orgolios, nu violent, nu mâncăcios, nu somnoros, nu leneș, nu clevetitor, nu pârâtor…ci cast, blând, silitor, umil, ascultător”. Emblema mănăstirii este crucea, cartea și plugul, acestea exprimând rugăciunea și munca pentru edificarea, pe baze noi materiale și spirituale, a societății.
Sfântul Benedict îți încheie pelerinajul pământesc la Monte Casino, la 21 martie 543, după ce sora sa geamănă, Scolatica, întemeietoare a mânăstirilor benedicine feminine, trece la cele veșnice, la 10 februarie, același an.
Papa Grigorie cel Mare, care a urmat stilul de viață benedictin, consemnează faptele minunate ale Sfântului în Dialogurile sale, iar șaisprezece papi și-ai luat numele pontifical al Sfântului Bededict.
Papa Paul al VI-lea îl numește Patronul Europei, pentru faptele sale cu urmări binefăcătoare asupra Europei și a întregii Biserici.
Imnele liturgice ale zilei de 14 martie creionează portretul spiritual al Sfântului Benedict în termeni ca aceștia:
„Cu credință și cu dragoste adevărată lepădându-te de lume, părinte cuvioase, din tinerețe, bucurându-te ai urmat lui Hristos celui răstignit; și cu multe nevoințe omorându-ți trupul, ai luat din destul harul vindecărilor și cel de a face să înceteze neputințele cele de multe feluri, alungând duhurile vicleniei, prealuminat fiind” (Prima Stihiră, de la Doamne, strigat-am…, de la Vecernia sărbătorii, vers 2).
„Podoabă a monahilor făcându-te, ai adunat mulțime nenumărată ca să laude pe Domnul, cuvioase părinte al nostru, și i-ai povățuit pe toți pe cărarea cea cerească, bine urmând dumnezeieștilor tale învățături și vieții tale celei îmbunătățite asemănându-te, fericite; pe care iarăși i-ai adunat laolaltă cu mutarea ta, Benedict” (A doua Stihiră de la Doamne, strigat-am…, de la Vecernia sărbătorii, vers 2).
„Sihăstrind în chip plăcut lui Dumnezeu, ai trăit în virtute și ai primit darul vindecărilor, Benedict, săvârșind lucruri minunate și înfricoșătoare. Și adunând mănăstire sfântă, ai adus Domnului mulțime de oameni care se mântuiesc, preafericite. Slavă lui Dumnezeu Celui ce te-a strălucit pe tine; slavă Celui ce a săvârșit prin tine tuturor vindecări” (Sedealna sărbătorii, vers 1).
Pr. prof. Ioan Fărcaș
