Pr. Cristian-Florin Sabău, preot al Eparhiei greco-catolice de Oradea, a publicat în calitate de coordonator un volum intitulat „Acatistier. O propunere” (Editura Galaxia Gutenberg, 2023). Noua tipăritură reprezintă un compendiu de texte tradiționale și recente ce preamăresc evenimente și persoane dragi tradiției creștine. Fără a fi o carte liturgică oficială, adună laolaltă în cântări specifice ritului bizantin răsăritean ceea ce rugăciunea și evlavia greco-catolică au privilegiat a fi important: pe lângă texte acatistice pentru sărbători/sfinţi din calendar, se propun și unele noi. Volumul intenționează să răspândească unele formulări ce n-au fost niciodată disponibile și să ofere o alternativă răsăriteană (greco-catolică) la novene și litanii (romano-catolice). A fost tipărit cu binecuvântarea Preasfințitului Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea și realizat cu colaborarea unei echipe de preoţi (printre ei, un seminarist), care au ajutat la traduceri și la aducerea la standardele limbajului greco-catolic actual.
Acatistierul dorește să răspundă unor nevoi pastorale concrete, ori exigențelor de rugăciune în grupuri concrete sau ocazii determinate. Astfel sunt Acatistele pentru Unitatea creștinilor, Terțiarii, Cercetașii, membrii AGRU, ASTRU.
S-a tot vorbit că trebuie scoși din practica Bisericii Unite sfinții „romano-catolici”, însă aceasta este o idee cu care nu se poate fi de acord și este destul de riscantă. În Ceruri, sfinții nu au un rit anume: avem rituri noi, oamenii de pe pământ, și îi cântăm pe sfinți în funcție de acestea. Și din acest motiv e greșit să fie epurați, ci trebuie găsite formulări bizantine pentru a preamări viața lor. Nu în ultimul rând, determinați sfinți ori anumite evlavii au fost adoptate spontan de spiritualitatea Bisericii Greco-Catolice, intrând în inima credincioșilor nu în mod forțat, ci absolut liber. În carte s-au adunat Acatiste tradiționale și s-au alcătuit unele noi, pentru Inima lui Isus, Numele lui Isus, Isus Îndurător, Preasfânta Taină a Altarului, Iertarea de la Porțiuncula, Inima Mariei, Maica Domnului (=MD) a Rozarului, MD de la Guadalupe, MD de la Nicula, MD care a lăcrimat la Blaj, MD de la Bixad, MD de la Şişeşti, MD a Medaliei Miraculoase, MD a Reuniunii Mariane, MD de la Cărbunari, MD de la Scăiuş, MD Rosa Mystica, MD care dezleagă nodurile, MD Regina Familiilor, MD Regina Păcii, Sf. Ioan Vianney, Sf. Don Bosco, Sf. Faustina Kowalska, Sf. Padre Pio, Sf. Maică Tereza de Calcutta, Fericitul Ieremia Valahul, Fer. Pier Giorgio Frassati, Fer. Episcop Anton Durcovici, Fer. Veronica Antal, Fer. Carlo Acutis. Desigur, nu lipsesc textele ce existau și circulau deja pentru Sf. Francisc de Assisi, Sf. Anton de Padova, Sf. Rita de Cascia, Sf. Tereza de Lisieux și Sf. Ioan Paul al II-lea. Unele aparțin unei tradiții răsăritene și doar li s-a adaptat limbajul, unele sunt creația pr. Alexander Roman, un preot ucrainean profesor la Toronto, succesiv traduse și adaptate în română, iar altele sunt alcătuiri noi. Oricum, la sfârșitul fiecărui Acatist s-a precizat autorul sau/și sursa.
Cartea are 924 de pagini cu fotografii tipărite color, fiind făcută alegerea de a nu se împărți materialul în volume, ci de a fi totul laolaltă. Prețul unui exemplar este de 150 Lei (120 în actuala promoție) + costul transportului, iar comenzile pot fi date la Editura Galaxia Gutenberg (tel. 0733 979.383 ori contact@galaxiagutenberg.ro).