Ciprian și Iustina sunt doi sfinți pomeniți la începutul lunii octombrie în calendarul bizantin. Credința creștină plină de zel a Iustinei va învinge cultul vrăjitoresc al lui Ciprian, care se va converti la creștinism după ce va vedea că miracolele lui Dumnezeu sunt reale, pe când „vrăjile drăcești” sunt iluzii.

Scurtând Proloagele, Ciprian a fost format în spiritul slujirii ritualilor magice. A fost învățat dintotdeauna să slujească „înțelepciunii diabolice”. Faimos, la acea vreme, pentru calitățile sale în acest sens, îi este cerut să o farmece pe Iustina, o fecioară creștină dăruită lui Dumnezeu. Farmecele lui Ciprian vor eșua de fiecare dată, căci rugăciunile Iustinei vor ridica ziduri nebiruite împotriva incantațiilor lui.

Rezumând, Ciprian este cucerit de acest creștinism și va cere să fie botezat. Devine campion al noii credințe, trece prin treptele firești ale ordinelor sacre, devenind episcop. În această calitate, îi va încredința Iustinei o mănăstire de fecioare pe care aceasta o va conduce.

Amândoi au fost judecați și uciși din ură față de credință, devenind martiri ai Bisericii. Ciprian are astfel traseul deosebit al vieții de a fi cunoscut drumul de la „vrăjeală magiei”, la realitatea miracolelor și a Paradisului.

Prilejul pomenirii celor doi a fost potrivit ca să clarificăm de ce magia ori vraja sunt acte față de care religia creștină ia distanță. Am discutat cu părintele Alexandru Buzalic, profesor de teologie dogmatică:

Egco: Cum se poziționează teologia față de magie, de vrăjitorie? E un lucru rău, greșit, există sau nu există?

A.B.: Atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament avem pasaje care fac referire la vrăjitorie sau la religiile păgâne care, în umbra politeismului, aduc cult unor entități care, fiind din lumea spirituală, nevăzută, nu pot aparține decât îngerilor, uneori a îngerilor decăzuți. Acest cult este considerat greșit și este acuzat de profeți. Credștinismul este clar, magia, spiritismul, divinația etc. sunt păcate împotriva poruncii I. Sunt oameni care apelează la acestea, dar, cu argumente teologice, de teologie spirituală și antropologie-psihologie, rămâne „un lucru greșit”.

Egco: Poate funcționa magia sau vraja? Pot incantații alcătuite de oameni influența supranatural evenimente, întâmplări, pot determina deci efecte?

A.B.: Influența se referă la aspectul antropologic: omul este influențat emoțional de cuvintele sau gesturile „vrăjitorilor”, crede sau i se sugerează „ceva” care îl bântuie obsesiv, apoi – ca la horoscop – se proiectează în evenimente care nu ar avea nimic în comun; a se vedea vrăjitoarele țigănci cu ghicitul sau alte „vrăji” care fac un teatru ieftin, dar care prinde la persoane influențabile. Efecte, dar în situații rare, extraordinare, sunt legate de prezența diavolului, dar atunci trebuie apelat la exorciști și la echipe de specialiști care fac distincția dintre evenimente, așa cum există de mult timp în Biserica Catolică.

Egco: De ce ar fi lucrarea diavolului sau… lucrată cu diavolul? Pentru scop?

A.B.: Lucrarea diavolului în aceste cazuri, repet foarte rare, ține de o anamneză în care descoperim situații de viață diferite, dar răul nu are nicio finalitate, diavolul este încremenit în opoziția și ura – refuzul iubirii divine – prin care caută să ducă la pierzare cât mai mulți oameni. Doar nu vrea să slujească planului de mântuire.

Egco: Care e diferența față de miracol?

A.B.: Miracolul este opera lui Dumnezeu, salvează, vindecă, aduce un bine sau revelează, după pedagogia divină, prezența puterii lui Dumnezeu în situații istorice când creștinii au nevoie de întărirea credinței.

Egco: Credința în Dumnezeu produce automat miracole? Care e sensul, rostul miracolelor?

A.B: Isus a făcut miracole pentru a arăta tuturor că are putere peste stihiile naturii (potolește furtuna ca cel ce este Creatorul lumii), vindecă boli și scoală din moarte (revelează starea omului mântuit, starea edenică pe care o are omul creat desăvârșit până la denaturarea acestei stări prin păcatul strămoșesc), alungă demonii, pentru că numai Dumnezeu are autoritate asupra Creației, a lumii văzute și nevăzute. Isus revelează, prin miracole, că este Dumnezeu adevărat și om adevărat, dar și milostivirea divină.

Egco: Dumneaoastră, pe scurt, ce credeți că ne învață, în sensul celor discutate de noi, pomenirea sau exemplul celor doi? (Ciprian și Iustina). Cum putem ajunge și ce efecte are drumul de la iluzia magiei, la realitatea miracolelor?

A.B.: Căutați-L pe Domnul și veți descoperi căile Domnului, fugiți de iluziile și „cântecul de sirenă” a tot ceea ce vine de la tatăl minciunii. Ciprian ne revelează o poveste pedagogică a convertirii. Miracolele vin prin ajutorul divin, prin vindecările trupești și sufletești, prin mici gesturi care fac lumea mai bună sau ne ajută să ne regăsim. Dar cel mai important, miracolele din viața noastră nu se înțeleg prin raționalizare, ci prin experiența vieții de credință, în speranță și în iubirea care ne revelează caritatea divină…

Egco: Mulțumim!

Sursa foto: Google