,,Era o vreme când nu am urmărit să facem nici binele, nici dreptatea, suntem aici să reflectăm cu toţii asupra faptelor şi misiunilor noastre, pentru a întări unitatea”

,,Să avem curajul să ne întoarcem la El prin rugăciune şi să nu uităm să mulţumim pentru multele binecuvântări!”

,,Unitatea este un dar şi un angajament de fiecare zi al tuturor creștinilor, pentru ca toţi să fie una”

,, Să ne deschidem prezenței lui Dumnezeu în fiecare dintre întâlnirile noastre și mereu gândul acesta să fie în noi care era şi în Hristos Isus! (Ef. 2.5)”

 

,,Suntem cu toţii membre ale trupului lui Isus, era o vreme când nu am urmărit să facem nici binele, nici dreptatea, suntem aici să reflectăm cu toţii asupra faptelor şi misiunilor noastre pentru a întări unitatea şi ca să putem recunoaşte cu mult curaj bogăţia diversităţii!” au fost cuvintele de întâmpinare din Biserica Reformată Rogerius, gazdă a evenimentului mondial de rugăciune comună prin Părintele paroh Kövendi István si Părintele Bán Alpár.

Mesajul biblic (pornind de la Luca 18,1-8) a fost prezentat de către Doamna Herdeán Gyöngyi, preot paroh reformat la Parohia Reformată Oraşul Nou din Oradea, care a adus în atenţie similitudinea între omul modern, care a rămas păcătos şi atitudinea judecătorului din Evanghelie, care nu avea nici teamă de Dumnezeu nici ruşine de oameni, adăugând că ,,Dumnezeu are răbdare cu noi şi ne învaţă că Eu sunt dreptatea, de aceea în numele Lui să ne întoarcem mereu la El; văzând neliniştea din jur şi nedreptatea, toţi ne pierdem răbdarea, doar că El niciodată nu se satură de noi, de aceea suntem îndemnaţi, în orice situaţie, fericită sau nu, să vorbim cu El, vom fi ascultaţi şi înţeleşi iar comunitatea va fi restaurată, familia va fi restaurată. Împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Dumnezeu să ne întărească credinţa, să avem curajul să ne întoarcem la El prin rugăciune şi să nu uităm să mulţumim pentru multele binecuvântări!”

Domnul a fost preamărit şi prin cântec, Corul Cantorilor reformaţi din Oradea încântând auditoriul cu trei piese, respectiv o prelucrare a Psalmului 26, un imn istoric din secolul al XVI-lea şi Rugăciunea Tatăl Nostru în compoziţia lui Ciprian Porumbescu.

Biserica Greco-Catolică a fost reprezentată în cea de-a şaptea seară a Rugăciunii pentru Unitate de către Preasfințitul Virgil Bercea, însoţit de Părintele Dr. Răzvan Iacob Vasile, Vicar judecătoresc, care a rostit un salut şi un cuvânt de învăţătură, preoţi şi credincioşi ai Bisericii noastre.

Prin mesajul său, Părintele a explicat cum ,,Unitatea este un dar şi un angajament de fiecare zi al tuturor creștinilor, pentru ca toţi să fie una”.

,,Tema acestei Săptămâni de rugăciune pentru unitate, preluată din cartea lui Isaia, este de mare actualitate: Profetul a învățat că Dumnezeu ne cheamă sa facem binele şi să înfăptuim dreptatea în orice moment și în toate dimensiunile vieții noastre. Lumea în care trăim, propune de asemenea, în multe feluri, provocările dezbinării cu care s-a confruntat si Isaia în predicarea sa. Voința lui Dumnezeu de a crea o nouă umanitate din orice neam, popor, seminție și limbă (Ap 7, 9), cere parcă mai mult ca niciodată pacea și unitatea pe care El le-a dorit întotdeauna pentru creația Sa!

Isaia, i-a provocat pe cei din vremea lui să învețe să facă bine împreună: Căutați împreună dreptatea, ajutați împreună pe cei asupriți, protejați-i pe orfani și apărați împreună pe văduve (Is. 1,17). Cred că provocările profetului ni se aplică și nouă astăzi și ne invită să reflectăm la cum ne putem trăi unitatea ca și creștini pentru a face față relelor și nedreptăților timpului nostru. Cum putem să ne angajăm în dialog și să creștem în conștientizarea reciprocă, în înțelegerea și schimbul de experiențe trăite?

Rugăciunea rostită cu inima, favorizează o întâlnire autentică cu Dumnezeu și cu ceilalți și are puterea de a ne transforma. Să ne deschidem prezenței lui Dumnezeu în fiecare dintre întâlnirile noastre, să ne lăsăm transformați de harul Său, să ne angajăm împreună în lupta pentru dreptate în societatea noastră, și mereu gândul acesta să fie în noi care era şi în Hristos Isus! (Ef. 2.5). Amin.”

Cei care doresc să vizioneze desfăşurarea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor în Oradea au la îndemână această adresă on-line:
https://www.facebook.com/unitatea.crestinilor.oradea/

Laura Ologu
Biroul Pastoral