I. Familia este un dar, nu e o problemă! Dacă vom privi familia ca dar, ne vom da seama că suntem chemați să dăm lumii o mare bogăție
În afară de soți, nu există nimic pe lume care să vestească felul în care trăiește Dumnezeu. Iar noi, creștinii credincioși și formați, nu suntem capabili să citim acest adevăr, să vedem prezența lui Dumnezeu în soți…
Vrem să vestim soților că există ceva infinit în ei. Nu există soția perfectă și nici bărbatul perfect! Noi simțim o dorință după Infinit care niciodată nu poate fi săturată de nicio persoană…
Întreaga creație a fost făcută pentru a evidenția frumusețea realității bărbat-femeie. Cât de mare responsabilitate avem noi, creștinii, într-o lume în care familia este în criză. Într-o lume în care este în curs o voință explicită de a șterge familia de pe fața pământului.
În Germania s-a aprobat o lege în baza căreia familia naturală poate fi înlocuită de familia pe care o persoană și-o alege… Acest fapt înseamnă că, după ce împlinesc 20 de ani, pot alege cine să fie tatăl meu, mama mea, fratele meu… Și se creează o familie pe care eu o aleg, alcătuită din cei pe care eu îi aleg… În această situație nu ne mai aflăm la nivelul divorțului de un soț, de o soție, ci este o formă de divorț de toate rudeniile.
Fără Isus nu cunoaștem în profunzime adevărul Căsătoriei.
Ne este greu să vestim aceste lucruri soților din parohiile noastre, pentru că unii spun: „Suntem căsătoriți de douăzeci de ani, prin urmare, noi deja știm ce este familia!”… Iar când soții vorbesc astfel, înseamnă că n-au înțeles nimic! Există vreun om care poate înțelege în profunzime misterul lui Dumnezeu? De ce sfântul Pavel numește căsătoria „taină mare”? Credem că înțelegem în totalitate ce înseamnă „chipul-asemănarea”?
Trebuie să învățăm să fim foarte umili înaintea unei perechi de soți. Și niciodată să nu pretindem „Eu deja știu ce înseamnă. Știu destul”!
Textul din Amoris Laetitia 77 spune:
„Numai fixând privirea pe Cristos, cunoaștem în profunzime adevărul despre raporturile umane din cuplu”.
Așadar, numai fixând privirea pe Cristos, cunosc în profunzime adevărul Căsătoriei mele…
Avem cele două „da”-uri, cel al Fiului lui Dumnezeu și cel al omenirii, prin glasul Mariei. „Și Cuvântul s-a făcut trup”. În acest moment, Dumnezeu și omenirea au devenit un singur trup.
Ce se întâmplă la Euharistie? Isus devine un singur trup cu fiecare dintre noi! Unde să ajungă? Într-un singur trup, cu Dumnezeu, pentru totdeauna!
Astfel, descoperim că în interiorul vieții de cuplu este ascuns misterul lui Dumnezeu. Euharistia conține semnificația căsătoriei mele!
În tradiția Orientală, unii Părinți ai Bisericii numeau Crucea „Patul matrimonial”. Și nu este o jignire a lui Cristos. Ce este, ce semnifică Cristos pe Cruce? Trup dat din iubire. Astfel, eu, în Cristos, aflu sensul trupului meu dăruit din iubire: eu, soțul, eu, soția, aflu plinătatea semnificației căsătoriei mele în Cristos. Descopăr secretul despre cum să astâmpăr setea mea după Infinit; descopăr cum să trăiesc Infinitul care este în noi.
Iată motivul pentru care Isus, Mirele omenirii, ne ajută să cunoaștem adevărul originar al Căsătoriei. Fiecare bărbat care se unește cu soția sa are întipărit în interiorul său acest dinamism divin.
II. Când Dumnezeu a creat soții, „a văzut că a făcut un lucru foarte frumos”
Numai diavolul cunoaște în profunzime misterul Căsătoriei, pentru că el este capabil să vadă taina adevărată a chipului și asemănării. Ceea ce noi nu vedem, diavolul vede.
Pe diavol nu-l deranjează bisericile, statuile și icoanele noastre, ci faptul că există cupluri care fac trimitere la Chipul lui Dumnezeu.
Vă fac cunoscut un paradox: în zilele noastre, noi, preoții, avem nevoie de mai multă credință în Sacramentul Căsătoriei decât în Euharistie. Deoarece, datorită formării noastre, imediat recunoaștem că acea pâine și acel vin sunt Trupul și Sângele lui Cristos… Însă a recunoaște în soții pe care-i avem în parohie realitatea de chip și asemănare, nu este atât de simplu.
Este important ca pe voi, în realitatea de soți, să vă atingă acest mesaj: „Viața mea de căsătorit, dincolo de imperfecțiunile ei, are legătură cu Dumnezeu, este chip și asemănare a Lui! Are legătură cu acel Dumnezeu pe care-L celebrăm în Euharistie”…
„Viața mea de căsătorit are un raport cu Cristos-viu!”
În zilele noastre, problema pastorației este lipsa catehizării baptismale. Toate problemele pastorației în Biserică se nasc din lipsa catehizării baptismale.
În Botez, noi avem totul! Mai mult decât fiii lui Dumnezeu nu putem deveni!
Odată cu primirea Botezului, noi am devenit una în Cristos; aparținem Trupului lui Cristos. Sfântul Pavel ajunge să spună: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine”.
La lumina apartenenței noastre personale la Cristos, putem înțelege ce se întâmplă odată cu primirea Sacramentului Căsătoriei. Când el (sau ea) se dăruiește celuilalt în numele lui Cristos, ei trăiesc în plinătate Botezul lor. Unde ne conduce Botezul? Să iubim așa cum iubește Cristos! Dacă eu îi aparțin lui Cristos, care este piscul vieții mele spirituale? Să iubesc așa cum iubește Cristos, până la a-mi da viața!
În AL 120 găsim scris:
„Spiritul Sfânt pe care Domnul îl revarsă le dă o inimă nouă și îi face pe bărbat și pe femeie apți de a se iubi așa cum ne-a iubit Cristos”…
În Biserică am vorbit și scris foarte mult despre puterea pe care o au preoții: puterea de a consacra, de a dezlega de păcate, de a conduce o comunitate, de a fi învățători… Dar soții? Ei, prin Sacramentul Căsătoriei, primesc puterea de a comunica, de a transmite, 24 de ore pe zi, iubirea lui Cristos!
Ce înseamnă prezența lui Isus în Căsătorie, în ce constă?
În Gaudium et spes 48 citim: „Familia creștină va arăta tuturor prezența vie a Mântuitorului lumii”.
Noi am construit multe biserici, dar n-am construit Sacramentul Căsătoriei… Prin Sacramentul Căsătoriei – soții – vor arăta tuturor prezența vie a Mântuitorului lumii…
În AL 59, papa Francisc scrie:
„Doresc să-l contemplu pe Cristos viu, care este prezent în atâtea istorii de iubire”.
Soții creștini sunt semn, manifestare, arătare, actualizare a prezenței iubitoare a lui Cristos.
Dacă un preot ar refuza să spovedească, să celebreze Liturghia, să predice, ar fi o sminteală… Tot astfel este pentru o pereche de soți care refuză să fie iubirea dăruită a lui Isus față de Biserică; însemnă că soții sunt chemați să iubească în mod continuu cu Isus și în Isus…
Căsătoria este icoana iubirii lui Dumnezeu față de noi… Dacă icoana reflectă lumina lui Dumnezeu, dacă ne comunică lumina care vine de sus, o pereche de soți mă ajută să trăiesc frumusețea acestei iubiri și nu doar mă luminează. Iată motivul pentru care familia este numită Biserică domestică.
Care sunt însușirile acestei iubiri?
Este o iubire care izvorăște nu doar din izvorul omenesc, ci este legată direct la izvorul divin.
În iubirea față de soția mea, eu, cu puterile mele umane, ajung să o iubesc numai până într-un punct… Însă, prin puterea Spiritului, eu o pot iubi în mod divin… Când din punct de vedere uman nu mai este posibil să o iubesc, prin puterea Spiritului, pot să o iubesc în mod divin…
Felul în care diavolul înșală soții creștini este foarte isteț, determinând și cele mai bune perechi de soți să cadă în capcana sa atunci când soții ajung să spună: „Ne înțelegem, nu ne mai certăm, căci ne cunoaștem, ne-am înțeles unul pe celălalt. Ea știe cum sunt făcut eu, și eu știu cum e făcută ea”… Această gândire miroase a mortăciune…
Iubirea soților este menită să crească… Nu trebuie să fie conservată, ținută la sare, ci este rânduită să se maturizeze în mod constant…
Darul primit de soți este cel de a iubi ca Isus, fără măsură, infinit, dincolo de toate piedicile, cu o iubire care ajunge să spună: „Iubirea mea față de tine este mai mare decât însăși viața mea. Eu încerc să te iubesc așa cum te iubește Cristos”.
III. Pe tema evanghelizării, avem o expresie a Papei Francisc: Raportul cuplului devine o imagine pentru a descoperi și a descrie misterul lui Dumnezeu
Pornind de la această afirmație, ar trebui să regândim tot discursul despre evanghelizare, pentru că Dumnezeu s-a arătat în trup, dar noi preferăm să-l arătăm prin cărți… Dar Dumnezeu s-a întrupat, nu s-a făcut carte!
Soții devin distribuitori, comunicatori, răspânditori ai iubirii divine.
De ce le este dată soților o demnitate atât de mare, încât să merite numele de „taină mare”? De ce soții sunt antrenați, implicați în aceeași iubire a lui Cristos pentru Biserică? Pentru că Isus a vrut să facă din soți locul, izvorul răspânditor al iubirii lui Dumnezeu. Soții nu mai sunt doar chip și asemănare, ci ei pot transmite prin persoanele lor aceeași iubire a lui Cristos.
Cum este această iubire a lui Cristos?
Însușirile acestei iubiri sunt următoarele: este o iubire indisolubilă, este o iubire care unește și o iubire fecundă.
Cum au interpretat majoritatea creștinilor conceptul de „iubire indisolubilă”?
Au interpretat-o prin faptul că nu se poate dezlega căsătoria. Este ca și cum voi v-ați întreba: „Pentru ce este făcut acest pahar?” Și toți răspund: să nu se rupă… Deci scopul paharului de sticlă este să nu se spargă… Căsătoria este indisolubilă, deci nu poate fi dezlegată… Dar nu acesta este sensul…
Adevăratul sens al indisolubilității constă în faptul că soții participă la o calitate divină a iubirii, sunt părtași unei calități a iubirii care niciodată nu se rupe și care crește mereu…
Iubirea indisolubilă înseamnă că are o capacitate de a crește până într-atât încât să aibă experiența că este o iubire care nu se poate dezlega…
De ce soților creștini le este dată posibilitatea să fie părtași iubirii indisolubile? Pentru că Isus vrea să răspândească în lume o iubire indisolubilă! O iubire mai mare decât toate limitele… „Dacă-i iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce merit aveți?… Iubiți pe dușmanii voștri. Faceți bine celor ce vă fac rău”. Soții au harul (nu capacitatea), darul de a trăi astfel.
În acest punct putem deschide un capitol despre cei care conviețuiesc, despre divorțații re-căsătoriți, despre păcătoși, despre dușmani…
Sacramentul Căsătoriei stă înaintea noastră a tuturor să demonstreze că Cristos oriunde, oricând și oricum iubește mereu (Cristos iubește orice ar fi)… Noi am redus acest adevăr numai la scaunul de spovadă: scaunul de spovadă le amintește tuturor celor din Biserică că Dumnezeu iubește mereu, orice ar fi; că Dumnezeu iartă mereu! Dar cei care nu mai vin în Biserică, cum pot afla acest adevăr?
Soții creștini sunt în lume semnul că Dumnezeu iubește mereu, că Dumnezeu nu părăsește pe niciun om!
Ce mare misiune pastorală poate desfășura și numai indisolubilitatea în lume?
Soții au capacitatea de a răspândi iubirea. După cum este adevărat că preoții pot consacra și pot dezlega de păcate, tot la fel de adevărat este că voi, soții, ați fost constituiți distribuitori permanenți de iubire. Nu înseamnă să faceți minuni, ci înseamnă să fiți amabili cu toți, față de toți; să-i faceți să se simtă bine pe cei pe care-i întâlniți; să știți recunoaște bunătatea și frumusețea care există în fiecare persoană… Toate acestea pot face din fiecare dintre cuplurile voastre un dar extraordinar pentru biserică…
Ce dorește o pereche frumoasă de soți? Să aibă o unitate frumoasă cu proprii fii, chiar și după ce cresc, dacă se poate. Apoi, dacă se căsătoresc, soții doresc să aibă o unitate și cu ginerii și cu nurorile, pentru că nouă ne place să avem o familie frumoasă, unită… Apoi ne place să avem prieteni… Notăm că, în sine, perechea de soți este un centru care unește, care are ca centru puterea care unește a soțului-soției, iar perechea de soți în jurul ei construiește relații care unesc… Aceasta este misiunea fiecărei perechi de soți.
Pentru că familia mea nu este familia mea fizică, ci este familia fiilor lui Dumnezeu!
Te interesează numai familia ta fizică? Sau ai înțeles că există o familie mai mare? Atunci înțeleg că familia mea este în sintonie perfectă cu Familia Tatălui nostru, Familie pe care o experimentez în Biserică prin participarea la Euharistie… Această familie mică a mea este în sinergie cu Familia mare.
Ce înseamnă că iubirea este rodnică? Și sub acest aspect ne-a înșelat diavolul pe noi, creștinii, căci am confundat fecunditatea cu fertilitatea… Majoritatea creștinilor confundă fertilitatea cu fecunditatea… Însă fecunditatea înseamnă să fim atât de fecunzi încât să facem să crească viața în jurul nostru; deci nu ne gândim numai la „fiii mei”.
Când vom fi înaintea Tatălui, ce-i vom spune? Îi vom zice: „Fiii mei sunt grozavi”? Tatăl ne va privi, zicându-ne: „Ce ai zis? Fiii tăi? Eu n-am nicio legătură?… Dar dacă tu te-ai îngrijit și i-ai crescut pe fiii Mei, tu știi că și vecinii casei tale sunt fiii Mei; și că toți cei pe care-i întâlnești sunt fiii Mei.”
Tatăl ne va întreba: „Tu pe câți fii ai Mei i-ai crescut, i-ai educat?”
Acest adevăr l-am experimentat în unele perechi de soți care nu aveau copii. Ba am experimentat mai mult fecunditatea în perechile de soți fără fii, decât în unele care au fii! Îmi amintesc de o pereche de soți care a venit la mine și mi-a povestit că dorește să-și construiască o bucătărie nouă. Ei nu aveau copii, dar au dorit o masă pentru 10 persoane. De douăzeci de ani de când îi cunosc, în casa lor niciodată n-am mâncat singur numai cu ei doi. Mereu aveau invitați la masă… Casa lor era un izvor de viață. Iar la sfârșitul prânzului, această femeie distribuia tot ce avea celor care au participat la prânz… În inima acestei femei nu locuiau doar cei care ședeau la masă, ci și toate neamurile lor… El era cardiolog și mi-a spus că se pensionează, căci așa poate să-i ajute mai bine pe toți cei pe care nimeni nu-i ascultă și nu-i ajută…
În inima soților locuiește inima lui Cristos!
Preotul își exercită ministerul său/slujirea sa în unele împrejurări particulare. Dacă eu, ca preot, merg să fac o plimbare în munți, nu-mi exercit preoția. Este limpede că sunt preot, dar, în timp ce mă plimb, nu exercit preoția… În schimb, soții exercită sacramentul căsătoriei 24 de ore din 24. Aceasta este deosebirea…
IV. Noi am construit o Biserică bazată numai pe preot, și lăsând de o parte sacramentul Căsătoriei
Deci avem în Biserică o iubire vorbită/predicată, dar nu avem un instrument care să comunice iubirea… Oare înțelegem ce înseamnă acest lucru?
Preoții știu ce înseamnă să fie conștienți de ce este Preoția, iar în viața lor personală, în relațiile lor, în comportamentul lor, au o conștiință că sunt preoți.
Câte perechi de soți, în parohiile noastre, sunt conștiente că sunt sacramentul lui Isus, că sunt o prezență permanentă a lui Isus?
Din păcate, soții nu au conștiința că sunt sacramentul lui Isus.
Toate sacramentele, în afară de Căsătorie, sunt administrate persoanei singure. În cazul Căsătoriei avem o noutate: prin ritul Căsătoriei nu se dă harul ei și lui, ci harul este dat relației lor, adică relația lor este consacrată. Căsătoria este singurul sacrament oferit unei comunități, o comunitate mică, dar este un Sacrament dat comunității.
Cea mai frumoasă mănăstire de călugări nu este sacrament; cea mai frumoasă mișcare care ar putea exista în Biserică nu este un sacrament. Cea mai simplă pereche de soți din parohie este o comunitate-sacrament. Și este un sacrament eficient, este semn al prezenței lui Cristos, este un distribuitor de iubire creștină.
Înțelegeți ce mare bogăție este ascunsă în Căsătoria creștină? Soții sunt o comunitate-sacrament care are un dar special.
De fapt, în Gaudium et spes 48 stă scris:
„Familia creștină va arăta tuturor prezența vie a Mântuitorului lumii și va arăta natura genuină a Bisericii”…
Suntem surprinși să aflăm că familia ne arată ce este Biserica… E greu pentru un preot, care a studiat ce este Biserica, să admită acest adevăr…
Textul spune: „Familia revelează natura adevărată a Bisericii”.
Care este esența familiei? Iubirea reciprocă! Există familie, dacă există iubire… Înseamnă că există parohie, dacă există iubire!
Iar Isus a făcut din acest aspect singurul criteriu pastoral pe care ni l-a sugerat. „Din aceasta vă vor cunoaște, dacă vă veți iubii unii pe alții”. Cum putem recunoaște o familie? Din felul în care se iubesc membrii ei!
Coordonatele familiei sunt unice, adică nu există nicio forma agregatoare (de unire, de comuniune) pe lume care să aibă însușirile tipice familiei. Însușirile familiei se găsesc în mod deplin în Sfânta Treime… În familie avem comoara/secretul care poate să construiască o adevărată Biserică și o adevărată societate…
V. În Italia, preoții sunt convinși că familia este o problemă: pentru că soții trăiesc rău, pentru că se despart: Foarte rar un preot se aude să spună: „Spiritul ne cheamă”
Relata don Renzo: La o săptămână după hirotonire mă aflam la Roma și participam ca preot nou hirotonit la audiența cu Papa Paul al VI-lea… Cu acea ocazie, Sfântul Părinte a spus, după ce a pus foile la o parte, și a fixat cu privirea un grup de soți proaspăt căsătoriți: „Îl salut pe Cristos Domnul prezent în fiecare pereche de soți care a venit aici”. Pentru mine, cuvintele Papei au fost o mare lovitură… „Eu sunt preot proaspăt hirotonit. Deci eu sunt Alter Christus. Niciodată nu mi-au spus că există o prezență a lui Cristos în perechea de soți. Pe mine trebuie să mă salute cu „Lăudat să fie Isus!” Dar Papa Îl salută pe Isus prezent în perechea de soți?”… Din acel moment am început să privesc viața dintr-o altă perspectivă… De atunci am simțit că trebuie să-mi cultiv devoțiunea față de familie… Am început să cred în Sacramentul Căsătoriei… Căci pe mine m-au învățat doar felul în care soții păcătuiesc, adică morala matrimonială… Dar nimeni nu m-a învățat felul în care soții pot deveni sfinți…
Căsătoria și preoția sunt așezate pe același nivel și au fost instituite pentru slujirea altora. Căsătoria a fost lăsată pentru slujirea celorlalți! Altfel spus, nu ne căsătorim pentru noi înșine, ci pentru a sluji comunitatea creștină la fel de mult ca preotul!
Pentru că fiecare pereche de soți este un vlăstar, un izvor de fraternitate: în Cristos soții sunt frate și soră; în Cristos, soții sunt frate și soră cu fiii lor…
Fiecare casă este un izvor de fraternitate…
Odată cu primirea Sacramentului Căsătoriei, Isus e prezent în mod stabil în perechea de soți. Dacă voi, într-o seară, vă certați, Isus nu iese din casa voastră pentru a nu vedea că vă certați… El este acolo și poartă asupra Sa rănile lipsei de iubire. Și tocmai din această cauză dorește să-i ajute pe soți să înțeleagă că sunt chemați să fie semn al acestei iubiri indisolubile… eu am capacitatea să-mi iubesc soția și atunci când ea greșește. Și nu numai, ci am darul de a vesti iubirea Bisericii chiar și atunci când, după părerea mea, ea nu se comportă bine…
Cristos continuă să iubească Biserica chiar și atunci când mulți preoți Îl trădează…
Din păcate, în zilele noastre mulți creștini cred că sunt grozavi numai când sunt de acord cu criticile juste aduse Bisericii, dar nu mai continuă să iubească Biserica care greșește, păcătuiește. În raport cu noi, Isus ne spune: „În orice situație, Eu te iubesc mereu. Te iubesc și-n timp ce Mă trădezi.
Euharistia duminicală este locul în care familia își re-găsește propria identitate, propria semnificație. Este locul unde familia poate redescoperi și trăi propria vocație. Dar acest adevăr credincioșii nu-l cunosc, deci trebuie să muncim mult la nivel pastoral…
Provocați familiile voastre cu următoarea întrebare: „Voi, în calitate de cuplu, de familie, ce scop aveți în viață?” Unii vor răspunde: „Să ne iubim”, altele/alții: „Să ne ajutăm unul pe celălalt, să ne creștem pruncii să fie sănătoși și buni, să ajungă să se căsătorească, să avem nepoți și toți să fie buni, să meargă la Biserică…”.
Și după… Care este ultimul scop al familiei? Oare este acela de a avea un mormânt (o criptă) al familiei în cimitir?
Ce scop are viața voastră de familie, care este scopul vostru ultim, final? Este acela de a construi familia fiilor lui Dumnezeu.
Acea familie care trece dincolo de moarte și care deja de acum construiește familia fiilor lui Dumnezeu.
Familia e motorul de pornire pentru a construi familia mare. E frumos să aflați identitatea profundă a căsătoriei voastre.
Dacă voi, în acest moment, în calitate de cuplu, sunteți părtași la iubirea lui Cristos pentru omenire și pentru Biserică, unde este înregistrată Căsătoria voastră? În registrul parohial sau în inima lui Isus, în cer?
E bine să știm că relația noastră de iubire deja e în inima lui Isus, în relația de iubire Cristos-Biserică.
Familia mea nu este alcătuită doar din soția mea, soțul meu și fiii mei, ci este alcătuită din orice persoană pe care o întâlnesc pe cărarea vieții…
Dacă în fiul tău știi să vezi un fiu al lui Dumnezeu, nu poți să nu vezi că și vecinul de casă este un fiu al lui Dumnezeu. Acest fapt implică convertirea mentalității. Aceasta este vestea bună pe care Isus ne-a adus-o, singura veste care ne poate ajuta să ne gândim la o lume diferită de cea pe care o cunoaștem/vedem…
Atunci înțelegem frumusețea istoriei noastre: „Fiecare dintre noi este gândit de Dumnezeu din veci”… „Suntem binecuvântați în Cristos mai înainte de întemeierea lumii”…
Toți am fost gândiți și iubiți de Dumnezeu din veci, am fost aleși să trăim pe acest pământ și în libertate să putem răspunde iubirii, având în noi pecetea divină: suntem chip și asemănare.
De ce suntem chip și asemănare și de ce aleși din veci?
În chip și asemănare am fost creați compatibili cu Dumnezeu Tatăl, și Fiul și Spiritul Sfânt, pentru ca spunând „da” iubirii Sfintei Treimi să ne putem întoarce pentru vecie acasă…
Amin!!!
(Această reflecție este o sinteză realizată și prezentată de Pr. Vicar General Mihai Vătămănelu OFMConv., inspirată din cele cinci cateheze ținute de părintele Renzo BONETTI, în perioada 18-20 martie 2022, mai multor preoți și soțiilor lor, cu ocazia Exercițiilor Spirituale Eparhiale. Traducerea aparține pr. Mihai Valentin Tegzeș, Vicar cu pastorația familiilor).
