Oficialități și reprezentanți ai Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, ai Bibliotecii Județene și ai Academiei Române au fost prezenți marți, 28 iunie, în Slovacia, la dezvelirea unui monument dedicat memoriei lui Gheorghe Șincai, unul dintre cei mai mari cărturari români.
Deși multă vreme nu s-a știut exact locul unde a murit Gheorghe Șincai, cercetări recente au scos la iveală actul de deces, precum și legătura lui cu familia Vass, care deținea proprietăți în Slovacia, toate ducând la concluzia că este vorba de localitatea Svinica, bombardată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
De-a lungul timpului, memoria marelui cărturar a fost cinstită nu doar prin rugăciuni și parastase, ci și prin alte acțiuni. Acum trei ani, cu încurajarea episcopului orădean Virgil Bercea, preotul greco-catolic și autorități din comuna Râciu, locul de naștere al lui Șincai, susținuți de Academia Română, prin Institutul de Cercetări „Gheorghe Șincai”, au adus pământ din cimitirul Svinica și l-au depus într-o urnă din biserica greco-catolică din Râciu.
Mai mult, în data de 28 iunie, în localitatea Svinica din Slovacia, în cinstea lui Gheorghe Șincai a fost sfințit un monument, realizat de sculptorul clujean Gheorghe Pop.
La eveniment au luat parte mai multe personalități, cum ar fi reprezentantul Academiei Române Cornel Sigmirean, directorul Institutului de cercetări socio-umane Gheorghe Șincai, Călin Fabian, ambasadorul României în Slovacia, primarii din Svinica și Râciu, Delia Pantea de la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Oradea, preoți și profesori.
Gheorghe Șincai a fost istoric, filolog, traducător și scriitor român, reprezentant de seamă al Școlii Ardelene, unul dintre părinții fondatori ai națiunii române moderne. A fost director al învățământului greco-catolic din Transilvania, contribuind în mod fundamental la răspândirea culturii în mediul rural.
A elaborat, alături de Samuil Micu, prima gramatică tipărită a limbii române: „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae”. A tradus și a realizat manuale fundamentale, cum ar Abecedarul, Gramatica, Aritmetica și Catehismul, adaptându-le pentru a fi pe înțelesul elevilor. A depus o muncă asiduă de luminare a maselor, întemeind peste 300 de școli greco-catolice.
Sursa: ebihoreanul.ro