COMUNICAT: Vestitorul – 30 de ani de la reapariţie

COMUNICAT

Vestitorul – 30 de ani de la reapariţie

 

Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea a organizat joi seara, 26 mai a.c., în sala mare a Primăriei, aniversarea celor 30 de ani de la reapariție și a celor 97 de ani de la apariția revistei de cultură creștină, Vestitorul.

Despre trecutul, prezentul și viitorul revistei au vorbi: PSS Virgil Bercea, preşedintele revistei; Ioan F. Pop, secretar de redacţie al revistei și pr. Olimpiu Todorean, redactor coordonator al revistei.

Preasfinția Sa Virgil Bercea a mulțumit tuturor pentru că sunt alături la acest ceas aniversar și a continuat: ”Noi suntem epigonii care încercăm să ducem revista înainte. Doresc să îi mulțumesc părintelui Todorean pentru că de 25 de ani face posibilă apariția revistei și, deopotrivă tuturor colaboratorilor. Nu am dorit niciodată ca eu să am o rubrică permanentă în paginile revistei. Consider că este revista episcopiei, în care episcopul poate să publice la Paști și la Crăciun, mesaje cu care ne putem hrăni în tot timpul anului”.

Ioan F. Pop a spus: ”Într-o vreme absurdă, în care tragediile se țin lanț, de la cele pandemice la cele beligerante, cînd moartea a devenit o banalitate statistică, una care tinde să ne anestezieze orice urmă de empatie și compasiune, se împlinesc, iată, treizeci de ani de la reapariţia revistei de cultură creştină Vestitorul. Fiind constantă în evoluția ei, fără fluctuații și sincope, voi relua și eu cîteva gînduri care îi jalonează și acum parcursul redacțional. Revista este o prezenţă discretă în spaţiul publicisticii noastre, rămînînd fidelă scopului propus inițial, acela de a informa și potența climatul benefic al credinței și al culturii.

În durata lungă a temporalităţii, cei treizeci de ani pot să nu însemne prea mult. Dar, în ordinea faptelor imanente, cu deschidere spre transcendent, care marchează cît de cît evoluţia şi devenirea noastră spirituală, acest lucru poate însemna ceva. Căci, nu o dată, fapte aparent insignifiante din prezent pot avea o mare reverberaţie cognitivă odată cu trecerea timpului. Iar cînd e vorba de cuvîntul scris şi tipărit, rezistenţa la trecerea timpului e cea mai bună cale de a-i încerca dimensiunea axiologică. Dacă totul a început prin rostirea miraculoasă a cuvîntului, se pare că nimic nu poate dăinui în afara mărturiei sale scrise. Cuvîntul scris reflectă cel mai bine realitatea, o reţine în chiar perisabilitatea sa. Tot ceea ce sîntem sau sperăm să fim se îmbracă în haina simbolică a cuvîntului, de la fapta cea mai prozaică la cea mai adîncă perspectivă metafizică. A crea prin cuvînt înseamnă – pe urma Cuvîntului întemeietor – creatio ex nihilo. Scrisul posedă iniţial doar acest nimic, acest ne-spus originar al cuvîntului cu care autorul poate încerca să inventeze propria sa lume. În datul său genezic, sacru, cuvîntul înseamnă dialog, comunicare, relație privilegiată cu alteritatea. Adevărul vieţii rămîne aproape inoperant dacă nu respiră în vecinătatea frumosului, a armoniei cuvîntului scris şi rostit, a actelor în care el se revelează. Context în care cei care ne ocupăm (şi) de revista Vestitorul încercăm lunar să lucrăm cît de cît la temelia cuvîntului, la rezonanţa sa umană şi creştină. Încercăm să reflectăm o frîntură de lume în oglinda a ceea ce are ea mai bun, mai înălţător. Cu alte cuvinte, încercăm un demers destul de sinuos în contextul unei libertăţi haotice, în care valoarea, morala și dreptatea rămîn doar un etern deziderat. Tradiţia interbelică a revistei ne obligă să scrutăm din cînd în cînd trecutul, să fim receptivi la pulsul spiritual al momentului, dar şi să întindem punţi ecumenice către viitor. Purtăm în spate o tradiţie iluministă care ne îndeamnă nu doar la pioase aduceri aminte, ci şi la o acţiune conjugată, la cuvinte, gînduri şi fapte care să răzbată dincolo de graniţele perisabile ale actualităţii. Elementele spiritualităţii şi ale culturii lucrează cu datele prezentului doar în perspectiva conturării unei forme de viitor. Mai exact, prezentul oricărei spiritualităţi se certifică doar în viitorul ei, în substanţa din care acesta îşi poate trage seva. Fără această deschidere a sufletului spre limitele lui mundane şi celeste rămînem doar biete umbre pe ecranul spaţio-temporalităţii. Chiar și libertatea, în diversitatea formelor ei, ajunge o biată himeră dacă nu este ancorată în ceea ce fiinţa are mai înalt în devenirea sa.

Revista îşi asumă cu onestitate rolul de martor al faptelor derulate în numele credinţei şi culturii, cu gîndul atît la clipa cea repede trecătoare, cît şi la temporalitatea care reliefează orizontul oricărei înfăptuiri. Aşa după cum îi sugerează şi numele, revista Vestitorul va continua – mai ales în aceste vremuri în care domneşte mai apăsat anormalitatea și absurdul – să vestească doar normalitatea: normalitatea vieţii spirituale, normalitatea credinţei şi a culturii, normalitatea vieţii înseşi. Căci „vestitori” și actanți ai apocalipsei avem prea mulţi. Ca atare, nu ne putem dori decît faptul ca, şi în continuare, revista să fie un bun şi inspirat vestitor al Eparhiei de Oradea.”

Pr. Olimpiu Todorean a spus:

La aniversarea celor 20 de ani de la a reapariția revistei Vestitorul încheiam discursul cu aceste gânduri: Petre Ţutea spunea că în astfel de momente “se cuvinte să rostim şoapte de rugăciune”. La ceas aniversar, rostesc împreună cu cititorii o rugăciune, spun la multe alte decenii şi la cât mai mulţi cititori.

Ei bine, anul acesta, aniversăm trecerea unui alt deceniu de la ultimul ceas aniversar.

Tot anul acesta omagiem doi episcopi și aniversăm un episcop sub a căror păstorire și binecuvântare, de-a lungul celor 97 de ani, a văzut lumina tiparului revista Vestitorul.

Primul episcop este:

Fericitul Valeriu Traian Frențiu:

100 de ani de la instalarea sa, ca episcop, în Catedrala ”Sfântul Nicolae”, din Oradea (3 mai 1922);

70 de ani de la moartea sa, cu moarte de martir, la Sighet (11 iulie 1952) și

3 ani de la beatificare pe câmpia Libertății din Blaj (2 iunie 2019).

Cititorilor dar şi binecuvântare!

Iubiţilor Fraţi şi Fii!

Ajunsam, cu ajutorul bunului Dumnezeu, la începutul anului 1925, declarat de Sfântul Părinte Piu (s) XI, Papa de la Roma, de an iubiliar şi sfânt. …

Drept aceea am hotărât ca cu începutul acestui an iubiliar şi sfânt să scoatem această revistă, în care vom publica tot ce am publicat până acum prin circulare, şi afară de aceea, cu colaborarea tuturor.

Vă rog aşadar să citiţi această revistă regulat şi să colaboraţi la ea, ca aşa să putem începe o viaţă nouă sufletească, urmând Mântuitorului nostru Isus Cristos întru toate….

Scria Episcopul Valeriu Traian Frențiu în primul număr al revistei.

 

Al doilea episcop este:

Vasile Hossu:

25 de ani de plecarea sa la Tatăl Ceresc. (8 iunie 1997) și,

32 de ani de la consacrarea ca episcop de Oradea (27 mai 1990)

 

Iubiţi cititori,

Modestele rânduri ce le aveţi în faţă, cu ocazia comemorării Ep. Dr. Ioan Suciu şi a celorlalţi episcopi martiri, doresc să fie o punte de trecere de la zestrea literaturii religioase, a cărei acumulare rodnică a fost întreruptă în 1948, la o nouă producţie de articole şi versuri cu caracter religios menite să fie merinde pentru viaţa spirituală şi îmbogăţirea culturală a neamului.

Sunt cuvintele Episcopului Vasile Hossu la reapariția Vestitorului;

Iar în preziua morții, într-un interviu acordat părintelui Ioan Erdeli, cu ocazia tipăririi primului număr în al V-lea an de apariție a revistei ”Vestitorul Unirii”, PS Vasile a spus: ”Îi urez să continue să fie un organ de spiritualitate creștinească și românească. În același timp felicit pe toți colaboratorii și cititorii revistei pentru că nu trebuie uitat că această publicație e un îndrumar moral și un document al vremurilor pe care le trăim”.

Dacă a reușit sau nu revista să fie un îndrumar moral nu putem ști sigur, ne dorim să fi fost așa și să fie așa, dar sigur revista este un document al vremurile trecute, prezente și, de ce nu, viitoare.

Că este așa, dovadă stă chiar acest număr al revistei din iunie 1997, număr în care a fost publicat interviul, ultimul interviu, cu PSS Vasile Hossu.

Și, tot anul acesta, îl aniversăm pe:

PSS Virgil Bercea:

25 de ani de la instalarea ca Episcop Eparhial de Oradea. Timp de un an a fost episcop Codiutor al PSS Vasile Hossu.

40 de ani de la hirotonire întru preoție (9 decembrie 1982)

Întru mulți ani binecuvântați, PSS Voastră.

Iată că au trecut 25 de ani de când PSS Virgil susține apariția revistei, păstrând aceeași linie a păcii și a dragostei între oameni, îndemnând mereu preoții, seminariștii, profesorii, oamenii de cultură să scrie și să publice în paginile acesteia.

Și nu doar că a făcut constant acest îndemn, ci, prin Episcopie, a susținut și susține financiar apariția revistei, lună de lună, an de an exprimând dorința ca acesta să nu înceteze a fi editată.

Astăzi, la ceas aniversar, nu pot să nu remarc mai multe linii care îi unesc pe cei trei Episcopi peste veacuri.

În primul rând, este revista Vestitorul. Primul episcop o înființează în An Jubiliar, al doilea, o reînființează după 1990 și, al treilea, îi asigură continuitatea, peste 25 de ani.

Fiecare episcop în parte a finanțat și încurajat editarea de cărți și reviste.

Fiecare episcop în parte a insistat pe formarea și educarea tinerilor, în țară și în străinătate.

Fiecare episcop în parte, avea, și astăzi PSS Virgil încă mai are, obiceiul de a dărui cărți tuturor celor care le trec pragul.

Doamna Otilia Bălaș, într-un interviu acordat părintelui Cristian Sabău, vorbind și despre episcopul Frențiu, își amintea: foarte mult stimula prin darurile acestea de cărți interesul pentru citit, pentru a ști mai multe, pentru a ne cultiva… Asta era în firea lui.

Iar eu pot să afirm astăzi cu certitudine că nu era doar firea episcopului Frențiu ci a fost și a episcopului Vasile și este și a PSS Virgil.

Începând cu luna februarie a.c., în urma unei convocări și a unei cerințe exprese a PSS Virgil, s-a mărit colectivul de redacție și au apărut pagini și rubrici noi care să satisfacă așteptările cititorilor.

Începând cu numărul din martie, în paginile revistei se vor regăsi: poezie și muzică, credință și artă; cultură și ecologie; caritate și credință; comunicare și informare a evenimentelor culturale din urbe, precum și o prezență mai vizibilă a tinerilor, a preoților și persoanelor consacrate, precum și evenimentele pastorale din Eparhie.

Cu permisiunea dumneavoastră, aș dori să vorbesc puțin și despre munca mea, despre ceea ce s-a făcut, despre faptul că nu a fost ușor în cei peste 25 de ani de când am răspunderea ca revista să vadă lumina tiparului, lună de lună, an de an, fără nici o întrerupere. Cu toate că au fost momente când a fost aproape imposibil să o fac.

Aminteam, la aniversarea de 20 de ani de la reapariție despre faptul că atunci când am scos de sub tipar primul număr tehnoredactat în întregime doar de mine, o mare dezamăgire și tristețe mi-a cuprins sufletul. Am vrut să renunț. Nu am făcut-o atunci și nici mai apoi, încurajat, de fiecare dată de PSS Virgil.

A fost și este o întreprindere nu tocmai ușoară.

M-am aruncat atunci cu capul înainte într-un proiect nou, când nu aveam pregătirea necesară, dar era nevoie ca cineva să o facă, cu o ”nebunie sănătoasă” – definiție dragă teologului Erasmus din Rotterdam care spunea: ”Cele mai bune idei nu vin din rațiune, ci dintr-o nebunie lucidă, vizionară” și, ”În fiecare activitate, pasiunea ia mult din dificultate”.

Astăzi după mai bine de 25 de ani nu pot decât să mă bucur de ceea ce am făcut până acum. Sigur, a fost și este loc de mai bine dar poate că alții, care vor dori să se arunce într-un astfel de proiect, o vor face și mai bine.

Primul ”Mulțumesc!” de astăzi îi revine PSS Virgil pentru că mi-a încredințat acest proiect, apoi pentru încurajarea de a nu abandona și a-l duce mai departe, până azi.

Al doilea îi revine familiei mele, soției și copiilor mei care au învățat să trăiască cu ritmul meu de muncă și, adesea, cu absențele mele.

Al treilea ”Mulțumesc!” le revine cititorilor și abonaților care ne urmăresc lunar cu constanță, interes și afecțiune.

Al patrulea ”Mulțumesc!” le revine colaboratorilor, în special domnului Ioan F Pop, (lucrăm împreună la apariția revistei de 22 de ani) oameni deosebiți, cu care s-a stabilit o relație care depășește aspectul de lucru. (Mai amintesc aici un vechi colaborator, pe domnul Ioan Dărăbăneanu, de la Beiuș și pe domnul Toma Alexandru cel care a asigurat ani de zile distribuirea revistei).

Al cincilea ”Mulțumesc!” și, mă opresc, vă revine dumneavoastră, tuturor celor care ați venit astăzi aici pentru a fi împreună la acest ceas aniversar.

Se spune că, cuvintele bune intră oarecum ,,în șirul lucrurilor sfinte”, pătrund și conving așa cum picăturile de apă pătrund și sapă pietrele cele mai aspre.

Dorind ca revista noastră să fie purtătoarea cuvintelor bune spre inimile tuturor, azi, ne încredințăm Sfintei Fecioare Maria.”

A urmat conferința: A fi student la Roma. Experiențe formative ale românilor greco-catolici din Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIX-lea susținută de Conf. univ. dr. Ana Victoria Sima, de la Facultatea de Istorie și Filozofie Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

După conferință s-a lansat cartea scriitorului şi eseistului Ioan F. Pop: Poemele umbrei, Ed. Cartea Românească, București, 2021.

Participanții au avut parte de o surpriză: vizionarea unui trailer din filmul: Valeriu Traian Frențiu – Fericit, și un trailer, în primă viziune, din filmul: PSS Vasile Hossu – mărturii, ca un omagiu la împlinirea a 25 de ani de la plecarea sa la Tatăl ceresc.

Doamna Rodica Indig, consilier cultural, a prezentat cele două proiecții: ”Am pornit această prezentare de la o replică a doamnei Petronela Moldovan din documentarul Vasile Hossu – mărturii: suntem binecuvântați noi, aici, la Oradea, cu episcopii noștri. Se referea deopotrivă, la trecutul îndepărtat, cel recent și mai ales, la prezent.

Pe de altă parte, îmi permit să citez un foarte scurt fragment din Mizerabilii lui Victor Hugo:

”Pretutindeni unde se arăta era o sărbătoare. S-ar fi zis că trecerea lui avea ceva cald şi luminos. Copiii şi bătrânii ieşeau în pragul porţilor, la ivirea episcopului, ca la ivirea soarelui. Îi binecuvânta, şi-l binecuvântau.”

Am putea crede că este scris pentru noi. Episcopii sunt prezențe care ne însoțesc  din ceruri sau din prezentul cotidian. Este ceva ce cunoaștem citind, amintindu-ne sau trăind.

Cele două materiale documentare, Valeriu Traian Frențiu – fericit și episcopul Vasile Hossu – mărturii au în comun faptul că, dincolo de a prezenta doi ierarhi ai Eparhiei de Oradea, în realizarea lor ne-am bazat pe arhive.

Revista ”Vestitorul” a fost un reazem constant, atât pentru episcopul Valeriu Traian Frențiu, fondatorul revistei în anul 1925, cât și pentru Vasile Hossu, refondatorul anilor `90, în paginile ei găsind adevărate jurnale mărturisitoare ale activităților eparhilor locului.

Comun ambelor prezentări a fost, pentru noi, oamenii simpli, dificultatea de a intui, sistematiza și transpune dimensiunea, anvergura, viziunea pe care un episcop le are.

În primul caz, al IPS Valeriu Traian Frențiu, de la a cărui înscăunare la Oradea se împlinesc 100 de ani, 3 ani de la beatificare și 70 de ani de la plecarea la Cer, am încercat să redăm o emoție vizuală cu precădere. Este o selecție de fotografii, mărturii, date istorice, fapte, filme de epocă culese din arhivele deja existente. Criteriile care au stat la baza selecției au fost reprezentativitatea, simplitatea și conciziunea, astfel încât mesajul nostru să ajungă la un public cât mai numeros și să fie ușor de urmărit și descifrat.

În cel de al doilea caz, al Preasfințitului Vasile Hossu, am fost în situația de a construi noi o arhivă. De emoții, în principal. Avem 7 ore de filmare brută, care va rămâne ca o arhivă pe care noi am construit-o, cu grijă, cu tenacitate, cu spiritul datoriei de a nu pierde nici o mărturisire despre cel numit Blândul Păstor, Mielul Blând, Lordul, ca o mărturie pentru viitor. Aceste reconstituiri ne-au permis să trăim împreună cu interlocutorii noștri în atmosfera de început a anilor `90, să simțim entuziasmul unificator al optimismului vremii, dar și a incertitudinilor, când biserica Greco-catolică ieșea din catacombe. Credem că am reușit să transmitem acea legătură unică, de iubire profundă, dintre episcop și credincioși. Dar, așa cum am spus mai devreme, vom urmări parcursul acestui documentar după ce îl vom lansa în mediul online, pe 8 iunie. Vă invităm să-l vizionați, să-l distribuiți, să-l recomandați și mai ales, dacă aveți mărturii, să-l completați.”

Evenimentul 30 de ani de la reapariția revistei Vestitorul s-a încheiat cu binecuvântarea PSS Virgil acordată tuturor celor care lucrează la apariția revistei, celor prezenți și celor de acasă ce îi purtăm cu noi în suflet și în minte!

Biroul de Presă