Suntem în Joia Mare, iar lucrul acesta ne aduce aminte nu doar de Patimile lui Isus pe Cruce, de Calvar sau de răstignire, dar ne face să ne gândim la toate nedreptățile care au avut loc atunci și care, într-un fel sau altul, continuă și astăzi.
Trei grădini și istoria mântuirii
Există 3 grădini între care se joacă istoria mântuirii noastre. Prima este Grădina Edenului în care au fost puși protopărinții noștri Adam și Eva, cea de-a doua este Grădina Ghetsimani, pe care o numește așa doar Sf. Evanghelist Marcu, iar a treia grădină este cea în care, spune Sf. Evanghelist Ioan, a fost răstignit și îngropat Isus.
Grădina Ghetsimani sau Grădina Măslinilor este la poalele Muntelui Măslinilor și reprezenta un loc de întâlnire și de rugăciune în care mergea adesea Isus cu ucenicii Săi. Ghetsimani înseamnă teasc. E locul zdrobirii. Ne gândim la struguri – cum sunt zdrobiți ca să iasă vinul. Ne gândim la măsline cum sunt zdrobite ca să iasă uleiul – la fel și pentru noi, ghetsimani-ul nostru este momentul în care Domnul “ne zdrobește” pentru a scoate din noi ceva bun. Ceea ce este mai bun. Atunci când suferim putem da ce avem mai bun din noi, putem crește, putem să ne desăvârșim, putem deveni ceea ce trebuie să fim cu adevărat. Ne putem transforma.
Isus merge în Grădina Măslinilor și îi ia cu sine pe Petru, Iacob și Ioan, cei care asistaseră la Schimbarea la Față pe muntele Thabor. De data aceasta ar fi trebuit să asiste la o altfel de transformare, dar nu au făcut față oboselii.
La mijlocul nopții ajunge în grădina Ghetsimani pentru a rosti cea mai profundă rugăciune a sa către Tatăl. Această rugăciune a sa ne arată puterea rugăciunii de la miezul nopții. O oră le cere apostolilor să vegheze în rugăciune ca să nu cadă în ispită. Dar ei nu rezistă. Adorm. De 3 ori îi trezește și le cere să vegheze dar ei adorm și adorm și iar adorm. La fel cum adormim și noi, la fel cum și noi adesea ciuntim din timpul dedicat rugăciunii.
Isus le cere să privegheze o oră. Și nouă ne cere o oră de rugăciune pe zi. Măcar atât. Din cele 24 de ore pe care Domnul ni le dăruiește, Isus ne cere o oră. Dar noi nu i-o oferim Domnului și apoi ne mirăm de ce nu avem reușite spirituale, ne mirăm de ce nu primim mângâierea spirituală de care avem nevoie – dar noi nu suntem în stare să oferim o oră pe zi. Cerem și primim dar nu oferim. Suntem adesea niște nedrepți din punctul acesta de vedere.
Cuvintele Sfintei Evanghelii ne relatează că Isus era întristat. În această întristare sunt cuprinse toate momentele în care Isus a încercat să-l ridice pe om dar acesta nu s-a lăsat ridicat. Sunt cuprinse toate relele care vor urma să vină, începând cu drama care îl așteaptă și anume Patimile și moartea sa pe Cruce. Sunt cuprinse toate relele umanității care au urmat de atunci încoace și… tot în acea întristare este cuprinsă și drama războiului în care omul este ucis de om, umanitatea se pierde și este înlocuită cu răutatea și învârtoșarea inimii.
În întristarea lui Isus este cuprinsă și adormirea ucenicilor care nu rezistă. I-a luat cu el pentru a-i fi aproape, pentru a-l susține, pentru a-i învăța privegherea și rugăciunea profundă – lucruri de care urma să aibă nevoie – dar ei cedează.
Ceea ce trebuie să învățăm în urma parcurgerii evenimentului decisiv pentru Isus în Grădina Ghetsimani este faptul că există un loc special, un loc deosebit, un loc în care ne retragem fiecare dintre noi pentru a ne regăsi în intimitatea cu Dumnezeu. Fără nimic în jurul nostru, fără telefonul mobil, fără persoane, fără grija cea lumească… doar noi și Domnul. Acolo are loc dialogul cel mai intim și mai profund pe care îl putem avea cu Dumnezeu, acolo se face rugăciunea cea mai sinceră, rugăciunea în care și noi îi cerem Tatălui să treacă paharul suferinței din viața noastră și tot acolo acceptăm și voia Tatălui.
Grădina Ghetsimani ne mai învață că totul se rupe… se rup legături, se rup promisiuni – după ce Isus este prins și legat, ucenicii îl abandonează. Pleacă. Fug. Chiar dacă Petru promite că va rămâne cu el până la sfârșit, el se leapădă de Isus de 3 ori. Eu voi fi cu tine, spune Petru. Toți promit că vor rămâne cu El până la sfârșit și toți se împrăștie. Iuda era prietenul lui Isus dar și această prietenie se rupe. La fel este și astăzi – promisiunile nu se mai țin. Cuvântul dat de om nu mai are aceeași valoare. Prieteniile se șubrezesc și se rup deoarece întotdeauna apare interesul care este mai mare decât legătura prieteniei. Religia și religiile rup uneori relațiile dintre oameni deoarece s-au îndepărtat de adevăratul sens al termenului. Religia presupune legătura dintre oameni dar se pare că și astăzi religia de multe ori desparte. Oare aceasta a vrut Isus să ne învețe în rugăciunea puternică despre unitate, rostită înainte de a fi prins, legat și dus spre condamnare, când se roagă ca toți să fie una? Se rupe legătura dintre soți și aceștia se despart deoarece dispare iubirea. Toate acestea sunt însumate în întristarea lui Isus din grădina Ghetsimani.
Și oare de unde vine diviziunea și separarea dacă nu de la cel care desparte? De la cel care, prin definiție, separa pe om de om și pe om de Dumnezeu, adică diavolul? Acela care și pe Isus l-a ispitit de atâtea ori. Scrisoarea către Evrei (4,15) ne spune că Isus a fost ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat. În Grădina Ghetsimani Isus suferă în umanitatea sa și un înger al Domnului i se arată și îl întărește.
Grădina Ghetsimani ne învață despre renunțare
Isus se roagă să treacă de la El paharul acesta, dar voia Tatălui să se facă, nu voia lui. Renunță la voia lui. Despre ce pahar este vorba? Este vorba despre paharul despre care vorbește Ieremia în versetul 15 din capitolul 25 – ia din mâna mea acest pahar plin de vinul mâniei mele și dă-l să bea toate neamurile. Despre paharul mâniei lui Dumnezeu ne vorbește și Apocalipsa în cap. 14, versetul 10.
Există două feluri de vin: cel al binecuvântării și cel al mâniei lui Dumnezeu – cel care se referă la totalitatea păcatelor noastre. Paharul mâniei lui Dumnezeu – vinul mâniei lui Dumnezeu ar fi trebuit să îl bem doi deoarece conține răsplata și consecințele păcatelor noastre. Dar nu îl bem noi. L-a băut Isus în locul nostru. A plătit el pentru păcatele noastre și ne-a răscumpărat. Acest lucru l-a făcut prin Patima și moartea Sa pe Cruce.
Vedem aici inima frântă a lui Isus care a venit să facă voia Tatălui. Atât de mult a vrut să facă voia Tatălui încât după cele 3 momente de rugăciune profundă și stăruitoare, aflându-se în chinuri de moarte, a transpirat sudori ca de sânge care cădeau pe pământ, după relatarea Sfântului evanghelist Luca.
Sfinții evangheliști Marcu și Matei spun că Isus a căzut cu fața la pământ. Luca spune ca sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ.
Din descrierea celor trei sinoptici reiese ca Domnul trăiește în Ghetsimani cel mai greu ceas din viața Sa, mai greu poate chiar decât acela de pe Golgota, deoarece acum El acceptă de bună voie moartea si chinurile ce vor veni. Ce va urma a doua zi va fi doar consecința hotărârii din această noapte.
După cele 3 momente de rugăciune se întoarce la apostoli și le spune: Dormiți acum și vă odihniți! Iată s-a apropiat ceasul și Fiul Omului va fi dat în mâinile păcătoșilor. A trecut momentul de slăbiciune și acum pășește senin spre moartea ce îl aștepta, precedată desigur de chinurile pătimitoare.
Nu durează mult și ajunge Iuda înconjurat de securitatea Sinedriului pentru a-l prinde și a-l duce spre procesul în urma căruia va fi condamnat la moarte. Urmează cel mai nedrept proces din timpul istoriei, proces în care s-au încălcat toate regulile, doar pentru că cei care dețineau puterea religioasă nu au reușit să pătrundă și să se lase pătrunși de misterul divinității Mântuitorului.
Să ne rugăm pentru ca jertfa mântuitoare a lui Isus să fie pentru noi izvor de putere în lupta cu ispita celui rău, iar modelul rugăciunii lui Isus din Grădina Ghetsimani să fie pentru noi o invitație acceptată pentru a priveghea și a stărui în rugăciune ca să putem accepta voia Tatălui și pentru a renunța la voia noastră, precum a făcut Isus.
Procesul nedrept și sentința furată
Prima stațiune din Calea Crucii: Isus este judecat la moarte ne pune înainte întregul proces de judecată pe care l-a îndurat Isus, un proces faimos, care a fost și este în atenția tuturor, mai ales a Bisericii dar și a sistemelor de judecată actuale, și aici ne referim la judecători, avocați, procurori, întrucât ne referim la un proces mai degrabă politic decât religios.
Trebuie subliniat de la început faptul că Procesul lui Isus a avut două faze importante și anume faza iudaică (religioasă) și faza romană (politică).
Ne aflăm în Iudeea, în perioada în care iudeii erau sub ocupație romană. Locuitorii Iudeii, evreii, erau guvernați de un regim militar roman, condus de guvernatorul Ponțiu Pilat și de o conducere teocratică iudaică, în care puterea supremă era exercitată de Sinedriu, în fruntea căruia se afla, la data respectivă Marele Preot Caiafa. Legea mozaică era cea care domina, aceasta fiind interpretată într-un mod rigid și aplicată sever.
Mai exact, acțiunea se desfășoară în Ierusalim. Etimologic numele Ierusalim se traduce prin Oraș al păcii. Paradoxal – pentru că atât atunci cât și în zilele noastre, din Ierusalim au făcut altceva și atunci când auzim numele Ierusalim, nu prea ne putem gândi la pace.
Ne aflăm spre finalul activității publice a lui Isus. Suntem la începutul perioadei Sale de pătimire și urmează să se întâmple Drama care a mântuit lumea. Contextul religios în care ne aflăm este caracterizat de așteptarea de către iudei a unui salvator, a unui eliberator, a unui Mesia promis și profețit. Pe de o parte, din punct de vedere istoric, așteptau un rege puternic, luptător iar din punct de vedere religios, așteptarea lor avea în centru un rege care să restaureze marea împărăție davidică.
Faptul că Isus nu este nimic din ceea ce așteptau ei, ci mai degrabă este un Mesia blând și îndurător, iubitor și iertător – a creat în mintea iudeilor multă confuzie și realitatea este în conflict cu ideea lor mesianică.
Lucrul acesta și faptul că Isus aduce noutatea universalismului evangheliei – adică vestea cea bună nu este doar pentru iudei ci pentru toată lumea – sunt cele două lucruri care stau la baza conflictului dintre Isus și mai marii religioși ai vremii. Isus demontează astfel falsa lor concepție despre Mesia – care se duce și la păgâni. Dorește să spiritualizeze legea. Dorește să o înalțe și să o desăvârșească. Doar că pentru ei, cuvântul legii a devenit piatră de poticnire, întrucât au interpretat-o după cum au dorit ei.
Conflictul acesta creat de neînțelegerea mesajului pe care Isus dorește să îl transmită este animat puternic de învierea lui Lazăr, minune făcută de Isus, a 4-a zi de la moartea acestuia. Nu întâmplător a 4-a zi ci pentru a demonstra că este o înviere în adevăratul sens al cuvântului. Conform concepției iudaice sufletul rămânea 3 zile după care mergea tărâmul morților. Isus îl învie a 4-a zi pentru a demonstra că sufletul se întoarce în trup iar prin faptul că Lazăr iese legat de mâini și de picioare, ni se arată efectul cosmic al învierii asupra materiei.
Omul acesta face minuni!
Sunt cuvintele care l-au mânat pe Caiafa să convoace sinedriul. Frica și deruta îi caracteriza pe toți membrii Sinedriului. Vor veni romanii și ne vor lua țara și neamul – se temeau că-și vor pierde identitatea și neamul, fapt pentru care insistă că e mai bine să moară un singur om și să se salveze poporul. Oricum mintea lor era umbrită și frica îi împinge să pună în practică planul lor diabolic de a-L elimina pe Isus. Prin urmare, în acea zi, consemnează sfântul Evanghelist Ioan, într-un cadru de totală derută, se decide uciderea lui Isus și cea a lui Lazăr.
Ceea ce urmează acum, felul în care vor putea să își ducă la îndeplinire planul, devine din ce în ce mai interesant, deoarece întregul Proces al lui Isus este săvârșit în totală ilegalitate, mai ales din punctul de vedere al legii lor iudaice. Cu toate acestea procesul merge înainte și Isus va fi judecat la moarte.
Mergem din nou în Ghetsimani, unde apare Iuda, înconjurat de garda sinedriului și îl indică pe Isus, prin sărutul vânzător. Prinderea lui Isus se desfășoară în toiul nopții, în puterea întunericului, ca imagine a puterii celui rău, pentru a nu crea forfotă și pentru a afla cât mai puțină lume. Știm că la Ierusalim era multă lume venită pentru Sărbătoare și mulți dintre aceștia doreau să îl vadă pe Isus. Până dimineața, când au ajuns în curtea lui Pilat, oamenii nu știau ce se întâmplă și prin urmare, atunci au început să se adune mulțimile care mai apoi au strigat: răstignește-l.
Pentru a înțelege mai bine ceea ce s-a întâmplat de fapt și gravitatea dramei în care este prins Isus, trebuie să amintim câteva reguli fundamentale ce caracterizează un proces normal după legile iudaice.
Înainte de toate, orice proces se desfășura în fața publicului. Se desfășura ziua, după răsăritul soarelui și erau necesari martori atât ai condamnării cât și martori ai apărării. Niciuna dintre aceste reguli nu se îndeplinește. Sentința finală se dădea întotdeauna a doua zi, fapt care nu se verifică în cazul acesta. Inculpatul nu poate fi maltratat în timpul judecății, dar Isus primește o palmă de la sluga arhiereului: Dacă am greșit, spune Isus, cu ce am greșit iar dacă nu am greșit, de ce mă lovești?
L-au dus la Anna – socrul lui Caiafa. Caiafa era Arhiereu în anul acela dar Anna, arhiereu și el, domnise mulți ani și era o persoană influentă.
Ei căutau martori mincinoși pentru a justifica procesul și condamnarea dar nu au găsit deoarece toți se temeau să dea mărturie mincinoasă. Cel a cărui mărturie nu stătea în picioare era condamnat la moarte. Prin urmare au fost nevoiți să găsească o altă variantă, prin urmare l-au intrebat despre ucenici și despre învățătura sa. Caiafa dorea să afle de unde are Isus puterea de a face minuni și despre ce i-a învățat pe ucenici. Se pare că nu prea era la curent cu mesajul lui Isus. Isus îi răspunde că a vorbit tot timpul pe față și în sinagogă, prin urmare să-i întrebe pe ei despre ce le-a vorbit.
Ne aflăm deja în faza iudaică/politică a Procesului lui Isus.
Totuși, pentru a motiva și convocarea Sinedriului în preajma Sărbătorii Paștelui, ceea ce nu se făcea, au găsit ca motiv de condamnare politică cuvintele lui Isus despre dărâmarea Templului dar și faptul că s-a făcut pe sine Fiu al lui Dumnezeu, făcând astfel blasfemie. Caiafa îl întreabă, sub jurământ – folosind numele lui Iahve: Ești tu Mesia, Fiul lui Dumnezeu? Răspunde Isus: Tu spui asta. Mai mult decât atât Isus continuă, identificându-se cu Mesia: De acum veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta puterii și venind pe norii Cerului – cu referință la profeția din cartea lui Danie, cap. 9. Arhiereul își sfâșie veșmântul: Ce nevoie mai avem de martori? S-a auzit blasfemia. S-a făcut vinovat de moarte.
Martorii mincinoși nu au fost pedepsiți. Martorii apărării nu au existat. Sentința de condamnare la moarte a fost dată de către ei dar știau că nu este legală, că nu este în regulă și au încercat să obțină sentința de la guvernatorul roman, prin urmare l-au dus la Pilat. Era dimineață când au ajuns în pretoriu și ei nu au intrat în curte ca să nu se întine, să poată mânca Paștile.
Doar că și aici acuzele lor nu stăteau în picioare. În fața lui Pilat nu se puteau prezenta cu acuzare pe motive religioase – blasfemia, sau că Isus dărâmă templul – pentru că acest lucru nu avea relevanță pentru Pilat. Cum era de așteptat, Pilat nu găsește în El nici o vină și le spune să-l judece ei, după legea lor, doar că ei susțin că legea lor nu le permite să omoare pe nimeni. Voiau să-l elimine pe Isus dar să fie altcineva vinovat de această moarte.
Au încercat apoi cu acuze politice, cum că ar răzvrăti lumea dar nici această acuză nu a fost luată în considerare. Ceea ce a stat în picioare a fost acuza că s-a făcut pe sine împărat. Deci l-au acuzat pe tema regalității sale. Acum urmează un dialog blând și calm între Isus și Pilat. Ești tu regele iudeilor? L-a întrebat Pilat. Isus îl întreabă: De la tine spui asta sau alții ți-au spus despre mine? Cu alte cuvinte: Crezi asta? Pilat a răspuns: Nu cumva sunt iudeu eu? Poporul Tău şi arhiereii Te-au predat mie. Ce ai făcut? Iisus a răspuns: Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici. Deci i-a zis Pilat: Aşadar eşti Tu împărat? Răspuns-a Iisus: Tu zici că Eu sunt împărat. Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu. Nici de data aceasta Pilat nu găsește în Isus vină de condamnare.
Pilat a încercat să îl salveze pe Isus de 9 ori. Considera că nu este vinovat și, după relatarea sfântului evanghelist Luca, Irod Antipa, cel care îl omorâse pe Ioan Botezătorul era la Ierusalim. Venise să îl vadă pe Isus, despre care auzise că face minuni și voia să participe la o minune făcută de Domnul. Auzind aceasta, Pilat l-a trimis pe Isus la Irod, să-l judece el, întrucât era galileian. Irod l-a întrebat multe lucruri pe Isus dar nu i-a răspuns la întrebări, fapt care i-a trezit mai mult remușcări lui Irod. L-a batjocorit apoi și l-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare după care l-a trimis iar la Pilat. Dacă nici Irod nu a găsit vină la Isus, nicidecum nu voia să îl condamne la moarte dar totuși, de gura lumii, a spus că-l va pedepsi și apoi îl va elibera. Lucru neacceptat de către mulțime. A mai încercat să-l elibereze, după obiceiul de praznic, dar lumea a cerut eliberarea lui Baraba cerând răstignirea lui Isus.
Ne mai având ce face, Pilat îl condamnă pe Isus, dar săvârșește un lucru care ne dă de gândit. Săvârșește un ritual iudaic – și anume se spală pe mâini, lucru neîntâlnit la romani, pentru a demonstra mulțimii, arhiereilor și celor care au cerut moartea lui Isus, ca semn că este nevinovat de moartea lui Isus și de sângele nevinovat care se varsă.
Prin urmare, ceea ce au reușit să facă iudeii a fost să inducă lumea și mulțimea în eroare cu privire la ceea ce a fost și făcut Isus. Au obținut condamnarea lui de către romani, prin urmare ei au ieșit aparent nevinovați de sângele vărsat și, mai mult decât atât, Isus nu a fost condamnat pentru motive religioase ci pentru motive politice.
Cu toate acestea, rezumând, trebuie să subliniem că acuzatorii lui Isus sunt tocmai membrii Poporului ales;
Martorii nevinovăției lui Isus sunt 3 păgâni și 3 iudei: păgânii: Pilat – de 9 ori, Claudia – soția lui Pilat care i-a cerut acestuia să nu îl condamne pe Isus deoarece a suferit mult în vis din cauza lui, fără a da detalii și sutașul roman, sub cruce, care spune: cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta. Cei 3 iudei sunt: tâlharul de pe cruce, Iuda – care va recunoaște că a vândut sânge nevinovat și Iosif din Arimatea, sfetnic bun, cel care a cerut trupul lui Isus pentru a-l pune în mormânt.
Așadar, în prima stațiune din Calea Sfintei Cruci comemorăm condamnarea lui Isus la moarte, în urma celui mai nedrept proces din istoria omenirii și anume: Judecarea Fiului lui Dumnezeu care a venit să-l mântuiască pe om.
Acum, inevitabil ne întrebăm și noi, de care parte ne situăm în acest proces? Mai exact, în viața noastră cotidiană, avem posibilitatea să fim printre acuzatori, printre apărători, printre cei care strigă răstignește-l, printre cei care l-au trădat, printre cei care pur și simplu trec pe lângă Crucea sa, sau putem să fim ca și tâlharul de pe cruce care strigă: Adu-ți aminte de mine când vei veni în Împărăția Ta.
Pr. Anton CIOBA,
rector
Sursa: seminaroradea.ro