Ca în fiecare an de 6 decembrie, Catedrala Sfântul Nicolae, precum și întreaga Eparhie de Oradea, se îmbracă în haine de sărbătoare, cinstindu-l pe ocrotitorul și patronul lor.

În acest an, cu ocazia hramului catedralei, programul a început duminică, 5 decembrie, în ajunul sărbătorii, prin celebrarea Sfintei Liturghii de la ora 17, de către Pr. Vicar General Mihai Vătămănelu. A continuat cu Acatistul Sf. Nicolae, de la ora 18, celebrată de Pr. Antoniu Suciu și cu Slujba Vecerniei, de la ora 18, celebrant principal fiind Pr. Radu Ciortea și în cadrul căreia s-a făcut Procesiunea cu Sfintele Moaște. Seara s-a încheiat cu celebrarea Sf. Maslu de către un sobor de preoți.

În ziua sărbătorii, Liturghia Hramului a fost celebrată de către Pr. Paroh Ovidiu Duma, împreună cu mai mulți preoți din Eparhia de Oradea. Toate aceste oficii au fost însoțite de glasul seminariștilor orădeni, conduși de Maestrul Radu Mureșan, care prin răspunsurile lor au înfrumusețat și au creat o atmosferă de sărbătoare și rugăciune.

 

 

Cîteva lucruri esențiale despre Sf. Nicolae/ Niculae:

1) Numele e o combinație de substantive grecești: nike, victorie, biruință; laos, popor. Nicolae înseamnă așadar „biruința poporului”. O etimologie spiritualistă: „biruința asupra păcatelor poporului”.

2) Cel mai popular Nicolae (15 martie 270 – 6 decembrie 343) a fost episcop al Mirei, localitate din Asia Mică, pe teritoriul Turciei actuale. Dispunem numai de hagiografii. Istoric vorbind nu se știe mai nimic despre el.

3) Hagiografiile îl prezintă ca pe un episcop generos, sufletist. A salvat trei fete de la prostituție aruncîndu-le, 3 nopți la rînd, pe fereastră, cîte o pungă de bani. Tatăl lor a putut astfel să le asigure o dotă și să le mărite. A potolit o furtună pe mare salvînd viețile unor marinari. A înviat trei copii care fuseseră uciși de un măcelar pentru a le vinde carnea (într-o perioadă de foamete). Toate aceste miracole au făcut din Sf. Nicolae patronul copiilor, al marinarilor, al prostituatelor și al negustorilor. Dar, mai presus de toate, Nicolae a rămas „sfîntul care aduce daruri”. Participarea la Sinodul de la Niceea, în 325, nu e atestată documentar.

4) Moaștele se află actualmente în Biserica San Nicola din Bari (Italia). Acolo au fost transferate cînd musulmanii turci au cucerit Mira.

5) După interzicerea cultului sfinților de către protestanți, Sf. Nicolae a emigrat în America. Protestanții olandezi n-au vrut în ruptul capului să renunțe la Sinterklaas al lor (Sfîntul Nicolae în olandeză). Ulterior numele olandez a devenit Santa Claus american, adică, Moș Crăciun. (Cristian Bădiliță)

Biroul de Presă