Adormirea Maicii Domnului este cea mai mare sărbătoare celebrată de biserică în cinstea Fecioarei Maria, fiind ultima din anul liturgic bizantin, celebrată cu mare solemnitate în data de 15 august.

Primele mărturii istorice referitoare la originea sărbătorii atestă celebrarea acesteia încă în secolul al V-lea în Siria, iar originile ar fi mai îndepărtate, în Ierusalim. Dacă în Apus Adormirea se serba în unele locuri în 15 ianuarie, iar în alte locuri în 18 ianuarie, în Răsărit, Împăratul Mauriciu (582-603) a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsemani şi a fixat definitiv data sărbătorii la 15 august.

Fundamentul Sărbătorii se găseşte în textul apocrif al lui Pseudo-Ioan, care prezintă ultimele realităţi ale vieţii pământeşti ale Mariei. După ce primeşte mesajul din partea arhanghelului Gavriil, Fecioara Maria îi cere în rugăciune lui Isus să-i adune pe toţi apostolii, atât pe cei de lângă El cât şi pe cei care erau pe pământ pentru a-şi lua rămas bun de la ei: Bucură-te, Născătoarea lui Hristos, Dumnezeul nostru! Căci ruga ta a străbătut cerurile şi a fost primită de cel ce s-a născut din tine. Peste puţin vei părăsi lumea aceasta, după cum ţi-a fost vremea, şi te vei duce lângă Fiul tău, la viaţa cea adevărată şi fără de sfârşit.

(Cf. „Cuvântul Sfântului Ioan Teologul despre Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu III”, în EVANGHELII APOCRIFE, trad., studiu introductiv, note şi prezentări de Cristian Bădiliţă, Iaşi, Polirom, 2002, 225.)

Aceştia au fost luaţi de unde erau, de către Spiritul Sfânt şi duşi pe nori la Bethleem. Acolo, după ce a luat cuvântul fiecare dintre apostoli, adresându-se Sfintei Fecioare, aceasta le-a spus: «Ardeţi tămâie şi rugaţi-vă». Şi în timp ce ei se rugau, a tunat în cer şi s-a auzit un zgomot cumplit, ca huruitul roţilor de car. O uriaşă oştire de îngeri şi de puteri a apărut atunci şi s-a auzit un glas ca al Fiului Omului. Serafimii au înconjurat casa unde stătea întinsă Sfânta şi Preacurata Maică a lui Dumnezeu şi Fecioară. (EVANGHELII APOCRIFE, 230).

Sufletul Mariei este primit în cer de către Cel pe care Ea L-a născut, Hristos Domnul care i-a spus: Iată din clipa aceasta trupul tău nepreţuit va locui, neschimbat, în paradis, iar sufletul tău sfânt, scăldat într-o lumină extraordinară, în ceruri, printre comorile Tatălui meu, acolo unde domnesc pacea şi bucuria, ba încă şi mai sus. (EVANGHELII APOCRIFE, 233)

După ce sufletul Fecioarei Maria a fost primit în cer, Apostolii ridicară sicriul şi aşezară sfântul şi cinstitul trup în Ghetsemani, într-un mormânt proaspăt făcut. Şi îndată din sfântul mormânt al stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu au început să iasă miresme neasemuit de plăcute. Trei zile la rând s-au auzit glasurile unor îngeri nevăzuţi (…) După trei zile glasurile au încetat. Câţi se aflau acolo au ştiut că trupul ei curat şi slăvit se strămutase în rai. (EVANGHELII APOCRIFE, 235)

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este cunoscută în Apus sub numele de Înălţarea cu trupul la cer a Maicii Domnului, cuprinzând atât moartea şi îngroparea ei cât şi urcarea ei cu trupul la cer. Fecioara Maria nu putea fi ţinută de către mormânt şi moarte, ea fiind Maica Vieţii, astfel a fost mutată la viaţă: Pe Născătoarea de Dumnezeu, cea întru rugăciuni neadormită, şi întru folosinţe nădejde neschimbată, mormântul şi moartea nu o au ţinut; căci ca pe Maica Vieţii la viaţă o a mutat, cel ce a locuit în pântecele ei cel pururea fecioresc. (Condacul Sărbătorii)

Atenţia textelor liturgice se concentrează asupra morţii Mariei care o face asemenea Fiului Ei, urmată de Înviere şi Înălţarea la cer cu trupul neprihănit: Veniţi toate marginile pământului să fericim cinstita mutare a Maicii lui Dumnezeu; că în Mâinile Fiului Său sufletul său fără prihană şi-a pus. Pentru aceasta, cu sfântă adormirea Ei, lumea la viaţă a fost adusă (Cântare a sărbătorii la Litia Vecerniei din 15 august).

Reprezentarea iconografică a sărbătorii prezintă evenimentul adormirii, dar şi cel al înălţării la cer a sufletului Mariei. Fecioara Maria este aşezată pe pat, cu mâinile încrucişate pe piept. În jurul patului se află sfeşnice cu lumânări aprinse, fiind prezenţi Sfinţii Petru şi Pavel împreună cu ceilalţi Apostoli. Sfântul Petru are în mână o cădelniţă cu care tămâiază. În spatele lor se găsesc nişte femei care plâng – reprezentând Biserica luptătoare şi, în fundal sunt reprezentate două clădiri. În spatele patului se află reprezentat Hristos, încadrat în mandrola slavei, fiind îmbrăcat în veşminte albe, luminoase. El ţine în braţe sufletul Mariei, reprezentat ca un prunc înfăşat. Mâinile Domnului Hristos sunt acoperite cu propriul veşmânt, în semn de dragoste şi respect pe care le poartă Maicii Sale Preacurate. Chiar dacă sunt reprezentaţi şi îngeri, aceştia sunt însoţitori ai lui Hristos care a coborât El însuşi pentru a ridica sufletul mamei Sale le cer. Apostolii şi femeile sunt ilustraţi fără aureole pe când Fecioara Maria, Isus şi Îngerii au aureole, tocmai pentru a fi în evidenţă. În spatele apostolilor sunt reprezentate şi trei personaje în veşminte de arhierei.

Unele icoane prezintă şi scena relatată de textul apocrif: „Dar iată că, pe când o ridicau ei, un iudeu, pe nume Iephonias, vânjos la trup, se repezi asupra sicriului. Atunci un înger al Domnului îi reteză amândouă braţele din umeri, cu o sabie de foc, lăsându-le să atârne în aer pe lângă sicriu”.

(Cuvântul Sfântului Ioan Teologul, în EVANGHELII APOCRIFE, 235).

Conform acestuia, un înger i-a tăiat cu o sabie mâna unui evreu, plin de invidie, care a vrut să răstoarne patul pe care se afla Fecioara Maria. Acest lucru scoate în evidenţă interdicţia de a te apropia de tainele vieţii de dincolo cu aceeaşi curiozitate şi cu aceeaşi mijloace de cunoaştere care sunt rezervate lumii materiale. (Cf. T. SPIDLIK, M.I. RUPNIK, Credinţă şi Icoană, Dacia, Cluj Napoca, 2002, 101).

Chiar dacă în centru este serbarea Adormirii, dar şi a Înălţării sufletului şi a trupului Fecioarei Maria la Cer, în iconografie este prezentată coborârea lui Isus pentru a o ridica pe Mama Sa la cer. Acest lucru, subliniat de primirea în braţele Sale a sufletului Fecioarei, scoate în evidenţă relaţia profundă care exista între Isus Mântuitorul şi Mama Sa, Fecioara Maria.

Sursa: seminaroradea.ro