După ce a debutat în anul 2019 cu primele două volume (1. H. Lasserre, Istoria Maicii Domnului de la Lourdes; 2. R. Laurentin, Apariţiile Fecioarei Maria la Lourdes. Relatare documentată), şi a continuat în 2020 cu alte patru (3 şi 4. R. Laurentin, Bernadeta de la Lourdes vă vorbeşte; 9. C.F. Sabău, Ghidul pelerinului la Lourdes; 10. C.F. Sabău, Rugăciuni cu Preacurata de la Lourdes), „Colecţia Lourdes” se încheie în 2021 cu ultimele patru volume, care sunt deja disponibile:
Vol. 5. René Laurentin, Viaţa Bernadetei, pe scurt Aşa cum îi spune numele, volumul cuprinde o prezentare sintetică, uşor de citit, a vieţii sfintei vizionare de la Lourdes (158 pag).
Vol. 6. Vittorio Messori, Bernadeta nu ne-a înşelat Cartea aceasta se ocupă tot de Bernadeta, însă o face într-un mod cu totul diferit: nu mai e vorba de o prezentare sistematică -lungă ori scurtă- a vieţii ei, ci despre o reflecţie profundă asupra a ceea ce ea a fost, asupra a ceea despre ce a dat mărturie. Cartea este scrisă într-un stil… să zicem „detectiv” sau chiar „judecătoresc”: în mod echidistant şi cu luciditate, sunt luate în analiză toate ipotezele contrare Lourdes-ului. Singurul „metru de măsură” este logica, pentru a se demonstra că, într-adevăr, Bernadeta a spus adevărul atunci când a afirmat că Fecioara a apărut la Lourdes (390 pag).
Vol. 7. Yves Chiron, Anchetă asupra miracolelor de la Lourdes Este o carte extrem de interesantă, pentru că ne aduce informaţii absolut noi şi inedite cu privire la itinerarul parcurs de Medicină, şi mai apoi de Biserică, în recunoaşterea vindecărilor miraculoase. Anticipăm doar două concluzii. Prima e că în confirmarea minunilor, Biserica este extrem de sobră şi de precaută. Nu adoptă -cu o atitudine credulă şi naivă- poziţia celui care acceptă orice şi înclină părtinitor balanţa spre miraculos, ci este mai prudentă decât Medicina însăşi. A doua este că nu se acceptă orice îmbunătăţire fizică drept miracol, ci sunt urmate criterii extrem de precise. Cartea prezintă atât istoricul conturării minunilor, cât şi lista actuală a principiilor observate (267 pag).
Vol. 8. Alexis Carrel, Călătorie la Lourdes. Un medic premiat cu Nobel (re)descoperă credinţa creştină Dr. Alexis Carrel a fost un medic francez, care s-a îndepărtat de credinţă în anii de maturitate. Atunci când un alt coleg medic l-a rugat să îl înlocuiască într-un pelerinaj al bolnavilor la Lourdes, acesta a acceptat să meargă în călătorie spre oraşul pe care îl considera „tărâmul superstiţiilor” doar ca un simplu „înregistrator” al întâmplărilor obiective şi eventual, acolo, să demaşte unele înşelăciuni. Însă în faţa ochilor săi a fost vindecată subit chiar o pacientă de-a lui, bolnavă de o boală incurabilă, extrem de gravă. Întâmplarea i-a născut lăuntric un iureş de întrebări. Toate acestea, precum şi evenimentele la care a luat parte ori gândurile avute, le-a pus în scris, iar astăzi relatarea lui e disponibilă cititorilor români. Parcurgerea cărţii este uşoară, chiar plăcută, asemenea unui roman de mici dimensiuni (154 pag).
Pentru comenzi: diacon Claudiu BODA, Magazinul Greco-Catolic „Sf. Tereza” [str. Episcop Mihai Pavel, nr. 4, Oradea, jud. Bihor], email: claudiupelerinaje@yahoo.com, telefon: 0766 379 879 sau 0744958932.
Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea