ÎN FAMILIE CREDINȚA FACE DIFERENȚA
Există o legătură profundă între credință și căsătorie, pe care papa Benedict al XVI-lea, în celebrarea deschiderii Sinodului despre Evanghelizare, a exprimat-o astfel:
Căsătoria este legată de credință și, ca unire a iubirii fidele și indisolubile, se întemeiază pe harul care vine de la Dumnezeu Unul și Întreit, care în Cristos ne-a iubit cu o iubire fidelă până pe Cruce.
Se poate trăi viața conjugală cu credință. Ce înseamnă, în viața de toate zilele, a avea credință? A crede sau a avea credință în cineva, înseamnă a avea încredere totală în el: „Mă încred, sunt sigur, mă pot baza sută la sută pe acea persoană”.
Putem înțelege ce mare dar este să avem lângă noi, una sau mai multe persoane în care să ne încredem în totalitate, cărora ne abandonăm, în care avem credință. Ce dramă interioară trăiește o persoană, când află motive pentru care începe să se îndoiască de credința pe care o are într-o alta! Este o profundă tulburare, căci a avea încredere într-o persoană, însemnă a simți că ai un dar lângă tine, iar consecințele sunt clare: înseamnă a te încrede în totalitate, a o asculta, a-i cere sfatul.
Credința creștină înseamnă să descoperim că avem darul unei Persoane concrete în care să ne încredem până la capăt. Cine este această persoană? Domnul Isus. Știu că mă iubește infinit. El îmi spune că am un Tată în cer, Creatorul tuturor celor văzute și nevăzute, și că există un Spirit care face posibilă această legătură cu Tatăl. Este un dar special să am lângă mine o astfel de Persoană, în care să mă încred în totalitate, pentru că sunt sigur, sută la sută că El mă iubește.
Pentru a crede în Dumnezeu am nevoie de mijlocirea Persoanei lui Isus, care este viu, care a înviat, care este aici în mijlocul nostru. Într-o familie poate exista un tată extraordinar, capabil să facă lucruri foarte frumoase pentru pruncii săi, foarte pregătit în a-i însoți în creșterea lor, pentru a obține tot ce-i mai bun de la ei. Însă dacă acel tată nu-i primit de fii, chiar dacă-i cel mai bun tată din lume, la ce folosește darul său? Oricât ar încerca să fie un tată (sau o mamă), dacă fiul nu-și dă seama, tatăl și mama sa nu sunt un dar pentru el: fiul nu-și dă seama că are acest dar și, astfel, trăiește fără el. Nici noi nu ne dăm seama că avem un dar, care-i prezența lui Isus viu, înviat, și ajungem să trăim fără acest dar.
Darul există, iar credința înseamnă că ne încredem și să-l primim.
Sf. Pavel a înțeles acest adevăr și-l vestea în mod limpede credincioșilor săi: „Iar dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este credinţa voastră” (1Cor. 15, 17). Noi am crede în idei, dar nu am crede în Cineva. Pentru noi, Dumnezeu este Cineva concret: Isus din Nazaret, mort, înviat și viu în mijlocul nostru. Credința înseamnă să primim acest dar. A avea credință în El, care mă ține unit în Spiritul Sfânt, cu Tatăl, înseamnă să mă încred în toate, să mă las sfătuit, corectat, condus. Înseamnă să-i subordonez Lui propria mea inteligență și voință.
Credința înseamnă să mă abandonez persoanei care mă iubește. Soții înțeleg acest limbaj, pentru că „credința” – în acest loc – coincide cu „iubirea”: înseamnă a se abandona. Este o mișcare extatică: simt atât de intens iubirea soției mele / a soțului meu încât mă abandonez. Recunosc o iubire atât de mare, încât mă încred în totalitate.
Dacă mă încred în felul în care Isus privește propriu cuplu, Domnul Isus, prezent și viu, ce vede în noi doi? Defectele, trădările, certurile? Domnul vede în soți chipul și asemănarea de la început! La fel se comportă părinții față de fiul lor, căci oricâte rele ar face, niciodată nu spun: „Nu mai este fiul nostru”.
Există în soți următoarea perspectivă: El, Isus, i-a ales, ia chemat împreună. Voi, soții, prin căsătorie, nu ați fost chemați în mod singular. Ați fost chemați împreună, să-L urmați pe Isus, pentru ca El să poată trăi în voi și să arate altora Iubirea Sa. În voi Isus actualizează uniunea Sa de iubire, ca și Cuvânt-Fiu al lui Dumnezeu, care din iubire se întrupează în Maria, din iubire se unește cu trupul uman, iar în voi vrea să continue să exprime această experiență.
În voi, Isus exprimă din nou iubirea Sa, care iubește până la a-și da viața Sa, la a-și dărui trupul Său: gândiți-vă la Euharistie. Isus îi antrenează pe soți în Căsătoria Sa, pentru a vesti lumii frumusețea și chemarea fiecărei persoane la Nunta definitivă. Soții creștini nu sunt numai numele lor de familie, numărul fiilor, locul în care locuiesc, ceea ce muncesc, sau suma defectelor ori a virtuților și a aptitudinilor lor. Ci ei sunt pe acest pământ o reflexie a Sf. Treimi. Aici, pe pământ, sunt o constantă exprimare a prezenței lui Isus care iubește, până la a da totul din iubire.
Voi, soții, sunteți sacramentul lui Dumnezeu, sacramentul lui Isus care iubește! În documentul Evanghelizare și sacramentul căsătoriei (1975), se subliniază deschis că soții,
devin în virtutea sacramentului Căsătoriei semn și reproducere a acelei legături care-l unește pe Cuvântul lui Dumnezeu cu trupul uman de El însușit și pe Cristos Capul, cu Biserica Trupul Său prin puterea Spiritului (n. 34).
Pentru a spune că acel bărbat și acea femeie retrăiesc în trupul lor iubirea divină a lui Dumnezeu pentru omenire și a lui Cristos pentru Biserică, precum și că actualizează în casă, în afara casei, în viața lor, iubirea lui Cristos pentru Biserică, este nevoie de credință.
Pentru soți poate fi comod să se limiteze la o devoțiune, sau la o Liturghie duminicală. Dar cum este posibil să mergeți la Liturghia duminicală dacă sacramentul, care sunteți voi doi, l-ați îngropat? Cum Îl poți cinsti pe Cristos, prezent în Sfânta Împărtășanie, dacă nici măcar nu te îngrijești de Cristos prezent în viața ta de cuplu, care vrea să iubească împreună cu voi doi și să continue misiunea Sa iubitoare împreună cu voi?
Dragi soți, primind darul demnității divine pe care o aveți, trebuie să redobândiți conștiința permanentă a prezenței lui Isus cu voi, o nouă cunoaștere în credință. Sfântul Francis Xaveriu se închina înaintea fiecărui cuplu de soți, pentru a-și exprima credința sa în prezența lui Isus în sacramentul căsătoriei.
Familia creștină, fiind născută din căsătorie […] va face vizibilă tuturor prezența vie a Mântuitorului în lume (GS, 48).
Un cuplu de soți valorează mult mai mult decât o lumânare aprinsă lângă tabernacol, pentru a indica faptul că Isus este prezent. Cuplul de soți formează un cuplu cu Cristos: acest fapt înseamnă să-i dea cheile casei și Lui. Înseamnă să fie într-o unitate atât de profundă cu El, încât să trăiască toate aspectele vieții conjugale cu Spiritul Său, care este Spiritul Sfânt. Cuplul trăiește prin Spiritul lui Isus: acesta fapt înseamnă să ne iubim, așa cum El iubește, cu El care iubește în noi, să ne iubim „în mod divin”.
Spiritul, pe care Domnul îl revarsă, dă o inimă nouă, și face bărbatul și femeia capabili să se iubească, așa cum Cristos ne-a iubit (FC, 13).
Acest fapt înseamnă că eu, femeie, am capacitatea de a-l iubi pe soțul meu, așa cum Cristos ne-a iubit.
Pe lângă rugăciuni, pe lângă vorbirea cu Isus, este indispensabil pentru soți să facă gesturi cu Isus și pentru Isus. Care sunt aceste gesturi? Mai întâi de toate cu Isus să-și iubească soțul/soția: „Doamne Isuse ajută-mă să-mi iubesc și mai mult soțul, căci îmi dau seama că uneori nu reușesc să înțeleg prea bine ceea ce gândește și dorește”; „Doamne, ajută-mă să am delicatețea și duioșia ta față de soția mea, ca să o iubesc, așa cum ea ar vrea”…
Cu Isus să vă iubiți fiii, pentru că este sigur că El îi iubește mai mult decât voi. Împreună cu Isus să gestionați obiectele casei, utilizarea cuptoarelor, pregătirea mesei, folosirea mașinii… împreună cu El să invitați și să primiți persoanele în casa voastră. Gândiți-vă, atunci când primiți o persoană în casă, că El o iubește și mai mult decât voi. Nu numai, ci vă cere vouă: „Încercați să ajutați acea persoană să înțeleagă cât de mult Eu o iubesc”, pentru că Isus vrea să se folosească de soț și de soție, ca să arate că El iubește orice om.