Reuniunea Mariană

În cadrul : Icoana, biserica din casa noastră

Un dar al vieții, fără de care aș fi rămas săracă și lipsită de anumite bogății spirituale, este Icoana miraculoasă a Sfintei Fecioare de la Mănăstirea Greco-Catolică din Bixad.

O am de la părinți, ei au avut-o de la străbuni, din timpurile când Mănăstirea Ordinului Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” din Bixad era „Cerul pe pământ” pentru nordul Transilvaniei și familia noastră. În suflet așa este și acum.

Dinainte de a avea amintiri, de când tatăl meu mă ducea în brațe la Icoana cea sfântă și mă ridica pentru ca Preacurata să mă atingă, și de la cele mai vechi amintiri, viața toată mi-a fost și îmi este sub privirea plină de blândețe și de bunătate a Sfintei  Fecioare Maria cu Pruncul Isus  în brațe din Icoana Mănăstirii Bixadului.

Împrejurările care m-au dus în fața Icoanei sunt multe: locuiam în apropierea Mănăstirii și Mănăstirea era centrul vieții noastre de credință, iar darurile și lumina emise de Preacurata ajungeau departe și mișcau sufletele. De aceea, pe lângă Icoana materială a Preacuratei, în fața căreia cu smerenie o rugăm să ne fie mijlocitoare și Ea primește să ne fie și uneori ne răspunde cu miracole, mai este și Icoana din suflet care ne inspiră și ne sprijină faptele bune și curajul de a încerca drumul ascendent al credinței.

În cursul zilelor, adesea tatăl meu hotăra spontan un drum la Mănăstire, și eu îl însoțeam întotdeauna. Intram în biserica Mănăstirii unde, deasupra „Ușilor împărătești” era Icoana miraculoasă … Uitam de Tata, uitat în rugăciune, și priveam Icoana … Doar chipul Preacuratei și al Pruncului Isus se vedeau din pictură, pentru că Preacurata era înveșmântată într-o haină încărcată de bijuterii din aur: inele, brățări, lănțișoare – erau ex-votourile, exprimarea recunoștinței pentru darurile și miracolele primite. O priveam pe Preacurata și mă privea și Ea, aceasta îmi era rugăciunea …

După un timp, eram în grădina Mănăstirii, unde tatăl meu și Părintele Atanasie Maxim, egumenul (superiorul), aveau multe de vorbit, iar eu eram răsfățată de Părintele Maxim cu cele mai delicioase fructe din nesfârșita lor grădină.

Pelerinajele, drumurile spre Sfânta Fecioară pentru a-i dărui, în fața Sfintei Icoane, iubirea din suflet și devotamentul și a-i vorbi, sunt printre bucuriile vieții până în anul 1948 …

La pelerinaje, Preasfinția Sa Alexandru Rusu, Mănăstirea și preoții din apropiere, chemați de ajutor pentru mărturisirea zecilor de mii de pelerini, își așteptau credincioșii. În după-amiaza dinaintea sărbătorii, în bisericii, pelerinii recitând Sfântul Rozariu și cântând cântece mariane, își împodobeau cu multă migală prapurii. Spre asfințit, după ce spuneau rugăciunea de mulțumire lui Dumnezeu pentru marele dar de a te fi chemați la această călătorie, cu Reuniunea Mariană și cantorul în frunte, porneau spre Bixad – preotul îi aștepta la Mănăstire.

Este ceva greu de imaginat în lumea tulburată de astăzi: drumurile spre Bixad – „drumul țării” și drumurile dumbrăvii – erau pline de grupurile de pelerini în rugăciuni și cântece mariane. Ca apele curgătoare și line, fără oprire, coborau neîncetat maramureșenii, se uneau cu alte grupuri de pelerini și, acoperind cu rugăciuni toată întinderea Oașului, își continuau drumul spre Mănăstire, loc sacru „unde puterea divină a ales să se arate prin miracole.

Între serviciile divine din programul Sărbătorii erau prevăzute părți de timp pentru rugăciunea personală și sărutul Icoanei. Acum pare ceva de neînchipuit și totuși, fiecare pelerin ajungea la Icoana făcătoare de minuni. Erudiții călugări bazilieni de la Mănăstirea Greco-Catolică de la Bixad, focar de spiritualitate, cultură și civilizație, au reușit să sădească ordinea catolică și respectul la pelerini, o învățătură transmisă prin veacuri. Mulțimea credincioșilor urma îndemnul: „Când te duci la Icoana Maicii Domnului, nu te îmbulzi, ci mergi după rând. Acolo fă-ți semnul crucii, sărută cuviincios, cu credință și dragoste chipul Maicii din Ceruri, fără să-l atingi cu mâna”. Așa a fost și pentru noi era firescul.

La plecarea spre casă, Părinții călugări binecuvântau pelerinii: „Bunul Dumnezeu și Maica Preacurată să vă binecuvânteze și să vă dea mult har. Îngerul Păzitor să vă însoțească în calea voastră !”

Cu sufletele curate, cu Preacurata în inimă și cu Icoana Ei cea Sfântă în casele lor, oamenii își reluau cursul vieții. Dar o viață mai plină de credință, bărbați în putere puteau fi văzuți „lăcrămând în fața Icoanei Preacuratei”, ceea ce l-a făcut pe Părintele bazilian Augustin Pop să observe că s-au ivit „mai multe străluciri line…, zorile zilei fericitoare ale unei înalte spiritualități, semnele prevestitoare de sfinți”. Trebuia continuat Cultul Euharistic și Apostolatul marian, de aceea se adresa direct preoților: „Preoți, deschideți larg poporului cărările sfințeniei … Domnul este printre noi și-și caută suflete care să se lase conduse pe culmile sfințeniei”.

Mănăstirea Greco-Catolică de la Bixad este atestată documentar din 1689, sunt peste 300 de ani de când există Mănăstirea și Icoana Sfintei Fecioare. Primul egumen al Mănăstirii i-a cerut unui cunoscut pictor din vremea aceea o icoană cu Preacurata. Acesta a pictat inspirat după Icoana Maicii Domnului „Salus Populi Romani” (Protectoarea poporului roman), aflată în Bazilica „Santa Maria Maggiore” din Roma, Icoană despre care se crede că a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca.

De-a lungul secolelor, în marile epidemii prin care a trecut Europa, Papii acelor timpuri, în pelerinaje, conduceau credincioșii la Icoana „Salus Populi Romani” și implorau ajutorul Mariei pentru încetarea răului. În pandemia de acum, urmând această tradiție, Papa Francisc a făcut singur pelerinajul.

Icoana ne este cunoscută, este cea la care Papa Francisc, cu un buchet de flori în mâini, se roagă înainte de orice plecare în însemnatele sale călătorii, cerând sprijin Mariei, și, la înapoiere, pentru mulțumire.

Icoana comandată a fost sfințită de Papa Clement al XI-lea (1649-1721); noi credem că ea păstrează rugăciunile izvorâte din atâtea inimi încercate de dureri și bucurii, rostite cu încredere în fața Icoanei care a servit ca model, „Salus Populi Romani”. Și rugăciunile noastre se adaugă celor multe de veacuri.

Pictorul Icoanei de la Bixad a reținut câteva particularități ale picturii originale: privirea directă a Fecioarei Maria spre exterior și o apropiere mai accentuată de Mamă a Pruncului Isus, ceea ce, spontan, trezește în suflet convingerea că Sfânta Fecioară ne privește viața, știe că avem nevoie de ocrotirea și ajutorul Ei și în multele noastre amărăciuni coboară lângă noi și ne susține cu iubirea Ei de Mamă.

Începând cu anul 1948, odată cu persecuția Bisericii noastre, Icoana de la Bixad a fost în pericol, putea fi înstrăinată, pierdută sau distrusă. Prevăzători, călugării au făcut trei copii, una a fost lăsată în Biserica Mănăstirii, a doua a ajuns la Satu Mare, în Capela clandestină a călugărilor supraviețuitori închisorilor, și a treia este la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Mintiul Gherlei.

Adevărata Icoană a fost ascunsă de călugări, a fost îngropată în pământ, a fost adăpostită de persoane de încredere și a fost salvată. După restaurare, astăzi se găsește în Mănăstirea Greco-Catolică din Prilog. Dar locul ales de Sfânta Fecioară este Mănăstirea Greco-Catolică din Bixad. Și la ceasul știut de Domnul, acest lucru se va împlini.

În Țara Oașului erau multe legende despre Icoană și Mănăstirea Bixadului, le-am auzit în copilărie. În ele se vorbea despre numeroase încercări petrecute în cursul istoriei, când Icoana a fost luată din locul ei, încercări însă zadarnice, pentru că întotdeauna, printr-un miracol, Icoana revenea în Mănăstirea Catolică a Bixadului …

Trăim astăzi în neliniște, nesiguranță și sub continua amenințare a bolii Covid19…

În alte împrejurări, tot primejdioase, în 1948, Preasfinția Sa Ioan Suciu ne îndemna: „ … Ne vom face fiecare Biserică acasă, așteptând plini de speranță izbăvirea, care mult nu va întârzia”. Reuniunea Mariană a găsit acest îndemn potrivit pentru perioada pandemiei. Cu acest îndemn, cuprins și făcut cunoscut de Părintele spiritual Traian Dobrată în articolul: Icoana, biserica din casa noastră, am intrat în noul an, rugându-ne: „Sub îndurarea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu…”, rugându-ne acasă, în fața unei icoane sau statui a Preacuratei, un mic altar în casa devenită „biserică”, loc de rugăciune și viață de credință.

Am ales pentru familia noastră Icoana miraculoasă a Sfintei Fecioare de la Bixad – a făcut întotdeauna parte din viața mea. În timpul persecuției, cu soțul, cu copiii și cu nepoatele, am căutat-o înconjurând biserica pustiită și pustie a Mănăstirii … Atunci am înțeles cu greu că dorul de Icoana dragă va rămâne și că nu o mai puteam găsi decât în adâncul sufletului …

Și astăzi, când pandemia amenință sănătatea și viețile, ne rugăm Preacuratei noastre de la Bixad: „Te chemăm în această vreme de suferință, Sfântă Fecioară, dă-ne, te rugăm, putere și voință ca să putem purta grelele noastre poveri până când vom simți din nou căldura și dragostea îndurării tale. Amin.

Profesor Otilia Bălaș