La împlinirea celor 180 de ani de la nașterea ilustrului cărturar Iosif Vulcan, a apărut la Editura Vremea prin grija și strădania domnului Cristian Bădiliță, volumul: „Panteon român – Iosif Vulcan”.

Restituirea, în volum, a „Panteonului Român” ne invită să descoperim rădăcinile și pe marii, ca și pe mai modeștii creatori de bunuri culturale sau instituționale ai poporului român, pentru a lumina viața semenilor și a gândi în perspectivă.

În cuvântul înainte al cărții, Preasfințitul Părinte Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea amintește următoarele:

,,Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri,

care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu;

                                                   priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața

                                                                                            și urmați-le credința”

Evrei 13:7

 La 31 martie 2021 se împlinesc 180 de ani de la nașterea lui Iosif Vulcan și-mi vin în minte cuvintele din Epistola către Evrei: ,,aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința”(Evrei 13,7) iar restituirea în volum a ,,Panteonului Român” ne invită să descoperim rădăcinile și pe marii, ca și pe mai modeștii creatori de bunuri culturale sau instituționale ai poporului român, pentru a lumina viața semenilor și a gândi în perspectivă. Am avut noi, aici prin Bihor, ca de altfel prin toate părțile locuite de români, personalități luminate, cu o gândire vie și cu o viziune profetică pentru neamul, limba și cultura poporului român. Mă gândesc aici la un Moise Dragoș cu a sa primă școală românească de la Oradea deschisă la 1784 sau la un Ignatie Darabant și al său prim ,,Suplex” din 1791 și, venind mai aproape pe firul istoriei, la un Samuil Vulcan cu al său Liceu din Beiuș înființat la 1828, pentru a ajunge la un Iosif Vulcan cu a sa Revistă Familia de la 1865.

 ,,Făclia aprinsă” de acești profeți ai neamului, parafrazându-l pe Mircea Eliade, ,,n-a mai putut fi stinsă de atunci” ci a trecut din mână în mână prin Iosif  Vulcan și apoi la Demetriu Radu și Valeriu Traian Frențiu și nu s-a mai stins pentru că ea a fost purtată peste generații de oameni de cultură cu probitate morală și cu adâncime spirituală, care au știut să-i conducă destinele dincolo de vicisitudinile istoriei. ,,Odată trezită conștiința latinității noastre, nimeni şi nimic n-a mai putut-o nimici; de generații, ea face parte din însăși conștiința noastră de Români. Limba, literatura și cultura românească modernă poartă pecetea făurită la Blaj (și la Oradea, Beiuș sau Năsăud) – cu câte lacrimi, cu cât sânge şi cu cât geniu o știe numai istoricul care și-a închinat viața cercetând această epocă eroică” o spune tot Mircea Eliade la Paris în 1955.

 

Iosif Vulcan face parte din familia ”Vulcanilor”: tatăl său, preotul greco-catolic Nicolae Vulcan era nepot al episcopului Samuil Vulcan, mare protector al corifeilor ,,Școlii Ardelene”. Acest mare episcop român, Samuil, pe urmele vlădicului Petru Pavel Aron (1754) de la Blaj și a înaintașului său Moise Dragoș (1784), în 1828, a întemeiat liceul din Beiuș, s-a învrednicit a fi un mare mecenat la dezvoltarea culturii românilor ardeleni și a creat la Oradea „un fel de academie, cea dintâi academie de studii privitoare la trecutul românesc” introducând literele latine in scriere. Cu ajutorul lui Samuil Vulcan, la Sibiu a fost numit un episcop ortodox român, Vasile Moga (1811), care l-a respectat pe sprijinitorul său foarte mult și cu care a întreținut o bogată corespondență. Tot Samuil Vulcan i-a ajutat pe românii ortodocși din Arad să aibă episcop român, în locul celui sârb, și, „cu bani proprii”, a susținut înființarea ”Preparandiei” la Arad (1812). Spune Nicolae Iorga: „el (Samuil Vulcan) a servit aici o misiune, căreia și-a jertfit tot ce-a avut mai bun într-însul” fiind „ocrotitorul întregii culturi românești”.

 

Tatăl lui Iosif Vulcan, Nicolae, provenea din familia ”Vulcanilor”, căsătorit cu Victoria Iriny (Irimie), a fost preot greco-catolic la Holod iar apoi la Leta Mare unde face școala primară, apoi urmează studiile medii la Gimnaziul Premonstratens din Oradea și continuă  cu facultatea de drept la Budapesta. Fratele mamei, Iriny Janos, a fost inventatorul chibriturilor. Deci, Iosif a avut mari modele în familie, a avut la cine să privească și astfel și-a croit drumul în viață. Avea doar 24 de ani când, la Pesta, în 1865, unde studia dreptul, are ideea de a înființa o publicație menită să slujească națiunea română din Imperiul Habsburgic în aspirațiile sale patriotice și culturale, gând ce a rodit sub numele ,,Familia”, ,,foaie enciclopedică și beletristică cu ilustrațiuni”, o revistă care avea să devină cea mai importantă instituție de cultură în plan revuistic pentru românii din Transilvania, dar, foarte curând, și o revistă citită și de românii din Țară.

 

Timp de peste 40 de ani, între 1865 și 1906, Iosif Vulcan a pus la temelia acestui adevărat for cultural și spiritual, toate darurile sufletești, intelectuale, morale cu care a fost înzestrat pentru a asigura continuitatea acestei lucrări de admirabilă folosință pentru neamul său, număr de număr, cu o energie și o voință prin care ,,Familia” s-a constituit în destin personal și, deopotrivă, în bun de patrimoniu cultural național. Număr de număr, ”Familia” oferea primele sale pagini portretizării fondatorilor de cultură și de istorie care și-au câștigat un nume de bună memorie în istoria românilor. Aceste portrete au fost adunate de Vulcan într-un volum intitulat ”Panteonul românesc”. Lui i-a fost dat să publice primele încercări poetice ale celui care avea să devină Poetul  Eminescu, ,,deschizând cu bucurie coloanele” revistei unui june căruia i-a fost și naș literar, semnătura Eminescu fiind preluată pentru totdeauna de poet. Sprijinul acordat tinerilor prin a-i debuta și a-i cultiva în paginile revistei a fost mereu simțit ca o datorie de onoare: tot Iosif Vulcan îl debutează în Familia și pe George Coșbuc.

 

Vreau să mai adaug că Părintele Revistei Familia, Iosif Vulcan, precum și fondatorii primelor școli românești de prin părțile bihorene și nu numai, au fost cu toții greco-catolici luminați, cu mari idealuri: profeți aș spune. Școlile au fost deschise tuturor ortodocși sau greco-catolici ,,nici o plată de la ucenici așteptându-să”, ba au fost și elevi evrei și unguri; Suplexul, la vremea respectivă, cerea drepturi pentru toți românii ortodocși sau greco-catolici; ,,Familia” lui Vulcan a fost și a rămas deschisă până în zilele noastre, ,,nici o deosebire confesională făcându-se”, ba mai mult, ,,Familia” de azi a întemeietorului Vulcan respiră cultura popoarelor Europei și a tuturor meridianelor. Privind retrospectiv, Revista ,,Familia” se încadrează într-un siaj cultural pe care Școala Ardeleană l-a inaugurat prin Maior, Șincai, Micu, Budai-Deleanu. Mai presus de toate, Revista ,,Familia” a fost și trebuie să rămână limbă vorbită și literatură trăită, conștiință și identitate, integrare a culturii naționale în marea cultură a Europei și a popoarelor lumii.

 

Spune Iosif Vulcan despre propria-i lucrare de-o viață: „Etatea înaintată și sănătatea slăbită mă silesc să mă retrag de la masa redacțională și să sistez această revistă. Este un moment de mare importantă acesta pentru mine, căci schimbă toată viața mea. Un moment de o impresiune cu mult mai pătrunzătoare decât să fiu în stare a-l descrie. A te despărți de ocupațiunea care în timp de 42 de ani ți-a oferit atâtea momente plăcute și fericite, este o simțire ce te face să-ți tremure toate vânele și condeiul îți cade din mână. Recunosc că revista aceasta pornită atunci când nu prea erau scriitori și era singura făclie literară română în Ungaria, de multe ori s-a prezentat cu lucrări ale începătorilor; dar am și bucuria că unii dintre aceștia au devenit căpeteniile literaturii noastre… Știu bine că am rămas departe de succesul pe care-l doream: dar sufletul meu e liniștit că am întrebuințat tot ce am avut la dispoziție pentru ridicarea culturei  naționale. Constatând toate acestea, înfășor cu liniște flamura Familiei, salutând cu bucurie tinerimea noastră menită a continua cu succes mai mare activitatea literară, căreia i-am închinat și eu toată viața mea…” (Iosif Vulcan, Familia, nr. 41/1906, sub titlul Încheierea)

 

Profetică a fost deschiderea școlilor, profetic a fost Suplexul, precum profetică a fost și găzduirea lui Eminescu în paginile Revistei ,,Familia”, la debut dar și la maturitate, și schimbarea numelui său, profetici acești înainte mergători ai noștri. Îmi pare că dintr-un colț al Raiului ne privește astăzi Iosif Vulcan cu toți cei înșiruiți de el în ,,Panteonul Român”. Da, de dincolo de zări, distins și elegant ne surâde ,,chipul bătrânului blajin, cu mustățile albe sucite dârz cum credea el că se cuvine unui membru al Academiei” (Iorga), detașat, calm și demn în cămașa-i impecabilă cu papion, știind că idealul și profeția lui nu s-au năruit. Este mulțumit: Revista lui, ,,Familia”, și ”Panteonul” sunt între coloanele pe care se susține cultura română. Iar, Domnul Cristian Bădiliță ne ajută să ne ,,aducem aminte de mai-marii noștri înaintași, care ne-au grăit cuvântul lui Dumnezeu; să privim cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința”.

Virgil Bercea

Episcop de Oradea Mare

 

Cartea poate fi procurată de aici: https://edituravremea.ro/colectii/mica-roma-xxi/panteon-rom%C3%A2n?fbclid=IwAR1zUExm9TERqABy5Oi2hBMeA7sw6RyPOZ5WJpHrO1MXLiOaoZQ2Mox7hEU