Joi, 25 Martie, anul curent, la Biserica Sfânta Familie din Zalău a avut loc primirea de noi membre în Reuniunea Mariană parohială. Ceremonia a avut loc după încheierea Sfintei Liturghii şi a fost condusă de părintele protopop Valer Părău.

Noile membre ale Reuniunii sunt doamnele Ludmila Fodoreanu, Maria Pop, Dorina Pop, Manuela Sabou şi Simona Dan Trif. Lor le-au fost înmânate eşarfele şi medaliile specifice, precum şi diplome.

Momentul a fost foarte frumos şi emoţionant, atât pentru noile membre, cât şi pentru membrele care sunt active de mai mulţi ani. Reuniunea Mariană din parohia noastră se implică în mod regulat în acţiunile şi evenimentele Bisericii, inclusiv în cele de vizitare şi ajutorare a persoanelor bolnave şi nevoiaşe.

Pr. Ciprian Robotin