Congregația Maicii Domnului – Centenar

2 februarie 1921-2 februarie 2021

 

 „Noi Vasile Suciu, din mila lui Dumnezeu și grație Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Arhiepiscop și Mitropolit de Alba Iulia și Făgăraș…decretăm de întemeiată Congregația Surorilor Române din Blaj… ”.

Era într-o zi de Sărbătoare, era Întâmpinarea Domnului a anului 1921, timp în care mai era vie în suflete bucuria Nașterii Domnului și puternica speranța de bine a începutului de an.

 „Spiritul rugăciunii și al muncii va trebui să străbată întreaga viață a Surorilor acestei Congregații, spirit ce va face, credem, cu ajutorul darului puternicului Dumnezeu, ca smeritul început de astăzi să fie o sămânță binecuvântată care să aducă roadele cele mai bogate” Decretul de înființare nr.506, 2 februarie 1921).

Și Înalt Preasfinția Sa a pus această primă Congregație feminină din Biserica Greco-Catolică  „sub scutul Preasfintei de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioară Maria”.

Astfel, Mitropolitul Vasile Suciu a împlinit dorința antecesorilor săi de a avea în Biserica Română Unită cu Roma „o mănăstire de călugărițe „ asemenea celor din Occidentul catolic, cu menirea „să apropie cât mai mult neamul nostru de Domnul prin credință vie”.

În cursul celor o sută de ani de viață, drumul Congregației a fost călăuzit de Dumnezeu… Începutul-cu cele patru Surori chemate să îngrijească copiii din Orfelinatul de la Blaj, deschis de Mitropolie pentru copiii orfani din Primul Război Mondial- amintește simplitatea nașterii din Betleem. De acolo, călugărițele au primit lumină și au dat-o neîncetat, unite cu Biserica, cu Arhiereii ei și cu rugăciunea  „Doamne, Isuse, dă-ne harul să te vedem pe Tine în unul fiecare din copiii încredințați nouă și să formăm în ei chipul Tău Preasfânt”, se ruga gândul și inima primelor Surori…

Acesta a fost nucleul Congregației Maicii Domnului(CMD),dezvoltarea căreia Mitropolitul a încredințat-o Sorei Febronia Mureșan, profesoară de limba germană din Ordinul Franciscanelor Sărace. Puternică, bună organizatoare, cu experiență și formatoare inteligentă, Sora Febronia a făcut să fie depășite greutățile începutului, întărită de rugăciunea: „Părinte Ceresc, în numele Fiului Tău preaiubit, Te rugăm să binecuvântezi această Congregație și s-o faci grădina Ta aleasă, din care să poți culege oricând roade de iubire, de jertfă și devotament pentru Biserică, Neam și pentru toți… ”.

Sora Febronia a fost prima Superioară generală a Congregației întemeiată la Blaj, stabilită scurt timp cu Orfelinatul la Obreja, revenită la Blaj și, prin filiale, răspândită în toată Transilvania, dar și în Vechiul Regat: Cluj, Sibiu, Reghin, Mediaș, Turda, Sebeș, Aiud, Sovata, Geoagiu, București, Ploiești, Craiova și Brăila.

Regulile de viață trăite – credință și încredere în Dumnezeu, abnegație pentru binele Bisericii și a aproapelui, ajutat să cunoască pe Dumnezeu și cultura creștină, spiritul de sacrificiu și implicarea în viața Bisericii Unite cu Roma și a neamului – au făcut ca dorința Mitropolitului fondator să se împlinească și Congregația  „să prindă rădăcini adânci în Biserica noastră Greco-Catolică Română… ”, realizând scopul pentru care a fost creată: educarea tineretului și participarea la viața și necesitățile Bisericii.

Momentele cruciale în drumul Congregației au însemnat întotdeauna o depășire. Congregația s-a reliefat prin două ramuri: educativă și social-caritativă și contemplativă. Surorile din prima ramură îngrijeau bolnavii din spitale, erau și distinsele Surori din Clinicile Universității din Cluj și Sibiu (în timpul Diktatului de la Viena).

Alte Surori erau destinate să formeze caracterele creștine în Orfelinatul și școlile încredințate Congregației, în instituțiile întemeiate de Congregație-grădinițe, școli primare, licee, internate – cu sprijinul Episcopilor continuatori ai fondatorului: Mitropolitul Alexandru Nicolescu, Iuliu Hossu și Ioan Suciu.

Una dintre cele mai mari opere ale Mitropolitului Vasile Suciu a fost crearea Institutului Recunoștinței din Blaj, un complex de școli pentru fete: liceu teoretic, comercial, școală normală și de aplicație, școală de menaj, institut deschis în anul școlar 1926-1927.

Înalt Preasfinția Sa Iuliu Hossu, la Cluj, a binecuvântat înființarea Școlii primare  „Maica Domnului” ,Institutul „Sfânta Tereza” (școală de menaj) și, pentru studente, Căminul  „Sfânta Tereza”.

Rugăciunea asigura dăruirea continuă a Surorilor din învățământ: „Pentru vredniciile Tale, Isuse, dă-ne să rămânem toată viața în harul Tău ca să aducem roade vrednice de Împărăția Cerurilor”, erau cuvintele zilnice înălțate la Cer.

Ramura contemplativă se distingea prin austeritate, imitația lui Cristos, meditație, rugăciune contemplativă și pregătirea pentru rezistență în fața persecuției Bisericii, persecuție care s-a dezlănțuit cu suprimarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, în 1948.

La beatificarea celor șapte Episcopi Martiri, la 2 iunie 2019, la Blaj, Papa Francisc a privit spre  „mărturia de fidelitate, la comuniunea cu Episcopul Romei „a Bisericii Greco-Catolice Române în anii mulți ai persecuției, o istorie a suferinței în care Congregația Maicii Domnului își are paginile ei: o jertfă, o „Cale a Crucii” trăită dureros…

În toamna anului 1948, noaptea, la Institutul Recunoștinței, au năvălit mulțime de militari și civili, atunci Surorile au trăit pentru prima dată spaima, erau în fața unui necunoscut primejdios. În fragilitatea și teama lor, și-au găsit tăria în rugăciune-era prima Stațiune pe drumul Calvarului. S-au refugiat în Capela Arhiereilor și au rezistat, doar cu forța au fost încărcate într-un camion și duse la Obreja. Într-un răgaz scurt, au ținut Exercițiile spirituale, o altă Stațiune în care rugăciunea le-a întărit curajul: „Surorilor, furtuni vor veni și asupra noastră. Dar să nu vă fie frică. Cristos va porunci valurilor și vântului, când El în înțelepciunea Sa va găsi de bine. Va fi glorios! Curaj! Încredeți-vă în Cristos. Biruința finală va fi a noastră!”. Erau cuvintele ce le auzeau și amplificate, pătrundeau adânc în conștiințe. Preasfinția Sa Ioan Suciu, …cel care nu era o zi să nu treacă pe la Surorile din Congregație” – era modelul și reperul lor -, le vorbea despre purtarea „crucii” și sfințenia vieții.

La fel le vorbea Părintele spiritual al Congregației, Otto Farrenkopf, amintindu-le de sfințenia vieții lor comune, pentru apărarea căreia se cerea suferință; „Noi trebuie să suferim pentru aceste comori sfinte!”.

Nu după mult timp, două convoaie de mașini s-au încrucișat undeva pe șosea, dincolo de Alba Iulia, erau Surorile de la Obreja și Jucul de Jos, duse spre o țintă necunoscută lor erau deportate la Mănăstirea ortodoxă Bistrița, jud. Vâlcea.

Noua Stațiune accentua nesiguranța zilei și a celor care aveau să urmeze, rezistența le era numai în credință și rugăciune: „Nu știm ce ne așteaptă, dar Tu, Doamne, fii cu noi! Avem nevoie să fii în mijlocul nostru, alături de noi în toate împrejurările în care vom ajunge !”.

La următoarea Stațiune, la Mănăstirea Bistrița, sub amenințare, li s-a impus să-și părăsească credința, să treacă la Biserica Ortodoxă, dar răspunsul Surorilor a fost refuzul și mărturisirea credinței catolice: „Noi vă spunem definitiv că nu trecem și nu părăsim religia catolică. Sunt zadarnice toate eforturile dumneavoastră, noi n-avem gând de schimbat religii”.

Peste ani, Sora Superioară generală Sofia Mureșan a evocat suferințele Surorilor: Superioarele au fost izolate de comunitate și comunitatea risipită peste tot în Ardeal, încât, pe Drumul Crucii, fiecare călugăriță și-a avut Stațiunea durerii personale. Trăirea vieții consacrate era tainica putere ce le ținea însă unite; chiar dacă unele dintre ele, între care și Superioarele, erau „în închisori grele, în suferințe, umiliri și înjosiri”, toate, în închisoare sau în libertate, erau într-o continuă luptă pentru supraviețuire, în inimă cu speranță și încredere în biruința Bisericii, aceasta era Stațiunea lor comună.

În clandestinitate, au reușit să se reorganizeze în grupuri mici, continuând învățătura Mitropolitului Vasile Suciu, fondatorul, prin jertfe, fapte, rugăciune și mărturisirea credinței situându-se în Biserica lui Cristos prigonită în secolul al XX-lea.

La consacrarea de Episcopi a Preasfinția Sa Vasile Hossu și a Preasfinția Sa Lucian Mureșan, pe 27mai 1990, la Baia Mare, sub Cerul lui Dumnezeu, nefiindu-ne înapoiată nici astăzi Catedrala, Surorile Maicii Domnului ne-au impresionat puternic. Erau multe, în ținuta veche cunoscută nouă, o familie senină și solidară, fără urmele suferințelor, erau numai bucurie, trăiau și exprimau atât de puternic bucuria pentru Biserica ce renăștea, încât ne-o transmiteau și noi simțeam că o primim și vrem să le fim alături.

Din meditațiile care le-au însoțit pe Surori în drumul Calvarului, nu putea lipsi înfruntarea dintre Bine și Rău, dar prin misterul Învierii lui Cristos, Crucea nu avea să fie ultimul cuvânt. Forța de a rezidi Congregația, după obținerea libertății Bisericii Greco-Catolice, a făcut ca Surorile Maicii Domnului să fie în aproape toată Transilvania. În prezent, „din darul și prin vrerea Domnulu”, având binecuvântarea Eparhului locului, Surorile Congregației sunt prezente în Biserica, la Cluj-Napoca (două comunități), aici este și Casa Generală a Congregației, la Blaj, fiind și „Casa Mamă” a Congregației, la Sighetu Marmației, la Oradea, iar dincolo de hotare – la Roma și, lucrează în orfelinate și la spital, în cadrul sistemului de învățământ: preșcolar, primar, gimnazial, liceal și universitar, împlinindu-și vocația după cerințele Papei Francisc: „Privind trecutul cu recunoștință, trăind prezentul cu pasiune și îmbrățișând viitorul cu speranță”.  

Logo-ul Centenarului reprezintă Congregația însăși: în centru este Sfânta Fecioară, Ocrotitoarea, care poartă în brațe Congregația. O poartă de la începuturi, a purtat-o și în anii de clandestinitate ai Bisericii, sprijinindu-i apostolatul, iar marele întemeietor le ajuta să întrezărească perspectivele luminoase ale Congregației și Mitropolitul Alexandru Todea le făcea realizabile … Sfânta Fecioară o poartă și în acești ani și o sprijină ca, prin cuvânt și fapte, să ducă lumii de astăzi Vestea cea Bună.

Cu ziua de mâine, Congregația Maicii Domnului va intra în al doilea secol de viață aducând cu sine o comoară de credință, fidelitate, înțelepciune și iubire. Pline de curaj în fața dificultăților acestei lumi, Surorile vor continua să arunce sămânța „pe stâncă, pe drum, printre mărăcini și pe pământ bun…” , în suflet cu rugăciunea noului început: „Te rugăm, Doamne, ca prin «Grădina Ta aleasă» (Congregația) să transformi inimi și vieți și să deschizi iarăși drumul credinței”.

La mulți ani, Sfântă Congregație a Sfintei Fecioare Maria!

 

  Profesor    Otilia Bălaș