Duhul Domnului Isus, izvor veşnic al vieţii şi misiunii Bisericii, împarte membrilor poporului lui Dumnezeu darurile care permit fiecăruia, în mod diferit, să contribuie la edificarea Bisericii şi la vestirea evangheliei. Aceste carisme, numite slujiri deoarece sunt recunoscute şi instituite public de Biserică, sunt puse la dispoziţia comunităţii şi a misiunii sale în formă stabilă.
În unele cazuri această contribuţie ministerială îşi are originea într-un sacrament specific, Preoţia. Alte îndatoriri, de-a lungul istoriei, au fost instituite în Biserică şi încredinţate printr-un ritual liturgic non-sacramental fiecărui credincios, în virtutea unei forme speciale de exercitare a preoţiei baptismale, şi ca ajutor al slujirii specifice a episcopilor, preoţilor şi diaconilor.
Urmând o tradiţie venerabilă, receptarea „slujirilor laicale”, pe care Sfântul Paul al VI-lea a reglementat în motu proprio Ministeria quaedam (17 august 1972), preceda ca o pregătire pentru primirea sacramentului Preoţiei, deşi erau conferite aceste slujiri altor credincioşi capabili de sex masculin.
Câteva Adunări ale Sinodului Episcopilor au evidenţiat necesitatea de a aprofunda doctrinal tema, în aşa fel încât să răspundă naturii acestor carisme şi exigenţelor timpurilor, oferind un sprijin oportun rolului de evanghelizare care revine comunităţii ecleziale.
Primind aceste recomandări, s-a ajuns în aceşti ultimi ani la o dezvoltare doctrinală care a scos în evidenţă cum anumite slujiri instituite de Biserică au ca fundament condiţia comună de botezat şi preoţia regală primită la sacramentul Botezului; ele sunt în mod esenţial distincte de slujirea primită prin hirotonire care se primeşte cu sacramentul Preoţiei. Şi o consolidată practică în Biserica latină a confirmat, de fapt, că aceste slujiri laicale, fiind bazate pe sacramentul Botezului, pot să fie încredinţate tuturor credincioşilor, care sunt capabili, de sex masculin sau feminin, conform cu ceea ce este deja prevăzut implicit de can. 230 § 2.
Prin urmare, după ce am ascultat părerea dicasterelor competente, am considerat să trec la modificarea can. 230 § 1 din Codul de drept canonic. De aceea, dispun ca acest can. 230 § 1 din Codul de drept canonic să aibă în viitor următoarea redactare:
„Laicii, care au vârsta şi calităţile stabilite prin decret de Conferinţa Episcopală, pot să fie admişi în mod stabil, prin ritul liturgic stabilit, la slujirile de lectori şi de acoliţi; totuşi acordarea acestor slujiri nu le dă dreptul de a fi întreţinuţi sau remuneraţi de Biserică”.
De asemenea, dispun modificarea celorlalte măsuri, care au forţă de lege, care se referă la acest canon.
Ceea ce am deliberat cu această scrisoare apostolică în formă de motu proprio poruncesc să aibă vigoare fermă şi stabilă, în pofida oricărui lucru contrar chiar dacă este demn de menţionare specială şi să fie promulgat prin publicarea în L’Osservatore Romano, intrând în vigoare în aceeaşi zi, apoi publicat în comentariul oficial din Acta Apostolicae Sedis.
Dat la Roma, la Sfântul Petru, în ziua de 10 ianuarie 2021, Sărbătoarea Botezului Domnului, al optulea al pontificatului meu.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: www.ercis.ro
