1861-1920
„Să i se păstreze cu recunoștință memoria și cu evlavie să i se facă pomenirea”, spunea Episcopul Clujului și al Gherlei, Iuliu Hossu, când așeza sicriul Episcopului de Oradea, Demetriu Radu, în cripta din Biserica Greco-Catolică din Rădești, ca acolo „să se odihnească până la obșteasca înviere”.
În șirul anilor care au urmat, Biserica a avut timpul ei pentru Episcopul Demetriu Radu, cu recunoștință i s-a păstrat memoria și cu evlavie, în rugăciune, i s-a făcut pomenirea de către Episcopii și credincioșii Eparhiei de Oradea … Au fost și ani mulți în care rugăciunea s-a unit cu jertfa Episcopilor din închisori și rugăciunea acestora cu jertfa Episcopului Radu, care, la 8 decembrie 1920, a fost ucis de bomba criminală pusă în Parlamentul României, unde Episcopul, vicepreședinte la Adunarea Națională de la Alba Iulia, 1 Decembrie 1918, era în calitate de senator de drept.
La a 100 de ani de la intrarea Episcopului Demetriu Radu în Eternitate, cerem timpului un popas … Popas pentru o privire asupra anilor ce au trecut și pentru a scruta anii care se deschid. Timpul discerne oamenii și faptele lor cu cât ne îndepărtăm de vremea în care au trăit.
Însă timpul nu i-a risipit Episcopului „lucrarea”, chiar dacă s-a încercat; câtă vreme ea a durat în inimile oamenilor, continua să creeze tot ce este sfânt și drept, încât, de la nedreptatea de ieri, s-a ajuns la dreptatea de astăzi și de mâine.
„A semănat și a aprins multă lumină și dragoste de Dumnezeu în toate zilele vieții sale”, observa Profesorul dr. Constantin Pavel. A iubit Biserica Romei, Una, Sfântă, Catolică și Apostolică, din care făceau parte și românii, care, prin Sfânta Unire cu Roma, la 1700, „s-au reîntors la calea adevărului”, având deschis totodată și „drumul spre ridicarea neamului (…) la cultură și înflorire”.
Întreaga viață, Episcopul Radu a simțit în suflet recunoștință pentru Biserica Romei care l-a format și a mărturisit această recunoștință la Jubileul unui sfert de veac de la hirotonirea de preot, cu ocazia sfințirii bisericii de la Rădești, ctitorită de Preasfinția Sa: „umilul fiu al satelor voastre încă îi datorește tot ceea ce mare, nobil, puternic s-ar găsi în inima lui … Am ridicat acest sfânt lăcaș spre mărirea lui Dumnezeu, prin pogorârea Spiritului Sfânt, pentru Unirea românilor cu Sfânta Biserică a Romei celei vechi”.
„L-am revăzut cu ochii sufletului meu pe oratorul plin de avânt și gesturi largi aristocratice”, susținând cauza Bisericii sale, spunea Mitropolitul Alexandru Nicolescu .
Tot ,,cu ochii sufletului”, Preasfinția Sa Virgil Bercea readuce imaginea Episcopului Radu prin vocea „Bisericii Mărturisitorilor și a Martirilor”: „Episcopul Demetriu Radu venea din «Capitala jertfelor românești, Blajul», ai căror Arhierei, formați în spiritul Școlii Ardelene, transmis prin generații, au servit cu toată ființa lor Biserica și neamul, uneori cu prețul vieții. Ori de câte ori facem popasuri pe drumurile Istoriei Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Biserica credinței noastre, ne întâmpină jertfa. Jertfă este și moartea tragică a Episcopului Eparhiei de Oradea, Demetriu Radu, la 8 decembrie 1920, în Parlamentul României, unde, în calitate de senator de drept, prin profunzimea gândului și puterea cuvântului intervenea pentru cauzele drepte și bune ce trebuiau înfăptuite”.
Demetriu Radu s-a născut în 1861, în comuna Rădești (Uifalău) de pe lunca din stânga văii Mureșului, în apropiere de Aiud și Teiuș, într-o familie de țărani, care trăia în credința și învățătura Blajului, așa cum au trăit-o de veacuri strămoșii lor. Este ambianța în care s-a format viitorul Episcop Radu și fratele său mai mic, viitorul Canonic Iacob Radu.
Potrivit timpului, a primit o educație temeinică în școlile catolice pe care le-a urmat: Școala Franciscanilor din Aiud și Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, unde, în lumina Catedralei, a învățat mult și temeinic, a învățat și știința de a-și îmbogăți permanent orizontul cunoașterii. Treptat, a descoperit sentimentul apartenenței la o Biserică ai cărei oameni au crezut într-un ideal și cu seriozitate, muncă, trecând peste orice obstacole, au dăruit Bisericii și neamului, prin sacrificii, valori spirituale și culturale fundamentale, odată cu un anumit mod de viață definit prin simplitate și modestie.
Acesta este Blajul sau „momentul Blajului în istoria noastră chinuită de asupriri și umbre și momentul acesta – devenit stil – trece dincolo de timp”. Prin el se distinge Școala Ardeleană … Și Biserica îl transmite peste veacuri.
Astfel se explică adaptarea tinerilor plecați pentru studii de la Blaj la Roma și Viena, de pe băncile Liceului „Sfântul Vasile cel Mare” – trunchiuri de copaci abia șlefuiți – la institutele catolice de înaltă spiritualitate și prestigiu, printre ei și Demetriu Radu. A fost trimis de Mitropolitul Ioan Vancea de Buteasă la „Colegiul De Propaganda Fide” din Roma, unde a obținut și doctoratele în Teologie și Filozofie. La absolvire, Papa Leon al XIII-lea, „în semn de recunoaștere a calităților excepționale ale viitorului preot”, i-a dăruit o medalie de aur.
La Roma, în timpul celor șase ani de studii, și-a format o cultură cuprinzătoare, pe care a îmbogățit-o de-a lungul anilor, ajutat și de cunoașterea mai multor limbi: latina, italiana, franceza, germana și maghiara.
În 1885, Demetriu Radu a fost hirotonit preot, la Roma – „preot care l-a căutat pe Dumnezeu și a trăit pentru El”.
Mitropolitul Ioan Vancea l-a delegat paroh la București, pentru credincioșii greco-catolici. Apreciat de Arhiepiscopul romano-catolic Paul Iosif Palma, este numit profesor la „Seminarul Teologic Romano-Catolic” din Capitală.
Predicile sale ținute în Catedrala „Sfântul Iosif ” au fost ale unui orator de excepție și primele în limba română – se predica în germană, italiană și franceză. Fiind ascultate și de ortodocși, parohul uniților a ajuns să fie cunoscut și prețuit, reușind astfel să aștearnă calea pentru ridicarea primei Biserici Greco-Catolice în București. Pentru tactica și iscusința sa diplomatică, Regele Carol I i-a solicitat ajutorul în relațiile diplomatice cu Vaticanul.
În noiembrie 1896, Împăratul Franz Josef îl numește Episcop de Lugoj, iar Papa Leon al XIII-lea, prin Bula emisă în 3 decembrie din acel an, l-a confirmat. Consacrarea de Episcop a avut loc în Catedrala din Blaj de către Mitropolitul Victor Mihali de Apșa, Episcopul Mihai Pavel de Oradea și Monseniorul Hornstein, Arhiepiscopul romano-catolic de București.
A păstorit Dieceza de Lugoj din 1897 până în 1903, când a fost chemat la „strălucitul Scaun de Oradea” ca să îmbogățească șirul Arhiereilor aleși pentru tăria spirituală și forța caracterului, pentru felul de a gândi, pentru echilibrul interior și biruința zilnică asupra lor înșiși, pentru cultură și puterea jertfei.
Privind anii de episcopat ai Preasfinției Sale Demetriu Radu, se poate reconstitui gândirea și contribuția sa la trăirea și transmiterea credinței, a moralei creștine, după cerințele „Fericirilor”, la crearea și răspândirea culturii creștine – cale de căutare a lui Dumnezeu și speranță.
Ca Episcop al celor două Dieceze, a însufleţit viaţa spirituală, cuvântul său ajungea şi în cele mai îndepărtate parohii, era ascultat și urmat. „A ctitorit biserici în care să-l lăudăm pe Dumnezeu, să ne găsim un drum, un parcurs al sufletului pentru a ne desăvârși ca creștini și oameni”, remarcă Preasfinția Sa Virgil Bercea. Și preocuparea era mult mai veche, în anii când a fost vicar al Hațegului, a mărit și restaurat Mănăstirea Prislop, centrul de pelerinaj pentru Dieceza de Lugoj (încă neretrocedată, la fel ca Bixadul, Nicula, Drăgești …).
La Oradea, a preluat și a continuat proiectele Episcopului Mihai Pavel, pe care l-a urmat și de care îl lega o aleasă prietenie, în care diferenţa de vârstă (34de ani) nu a însemnat nimic. A cunoscut dragostea şi grija Episcopului orădean pentru învățământul confesional, mai ales pentru şcolile din Beiuş. Și primul gând al noului Episcop a fost să realizeze dorința Episcopului Pavel pentru dezvoltarea școlilor din Beiuș. Acesta a fost începutul: a ridicat o clădire nouă „Liceului Român Unit de Fete”, cu săli de clase și laboratoare spațioase, moderne și luminoase, și a mărit clădirea „Internatului Pavelian de Băieţi”.
La Oradea, în 1914, în mijlocul curții spațioase a Seminarului Leopoldin, pune temelia viitoarei „Academii Teologice” și „Decretul de fondare” consfințește evenimentul: „Demetriu Radu, din îndurarea lui Dumnezeu și grație Sfântului Scaun Apostolic, Episcop greco-catolic român de Oradea (…) – Înconjurat de membrii Veneratului Capitlu a Bisericei Catedrale, întru ființa de față a unei mulțimi de preoți și de cucernic popor credincios, pus-am piatra de temelie la această zidire, carea se ridică toată cu a noastră cheltuială, Seminar teologic pentru aleșii Domnului”. Din cauza războiului, terminarea edificiului și inaugurarea „Academiei Teologice” au întârziat, s-au făcut în anul 1924 de către Înalt Preasfinția Sa Valeriu Traian Frențiu.
A dat atenție deosebită „Reședințelor Episcopale”, a construit noi edificii la Beiuș și Stâna de Vale, unde a ridicat mai multe clădiri și a modernizat pe cele vechi.
A înălțat „Palatul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea”, „gândit de arhitectul orădean, Kalman Rimanoczy într-un stil eclectic dar cu elemente preponderent neogotice”, o împletire rafinată de mare artă între mai multe stiluri: romanic, rococo, baroc cu neogoticul amintit.
Mai mult decât orice și în pofida tuturor loviturilor primite, „Palatul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea” este simbolul spiritual al trăiniciei credinței noastre, un izvor de lumină nestinsă și de cultură.
Palatul a fost inaugurat la 11 iunie 1905 și a găzduit în 1919 pe Regele Ferdinand şi pe Regina Maria.
Pentru meritele sale deosebite a primit titlul de „conte roman” și „asistent” al Scaunului Pontifical și i-a fost conferit „Paliul Arhiepiscopal”.
La 8 decembrie 1920, Țara a pierdut pe unul dintre cei mai mari bărbați ai săi, pe Episcopul Demetriu Radu … Episcopului și ministrului Dimitrie Greceanu, mort și el în atentatul din Parlament, li s-au făcut funeralii grandioase.
Acasă, la Oradea, Biserica își aștepta Episcopul … Într-o ordine exemplară, de la gară până la Catedrală, un cordon de oameni … Mitropolitul Vasile Suciu, Episcopi, preoți și credincioși au însoțit sicriul … În Catedrală s-a oficiat Liturghia pontificală. În cuvântul său, Canonicul Ilie Stan spunea vorbe mari, a căror sens nu s-a pierdut: „Martir al ordinii sociale, martir al unității noastre naționale, martir al datoriei, figura măreață a Episcopului Radu va străluci de-a pururea în fața generațiilor de astăzi și de mâine”. Și a continuat: „Noi nu vom zice «să-ți fie țărâna ușoară», căci doar flori vor crește de-a pururi pe țărâna ta, florile recunoștinței…”
Sicriul a fost depus în cripta Catedralei „Sfântul Nicolae”, de unde, a fost dus în cripta „Bisericii Greco-Catolice din Rădești”, ridicată de Episcopul însuși, biserică – monument de artă, pictată de renumitul Octavian Smigelschi.
Sfințirea Bisericii s-a făcut la 17 iunie 1910, când Preasfinția Sa a sărbătorit 25 de ani de la hirotonirea sa de preot. În predica rostită a făcut mărturisirea de credință a Bisericii dăruite: „Biserică Una, Sfântă, Catolică și Apostolică”, și a lăsat localnicilor cuvintele testamentare: „Să păziți această Biserică, ochii voștri să fie neadormiți și silința voastră crescând să crească întru păzirea acestei scumpe moșteniri, ca întreagă să o puteți lăsa pe urmă urmașilor voștri”…
Astăzi comemorăm un Episcop greco-catolic, pe Demetriu Radu, a cărui viață a fost o dăruire și o jertfă … În urmă cu un an, la Blaj, Papa Francisc a beatificat pe cei șapte Episcopi Martiri ai Bisericii Greco-Catolice, alte vieți dăruite, alte jertfe ale „Bisericii Martirilor și Mărturisitorilor”. Avem în față „testamentele” scrise sau nescrise ale acestor Episcopi cu viață sfântă … Să le citim din când în când și să privim împlinirea lor: „ … Silința voastră crescând să crească întru păzirea acestei scumpe moșteniri: CREDINȚA și BISERICA! …
La acest ceas comemorativ reînvie în sufleul nostru imaginea Episcopului care a condus cu credință, inteligență, curaj, demnitate și devotament, timp de 17 ani Eparhia noastră. A iubit Biserica Romei, fericit de a fi printre fiii ei, după credința creștinească ce o mărturisim. A avut un suflet mare și cutezător, așa cum au toți aceia care iubesc oamenii și sunt capabili de dăruire”, ne amintește Preasfinția Sa Virgil Bercea.
„Episcopul Demetriu Radu rămâne unul din cele mai nobile modele de viață. Întregul său mesaj creștin și uman ajunge până la noi, fiind tot atât de actual astăzi ca pe vremea sa …”
Indiferența, uitarea, regăsirea, recunoștința și prețuirea, sentimente trăite față de Episcopul Radu de-a lungul celor 100 de ani, ne tulbură gândirea … Lumea de astăzi este tulburată și ea, dar chiar tulburarea și nesiguranța în care trăim pun în lumină adevăratele valori și Episcopul Demetriu Radu este una din acestea. Datoria ne cheamă să luăm în mâini „cununa de roze și de spini a recunoștinței”, să o depunem pe mormântul Arhiereului, să ne împreunăm mâinile și să ne plecăm sufletul pentru iertare și rugăciune: „Cu sfinții odihnește, Cristoase, sufletul adormitului servului Tău, Episcop Demetriu Radu, și dăruiește-i fericirea veșnică, răsplata celor drepți”.
Profesor Otilia Bălaș
