La un an de la inaugurarea Casei Memoriale Iuliu Maniu, Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, a vizitat Duminică, 22 noiembrie 2020, Casa din Dealul Țarinei, fiind întâmpinat de către părintele Cristian Borz, custodele Casei.
În 1879, a fost construită o casă de vară. Aceasta avea numai două camere, după o verandă mică şi deschisă, în faţă. În veranda închisă cu sticlă, existau trei tablouri atârnate pe peretele din faţă. Într-unul era reprezentat Simion Bărnuţiu, “Unchiul cel mare”, după o fotografie făcută la Iaşi, când deja era grav bolnav. Lângă el, într-un alt cadru se afla Nicolae Bălcescu. În cel de al treilea era înfăţişat Avram Iancu, în cap cu căciulă moţească. Pe mijlocul trupului era încins cu un şerpar îngust de după care se iveau mânerele a două pistoale. Mâna stângă i se odihnea pe sabie, ce dreaptă pe ţeava de tun, ferecată în chingi.
Iuliu Maniu iubea foarte mult casa din Dealul Ţarini, pentru că era legat sufleteşte de locurile, de oamenii pe care îi avea acolo, cei vii şi cei ce s-au dus, “La Bădăcin, spunea el, parcă şi aerul este mai proaspăt. În liniştea grădinii lui uit greutăţile zilnice, pentru că aici sunt cu adevărat acasă.” Se bucura de coşurile de struguri sau mere pe care le primea la Bucureşti, din care cu mândrie îi servea pe invitaţi spunându-le că sunt din ograda de la Bădăcin. Când era la Bădăcin, în duminici şi sărbători era vizitat de către rudele din sat şi nu numai. Maniu îi primea cu mult drag, se interesa de treburile lor, de copii, voia să-i cunoască pe toţi.
Casa Memoriala a fost inaugurată la 12 octombrie 2019 după eforturile considerabile depuse de către prin părintele Cristian Borz, parohul greco-catolic al Bădăcinului, Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Oradea și în urma campaniei publice „Salvați istoria națională, salvați Casa lui Iuliu Maniu!. Multe obiecte personale care au aparținut familiei Maniu, s-au reîntors acasă prin bunăvoința multor oameni care au păstrat obiectele primite prin diferite împrejurări, dar cu condiția ca ele să se reîntoarcă acasă atunci când va fi posibil … și visul a devenit realitate.
Eugen Ivuț