Asociația Caritas Eparhial și-a propus desfăşurarea, în cadrul proiectului FOCUS, a unui program de pregătire spirituală în Doctrina Socială a Bisericii Catolice pentru laici, preoți, angajați și colaboratori ai organizațiilor catolice din Eparhia de Oradea, care sunt implicați în activități socio-caritabile. Astfel, au fost organizate iniţial două sesiuni de formare a câte două zile adresate unui grup de 12 persoane (angajaţi, colaboratori, voluntari), susținute de către trainerul desemnat de asociaţie în persoana părintelui protopop Gavril Buboi.

Acest program de instruire aparţine unui proiect propus de Confederația Caritas România, cu sprijinul Renovabis şi în cooperare cu Katholische Sozialwissenschaftliche Zentralstelle (KSZ) din Germania.

În urma acestui curs, cele 12 persoane formate au devenit la rândul lor multiplicatori care vor împărtăşi mai departe informaţiile dobândite în comunităţile sau organizaţiile în care activează, prin alte două seminarii.

Ovidiu Lazăr a fost unul dintre cursanţi, devenind multiplicator care să transmită mai departe cunoştinţele legate de Doctrina Socială a Bisericii Catolice asociaţiilor din Eparhia de Oradea şi colaboratorilor Biroului Pastoral.

Astfel, luni, 19 octombrie 2020, începând cu ora la ora 15.00, Ovidiu Lazăr a tratat prima temă, respectiv: Planul magistral al lui Dumnezeu. Iubirea.(Docat1 pct.5,6,7,14,20), împărtăşind participanţilor informaţiile necesare formării.

 Participanţii, prin intermediul platformei Zoom, au luat în discuţie  şi au analizat o serie de aspecte importante, cum ar fi: prezenţa omului în societate în contextul internaţional, în lumina credinţei şi a tradiţiei eclesiale.

Învățătura socială catolică are valoarea unui instrument de evanghelizare, anunţând și actualizând mesajul lui Cristos în domeniile cheie ale vieții umane. Temele majore ale doctrinei sociale sunt: familia, munca, economia, politica, comunitatea internațională, protecția mediului și promovarea păcii.

Pentru a putea fi inspiraţi şi ghidaţi de doctrina socială a Bisericii, cel mai de ajutor ne este Catehismul Bisericii Catolice.

 ,,O credință autentică implică întotdeauna o dorință profundă de a schimba lumea, de a transmite valori, de a părăsi acest pământ lăsându-l mai bine decât l-am găsit. Toți creștinii sunt chemați să arate grijă pentru construirea unei lumi mai bune”, ne învaţă Papa Francisc.

Pentru reflecție asupra diferitelor teme, avem la îndemână cel mai potrivit instrument, în Compendiul doctrinei sociale a Bisericii. Adaptarea populară a acestuia sub formă de rezumat practic este documentul DOCAT (DO de la ,,a face” iar CAT de la “Catehism”). Acesta intenționează să le amintească tuturor, dar în mod special tinerilor, că sarcina lor principală, ca și creștini din întreaga lume, este să umple cu Credință, Speranță și Caritate locurile lipsite de sens și demnitate.

Papa Francisc încurajează implicarea: „Dragi tineri, când vă invit acum pe toți să cunoașteți doctrina socială a Bisericii, visez nu doar la grupuri care stau la umbra copacilor și discută. Asta este bine! Fă aia! Visul meu este mai măreț: mi-aș dori să am un milion de tineri creștini sau, chiar mai bine, o întreagă generație care să fie pentru ceilalți contemporani ai lor: umblători, vorbitori ai doctrinei sociale.”

 DOCATUL este un manual care practic ne răspunde la întrebarea: „Ce ar trebui să facem?”

Discuţiile de grup s-au încheiat prin conturarea unei idei de bază, aceea de a fi cu toţii  încurajaţi în a da mărturie cu vieţile noastre despre credinţă şi iubirea aproapelui.

Laura Ologu

Biroul Pastoral