Iată o altă carte care abordează „unificarea” Bisericii Greco-Catolice cu cea Ortodoxă Română, impusă de autoritatea comunistă, cu complicitatea altor forțe, ce a avut loc în anul 1948 în România, imitând-o pe cea din 1946 din Ucraina și care s-a perpetuat în 1950 în Cehoslovacia. După cum se știe, aceste „unificări”, impuse cu forța de către atei, nu au fost urmate de indiferență, mulți au suferit în închisori sau în „clandestinitate”, dând mărturia propriei credințe. Probabil nu este deloc întâmplător ca aceasta carte să vadă lumina tiparului cu binecuvântarea Episcopului de Oradea, Dr. Virgil Bercea care a susținut autorul, furnizându-i un ajutor consistent și continuu în cercetarea sa. Cartea, publicată în limba engleză la prestigioasa editură franceză L’Harmattan,  a văzut lumina tiparului, la mai puțin de un an de la beatificarea episcopilor greco-catolici morți în temnițele comuniste, despre care Eparhul de Oradea, Virgil Bercea, menționa: „În paginile ce urmează, cititorii vor descoperi secvențe din istoria recentă a Bisericii Greco-Catolice din nord-vestul României” (Cuvânt înainte, p. 7).

Tânărul dr. Silviu Sana dedică această lucrare, rod al cercetării și al studiilor aprofundate efectuate în România, Ungaria și Italia, Bisericii Greco-Catolice Române, definind-o, pe bună dreptate, „interzisă”. După cum este cunoscut, ea a traversat calea catacombelor în timpul dictaturii comuniste și abia după căderea regimului, în 1989, s-a putut reîntoarce în libertate, manifestând acea credință și mărturie religioasă, dar și culturală, pe care opresiunea suferită de-a lungul anilor a împiedicat-o să o exercite. Biserica Greco-Catolică era nu doar controlată, ci interzisă, deoarece era judecată ca fiind periculoasă și potențial trădătoare și „subversivă” în raport cu Statul, precum și „spion” al Vaticanului. Credincioșii, așadar, au fost „predați” Bisericii Ortodoxe.

De o importanță deosebită a fost beatificarea celor șapte episcopi români greco-catolici, de către actualul Pontif, Papa Francisc, în prezența Episcopilor reprezentanți ai Bisericii Greco-Catolice, în principal Arhiepiscopul Major, Cardinal Lucian Mureșan și confrații reprezentanți ai altor Biserici de rit latin sau oriental, precum cea Greco-Catolică din Ucraina și din Ungaria. Acest eveniment a avut aceeași importanță ca și beatificarea Fericiților martiri ucraineni, ce a avut loc în timpul pontificatului Sfântului Ioan Paul al II-lea, la 17 iunie 2001, la Liov (Ucraina). Fundamentală este opera pr. Augustyn Babiak, Les nouveaux Martyrs Ukrainiens du XXe siécle.[1]

Amintim aceste figuri ale episcopilor români în ordinea în care s-au mutat la Cer: Vasile Aftenie (1899-1950) episcop auxiliar de Făgăraş și Alba Iulia, eparh al Bucureștiului și al Vechiul Regat al României, episcop titular de Ulpiana, mutat la cer în 10 mai 1950, Valeriu Traian Frenţiu,  eparh de Oradea (1875-1952), mort la Sighetul Marmaţiei, la 11 iulie 1952, Ioan Suciu, administrator apostolic de Făgăraş și Alba Iulia (1907-1953), mort la Sighetul Marmaţiei, în 23 iunie 1953, Tit Liviu Chinezu, eparh auxiliar de Făgăraş și Alba Iulia, (1904-1955) mort la Sighetul Marmaţiei în 15 ianuarie 1955, Ioan Bălan, eparh de Lugoj (1880-1959), stins din viață la București în 4 august 1959, Alexandru Rusu, eparh de Maramureş (1884-1963), stins din viață la Gherla în 9 mai 1963, Iuliu Hossu(1855-1970), eparh de Cluj-Gherla, cardinal “in pectore”, stins din viață la București, în 28 mai 1970.

Dintre acești șapte fericiți, Silviu Sana se oprește asupra lui Valeriu Traian Frențiu, dedicându-i 37 de pagini. Viitorul fericit a studiat la Viena și Budapesta, primul capitol al cărții punând accent pe etapele cele mai proeminente din viața sa. Este clar că acest ecleziast, om de mare greutate culturală și morală, a fost Episcop de Lugoj (1913-1922) și Administrator apostolic al Arhieparhiei de Făgăraș și Alba Iulia (1940-1947). El a fost cel care l-a hirotonit clandestin, în 1949, pe preotul Ioan Cherteș (1911-1992), episcop titular de Cantano, auxiliar de Cluj-Gherla, căruia Domnul îi îngăduise bucuria de a vedea căderea comunismului, ridicat la Arhiepiscopat de către Sfântul Ioan Paul al II-lea, în 1990. Despre moartea Episcopului Valeriu Traian Frențiu și despre orele ce au precedat, putem citi emoționantele pagini ale Cardinalului Iuliu Hossu, care a supraviețuit până în 28 mai 1970. Sunt cuvinte emoționante pe care nu le putem uita și care ne invită să medităm la misterul vieții și al morții. Într-adevăr, Valeriu Traian Frenţiu[2] nu a plecat dintre noi în 1947, când boala îl cuprinsese, ci mai târziu într-o celulă sinistră, pregătită de torționari la fel de siniștri.

Cel de-al doilea capitol este dedicat părintelui Alexandru Rațiu, preot greco-catolic român, dar cetățean american, despre care Silviu Sana a mai scris în trecut. Acest capitol se intitulează Fr. Alexandru Raţiu. An  American Priest in the Visor of Securitate (1945-1948) Părintele Alexandru Rațiu. Un preot American în vizorul Securității (1945-1948) (pp. 51-62). Este amintit și de Sergiu Soica în prețioasa contribuție Clerici ai Eparhiei Greco-catolice de Oradea în detenție sub regimul comunist din România, Ed Mega, Cluj-Napoca, 2014. pp. 272-274. Născut în 4 mai 1916 în Statele Unite ale Americii, la Scalp Level (Pensylvania), a fost arestat la 9 mai 1947 și apoi în 29 octombrie 1948. A fost deținut nu doar la Gherla, ci și la Sighet. Este arestat din nou în 1956 la Baia Mare, acuzat că a „instigat” preoții împotriva nedreptei suprimări a Bisericii Române Greco-Catolice. În total a suferit 14 ani de detenție și a fost eliberat definitiv în 31 august 1962[3].

Autorul se apleacă și asupra episcopului Iuliu Hirțea (Bishop under surveillance. Iuliu Hirtea in the records of the Securitate (1947-1978)/Episcop sub urmărire. Iuliu Hirțea în dosarele Securității (1947-1978) ( op. cit., pp. 63-75). Acest episcop (1914-1973), născut în comuna Vintere (județul Bihor), a fost student în România, fiind mai apoi trimis de către Episcopul Frențiu la Roma, pentru a aprofunda studiile biblice. Profesor la Academia Teologică, a fost hirotonit episcop în clandestinitate 1949, când Biserica Greco-Catolică era deja intrată în catacombe, de către internunțiul Gerard Patrick Aloysius O ‘Hara (1895-1963). Și el a plătit scump fidelitatea față de Cristos și Biserică, prin detenția suferită în închisorile românești până în 1964, an în care au fost grațiați prizonierii politici. În total, episcopul a suferit perioada de detenție din 1952 până în 1964. Atunci când putea, își dedica timpul credincioșilor și clericilor care rămăseseră fideli Bisericii Greco-Catolice Române. Episcopul Iuliu Hirțea a fost nu doar un păstor prompt, dar și profesor și asistent al AGRU. Nu au lipsit nici puternice contacte cu Sfântul Scaun și cu Papa Paul al VI-lea care îi dăruise chiar o fotografie cu autograful său.

Penultimul capitol, intitulat Greek-Catholics under the Orthodox Church. The “Unification” from 1948 in Augustin Paul’s Report from 1957/Greco-Catolici sub ortodoxie. „Unificarea” din 1948 în raportul lui Augustin Paul din 1957 (pp. 77-94), prezintă situația Bisericii Greco-catolice după trecerea forțată la Ortodoxie în 1948.

Ultimul capitol, The library of the Greeck-Catholic Eparchy of Oradea (1948 -1950) / Biblioteca Eparhiei Greco-Catolice de Oradea (1948-1950), (pp. 98-99), precedă o bibliografie bogată care cuprinde nu doar cărți și articole editate, dar și izvoare de arhivă inedite, unele luate din Arhiva Sfântului Scaun.

Cartea se alătură celor deja publicate, în special în ultima perioadă, și ilustrează fapte și evenimente fundamentale din istoria Bisericii Greco-Catolice Române, mai ales din regiunea Bihorului, permițându-ne să înțelegem mai bine viața și acțiunea unor personaje remarcabile care și-au sacrificat viața pentru Biserică și pentru Națiune, sau care au mărturisit prin temniță și suferințe măreția multor români.

Semnificative sunt următoarele cuvinte ale Excelenței Sale Episcopul Virgil Bercea, eparh de Oradea, care a scris cuvântul înainte: „Această lucrare, scrisă după rigorile cercetării istorice, completează cu succes seria lucrărilor de istorie dedicate Bisericii Greco-Catolice din România”. Recomandăm cu căldură această interesantă și captivantă lectură tuturor acelora care iubesc istoria și caută adevărul, această carte fiind un testament de curaj și credință pentru viitoarele generații” (p. 8).

                                       Giuseppe Munarini-Elena Munarini

[1] Rome, Impremerie des Moines Basiliens ”Missioner” 2001.

[2] Cfr. Credința noastră este viața noastră. Memoriile Cardinalului Dr. Iuliu Hossu, Ed. Viața Creștină, Cluj-Napoca  2003,  pp.277 e 302-316.

[3] Clerici ai Eparhiei Greco-catolice de Oradea op. cit.,  pp. 272-274.