Regimul comunist, începând din anii 40, încercase să elimine complet Biserica Română Unită cu Roma, numită în și Greco-Catolică. Preoții, ca și în alte țări din Europa de Est, erau văzuți ca spioni ai Vaticanului, acest lucru se întâmpla în special în rândul episcopilor.

Șapte dintre ei, aparținând Bisericii Greco-Catolice, au fost arestați și reținuți în mănăstiri transformate în închisori, apoi în închisori reale. Cei care au supraviețuit închisorii au fost obligați să rămână la domiciliu forțat. Au murit între 1950 și 1970, fără a nega niciodată credința și au rămas în comuniune cu Biserica Romei. Începerea cauzei comune de beatificare și canonizare a început pe 28 ianuarie 1997. La 19 martie 2019, primindu-l în audiență pe cardinalul Giovanni Angelo Becciu, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților, Papa Francisc a autorizat promulgarea decretului prin care cei șapte episcopi au fost declarați oficial martiri. Beatificarea lor a fost celebrată duminică, 2 iunie 2019, în timpul aceleiași călătorii apostolice a Papei Francisc în România. Memoria liturgică comună a celor șapte martiri a fost stabilită pentru 2 iunie, aniversarea beatificării.

România după anul 1945 a fost scena uneia dintre cele mai nemiloase și mai sângeroase persecuții anti-catolice din întreg secol XX, de către guvernul comunist. O pagină de istorie care îi dezonorează pe cei care au scris-o și care, în schimb, sporește eroismul multor – episcopi și preoți, în special greco-catolici – care au suferit-o fără să se abată. Violența sălbatică care a caracterizat închisorile comuniste din România a fost cu siguranță mai mare decât în celelalte țări sovietice din Est.

Fundalul, care a apărut în cele două decenii, între cele două războaie, nu este lipsit de importanță în comparație cu ceea ce s-a întâmplat după. Primul a fost extinderea teritorială a României după Primul Război Mondial, în special dobândirea Transilvaniei, locuită în principal de unguri și catolici de rit oriental, care compuneau o țară deja fragilă, până atunci aproape în întregime ortodoxă. Era nevoie de gestionarea a două minorități, etnice și religioase. Al doilea fundal este reprezentat de relațiile cu Sfântul Scaun, prevăzut în 1927 și care a intrat în vigoare doi ani mai târziu, ceea ce a creat o situație de privilegiu cu siguranță anormală pentru partea catolică.

După cel de-al Doilea Război Mondial, România a sfârșit în blocul sovietic, cu consecința că ciclonul stalinismului a lovit o țesătură socială incertă, obsedat de ideea de a distruge doi dușmani cu orice preț: valorile spirituale, care se opuneau construcției societatea comunistă și puterile „externe” pe orbita sistemului sovietic, care, potrivit lor, amenințau compactitatea opresivă a puterii.

În câțiva ani, regimul comunist român, condus de URSS, a anihilat cu metoda terorii ambele componente ale catolicismului local: cea latină și cea de rit oriental, una dintre bisericile greco-catolice atât de discutate de la întâlnirea cubană între Francisc și Kirill, care în 1948 avea 6 dieceze și peste un milion și jumătate de credincioși. Acesta din urmă a fost dizolvată, privată de proprietăți și biserici și readusă în forță în Biserica Ortodoxiei cu un act de imperiu politic (octombrie 1948) similar cu cel pus deja în aplicare în Ucraina, în timp ce episcopii săi erau închiși pentru refuzul lor de desparțire de Roma, ei au suferit un martiriu care rămâne sculptat cu culorile sângelui în istoria secolului XX.

În timpul vizitei sale apostolice în România, Sfântul Ioan Paul al II-lea nu a ezitat să le amintească catolicilor națiunii nevoia de a-și aminti de martirii secolului XX, care se vor dovedi cu siguranță a fi „sămânța noilor creștini”. Sâmbătă, 8 mai 1999, în predica Sfintei Liturghii în ritul greco-catolic, celebrată la Catedrala Sfântul Iosif din București, pontiful a amintit: „Acum vin din cimitirul catolic al acestui oraș: de la mormintele martirilor cunoscuți și necunoscuți, ale cărui rămășițe nu au nici măcar onoarea unei înmormântări creștinești, m-am rugat pentru toți și am cerut mucenicilor și mărturisitorilor credinței, să intervină pentru voi la Tatăl care este în Ceruri. I-am invocat în mod deosebit pe Episcopi, pentru ca ei să fie în continuare păstorii voștri din cer: Vasile Aftenie și Ioan Bălan, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Alexandru Rusu. Martirologia voastră se deschide cu concelebrarea ideală a acestor episcopi care și-au amestecat sângele cu cel al sacrificiului euharistic pe care îl sărbătoreau zilnic. De asemenea, l-am invocat pe cardinalul Iuliu Hossu, care a preferat să rămână cu familia până la moartea sa, renunțând să se mute la Roma pentru a primi cardinalatul de la Papa, pentru că acest lucru ar fi însemnat părăsirea iubitului său pământ „.

Pentru acești șapte episcopi ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, care nu au ezitat să-și verse sângele lor pentru Hristos și turma sa în vremea regimului comunist, din 28 ianuarie 1997 a fost obținut de la Congregația pentru cauzele sfinților avizul pentru începerea cauzei lor comune de canonizare, care ajunge acum la recunoașterea oficială de către Biserică, a martiriului lor.

Procesul eparhial pentru recunoașterea martiriului lor a început la 16 ianuarie 1999 la Blaj și s-a încheiat la 10 martie 2009. La 7 noiembrie a aceluiași an, au fost deschise plicurile documentației relative, validate cu decretul din 18 februarie 2011. După șapte ani de muncă, în care au apărut alte mărturii arhivistice, a fost posibilă completarea „Positio super martyrio”.

La 19 martie 2019, primind în audiență pe cardinalul Giovanni Angelo Becciu, prefectul Congregației pentru cauzele sfinților, Papa Francisc a autorizat promulgarea decretului prin care cei șapte episcopi au fost declarați oficial martiri. Beatificarea lor a fost celebrată duminică, 2 iunie 2019, în timpul călătoriei apostolice a Papei în România.

Lista Episcopilor

92797 – Vasile Aftenie, episcop auxiliar de Făgăraș și Alba Iulia

† Văcărești, București, 10 mai 1950

92796 – Valeriu Traian Frențiu, episcop de Oradea

† Sighetul Marmației, 11 iulie 1952

92793 – Ioan Suciu, administrator apostolic al Făgărașului și Alba Iulia

† Sighetul Marmației, 23 iunie 1953

92795 – Tit Liviu Chinezu, episcop  auxiliar de Făgăraș și Alba Iulia

† Sighetul Marmației, 15 ianuarie 1955

92792 – Ioan Bălan, episcop al Lugojului

† București, 4 august 1959

92791 – Alexandru Rusu, episcop al Maramureșului

† Gherla, Cluj, 9 mai 1961

92794 – Iuliu Hossu, episcop de Cluj-Gherla, cardinal „in pectore”

București, 28 mai 1970

***

Doamne Isuse Hristoase, Tu ne-ai cerut sã ne mãrturisim credinta în fata lumii întregi, pentru ca si Tu sã dai mãrturie pentru noi în fata Tatãlui Ceresc.
Priveste, Doamne, mãrturia ce Ti-au dat-o Episcopii greco-catolici, prin fidelitatea lor, eroicã pânã la moarte, fatã de Biserica Ta si de Sfântul Pãrinte Papa, vicarul Tãu pe pãmânt.
Te rugãm deci, pentru mãrirea Ta si binele Bisericii, sã arãti si pe pãmânt vrednicia acestor servi ai Tãi, ridicându-i la cinstea altarelor, iar nouã sã ne dai, prin mijlocirea lor, harurile de care avem nevoie, pentru ca toatã viata noastrã lui Hristos Dumnezeu sã o dãm.

Cã Tie se cuvine toatã mãrirea, cinstea si închinãciunea, Tatãlui, si Fiului, si Sfântului Spirit, acum, si pururea, si în vecii vecilor. Amin.

Autor: Don Fabio Arduino

Traducre: Alina Balaj