17 mai 1901 e data la care s-a născut sculptorul Romul Ladea, la Jitin în Banatul românesc. Părinții săi erau oameni simpli. „Tenacitate, seriozitate, chibzuială în lucrul odată început, am învățat și am moștenit de la părinții mei, tot ce trebuie să stea de când îi lumea la baza oricărei vieți de creator. Mi-am dat apoi seama că acestei moșteniri va trebui să-i adaug o lectură sistematică, muncă organizată și pasiune pentru meseria pe care mi-am ales-o”.

El a dat viață și a lăsat posterității, în lumina deplină a harului său, reprezentări durabile, în piatră, ale unor personalități  repere ale istoriei și culturii naționale: Avram Iancu, Horea (1964), Cloșca, grupul statuar Școala Ardeleană Samuil Micu, Gheorghe Şincai şi Petru Maior (1970), Timotei Cipariu, Simion Bărnuțiu 1933), Mihai Eminescu (1933), Ion Creangă (1943-1946),  Lucian Blaga (1948,1970, 1973), Gheorghe Doja (1934), Liviu Rebreanu (1966, 1969), Ion Agârbiceanu (1970).

Le-a construit extrăgându-și seva creatoare din dragostea față de moștenirea primită, păstrând, așa cum evidenția Ion Frunzetti, „acea amprentă arhaică, de gest iscat dintr-o frustă și elementară descătușare a trăirii, fapt ce conferea formelor plenitudinea organicului. Se adaugă și acea pasiune pentru rafinata stilizare, care purifica și spiritualizează forma”.

Universul uman, foarte aproape sufletește, este conturat în lucrări duioase cum ar fi Cap de copil (1922) – portretul primului fiu, Mama (1922, 1936, 1939), Durere (1926) – portretul primei soții, Portretul Domnișoarei Panian, Tatăl meu. Prieteni dragi ca pictorul Tasso Marchini (1936) sau Ion Grigore au dat prilej sculptorului să-și manifeste talentul cu multă naturalețe și căldură, în interiorul unui profund senin sufletesc. Autoportretele (1928, 1940, 1944, 1954) sunt bun prilej de a-și dezvălui sufletul, de a se autodefini.

Exploatând fondul ancestral din patrimoniul popular, sondându-l cu marea sa putere de pătrundere, realizează, printre altele, lucrări ca Strâmbă Lemne, Țăran bănățean (1931, 1935), Țăran din satul meu, prin care, în acest fel, aduce în arta cultă acea expresie înnoitoare, simplă și elementară specifică poporului român.

Instrucția și-a început-o în satul natal, dar repede și foarte dinamic a trecut prin diferite școli și ateliere ale marilor maeștri ai timpului, încercând să dea împlinire talentului său. Astfel, în vara anului 1922 merge la colonia artistică de la Baia Mare. Toamna aceluiași an îl găsește la Școala de arte frumoase din București, în apropierea lui Dimitrie Paciurea. Este doar o trecere însă, de trei luni, în atelierul marelui sculptor. Se reîntoarce la Arad și începe să lucreze cu determinare, asiduu, astfel că foarte curând, în primăvara anului 1923 va participa la prima sa expoziție de grup la Cluj. Are privilegiul de a beneficia de un comentariu încurajator din partea lui Lucian Blaga în revista Patria: „ … Adevărata revelație a expoziției este însă tânărul Ladea. Din puținele încercări aduse aici pentru a putea fi privite vezi mâna sigură a impresionistului care nuanțează expresia figurii omenești cu o desăvârșită intuiție”.

Peste ani, în 1948, sculptorul matur Romul Ladea care va deveni, va realiza portretul în piatră al marelui gânditor Lucian Blaga, întruchipându-l, așa cum știa el mai bine, evidențiind complexitatea trăirilor interioare și mai ales, forța sa gânditoare, meditativă. Îmbrăcat într-un fel de togă romană, concentrat și meditativ, având mâinile de o expresivitate și esențializare spiritualizată (detaliu care va însoți lucrările lui Ladea și va fi o caracteristică definitorie a operei lui) statuia surprinde prin soliditatea întregului, chiar dacă este doar un bust, iar limbajul vizual, complex, dar sigur, prin fermitatea ritmurilor și vigoarea amănuntelor fizionomice dezvăluie o maximă încordare interioară.

Mai târziu, în 1970 se dezvelește la Cluj și monumentul în bronz a lui Lucian Blaga. Este rodul unei prietenii începute demult, cimentate, consolidate pe parcursul mai multor decenii cu marele poet.

Revenind la anii de început, în 1923, Ladea beneficiază de susținerea societății Crucea Roșie pentru a pleca în străinătate, lucru care se și întâmplă, vizitând Dresda, Berlin, Munchen și Paris. Contactul, scurt, cu marile centre artistice europene îl stimulează și-l ambiționează în a găsi resursele de a reveni în occident.

Lucrând asiduu, are critici favorabile, entuziaste, reușind să primească două comenzi de artă monumentală: Alexandru Dimitrie Xenopol și Avram Iancu (dezvelit în 1924 la Baia de Criș). De fapt începe o serie de sculpturi pe care o va continua toată viața, aceea a da chip acelor personalități de primă importanță, istorice sau culturale, care au dus la emanciparea, modernizarea și unitatea românilor, pe de o parte, pe de altă parte de a-și confirma locul unic în arta românească, acela de a lăsa posterității un panteon sculptural.

În 1924 pleacă la Paris, cu bani dintr-o colectă publică. Frecventează Academia liberă Julien, vizitează muzee. I se deschid noi înțelegeri artistice asupra operelor marilor sculptori ai Renașterii italiene, Donatello și Michelangelo. Experimentează mult, stilizează mult. Învață fiindcă, spunea artistul, „talentul fără a ști meserie înseamnă tot atât de puțin ca și a ști meserie fără talent”.

Are șansa de a studia în atelierul unde preda Antoine Bourdelle la Academie de la Grande Chaumiere. Înțelege maniera de lucru a sculptorilor epocii moderne: Auguste Rodin și Antoine Bourdelle. Va fi o vreme și în preajma lui Brâncuși, la atelierul acestuia din Montparnasse.

Vizitează expoziția Internațională Art Deco deschisă în anul 1925. O vizitează activ, făcând schițe și studii după lucrările din expoziție, lucru care va fi hotărâtor ca informație și influență estetică privind conceptele artei moderne contemporane.

Tenacitate, studiu, râvnă, încrâncenare, muncă, pasiune sunt elemente care au caracterizat anii de tatonări și nesiguranță ai începutului. În 1926 are prima expoziție personală la Palatul Culturii din Arad. Eforturile îi sunt răsplătite: candidează pentru postul de profesor la catedra de sculptură la Școala de arte frumoase din Cluj, unde este angajat, datorită rezultatelor sale, în martie 1927. Este începutul unei perioade prolifice profesional într-o atmosferă febrilă, de entuziasm și modernitate, având colegi artiști care vor influența generații de tineri (Catul Bogda, Aurel Ciupe, Alexandru Popp, Iuius Podlipny). Este momentul în care intră în elita intelectuală clujeană. Având „armele” seriozității, talentului, rigorii, studiului sistematic și ordonat, dar și a unui simțământ unic, de conștientizare a forței rădăcinilor naționale din care își extrage seva, are credința vie în exprimarea propriei apartenențe. Trebuie doar ca timpul, într-un arc favorabil, să ducă la realizarea unei opere complete, complexe și unice. Monumentele de for public pe care le-a creat stau mărturie că el și-a înțeles rolul, a înțeles istoria și i-a dat chip. Simplul fapt că aceste lucrări se întâlnesc în spațiul public ține vie conștiința generațiilor care vin.

Astfel, pentru a da viață propriilor valori, ca „o revanșă în fața propriei conștiințe”, realizează o primă variantă pentru Simion Bărnuțiu. „Chipul pare cuprins de un elan romantic, ipostaziind ideea de torent și forță vizionară a eroului”, cum spunea istoricul de artă Negoiță Lăptoiu. Va reveni asupra acestei personalități, un bust al lui Bărnuțiu fiind dezvelit și inaugurat la Șimleul Silvaniei în anul 1933, printr-o mare serbare populară. Tot de aceeași manifestare populară s-au bucurat și inaugurarea busturilor lui Mihai Eminescu la Oravița, și Ion Popovici la Timișoara.

„Toate busturile poartă amprenta unei unități de viziune, la cea vreme stilul lui Ladea cunoscând multă coeziune și echilibru în tratarea formelor. Cadența planurilor recomandă o anume fermitate constructivă și o sobrietate a expresiei. Privind statuile observăm măreția și dârzenia chipurilor, tratate mai agitat și mai cu nerv decât partea de jos a busturilor, care apare mai clamă, simplificată. Sculptorul a mizat pe această sporire a expresivității prin creșterea intensității către planul superior al monumentului, conferind metaforic chipurilor impresia de ardentă flacără” (Negoiță Lăptoiu).

În anul 1933, Școala de Arte Frumoase de la Cluj se mută la Timișoara. Aici Romul Ladea este ales rector și rămâne până în 1941. Datorită vastei sale erudiții, a spiritului efervescent, stimulativ, a faptului că știa să patroneze cu har atât întâlniri ale artiștilor plastici, cât și ale poeților, scriitorilor, actorilor, jurnaliștilor, muzicienilor, a fost centru, liantul, conducătorul cenaclului de la cafeneaua Spieluhr.

Din 1946 se stabilește la Suceag, o localitate la 12 km de Cluj. Între 1949 și 1950 este profesor la Institutul de arte din Cluj. Reia această activitate în 1961 și nu o va părăsi decât prin plecarea sa prematură în lumea celor drepți, în 1971.

Grija pentru cultivarea permanentă a spiritului i-a permis să se șlefuiască astfel încât reprezentările sale să aibă limpezime stilistică și adâncime afectivă, fiind una cu cei pe care-i sculptează, abrupt și totuși clar.

Romul Ladea nu a fost doar un bun profesor, creator de școală sau aducător de modernitate. El a trebuit să fie în acest spațiu și să umple golul piețelor publice cu lucrările sale.

Statuia lui Ion Agârbiceanu (Cluj, 1970), a scriitorului și preotului greco-catolic transmite impresia de liniște, de împăcare, de căldură interioară.

Grăitor și impresionant este grupul statuar dedicat Școlii Ardelene (Cluj, 1973). Cărturari, făuritori ai unui program de țară, occidental, înainte mergători ai neamului, ei stau în plus mărturie, prin felul în care sunt realizați, de trăinicia programului lor, a viziunii, a luptei lor, a credinței lor în Dumnezeu, toți fiind reprezentanți de frunte ai Bisericii Unite cu Roma: Samuil Micu (1745-1806), Gheorghe Şincai (1754-1816) şi Petru Maior (1761-1821). Este o operă de căpătâi. Gestul sculptural capătă tonuri de imn, afirmând tot ce poate fi mai sublim, ca ideal și mod de manifestare a spiritului național. Este opera de vârf, de împlinire. Prin ea a eternizat constanta spirituală caracteristică poporului său. Doi ani, ultimii doi ani ai vieții i-au trebuit să ducă la desăvârșire această lucrare. „Nu vreau violență, nu vreau poză grandilocventă, vreau conținut sufletesc, noblețe, umanitate, demnitate fără umilință, adică vreau să descriu însăși viața acestor mari cărturari”.

Această spiritualitate care a însoțit lucrările sculptorului de-a lungul întregii sale cariere, reprezentări ca Școala Ardeleană, Ion Agârbiceanu, Simion Bărnuțiu, Liviu Rebreanu, Crucifix, Pieta, ne spun, dincolo de vorbe, că a rămas fidel învățăturilor creștine, a unor valori, greco-catolice, pe care le-a pus și mai mult în lumină, făcându-le să dăinuie.

Romul Ladea își merită cu prisosință locul în panteonul artei românești alături de Paciurea, Anghel sau Jalea .

Lucrările lui ne confruntă cu o conștientizare a trecerii prin timp și ele se constituie ca repere spirituale pentru o întreagă comunitate. Iar omul Romul Ladea, profesorul, creatorul de stil și școală acum, la jumătate de secol de la plecarea lui în altă lume, continuă să fie foarte viu.

Rodica Indig – consilier cultural