Preacucernici părinți preoți,
Iubite persoane consacrate,
Dragi credincioși,
Suntem în Luna Misionară Extraordinară, proclamată de Sfântul Părinte Papa Francisc în urmă cu doi ani.
Sfântul părinte ne invită pe fiecare dintre noi să susținem cum putem mai bine acțiunea evanghelizatoare a Bisericii. În acest sens, suntem chemați să redescoperim rolul nostru de evanghelizatori și să propovăduim evanghelia acolo unde suntem.
Primul și cel mai important lucru pe care putem și trebuie să îl facem, în mod deosebit în această lună misionară, este acela de a ne ruga. Prin rugăciune susținem acțiunea misionarilor. Prin rugăciune îi cerem Spiritului Sfânt să fie prezent. Este El cel care duce înainte acțiunea de evanghelizare (Papa Francisc).
În acest sens, Operele Misionare din România, cu susținerea Radio Maria, răspunzând invitației Sfântului Părinte, organizează rugăciunea Rozarului misionar, în ziua de miercuri, 16 octombrie 2019, începând cu ora 17.00.
Rozarul va fi organizat în toate bisericile greco-catolice și romano catolice de pe teritoriul României și va fi transmis la Radio Maria, din mai multe locuri. În felul acesta se pot uni în rugăciune cu noi și cei care nu pot fi prezenți la biserică în momentul acela, ascultându-ne pe calea undelor. De asemenea, toți creștinii sunt invitați să se roage rozarul la intenția Sfântului Părinte Papa, în acest interval orar, sau la alte ore, de acasă sau de la serviciu, sau de oriunde s-ar afla.
La Rozarul care se va transmite la Radio, se vor recita misterele de mărire, fiind implicate 5 dieceze/eparhii după următorul program:
- Arhidieceza de București – pentru Europa, primul mister de mărire;
- Eparhia de Maramureș – pentru America, al doilea mister de mărire;
- Eparhia de Cluj-Gherla – pentru Africa, al treilea mister de mărire;
- Eparhia de Oradea – pentru Asia, al patrulea mister de mărire;
- Dieceza de Iași – pentru Oceania, al cincilea mister de mărire.
Vom avea la dispoziție 50 de minute, de la orele 17:00 pana la orele 17:50.
De asemenea, vă atașez reflecțiile propuse pentru această celebrare.
Încrezător în opera de sfințire a Spiritului Sfânt, vă transmit calde urări de bine!
În comuniune de rugăciune,
Pr. Anton CIOBA
director eparhial OMP Oradea