Ziua Şcolii  Ardelene – 11 octombrie

                             „Şcoala Ardeleană a adăugat dimensiuni occidentale culturii umaniste, reînnoind legăturile romanice, secole la rând întrerupte prin jocul nefericit al istoriei”.

                                         Cardinal Alexandru Todea

,,Subiectul <Şcoala Ardeleană> este atât de apropiat conştiinţei naţiunii noastre, încât ne-am aştepta să-l întâlnim la tot pasul”, afirma profesorul univ. Camil Mureşanu. Şi totuşi …, timp de mai bine de 40 de ani, în perioada de mar­tiriu al Bisericii Române Unite cu Roma, s-a făcut tot ce s-a putut ca Biserica Română Unită cu Roma, Citadela spirituală şi culturală a românilor, Blajul, și oamenii lui fără ase­mănare, cultura creată de aceştia, inclusiv Şcoala Ardeleană, să fie şterse din istorie, din gândul şi inima românilor.

Prin instituirea Zilei Școlii Ardelene , la 11 octombrie, se dorește ca  adevărurile interzise  atât de mult timp și denaturate  continuu să fie puse în lumină, cunoscute și prețuite, pentru că, oricum, ,,nimic nu va face ca trecutul să  fie altceva decât ceea ce a fost”.              

Scoala Ardeleană este curentul de idei iluministe din secolul al XVIII-lea—Secolul Luminilor–, care afirmă ideea emancipării omului prin cultură și educație, curent născut în cadrul Bisericii Greco-Catolice prin preoții–cărturari  formați la Blaj, Roma și „în atmosfera intelectuală creată la Viena de simbioza reușită dintre Reforma catolică  și Aufklarung(iluminismul german)”și Iosefinism.(„Studiu introductiv”, Laura Stanciu , în Petru Maior, „Prediche” , Ed.Mega, Cluj-Napoca, 2017, p.16).

 Dacă Iuminismul francez se caracterizează prin nota anticlericală, în Transilvania, chiar clericii   Bisericii Greco- Catolice îi dau ființă și,împreună cu intelectualii formați în școlile confesionale ale aceleiași Biserici, îl reprezintă.

Momentul Scoala Ardeleană are o însemnătate excepțională în viața românilor ardeleni, cu ecou puternic și dincolo de Carpați.  Scoala Ardeleană este ,, hotarul dintre ieri și mâine, ea marchează începutul modernității noastre în toate domeniile”.

La această extraordinară mișcare de idei, Școala Ardeleană,animați de același ideal al ,,iluminării și ridicării politice, sociale și intelectuale a poporului român” , cărturarilor uniți li s-au alăturat și unii ortodocși.Memoriul Supplex Libellus Transilvaniae(1791și 1792)îi avea în atenție pe toți românii.

D.Popovici(1902-1952), profesor la Facultatea de Litere a Universității din Cluj, din 1936 până la sfârșitul vieții, critic și istoric literar, în opera sa La litterature  roumaine a l’epoque  des  Lumieres, situează începutul Școlii Ardelene în legătură cu publicarea cunoscutelor lucrări ale  lui Samuil Micu:  Carte de rogacioni pentru evlavia homului  chrestian, Viena,1779, și  prima gramatică a limbii române  tipărită, operă științifică,finalizată în colaborare cu Gh.Șincai: Elementa  linguae  daco-romanae sive  valachicae, Viena, 1780. Momentul este crucial, înscrie  începutul epocii moderne în istorie, lingvistică, literatură, teologie, filozofie, didactică și în alte multe sectoare ale vieții, prin cei care sunt Corifeii Scolii Ardelene, preoții greco-catolici: Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, și  cu studii teologice, Ioan Budai –Deleanu.

Unii critici literari  includ  în Școala Ardeleană  pe Episcopul Inochentie Micu-Klein(1692-1768) și pe teologul Gherontie Cotorea(1720-1774), alții îi consideră preiluminiști. Cât despre durata Școlii Ardelene, este  greu de definit, sunt exegeți care  afirmă că  despre Școala Ardeleană se poate vorbi  până dincolo de jumătatea a doua  a secolului al XIX-lea, dar anumite  trăsături reprezentative s-au fixat  definitiv în tot ce este cultura Bisericii Greco-Catolice, s-au transmis de la o generație la alta până în zilele noastre.

Școala Ardeleană  a definit  identitatea noastră națională prin opere documentate, cu probe științifice, a dovedit originea romană a poporului român, latinitatea limbii române, continuitatea românilor pe teritoriul fostei Dacii și  unitatea românilor, adevăruri care au stat la baza luptei pentru recunoașterea românilor ca națiune și a luptei pentru drepturi egale cu ale celorlalte națiuni din Ardeal.

Evenimentul decisiv care a făcut posibilă apariția și  existența Școlii Ardelene a fost  Unirea cu Roma a Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, la 1700, act prin care a luat naştere Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Mitropolitul Atansie Anghel, din credință, cu inteligență și cu puterea de a vedea dincolo de moment, a știut alege între calvinism, ortodoxie și catolicism.

Prin Unirea cu Roma, ne-am înapoiat în Biserica Cato­lică de care am fost rupţi, fără voia noastră, prin Schisma de la 1054, și ne-am regăsit locul în Europa. Cristian Bădiliță în Geniul  greco-catolic românesc, operă realizată în colaborare cu Laura Stanciu, susține că existența Bisericii Greco-Catolice ,,afirmă ca pe o evidență, europenitatea românilor”.

Românii erau conștienți de  multiplele și beneficele consecințe  ale Unirii: anularea actului Unio Trium Nationum(1437), drumul spre   emancipare și dreptul de a studia la marile colegii catolice din Occident, cât și dreptul de a –și înființa școli în limba română.

 Această realitate îl determină pe N. Iorga să afirme: „Fără Unirea în credinţă cu Impăratul nu era libertatea, preţuirea, recunoaşterea demnităţii umane. Fără Unirea cu Roma nu erau Şcolile mari din străinătate pentru ucenicii români, aspri în ale învăţăturii, nu era  mai ales acea mare şcoală pentru inima poporului nostru care a fost Roma înşăşi”.

Episcopul Petru Pavel Aron(1709-1764), urmașul Episcopului Inochentie Micu-Klein, ,,un alt arhiereu cult, erudit, fără mândrie, smerit ca Sfinții Părinți și arhiereii cei mai aleși ai Bisericii creștine”, cum l-a caracterizat Canonicul și istoricul Augustin Bunea, deschide la Blaj, la 11 octombrie 1754, primele școli sistematice în limba română,gratuite, „nici o plată de la uce­nici aşteptându-se”:şcoala de obşte, şcoala latinească şi de preoţi, şcoli care au devenit în timp şcoală primară, Liceul „Sf. Vasile cel Mare” şi Academia  Teo­logică. Şcolile au fost gândite să devină şi au devenit „izvorul nesecat de cultură pentru toată românimea”, indiferent de  confesiune, că „mai toţi sunt însătoşaţi şi flămânzi de hrana cea sufletească, pentru aceia, tuturor fiilor noştri, oricarii vor cere, trebuie a li se frânge sfânta pâine şi a-i cuprinde la învăţătură”, spunea Episcopul în „Înştiinţare”.

Şcolile au fost încredinţate călugărilor din Ordinul Sf. Vasile cel Mare, apreciaţi pentru cultura lor cu largi orizonturi. Urmaşii ,,Întemei­etorului”, Mitropoliţii Ioan Vancea şi Vasile Suciu au continuat să dezvolte Şco­lile Blajului cu toate profilurile–de numele Mitropolitului Vasile Suciu va fi întotdeauna legat „Institutul Recunoştinţei”—un complex de școli pentru fete: liceu teoretic, liceu comercial, școală normală și de aplicație și școală de menaj. După modelul Blajului, s-au înfi­inţat şcoli confesionale greco-catolice în toată Mitropolia: ,,Preparandia”, la Ora­dea, Liceul ,,Samuil Vulcan”și „Liceul  Român Unit de Fete”, la Beiuş și „Gimnaziul Greco-Catolic” din Năsăud. Numeroşi intelectuali ortodocşi s-au format în Şcolile Bisericii Unite cu Roma.

Între 1760-1761 Episcopul Petru Pavel Aron  împreună cu un grup de călugări bazilitani  din Blaj, printre care și Gherontie Cotorea, traduce din latină în română Sfânta Scriptură, după Vulgata latinilor, la noi, „prima traducere a unui text latin, exceptând sporadicile acte politice sau diplomatice”.

A fost ,,uitată” 243 de ani…Cercetătorii de la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară,, Sextil Pușcariu” al Academiei din Cluj și al Institutului de Istorie al Academiei,,G.Bariț”din Cluj, condus de academicianul Camil Mureșanu, publică, Biblia vulgata sau Vulgata în anul 2005. Prof.Eugen Simion numește Vulgata Episcopului Petru Pavel Aron,,monument de limbă și cultură românească”.

 Referitor la ,,uitarea” amintită mai sus, prof.I.Chindriș mărturisește :,,În toate culturile, momentul traducerii Bibliei în limbile naționale este considerat unul crucial, iar preocupările exegetice legate de eveniment se bucură de atenție principală.Dimpotrivă, eforturile  erudiților blăjeni în acest sens păreau să fie date uitării, în pofida faptului că la Blaj s-a manifestat în mod coerent singura școală biblistică din întreaga noastră cultură”.

A doua generaţie a Şcolii Ardelene este reprezentată de „Corifei”, „severii călugări și preoți porniţi de pe băncile şcolilor din Blaj şi crescuţi în asprele colegii catolice din Apus”.Sunt diferiţi ca ,,temperamente, talente şi traiectorii biografice”, Samuil Micu Clain (1745-1806), Gheorghe Sincai (1754-1816), Petru Maior (1761-1821) şi Ioan Budai-Deleanu (1760-1820), dar ,,alcătuiesc un singur gând, o sin­gură voinţă. Ceea ce unul începe, ceilalţi împlinesc, continuă, propagă. În fiecare conştiinţă programul de preocupări şi de teme trăieşte integral, chiar dacă unul este mai ales filolog, altul mai ales istoric, un al treilea polemist şi propagandist, iar ultimul beletrist”, afirmă George Ivaşcu în ,,Istoria literaturii române 1”,Ed.Stiințifică, București,1969, p.306).

Aceştia  au studiat la Blaj şi în marile universităţi catolice din Occident—Roma și Viena–, de unde se înapoiază în ţară cu doctorate în Teologie şi Filozofie şi cu dorinţa de a crea şi de a da o direcţie culturii române, idealul era o cultură de esență latină, opusă celei slavo-bizantine.

Samuil Micu este primul dintre cărturari care a trebuit să depăşească greutăţile începutului. El şi toţi ceilalţi au scris lucrări cu caracter religios, isto­ric, lingvistic, filozofic şi didactic, iar I. Budai-Deleanu şi opere beletristice.

Corifeii Şcolii  Ardelene s-au bucurat de prietenia şi sprijinul Epis­copilor Diecezei de Oradea, Ignaţie Dărăbant şi Samuil Vulcan– Oradea era la vremea aceea un însemnat centru cultural şi Episcopia Greco-Catolică avea în subordinea ei secţiunea românească a Tipografiei Universităţii din Buda, unde a trimis ca cenzor pe Samuil Micu şi corector pe Gh. Sincai.

Din numărul impunător al lucrărilor ,,Corifeilor”, ne sunt în atenţie          ope­rele teologice, scrierile originale, mai ales volumele de predici și traducerile. Lui Samuil Micu îi datorăm prima traducere a operei Imitatio Christi de Thomas a Kempis. Tot Samuil Micu a tradus şi a tipărit, în 1795, Biblia, cunos­cută  sub numele de Biblia de la Blaj sau Biblia lui Clain, sau Biblia lui Bob. Traducerea „se ridică şi uneori  chiar întrece frumuseţea  literară a celei de la Bucureşti-1688.Cu binecuvântarea Eminenței Sale Cardinal Lucian Mureșan și sub înaltul patronaj al P.S.S.Virgil Bercea, în anul 2000, a fost reeditată, ,,în condiții monumentale”.

În direcția istorică, spre deosebire de cronicari, care povesteau evenimentele istorice limitate la provincii,  Istoria, lucrurile şi întâmplările românilor a lui Samuil Micu, Hronicul românilor şi a mai multor neamuri a lui Gh. Sincai şi Istoria pentru începutul românilor în Dachia a lui Petru Maior,  operele  istorice ale exponenților Scolii Ardelene  sunt opere critice care cuprind istoria tuturor românilor, istoria încadrată în contextul european.

Prin Hronicul românilor şi a mai multor neamuri, Gh. Șincai realizează „cel mai complex edificiu de erudiţie  a istoriografiei româneşti până la opera lui Nicolae Iorga, monumentul istoriografiei Şcolii Ardelene”, eruditul călugăr fiind „un Iorga al veacului al XVIII-lea”.

Opera  a fost scrisă în două limbi: română şi latină – prin latină  se adresa învăţaţilor străini. Istoriografia europeană i-a oferit lui Șincai argumentele lat­inităţii şi continuităţii neîntrerupte a românilor în spaţiul daco-roman, argumente  convingătoare în faţa oricăror istorici străini. Străbătută de un cald patriotism, opera este deosebit de apreciată de N. Iorga: „Această lucrare e din cele mai bogate, din cele mai muncite, din cele mai cinstite ce se pot închipui. E un admi­rabil repertoriu, o culegere de izvoare din cele mai îmbelşugate, la care se re­curge încă astăzi şi se va recurge încă multă vreme”.    

Corifeii au reuşit să cuprindă „tot ceea ce era înnoitor şi mobilizator în istoriografia Şcolii Ardelene, cu ei istoria a încetat să fie o povestire, a devenit o analiză critică a faptelor şi a izvoarelor”. Ei au deschis o cale pentru cei care aveau să-i urmeze, impunând un simţ înalt al adevărului … Acelaşi lucru temei­nic l-au realizat şi în lingvistică.

Pentru a sublinia originea latină (pur latină) a limbii române, Micu a ela­borat un sistem ortografic etimologic. El este primul învăţat român care publică o carte în limba română, scrisă cu litere latine, este Carte de rogacioni(Viena, 1779).   Prin gramatica Elementa linguae daco-romanae sive valachicae,  a făcut cunoscute legile fonetice ale evoluției limbii latine în limba română și  lingvisticii străine i-a demonstrat latinitatea limbii noastre. Exponenții Scolii Ardelene au intervenit pentru îmbogăţirea vocabularului prin neologisme de origine latină.  Samuil Micu este și cărturarul care a creat primul nostru vocabular filozofic.

Samuil Micu a fost şi cel dintâi lexicograf al nostru. Cunoscutul Lexi­con de la Buda, 1825, primul nostru dicţionar etimologic, îi aparţine în cea mai mare parte. Ca să fie terminată lucrarea, înainte de a muri, a încredinţat-o Cano­nicului orădean I. Corneli.

Capodopera literară a secolului al XVIII-lea, la noi, este Țiganiada   lui Ioan Budai-Deleanu, pe care G. Călinescu îl caracterizează astfel: „un spirit  cu desă­vârşire occidental, cărturar de întinsă cultură, cu preocupări istorice, drept şi filologie, un veritabil om de litere. Cunoştea literatura universală de la paginile Antichităţii la literatura modernă: italiană, franceză, germană, spanoilă şi polo­nă”. Cu Țiganiada , s-a  creat întâia noastră lucrare beletristică de înaltă valoare, poziția capodoperei fiind ,,meteorică”și ,,defazată” de contextul nostru literar, creație ce stă alături de epo­peile eroi-comice ale literaturii europene.

Privind Ardealul și Blajul și Școlile lui, N.Iorga  spunea: „În Ardeal nu e un mănunchi, ci o pleiadă, nu e un predicator în pustie, cu câţiva ucenici răzleţi, ci profeţi serbătoriţi se încunjură de ucenici înţelegători şi devotaţi, cari repetă cuvântul auzit, îl tâlcuiesc pentru alţii, scot dintr-însul adevăruri nouă”( Op.cit., p.297).

Învăţământul întemeiat de Biserica Română Unită cu Roma în Ardeal a avut influenţe directe asupra întregului teritoriu românesc, inclusiv în Muntenia şi Moldova, unde nu existau şcoli în limba română decât în slavonă şi greacă. Din  Blaj au plecat profesori pe tot cuprinsul românesc: Gh. Lazăr şi Florian Aaron, la Bucureşti, Aron Pumnul, la Cernăuţi, unde va fi profesorul lui M. Eminescu, Simion Bărnuţiu, la Iaşi, Ion Trifu Maior, tatăl lui Titu Maiorescu, la Craiova, iar la cererea Mitropolitului Veniamin Costache, au plecat la Seminarul de la Socola V. Fabian Bob, Costea, Manfi şi Vasile Popa. Sunt multe motivele care l-au îndreptăţit pe Eugen Lovinescu să afirme că „Toate popoarele care posedă o înaltă civilizaţie astăzi, dacă nu sunt, au fost măcar mult timp catolice”.

Spiritul Şcolii  Ardelene a continuat, s-a transmis  generaţie după gene­raţie şi va exista întotdeauna în Biserica Greco-Catolică.  P. Maior  nu vorbeşte doar în numele lui când spune: ,,Eu numai cât am aruncat sămânţa …”. Există ceva ce s-a format în Biserica noastră prin spiritualitatea ei şi cultură, ceea ce se recunoaşte în vieţile marilor personalităţi, în munca, opera şi caracterul lor; Timotei Cipariu este unul dintre aceştia, unul din  cei mai mari învăţaţi români. Dotat cu inteligenţă rară, cu o putere de muncă uluitoare, disciplinat şi perse­verent, vorbea 12 limbi vechi şi moderne, a fost unul dintre întemeietorii ,,Societăţii Academice Române”, viitoarea ,,Academie Română”. Ioan Bianu, plecat de la Blaj, a organizat, la Bucureşti, „Biblioteca Academiei”, el, modestul teolog crescut cu „ţipăii” Mitropoliei (pâinea data gratuit elevilor săraci ).

Dintre coordonatele alcătuirii sufleteşti formate de Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, cărora le-au dat viaţă personalităţile Şcolii Ardelene, amintim credinţa în Dumnezeu, iubirea şi fidelitatea faţă de Biserica Sa, Biserica Romei, puterea de muncă, erudiţia, adevăratul patriotism, dăruirea până la jertfa de sine şi sfinţenia. În numele acestora,pentru urmașii Școlii Ardelene, persecuţia din anii comunismului a adus  martiriul … Episcopii Valeriu Traian Frenţiu, Iuliu Hossu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu şi Tit Liviu Chinezu l-au trăit… La 2 iunie din acest an, Papa Francisc, venit la Blaj, i-a beatificat; astăzi sunt Fericiții Episcopi Martiri ai Bisericii Catolice.,,Testamentul”lăsat de ei nouă poate fi cuprins  în câteva cuvinte: credință, rugăciune și apărarea Bisericii, chiar prin jertfă…

 Pentru tot ce a fost  și este Blajul în spiritualitate, cultură și civilizație, și pentru Școlile lui–fântâni ale darurilor –, și pentru Școala Ardeleană, astăzi, de Ziua Scolii Ardelene, aducem recunoștința și omagiul nostru.

                                                                                    Profesor   Otilia Bălaș