Sărbătoarea tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul este sărbătorită de Biserica Universală pe 29 august, fiind totodată praznicul cu care se încheie anul bisericesc în calendarul liturgic răsăritean. După cum a spus însuși Mântuitorul, cel mai mare „între cei născuţi din femei”, a murit victimă a credinței în valorile convertirii mesianice pe care le propovăduise.

Episodul martiriului Sf. Ioan prin decapitare – care a avut loc în cetatea lui Machaerus, pe Marea Moartă, unde Irod s-a retras în vacanță – Isus a ascultat-o din vocea vie a discipolilor Botezătorului, inclusiv Ioan Evanghelistul și Andrei. Din Evanghelia după Marcu aflăm că: «Irod, trimiţând, l-a prins pe Ioan şi l-a legat, în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie. Ioan îi zicea lui Irod: ‘Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău’. Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea, căci Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi-l ocrotea. Şi ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta. Şi fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de naştere, a făcut ospăţ dregătorilor lui şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea, Şi fiica Irodiadei, intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau cu el la masă. Iar regele a zis fetei: ‘Cere de la mine orice vei voi şi îţi voi da’. Şi s-a jurat ei: ‘Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu’. Şi ea, ieşind, a zis mamei sale: ‘Ce să cer?’ Iar Irodiada i-a zis: ‘Capul lui Ioan Botezătorul’. Şi intrând îndată, cu grabă, la rege, i-a cerut, zicând: ‘Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul’. Şi regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ şi pentru cei ce şedeau cu el la masă, n-a voit s-o întristeze. Şi îndată trimiţând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul. Şi acela, mergând, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. Şi auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt.» (Mc 9, 17-29)

Venerabilul preot Beda (672-735),un călugăr benedictin din mănăstirea „Sf. Petru și Sf. Paul” din Wearmouth subliniază în predicile sale:
«Fericitul precursor al nașterii Domnului, al predicării și al morții Sale, a arătat o putere demnă de ochii cerești în lupta sa. Chiar dacă în ochii oamenilor a suferit chinuri, speranța lui este plină de nemurire. Ioan Botezătorul – spune călugărul – a confirmat cu martiriul său mărturia pe care a dat-o pentru Domnul. El a suferit închisoarea și lanțurile ca mărturie pentru Mântuitorul nostru, pentru că trebuia să pregătească Calea până la sfârșit. Pentru El și-a dat viața, chiar dacă nu i s-a poruncit să-L refuze pe Isus Cristos, ci doar să păstreze sub tăcere adevărul. Cu toate acestea, el a murit pentru Cristos.

Cristos a spus: „Eu sunt adevărul” (Ioan 14: 6), de aceea și-a vărsat sângele tocmai datorită lui Cristos, pentru că l-a vărsat pentru Adevăr. Și întrucât odată cu nașterea, cu predicarea, cu botezul, trebuia să dea mărturie despre Cel care se va naște, va propovădui și va fi botezat, astfel, prin tot ce a suferit a arătat și cum Cristos va avea de suferit.

Un om cu atâta măreție a pus capăt vieții actuale odată cu vărsarea sa de sânge, după îndelungata suferință a lanțurilor. El a proclamat libertatea păcii supreme și a fost aruncat în închisoare de cei nemiloși. Cel care a venit să dea mărturie despre Lumină și care din aceeași Lumină, care este Cristos, a meritat să fie numit «o lampă care arde și luminează» a fost închis în întunericul închisorii. Cel care avea să-l boteze pe Mântuitorul lumii, să audă glasul Tatălui asupra lui și să vadă harul Duhului Sfânt coborând peste el, a fost botezat în propriul său sânge.

Dar pentru oameni ca el nu ar trebui să fie împovărătoare, ci mai degrabă ușor și frumos să suporte chinuri tranzitorii care pot fi răsplătite cu bucurii veșnice. Pentru cineva ca el, moartea nu a fost un eveniment ineluctabil sau o necesitate grea. Era mai degrabă o răsplată, o mână a vieții veșnice pentru mărturisirea numelui lui Cristos.

De aceea, apostolul spune: „Vouă vi s-a dat harul nu numai să credeți în Cristos, ci și să pătimiți pentru El” (Fil. 1:29).

Sfântul Ioan Botezătorul mijlocește harul lui Cristos pentru că cei aleși să sufere pentru El: „suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, care urmează să ne fie descoperită” (Rom 8:18)».

M. Caba