„Fii binecuvântat, Tu cel ce m-ai creat”: este lauda adusă de Sfânta Clara de Assisi până în ultima clipă a vieții sale pământești. Sărbătorită an de an pe 11 august, este fondatoarea primului ordin călugăresc feminin din Evul Mediu, al «Surorilor Sărace» sau al Clariselor, sub inspirația Sfântului Francisc de Assisi. Este totodată protectoarea spirituală a televiziunii și telecomunicațiilor.

Clara (it. Chiara) s-a născut în orășelul italian Assisi (Perugia, Italia), în 1194, într-un una dintre cele mai nobile familii ale zonei. Se spune că mama ei, Ortolana, urmând să nască, s-a rugat intens Domnului pentru a o salva de pericolele iminente nașterii. Atunci, o voce a liniștit-o spunându-i: „nu îți face griji, vei da lumii o lumină care va adăuga Lumină luminii însăși”. Iluminată de această profeție, la naștere, i-a pus fetiței numele de „Chiara” (ro. Clara, însemnând luminoasă, strălucitoare). Tatăl Clarei, Favarone di Offreduccio, a murit când ea era încă un copil. Clara avea două surori: Beatrice și Caterina. Moartea prematură a tatălui său, fuga la Perugia pentru a se alătura Sfântului Francisc de Assisi și unele dificultăți economice au contribuit la formarea unei persoane puternice și temperate. Tot ce a trăit a fost o pregătire pentru viața monastică claustrală în care va intra mai târziu.

Dacă tinerețea lui Francis de Assisi a fost destul de plină de evenimente, Clara a fost în schimb condusă într-un mod liniar și transparent. La 13 ani a vrut să trimită un ajutor săracilor care munceau la restaurarea micii bisericuțe din Porziuncola, fără să știe că Francisc era cu ei. Acel act de caritate a fost prima legătură spirituală dintre Sf. Francisc și Clara de Assisi. În 1211, rudele ei erau pe punctul de a-i planifica căsătoria, cum era obiceiul pe atunci, dar tânăra nu a fost de acord. Un gest hotărât care a reflectat o căutare activă a frumoasei Clara, acela de a dori să trăiască în lume nu întâmplător, ci într-un mod particular. Inspirată de Sf. Francisc de Assisi și de stilul său de viață, este atrasă de o vocație interioară mult mai puternică: aceea de a-l urma pe Cristos.

La 18 ani, în noaptea duminicii de Florii din acel an, pe 18 martie 1212, cu un gest îndrăzneț Chiara, însoțită de prietena ei Bona di Guelfuccio,  părăsește casa părintească pentru a merge la Porziuncola. O noapte decisivă care și-a lăsat amprenta asupra vieții unei tinere care a pornit definitiv în „aventura” Evangheliei. Din dorința profundă de a-L urma pe Cristos și din admirația față de Sf. Francisc, s-a alăturat în secret fraților minori din Porziuncola, unde a făcut un gest extrem de simbolic: în timp ce tovarășii săi țineau torțele aprinse, Francisc i-a tăiat podoaba capilară și Clara s-a consacrat lui Dumnezeu. Din acel moment ea devenise mireasa fecioară a lui Cristos, smerită și săracă.

O decizie cu care familia nu a fost deloc de acord, ținând cu orice preț să o readucă acasă. Însă, nu au reușit, deoarece chemarea Clarei era irevocabilă. Câteva săptămâni mai târziu, sora ei Caterina i s-a alăturat, dorind să se dedice și ea fără rezerve slujirii lui Dumnezeu. Părintele lor spiritual, Francisc de Assisi, a consacrându-o Domnului cu noul nume de Agnes (Agneza). El a pregătit pentru Clara și însoțitoarele ei un mic adăpost, lângă biserica „San Damiano” [Sf. Damian]din Assisi. După Agnes, li s-au alăturat: Pacifica, Balvina, Filippa, Bonaventura, iar mai târziu și mama Clarei, Ortolana. Francisc a scris formă de viață pentru Clara și surorile sale, indicând sărăcia ca pe o alegere prioritară.

„Mai presus de toate – spunea Papa Benedict al XVI-lea pe 15 septembrie 2010, la audiența generală din Piața Sfântul Petru– la începutul experienței sale religioase, Clara a văzut în Francisc de Assisi nu doar un maestru în a urma învățăturile lui Cristos, ci și un prieten adevărat, un frate. Prietenia dintre acești doi sfinți ai Bisericii este un aspect foarte frumos și important. De fapt, când două suflete pure și animate de aceeași dragoste pentru Dumnezeu se întâlnesc, acestea găsesc în prietenie un stimul foarte puternic în a merge pe calea desăvârșirii. Prietenia este unul dintre cele mai nobile și mai înalte sentimente umane pe care harul divin îl purifică și transfigurează”.

În 1216, dorind ca familia ei religioasă să se numească în mod oficial, Clara i-a cerut papei Inocențiu al III-lea privilegiul sărăciei, adică privilegiul de a nu avea nimic. Lupta pentru sărăcie a fost, fără îndoială, ceea ce a caracterizat cel mai mult viața Clarei și a surorilor sale. Ea a fondat astfel ordinul «Surorilor Sărace» sau al Clariselor, al doilea ordin franciscan.

Un „lucru care arată că și în secolele Evului Mediu, rolul femeilor nu a fost secundar, ci considerabil – spunea cu același prilej Papa Benedict al XVI-lea. În această privință, Clara de Assisi a fost prima femeie din istoria Bisericii care a compus o regulă scrisă supusă aprobării Succesorului lui Petru, astfel încât carisma lui Francisc din Assisi să fie păstrată în toate comunitățile religioase de femei, numeroase deja la vremea ei, care doresc să fie inspirate de exemplul franciscan. În mănăstirea Sf. Damian, Clara a practicat într-un mod eroic virtuțile care ar trebui să distingă fiecare creștin: smerenia, spiritul de evlavie și penitența, caritatea. În ciuda faptului că era superioara clariselor, a dorit să slujească surorilor bolnave în prima persoană, supunându-se chiar și unor sarcini foarte umile. Caritatea, de fapt, învinge toată rezistența. Cine iubește împlinește fiecare sacrificiu cu bucurie. Credința sa în prezența reală a Euharistiei a fost atât de mare încât, de două ori, a avut loc un eveniment prodigios. Doar cu expunerea Sfintei Taine, ea i-a îndepărtat pe saracenii care urmau să atace mănăstirea San Damiano și să devasteze orașul Assisi”.

Bolnavă cronic înainte de a muri, în patul ei sărac purta suflul sutelor de mănăstiri pe care Dumnezeu le-a rânduit să ia ființă din acea sămânță a sărăciei: peste șaizeci în Italia și patruzeci în alte națiuni europene. Aceiași frați fideli idealului pur al lui Francis de Assisi, rămași orfani ai tatălui lor și supuși unui moment de „criză instituțională”, au mers să o viziteze pentru a găsi claritate și forță în ea. Clara de Assisi a trecut la Viața veșnică pe 11 august 1253, lăudându-l pe Domnul prin cuvintele: „Fii binecuvântat, Tu cel care m-ai creat”. Doi ani mai târziu, în 1255, Papa Alexandru al IV-lea a proclamat-o Sfântă, aducându-i totodată un elogiu personal:

«Cât de vie este puterea acestei lumini și cât de puternică este lumina acestei surse de lumină – se citește în Bula de canonizare. Într-adevăr, această lumină a rămas închisă în ascunsa viață claustrală, dar în afara ei a radiat străluciri luminoase; s-a ascuns într-o mănăstire îngustă și în afară s-a răspândit cât e lumea de mare! A stat înăuntru și s-a răspândit în afară. Sf. Clara s-a ascuns de fapt; dar viața ei a fost revelată tuturor. Clara a tăcut, dar faima ei a strigat» (FF, 3284). Înainte de a fi amplasată în actuala Bazilică dedicată ei la Assisi, a fost înmormântată în biserica San Giorgio din același orășel medieval, unde inițial a fost așezat și trupul Sfântului Francisc.

„Și doar așa, dragi prieteni: sfinții sunt cei care schimbă lumea în bine, o transformă într-un mod durabil, introducând energiile la care doar dragostea inspirată din Evanghelie poate da naștere. Sfinții sunt marii binefăcători ai umanității!”

Spiritualitatea clariselor
Folosind o imagine foarte răspândită în Evul Mediu – oglinda – de ancestralitate patristică, Sf. Clara ne invită să reflectăm în acea oglindă a perfecțiunii fiecărei virtuți care este Domnul însuși. Spiritualitatea ei se reflectă într-o scrisoare adresată de ea Sf. Agnes de Praga:
„Fericit este cu siguranță, cel căruia îi este dăruit să se bucure de această unire sacră, să adere cu profunzimea inimii [la Cristos], la a Cărui frumusețe admiră neîncetat toate creaturile binecuvântate ale Cerurilor, a Cărui afecțiune te pasionează, a Cărui contemplare revigorează, a Cărui bunătate te satură, a cărui dulceață te umple, a Cărei amintiri strălucește cu blândețe, la a Cărui parfum morții vor reveni la viață și a Cărei glorii îi va face binecuvântați pe toți cetățenii Ierusalimului ceresc. Și întrucât El este splendoarea gloriei, albul luminii veșnice și oglinda fără de pată, El privește în fiecare zi această oglindă, o mireasă regină a lui Isus Cristos, iar în ea cercetează continuu chipul tău, pentru ca tu să te poți înfrumuseța deplin, din interior și în exterior… În această oglindă strălucesc: sărăcia binecuvântată, smerenia sfântă și caritatea inefabilă” (Din a patra scrisoare a Sf. Clara de Assisi către Sf. Agnes de Praga, FF, 2901-2903).

 Sf. Clara, patroana spirituală a televiziunii și telecomunicațiilor
Cu un an înainte de a muri, în noaptea de Crăciun, întreaga comunitate a mănăstirii fondate de Clara de Assisi, sub îndrumarea fratelui Francisc, era adunată în capelă pentru sărbătoare, cu excepția ei, aflată la pat din cauza bolii. Foarte tristă pentru că nu a putut să stea aproape de comunitate în acea zi, Sfânta Clara a început să se roage Pruncului Isus, împărtășindu-i durerea.

Când celelalte surori s-au întors la superioara lor, ea le-a povestit în detaliu tot ceea ce s-a întâmplat în timpul celebrării, inclusiv predica, ad literam. În fața stuporii acestora, Sfânta Clara le-a explicat că Dumnezeu i-a acordat harul de a vedea proiectate scenele din capelă pe pereții chiliei sale, concomitent desfășurării lor. Și nu a fost singura dată. Cu ocazia morții Sfântului Francisc din Assisi, același cadou mistic a făcut-o să participe la ritualul funerar al fratelui ei.

Astfel, pe 14 februarie 1958, Papa Pius al XII-lea, prin documentul pontifical Clarisus explendescit, a declarat-o pe Sfânta Clara din Assisi (1194 – 1253) patroana universală a televiziunii. Papa, după ce a afirmat că „televizorul poate fi foarte util, dar, din păcate, poate aduce și daune, provocate în special din cauza ușurinței cu care este folosit în casele oamenilor”, și-a motivat decizia cu aceste cuvinte: „este potrivit ca o descoperire atât de importantă să fie pusă sub o protecție cerească deosebită, astfel încât relele care ar putea veni din ea să fie înlăturate, iar utilitatea ei favorizată”. Și astăzi, după 8 secole, acest instrument de televiziune este chemat să promoveze acele valori spirituale și morale de care Sf. Clara este o mărturie luminoasă pentru toți oamenii!

O Sfânta Clara, care cu lumina vieții tale evanghelice ai luminat orizonturile secolului tău, luminează-ne și pe noi cei de astăzi care, mai mult ca niciodată, suntem însetați de adevăr și iubire adevărată!

M. Caba