„Episcopi în lanțuri, cu crucea pe umăr, ca Tine, Isuse-s discipolii Tăi:
Apostoli în jertfă, chemare și număr,
dar fără să aibă vreun Iuda-ntre ei!”
Episcop Ioan Ploscaru
„Viața ne-o puteți lua, credința nu!”
Episcop Ioan Bălan
„A fost un simbol și un model de credință în Isus Cristos și Biserica Sa. A preferat ca mai bine să-și dea viața ca martir decât să renunțe la convingerile sale religioase”, spune Papa Emerit Benedict al XVI-lea despre Episcopul Ioan Bălan.
Supranumit de Episcopul Ioan Ploscaru „Cel mai proeminent arhiereu” al Lugojului, Episcopul Martir Ioan Bălan, unul din cei șapte Episcopi greco-catolici beatificați de Sfântul Părinte Papa Francisc la Blaj, pe 2 iunie a.c., are pe 4 august 2019 șaizeci de ani de la stingerea din viață, în Mănăstirea ortodoxă Ciorogârla, unde se afla cu domiciliu obligatoriu.
S-a născut la Teiuș, județul Alba, fiind al zecelea copil din cei doisprezece ai unei familii de țărani modești – Ștefan și Ana – dar cu multă credință.
A urmat Liceul „Sf. Vasile cel Mare” din Blaj și, după absolvire, alege să fie preot. Va studia la Facultatea de Teologie din Budapesta, unde îi va cunoaște pe Ion Agârbiceanu și pe Ilie Dăian, renumitul publicist, între ei legându-se o frumoasă prietenie. Continuă studiile la Viena și tot acolo obține doctoratul în Teologie, cu teza Studiu istoric și liturgic asupra dipticelor.
Acesta a fost și timpul formării unei largi culturi umaniste, s-a simțit atras de studiile biblice, pentru care a învățat ebraica, aramaica, siriaca și araba. Latina și greaca îi erau cunoscute, stăpânea limba franceză, dar și italiana, germana și maghiara.
La 24 iunie 1903 a fost hirotonit preot de către ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Victor Mihalyi de Apșa, în Catedrala din Blaj. În anii următori hirotonirii, la Blaj, a îndeplinit diferite funcții la liceele confesionale și la „Internatul Vancean”, unde a fost numit subprefect. Sunt și anii în care se afirmă cu articole și studii în presa greco-catolică, în Unirea și Cultura creștină.
Un eveniment însemnat în viața preotului Ioan Bălan a fost întâlnirea, la Blaj, în 1908 cu Preotul și Prințul Vladimir Ghika, de-acum Fericitul Vladimir Ghika, care l-a invitat să viziteze Bucureștiul.
În 1909 este numit preot pentru credincioșii greco-catolici din București și în scurt timp va fi protopop. O scrisoare către Vladimir Ghika aduce mărturisiri nebănuite privitoare la numirea pentru București: „Venirea mea aici (la București) e datorită chemării ce mi-ai făcut înainte cu șase ani de zile. Am venit în țară crezând că, prin glasul Preotului Ghika, mă cheamă Dumnezeu. În zilele acelea cât ai stat D-ta la Blaj, eu mă gândeam la greutățile de aici și doream așa de mult să fac ceva, cerând de la Dumnezeu cununa muceniciei, nu pentru fericirea mea, ci pentru a semăna bine darul lui Dumnezeu, gîndindu-mă cu atâta drag la marele meu spijin și viitorul frate Principile Vladimir Ghika”. Arhiepiscopul romano-catolic de București, Raymund Netzhammer, l-a numit profesor la Seminarul Arhidiecezan Romano-Catolicși tot acest Înalt Ierarh i-a ajutat pe greco-catolicii din București, în fruntea cărora erau mari personalități ale culturii, printre care și filologul și bibliograful Ioan Bianu, să-și construiască o biserică. Terenul de pe strada Polonă a fost dat de Biserica Romano-Catolică. Arhiepiscopul, Părintele Ioan Bălan și Mons. Vladimir Ghika au sfințit piatra de temelie, fiind de față, din partea Mitropoliei Greco-Catolice de Blaj, Canonicul Ioan Micu Moldovan.
Biserica este mică, azi, Catedrala „Sf.Vasile cel Mare” a Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice de București – cea mai mică Catedrală din lume, dar de o deosebită frumusețe. Lucrările au fos încredințate arhitectului Nicolae Ghika-Budești, cel mai bun specialist în arhitectura epocii lui Ștefan cel Mare, iar pictura, Școlii de la Abația Beuron (Germania), executanții fiind artiștii plastici Gottfried Schiller și Iulius Osterman.
Protopopul și viitorul Episcop Ioan Bălan are meritul și în construirea Bisericii „Maica Domnului”, din București, de pe strada Aquila și în desfășurare unui înalt apostolat.
În timpul Primului Război Mondial, preotul Ioan Bălan, fiind cetățean austro-ungar, a fost arestat împreună cu alți preoți și laici și închiși în închisoarea din Huși. Aici, apostolatul preotului era dăruit vieții spirituale a deținuților. După eliberare a lucrat la Spitalul Brâncovenesc, refugiat la Iași.
În 1919 a revenit la Blaj, unde a fost numit Canonic Mitropolitan, iar din 1921, Rector al Academiei de Teologiedin Blaj. Despărțirea de credincioșii din București a fost grea: „Jalnică a fost despărțirea de credincioșii bucureșteni… Am plâns și eu, au plâns și unii dintre ei”.
Cu același suflet bun a lucrat cu teologii: „Mi-a fost drag Seminarul și mi-au fost dragi și teologii; și dacă n-aș fi fost încărcat cu multe,aș fi fost foarte vesel să fiu și azi, în 1955, rector la același Seminar”.
Împreună cu Părintele Tit Liviu Chinezu, viitorul Episcop din clandestinitate, a înființat Asociația Sfântul Nichita al Remesianei, mai ales pentru preoții celibi în drumul sfințenie lor. Părintele Ioan Bălan a făcut primii pași care aveau să ducă la înființarea Vicariatului Greco-Catolic la București (1940).
Anul 1929 îl va duce la Roma ca delegat al episcopatului greco-catolic la Comisia pentru Codificarea Dreptulu Canonic Oriental. Lucrările pe această temă sunt „Fontes Iuris Canonici Ecclesiae Rumenae” și „Disciplina Bizantina Rumeni” (Francisca Băltăceanu–Monica Broșteanu, „Șapte vieți de sfinți români”, București, Humanitas, 2019, p.118). În aceeași perioadă a participat și la Congresul Euharistic Internațional de la Cartagina.
După moartea Mitropolitului Vasile Suciu și numirea Episcopului de Lugoj Alexandru Nicolescu în locul acestuia, Ioan Bălan este numit Episcop al Diecezei Greco-Catolice de Lugoj. A fost consacrat Episcop în Catedrala din Blaj, la 18 octombrie 1936, de Mitropolitul Alexandru Nicolescu, asistat de Episcopii Iuliu Hossu de Cluj-Gherla și Alexandru Rusu de Baia Mare.
Drumul de la Blaj la Lugoj a fost cu opriri emoționante. În gara Teiuș Parohul Gruia l-a așteptat cu o delegație de treizeci de persoane, care l-a însoțit pe noul Episcop, născut la Teiuș, până la Lugoj.
La Sfânta Liturghie în Catedrala din Lugoj, la instalarea în Dieceză, în cuvântul său, Episcopul s-a adresat preoților și credincioșilor, pentru fiecare având o dorință și o promisiune: „ …gândul meu cel dintâi este pentru Voi, iubiții mei Frațiîn Domnul, cărora antecesorii mei V-au încredințat grija sufletelor…, a sufletelor răscumpărate nu cu arginți sau cu aur, care sunt pieritoare, ci cu scump sângele lui Cristos”. Iar pentru credincioși dorința ce cuprinde și o promisiune, vin: „să vestesc învățătura Domnului și să-i fac pe oameni să o îmbrățișeze cu atâta dragoste, încât după ea să-și îndrepte toată viața” (Op.cit., p.119).
Din primele zile ale episcopatului se preocupă de organizarea Diecezei, dă loc „sinoadelor protopopești” pentru formarea permanentă a clerului, impune „exerciții spirituale” pentru preoți și trimite la Roma, Viena sau Strasbourg tineri pentru studiu – dorea să aibă preoți culți. A suținut înființarea Misiunii Greco-Catolice Românede la Paris, care există și astăzi, și a sprijinit diaspora românească în anii cei grei.
În scurt timp își cunoaște Dieceza, face vizite canonice și participă cu credincioșii la pelerinajele de tradiție: Prislop, Maria Radna și Scăiuș. Nu lipsesc din parohii ,,Reuniunile Mariane”, pentru care a publicat Îndrumări pentru organizarea și conducerea Congregațiilor Mariane. Nu lipseau nici ,,Misiunile populare”, sprijin având de la Ordinele călugărești pe care le-a susținut. Viața spirituală era într-o ordine desăvârșită și continuă creștere. A susținut cultul Sfintei Euharistii în parohii și a introdus Binecuvăntarea Euharistică. Temeinica pregătire intelectuală și bogata cultură umanistă nu numai că i-a conturat personalitatea, dar se făceau simțite și în cele mai mici parohii, unde existau biblioteci și abonamente la revistele Blajului, Unireași Cultura creștină, în care Episcopul însuși își publica articolele și studiile, de asemenea colabora și la Convorbiri literare.
Biblioteca diecezană era în atenția Preasfinției Sale, o bibliotecă deosebit de bogată în opere de mare valoare, din diferite discipline și limbi europene. Episcopul Ioan Bălan este autorul unor lucrări valoroase pentru Biserica Română-Unită cu Roma: Limba Cărților Bisericești. Studiu istoric și liturgic, Antimisul, Viața lui Isus, Noul Testament (Oradea,1925), tipărit cu cheltuiala ÎPS Valeriu Traian Frențiu. În Cuvântul editorului, Episccopul Ioan Bălan subliniază îndemnul de a cunoaște Scriptura: „Scumpă este toată Sfînta Scriptură, dar ne sunt mai scumpe Evangheliile, căci când le citim, ni se pare că și noi umblăm cu Mântuitorul și chiar de pe sfintele lui buze primim cuvintele de mângâiere”.
Multe personalități impresionează prin bunătate și când o descoperim, simțim și noi dorința să fim buni. Cei care nu l-au cunoscut direct pe Preasfinția Sa Ioan Bălan nu pot cuprinde întregul cuvintelor bun și bunătate.
În urma Diktatului de la Viena (1940), Ardealul de Nord fiind rupt de Țară, la Lugoj veneau necontenit preoții refugiați și expulzați cu familiile lor. Preasfinția Sa îi primea pe toți ca pe adevărați frați. Și ei știau că vor fi ajutați, de aceea Episcopia Preasfinției Sale și Preasfinția Sa însemnau viață și siguranța vieții. Această încredere a preoților făcea ca numărul refugiaților să fie mare, tot mai mare.
Anul 1948 a început cu cele mai rele previziuni… Ministrul Cultelor din 1922, Constantin Banu, spunea: „Dacă nu ar exista Biserica Unită, ar trebui creată. Noi o avem, o iubim și o apărăm, chiar cu prețul vieții noastre”. Acum se punea problema distrugerii ei. Preasfinția Sa îi întărea pe credincioși să nu-și părăsească Crezul și intensifica rugăciunea: Ora Sfântăîn Catedrală, în parohii, Sfinte Liturghii, Rozare, Paraclise, Binecuvântarea Euharistică, pelerinaj la Scăiuș.
În luna octombrie, în Catedrală, „Episcopul și-a terminat liturghia și predica în genunchi cu rugăciunea către Dumnezeu ca să-i păzească Biserica și libertatea omenirii. Cu vizibilă durere, ieșind pe ușa principală a Catedralei, se uita la Sf. Altar și la icoanele sfinte… La ușa principală a binecuvântat lumea…”.
Ajuns la Reședința episcopală, și-a pregătit un mic bagaj, apoi a spus: „Și acum merg în capelă să aștept în rugăciune”. Cei care au venit să-l aresteze, la ora două noaptea, l-au găsit liniștit, în genunchi, rugându-se. Era 28 octombrie 1948! Era noaptea în care au fost arestați toți Episcopii greco-catolici…
Calvarul Bisericii Române-Unite cu Roma începuse și drumul Episcopilor stabilit: Ministerul de Interne, Vila Patriarhului ortodox de la Dragoslavele, Mănăstirea Căldărușani, Închisoarea din Sighet…
În toată perioada detenției s-au făcut presiuni asupra Episcopilor ca să-și trădeze credința catolică și să treacă la ortodoxie. Nu numai că au refuzat, dar au interpretat aceste încercări drept jigniri.
La Dragoslavele, Patriarhului ortodox Iustinian, la astfel de presiuni și amenințări, Episcopul Ioan Bălan i-a spus: „Preafericite, dacă noi, episcopii greco-catolici am crede că Biserica Ortodoxă este adevărata Biserică a lui Cristos, în acest moment ne-am da semnătura de trecere, căci noi voim să fim cu Cristos. Dar nu ați venit la noi cu argumente teologice, nici cu virtuțile creștinești, ci ne-ați arestat și întemnițat. Hotărât, acestea nu sunt metodele lui Cristos! Dacă nouă, Episcopilor uniți ne-ar fi propus și promis cineva că ne dă toată Biserica Ortodoxă pe mână cu condiția să arestăm și să întemnițăm pe ierarhii ei sau numai pe unul dintre ei, noi ne-am fi dat viața, dar nu am fi acceptat” (Sergiu Soica, ,,Episcopul Ioan Bălan”, Galaxia Gutenberg, 2012, p.43).
Episcopilor supraviețuitori de la Sighet – Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu – în 1955, li s-a stabilit domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Curtea de Argeș, peste un an fiind transferați la alte mănăstiri ortodoxe: Episcopul Ioan Bălan, la Ciorogrla, unde a rămas până la sfârșitul vieții.
Pe 4 august 1959, la ora 02.00 dimineața, Episcopul Ioan Bălan s-a stins din viață și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic din București, de Părintele Zudor, vicar al Bisericii Romano-Catolice de București.
După obținerea libertății Bisericii Greco-Catolice, în 1989, Mitropolitul ortodox al Banatului, Nicolae Corneanu, mare personalitate și om cu inimă aleasă, a restituit Bisericii Greco-Catolice, în Banat, bunurile confiscate și date Bisericii Ortodoxe.
Astăzi, rămășițile pământești ale Episcopului Martir Ioan Bălan sunt depuse în Catedrala Greco-Catolică de Lugoj.
Pe 2 iunie în acest an, cei șapte Episcopi Martiri ai Bisericii Greco-Catolice: Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu, Iuliu Hossu, Ioan Suciu și Tit Liviu Chinezu, au fost beatificați la Blaj, de către Sfântul Părinte Papa Francisc.
Mărturia creștină dusă până la capăt de Fericiții noștri Martiri a fost primită de Dumnezeu…
În ziua plecării la Cer a Fericitului Episcop Ioan Bălan, pentru că l-am avut Păstor, în rugăciunea inimii noastre, să-i mulțumim lui Dumnezeu. Și apoi să ne rugăm lui: „Fericite Episcop Ioan Bălan, roagă-te pentru noi!”.
Otilia Bălaș