67 ani de la moartea ca Martir în lagărul de exterminare din Sighet

FERICITUL VALERIU TRAIAN FRENȚIU, EPISCOP Martir, este unul din marii Arhierei ai Bisericii Romane Unite. Bogata Sa activitate de Păstor sufletesc a depășit cu mult linia unei vieți obișnuite. Cinci decenii a purtat sutana ecleziastica indiferent de podoaba distincțiilor, cu cinste, demnitate și jertfă.

Născut din familie preoțească, s-a ridicat prin propriile sale merite și s-a străduit să-și păstreze legământul de la hirotonire. „Când am întrat în cler – mărturisește Înalt Prea Sfinția Sa în Catedrala Blajului – mi-am propus sa fiu ascultător de mai marii mei și unde ma vor trimite sa ma duc, fără de a judeca eu, ca unde ar avea Sfânta Biserica lipsa de serviciul meu. Și azi dau mulțumire lui Dumnezeu ca mi-a dat darul sau și m-a ajutat sa rămân totdeauna credincios acestui propus și sa ascult de Arhiereul meu, chiar și atunci când mi s-a oferit un trai mai ușor și mai bine dotat și am slujit acolo unde am fost trimis, fără de-a alege sau cere cândva vreo Parohie sau vreun beneficiu.” Fericitul Valeriu Traian Frențiu a mers pe drumul drept al credinței sale în legătură de supunere fata de Sfântul Scaun Apostolic al Romei, foarte aproape de glia strămoșească și de legile ei.

A vestit cu vorba și fapta, că Neamului Românesc nu-i șade bine sa fie despărțit de leagănul originii sale și ca El, Episcopul este dispus oricând sa renunțe la scaunul sau, când unirea Bisericilor românești i-ar cere aceasta renunțare.
Fericitul Valeriu Traian Frențiu s-a născut la 25 aprilie 1875 în Reșița Montana dintr-o distinsă familie preoțească. Tatăl său, Ioachim Frențiu, născut la Ticvaniu Mare în anul 1836, a fost hirotonit preot în anul 1863, fiind numit Administrator Parohial în Valea Lungă. În anul 1865 este numit paroh al Bisericii Greco Catolice „Învierea Domnului” din Reșița, pe care a păstorit-o vreme de 35 ani.

Chipul mamei, Rozalia – Paraschiva Frențiu, născută Demeter arata o femeie energică și hotărâtă, care a imprimat copiilor săi o parte din însușirile ei sufletești. Familia Preotului Frențiu a fost binecuvântată cu 4 copii : Lucreția, Maria, Corneliu și Valeriu Traian. Fericitul Valeriu a fost botezat în Biserica Parohială din Reșița la 23 mai 1875 de către Michail Gianu, Protopopul Bocșei, nașa fiind Adelhaida soția lui Adolfu Diaconoviciu. La vârsta de 5 ani rămâne orfan de mama, iar sora cea mare, Lucreția preia grija casei și a familiei. A frecventat școala elementara din Reșița, ca mai apoi sa studieze la Gimnaziul Superior din Blaj. A urmat studiile teologice la Seminarul Central din Budapesta, unde tinerimea clericală greco catolică își avea tradițiile ei, întrunirile clandestine, suficiente mijloace pentru a nu pierde legătura sufletească cu limba și cultura românească.

Este hirotonit preot la Lugoj în 20 septembrie 1898, fiind apoi trimis sa studieze în continuare la Institutul Augustinaeum, unde obține în anul 1902 Doctoratul în Teologie.
În timpul șederii la Viena, a fost Capelanul Romanilor greco catolici de acolo, precum și al celor aflați în serviciul militar. Întors la Lugoj este numit vice notar consistorial, arhivar și bibliotecar, iar în anul 1904 este numit Protopop de Cugir și Paroh de Orăștie. În anul 1912 este numit Vicar Foraneu de Hațeg.În toate aceste locuri a început construcția de biserici și s-a ocupat de buna funcționare a școlilor confesionale românești.

În plan spiritual vizitează parohiile, organizează misiuni populare, iar pentru preoți, organizează exerciții spirituale la Mănăstirea Prislop. La 4 noiembrie 1912 este numit Episcop al Diecezei Greco Catolice de Lugoj, fiind Consacrat în Catedrala din Blaj la 14 ianuarie 1913. Dieceza de Lugoj era foarte săracă, dar Episcopul Frențiu, administrator priceput și chibzuitor reușește sa adune fonduri, pe care le îndreaptă spre susținerea școlilor. În anul 1913 deschide la Lugoj un cămin pentru ucenici și tâmplărie, iar în toamna anului 1914 deschide prima școala normala de fete. În plan spiritual ia o serie de măsuri pentru întărirea vieții spirituale:

– Le cere preoților sa slujească zilnic Sfânta Liturghie
– Introduce Exercițiile Spirituale pentru cler
– În anul 1914 înființează publicația Foaia oficioasă a Diecezei Lugojului

În toamna anului 1918 are o bogata activitate cu miza națională, fiind unul din organizatorii Adunării Naționale din 3 noiembrie de la Lugoj.  Aici ține o impresionantă cuvântare în care se pronunță pentru unirea Banatului cu România, pentru întemeierea Consiliilor Naționale Romane și a Batalionului Românesc. La 1 Decembrie 1918 participa la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, ca delegat al Diecezei de Lugoj.

A fost ales Membru în Marele Sfat Național Roman, iar la 22 iulie 1919, întâmpina cu o însuflețitoare cuvântare Armata Romana la intrarea în Lugoj. În anul 1920, Papa Benedict al XV-lea i-a acordat titlul Onorific de Asistent la Tronul Papal. Odată cu moartea tragica din Senatul României a Episcopului Demetriu Radu din anul 1920, Preasfințitul Frențiu este transferat ca Episcop al Diecezei de Oradea Mare (1922). Datorita posibilităților financiare ale Diecezei de Oradea, Episcopul Frențiu construiește 64 de biserici, dintre care 14 ctitorite de dânsul, deschide Școli confesionale, Academia Teologică, Seminarul.

Restaurează și amenajează Stațiunea Stana de Vale, construind 42 km de cale ferată. Tot aici creează și pune la dispoziția Universității din Cluj o Gradină Botanică subalpină. La Beiuș construiește o cale ferata de 30 km, ateliere pentru exploatarea lemnului, păstrăvărie, sanatoriu pentru preoții bolnavi. La Holod construiește o moară care producea energie electrică pentru localitățile din jur. Toate aceste și multe altele au fost posibile datorită talentului și viziunii administrative a Episcopului Frențiu. În anul 1927 este distins de Papa Pius al XI-lea cu Paliul Arhiepiscopal. În anul 1934, Guvernul României la decorat cu distincția de Mare Ofițer al Ordinului Coroana României. Episcopul Frențiu s-a dovedit a fi și un om cu o mare aplecare spre cultura și educarea poporului.

Acorda burse elevilor și studenților indiferent de confesiune. Pentru ca s-a opus public horthystilor și nu a fost prezent la întrarea regentului Horthy în oraș la 30 august 1940 este expulzat din Oradea de către Guvernul Maghiar, stabilindu-se la Beiuș. Odată cu moartea Mitropolitului Alexandru Nicolescu este numit Administrator Apostolic al Mitropoliei Blajului, până în anul 1947,când se reîntoarce la Oradea. La 16 august 1948,cu ocazia aniversarii a 50 ani de Preoție, Papa Pius al XII-lea îi trimite un mesaj de felicitare scris cu mâna proprie, la care Episcopul Frențiu nu mai apuca să îi răspundă, datorită arestării.

La 28 octombrie 1948, orele 1 noaptea este luat din sediul Episcopal de către agenții securității spunându-i ca este așteptat în audiență la Ministrul Cultelor. Înalt Preasfinția Sa a cerut să poată celebra Sfânta Liturghie, apoi va merge unde vor dori dânșii, lucru care i-a fost aprobat. A fost dus la București alături de întreaga Ierarhie a Bisericii Romane Unite și închis într-o celula a Ministerului de Interne. A urmat periplul prin Mănăstirile Ortodoxe Dragoslavele și Căldărușani, transformate în lagăre pentru Episcopii greco-catolici. În anul 1950 este dus la Penitenciarul din Sighet, unul din locurile în care a fost exterminata elita românească. Aici este încarcerat în celula 48, împreuna cu 3 colegi Episcopi și 8 preoți. Datorita regimului sever de exterminare se îmbolnăvește grav.

Cu privire la starea lui de sănătate, Cardinalul Iuliu Hossu scrie în memoriile sale următoarele:
„Iubitul nostru frate Valeriu era mai greu suferind cu inima, de multe ori, noaptea ședea pe pat ceasuri de-a rândul, când se simțea mai rău. De la o vreme, fratele Valeriu nu mai putea cobora fata sprijin. Picioarele i se umflau tot mai mult, au început sa se umfle puțin și mâinile și mai târziu urca umflatura tot mai sus, până la brâu; priveam cu toții, cu durere, agravarea stării iubitului frate. Vineri, 11 iulie 1952 se spovedește și primește dezlegarea din mâinile Episcopului Hossu. Tot Episcopul Iuliu Hossu ne relatează în memoriile sale ca: Între orele 5 și 6 a început sa respire tot mai adânc și iarăși mai potolit, apoi iarăși mai adânc. Atunci am observat ca aceasta este stingerea; m-am întors spre Frați și ne-am așezat cu toții în genunchi în rugăciune. Am făcut prohodul pentru iubitul nostru frate, apoi am chemat gardianul de serviciu.

Episcopul Frențiu a fost dus noaptea și înmormântat fără sicriu într-un mormânt necunoscut în Cimitirul Săracilor.

(Bibliografie, Eugen Potoran, Blândul Pastor, Zalău, 1947)

Mihele Bogdan Andrei
Președinte AGRU Reșița