Moto: ,,Oamenii buni trudesc, sacrifică sau se lasă sacrificaţi, şi
                                 toate acestea de bună voie, nu sunt tâtâţi de soartă, ci urmează şi îşi
potrivesc paşii cu ai ei
”.  Seneca

,,În urma noastră lumea trebuie să fie mai bună , pentru că noi am
                 trăit în ea
”.  Episcop  Ioan  Suciu

Se spune că atunci când bat clopotele Catedralei Greco-Catolice „Sf. Treime” din Blaj, sunt destine care se înscriu în Eternitate… Un astfel de destin a fost cel al Episcopului Martir Ioan Suciu. S-a născut la Blaj, ,,acel spaţiu transilvan care pulsează ca o inimă în spiritualitatea şi destinul românilor, înconjurat de aureola sacralităţii şi misterului”.

Blajul  ne vorbeşte necontenit despre credință, fidelitate și jertfă, despre  marii lui bărbaţi şi martiri… Cu atât mai mult acum, când Sfântul Părinte Francisc se pregătește să ajungă la Roma Mică, pe 2 iunie 2019, pentru beatificarea celor șapte Episcopi greco-catolici morți pentru credință: Valeriu Traian Frențiu, Ioan Bălan, Vasile Aftenie, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Tit Liviu Chinezu și Ioan Suciu. Lor, acestor martiri, în timp ce erau întemnițați, Papa Pius al XII ar fi dorit  să le sărute lanțurile care le ferecau trupurile chinuite. Beatificarea ce va avea loc la Blaj ne mișcă inimile și ne trezește în suflet o bucurie necunoscută.

Evocarea  Episcopului Ioan Suciu, a personalității sale fără seamăn, în acest cadru de sfințenie, demnitate şi cinstire, ne face să ne apropiem mai mult de Preasfinţia Sa şi, fascinaţi de frumuseţea credinţei sale, simțim  în noi nostalgia acelui ideal înalt, care i-a luminat Episcopului întreaga viață.

Ioan Ovidiu Suciu, fiul preotului Vasile Suciu şi al Mariei, a fost al treilea copil între cei 10 ai familiei. Mama se înrudea de aproape cu preotul, canonicul şi renumitul orator Ioan Coltor. A urmat Liceul „Sf. Vasile cel Mare” din Blaj, fiind clasificat mereu ,,primul”.

Între 1925-1932 continuă studiile la ,,Colegiul de Propaganda Fide” din Roma, după terminarea cărora obţine cel mai înalt calificativ: Summa Cum Laude  şi doctoratele în Filozofie şi Teologie. Sfântul  Părinte Papa Pius al XI-lea a felicitat-o pe mamă pentru „copilul ce l-a născut”.

 A fost sfinţit preot în 1931, la Roma, şi a celebrat prima Sf. Liturghie la Mănăstirea „Monte Mario” din Cetatea Eternă. De-acum era ,,lumina lumii”, ,,arhitectul care ne învaţă să clădim peste stele”, ,,omul  chemat să trăiască pentru alţii”. Și pașii îi erau mereu pe drumul sfinţeniei, pentru că, spunea tânărul preot, ,,sfinţenia nu-i extraordinarul, sfinţenia este normalul -identificarea totală cu Isus”.

După întoarcerea în ţară, este preot-profesor la mai multe licee din Blaj, la Liceul ,,Sf. Vasile cel Mare”, unde şi el studiase, rector la ,,Internatul Vancean” şi profesor la „Academia Teologică”.

Pe 20 iulie 1940, în Catedrala „Sf. Nicolae” din Oradea, este consacrat Episcop de către trei Arhierei: ÎPS Valeriu Traian Frenţiu, ÎPS Iuliu Hossu şi PSS Ioan Bălan. Tot atunci a fost instalat în funcţia de Episcop Auxiliar al Eparhiei de Oradea, pe lângă ÎPS Valeriu Traian Frenţiu.

Profetic, la consacrare, în cuvântul său, tânărul episcop, de numai 32 de ani, şi-a prefigurat destinul: „Nu am voit să fug de la faţa Domnului ca Iona, ci am răspuns ca Isus: «Iată , vin să fac voia Ta, Dumnezeule» (Sf. Pavel, Evr. 10,7)”. Și, continuă: „Nu cred că această consacrare a mea ca Episcop e o întronare, ci cred că este o urcare pe Cruce. Mă simt unit cu cauza eternă a lui Isus, a Bisericii Sale. Acum se va împlini în mine ceea ce lipseşte în pasiunea lui Isus pentru Biserica Sa. Eu voi fi Însoţitorul Coroanei de spini, mai de grabă decât al diademei de glorie…”.

Tot în mod profetic, ÎPS Valeriu Traian Frenţiu i-a urat: „Să ai gură de aur când propovăduieşti cuvântul adevărului, ca Sf. Ioan Crisostomul , iar pe terenul apostoliei, să ai succesul Sf. Paroh din Ars, Ioan Vianney. Și pe toţi Sfinţii şi oamenii mari care au purtat numele de Ioan să-i întreci în sfinţenie şi virtuţi…”.

În urma Dictatului de la Viena, din 30 august 1940, rămâne singur la conducerea Diecezei de Oradea din Ardealul de Nord, Episcopului Valeriu Traian Frenţiu, care atunci se afla la Beiuş, nepermițându-i-se întoarcerea la Oradea.

Cu o constituţie fizică fragilă, era înzestrat cu o inteligenţă strălucită şi cu o nebănuită energie. A fost o personalitate fascinantă prin ,,credinţă înflăcărată şi neşovăielnică, sensibilitate neobişnuită,înnobilată de tăria voinţei, de o dragoste ce răzbătea din privirea strălucitoare, din fiecare gest al său”. (Aurel  Hancu , ,,Episcopul Martir Ioan Suciu –Viaţa şi opera”, Ed. Logos , Oradea , 2003, p.8).

Episcopul Ioan Suciu a fost un excepţional teolog, orator şi scriitor, făcând parte dintr-o elită intelectuală, din rândul acelor personalităţi fericite care  au fost formate în cultura Europei Occidentale. A fost supranumit ,,Episcopul Tinerilor”, pentru că îi iubea şi era preocupat în mod deosebit de a le forma un caracter  înalt, de a le trezi în suflet energii morale şi eroismul creştin.

Dar,  prin cuvânt şi scrieri, Episcopul se adresa tuturor. Pentru Preasfinţia Sa, tinereţea nu era doar o vârstă, puţinul primăverilor trăite, nu era atât ceva fiziologic, cât ceva sufletesc. Există tineri bătrâni şi bătrâni tineri, căci tinereţea este un act de voinţă, o etapă a sufletului şi poate dura toată viaţa, spunea Episcopul. Pentru tineri face să apară revistele ,,Marianistul” (1933-1934) şi ,,Tinerimea nouă” (1934-1940).

Ca scriitor, anii  cei mai rodnici sunt cei din perioada orădeană. Acum ies de sub tipar aproape toate cărţile sale: „Mica Biblie”, „Micul catehism”, „Prima întâlnire”, „Viaţa lui Isus”, „Veniţi la mine”, „Eroism”, „Fecioara de la Fatima”, „Rănile Domnului”, „Pier Giorgio Frassati”, „Tinereţe”, „Inginerul Iustin Nicoară”, „Morala creştină’’ şi „Mama”. Este un scriitor „cu vocaţie lirică, poematică, un deschizător de viziuni. În scrisul său se topesc numeroase informaţii, strânse pe îndelete şi sistematic, sub cupola unui  limbaj figurat -metaforic prin excelenţă - sentenţios, cu caracter etic şi moral”. ( Op. cit. p.52).

Preasfinţia Sa este scriitor de formaţie clasică, cu temperament romantic deschis spre universalitate, cu o dimensiune a culturii care impresionează. Se poate închipui cât ar fi dăruit  literaturii creştine, câte cărţi nu au mai ajuns să fie scrise…

În 1946, Episcopul Ioan Suciu revine la Blaj ca Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş şi, ulterior, Administrator Apostolic al Mitropoliei Blajului (PS Alexandru Rusu a fost ales Mitropolit de Sinodul electoral, dar nu a fost recunoscut de guvern).

Toamna anului 1948 este pentru Biserica Română Unită  cu Roma, Greco-Catolică, începutul martiriului. Conducerea comunistă a pregătit suprimarea prin forţă a Bisericii Greco-Catolice, nemeritat, ,,nesocotind  rolul esenţial pe care Biserica Română Unită cu Roma  l-a avut  în istoria  culturii şi civilizaţiei româneşti”.

De la amvonul Catedralei din Blaj, se auzeau până departe, în tot Ardealul, cuvintele Episcopului Ioan Suciu : „Iată că  trăim acum vers cu vers  paginile Evangheliel Vinerii Mari. Iată-ne scriitori de Evanghelie prin fapte… Nu vă înfricaţi! Dumnezeu este în fiecare din noi şi nu ne va lăsa să fim ispitiţi şi să suferim mai mult decât putem. Lumea se uită la noi, la credincioşii Bisericii Unite. Privelişte suntem lumii! O, iubiţi credincioşi, să nu fim o turmă de Iuda…”.

Tot  atunci a făcut un adevărat pelerinaj prin parohii, peste 600 de vizite canonice, îndemnând credincioşii să nu-şi  părăsească credinţa, să rămână fideli lui Isus, Bisericii Catolice şi Păstorului ei, Papa de la Roma. Cine l-a auzit vorbind nu-l va uita niciodată. Preasfinţia Sa vorbea cu inima şi făcea să simţi prezenţa lui Dumnezeu şi responsabilitatea ta de om.

Opunându-se, alături de întregul episcopat greco-catolic, suprimării abuzive a Bisericii Greco-Catolice şi a trecerii forţate a credincioşilor la Biserica Ortodoxă, este arestat, închis împreună cu ceilalţi Episcopi în Vila Patriarhiei Ortodoxe de la Dragoslavele, iar apoi în temuta închisoare din Sighet. Acolo, ,,într-o  zi a ajuns un om al lui Dumnezeu, un om al durerii care îşi păstra totuşi seninătatea privirii şi poate şi o umbră de surâs din surâsul lui de totdeauna, dar mai ales îşi păstra credinţa neşovăielnică. Purta la piept o cruce de aur cu numeroase pietre scumpe, purta mai ales o imensă cruce nevăzută…” (Op. cit., p.168). Fapt surprinzător, ,,reuşise să câştige şi interesul comandantului închisorii, Vasile Ciolpan, care… nu putea să-i spună decât: «Preasfințite»”(Op. cit., p.168). Astfel de fapte uimitoare au mai fost.

Până la arestarea definitivă, Episcopul Ioan Suciu a fost de mai multe ori arestat. După o detenţie scurtă, a povestit: ,,Acolo unde am fost închis, unul din cei care mă păzeau a căzut în genunchi lângă mine şi mi-a spus că el crede la fel ca mine’’(Lucian Petrescu, ,,Episcopul Dr. Ioan Suciu”, p.37).

Papa Ioan Paul al II-lea, pe 7 mai  2000, la Calea Crucii de la Colosseum, vorbind despre martirii secolului al XX-lea, spune: ,,Episcopul Ioan Suciu, în închisoarea din Sighet [România], a suferit de foame şi de frig, în acelaşi timp a fost torturat (Temoins de la foi,Colisee, 7 mai 2000, p.16) .

La 27 iunie 1953, Episcopul Ioan Suciu moare în închisoare din cauza înfometării. Da, acolo a murit şi trupul i-a fost aruncat într-o groapă comună din ,,Cimitirul Săracilor”. A murit într-un spaţiu ,,fără repere geografice. Sârmă ghimpată între el şi lume. Zornăit de lanţ, de zăvoare şi chei”. Singură  memoria i-a fost liberă… Poate că în ultimele momente de viaţă, când Pr. Coriolan Tămăian, cu o mână pe puls şi cu alta pe  inimă , doborât de durerea de a-l pierde şi de neputinţa de a-l ajuta,  Episcopul Oradiei ,în clipiri fulgerătoare de conştiinţă , îşi amintea cuvintele lui spuse  cu mult timp înainte, în libertate: „Bisericii Greco-Catolice îi lipseşte frumuseţea martiriului, îi lipsesc Rănile Mântuitotului. Numai prigoana poate să deie cununa martiriului şi să arate lumii întregi ceea ce suntem… România are nevoie de un sfânt”.

Viaţa Episcopului Ioan Suciu şi opera sa sunt de asemenea dimensiuni şi de o aşa mare bogăţie, încât cei de azi şi generaţiile viitoare vor găsi în ele „ca într-o liniştitoare lampă aprinsă” căldura şi  lumina care să le orienteze viaţa.

Episcopul Ioan Suciu a fost între noi o mare conştiinţă de preot şi de gânditor creştin. Oricând şi de oriunde ne-am apropia de Preasfinţia Sa, „Episcopul Tinerilor” lasă nostalgia unei vieţi perfecte.

Episcopului Martir Ioan Suciu, îi aducem astăzi prinosul nostru de recunoştinţă şi spunem cu toată inima: ,,Să-i fie amintirea binecuvântată!”.

Și cu sufletul îngenuncheat, îl implorăm: Preasfințite Episcop Ioan Suciu, serv al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!

Otilia Bălaş