Potrivit Episcopiei Greco-Catolice de București, sărbătoarea Bunei Vestiri a fost marcată de comunitatea greco-catolică din capitală duminică, 24 martie 2019, ca sărbătoare patronală a Eparhiei Greco-Catolice de București. În acest an, sărbătoarea a avut în centru bucuria recentului anunț privind beatificarea celor șapte episcopi români greco-catolici morți pentru credință în perioada comunistă. La eveniment au luat parte ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop romano-catolic de București și mons. Miguel Maury-Buendia, Nunțiu Apostolic al Sfântului Scaun în România, care a împărtășit tuturor binecuvântarea apostolică din partea Sfântului Părinte, Papa Francisc.
PS Mihai, episcopul greco-catolic de București, a explicat semnificația sărbătorii patronale a eparhiei:
„După tradiția noastră, Buna Vestire nu este o simplă sărbătoare mariană, ci este celebrarea Întrupării. Ceea ce astăzi se petrece, contemplăm la Crăciun, atunci când Fiul lui Dumnezeu, undeva, la marginea istoriei noastre, începe să-și facă lucrarea într-un mod, cumva, cu totul nebănuit pentru așteptările noastre. Ceea ce este important să putem înțelege din taina acestei sărbători este că niciodată Dumnezeu nu ne cheamă să ne asumăm rostul și misiunea prin a ne porunci ceva, ci ne invită mai întâi la bucurie. Ne descoperă unde este rostul bucuriei pentru a accepta apoi chemarea Lui, porunca Lui”.
Potrivit aceleași surse, „Buna Vestire a fost aleasă drept sărbătoare patronală a episcopiei greco-catolice de București. Atunci când sărbătoarea cade peste săptămână, cum este cazul anul acesta, pentru a oferi un moment de pelerinaj sufletesc în agitația capitalei, sărbătoarea se celebrează în duminica precedentă”.