Textul Biblic
15, 1 Eu sunt viţa cea adevărată, iar Tatăl meu este viticultorul. 2 Orice mlădiţă care este în mine, şi nu aduce rod, el o înlătură şi oricare aduce rod, o curăţă ca să aducă şi mai mult rod. 3Voi sunteţi deja curaţi, datorită cuvântului pe care vi l-am spus. 4 Rămâneţi în mine, şi eu în voi! După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine dacă nu rămâne în viţă, tot la fel nici voi, dacă nu rămâneţi în mine. 5 Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel care rămâne în mine şi eu în el, acela aduce rod mult, pentru că fără mine nu puteţi face nimic. 6 Dacă cineva nu rămâne în mine, este aruncat afară, la fel ca mlădiţa, şi se usucă; se adună, se aruncă în foc şi arde. 7 Dacă rămâneţi în mine şi cuvintele mele rămân în voi, orice voiţi, cereţi şi vi se va face!

Meditație
Isus li se adresează discipolilor săi din toate timpurile. Prin metafora atât de bogată în semnificaţie a viţei şi a mlădiţelor, el vorbeşte despre unitatea sa intimă cu cei care aderă la el, cu cei care îl iubesc şi îi respectă poruncile. Formând aceeaşi plantă, viţa şi mlădiţele se hrănesc cu aceiaşi nutrienţi şi produc aceleaşi roade. Contextul Cinei celei de Taină şi imaginea viţei, ce face trimitere la vin, ne duc cu gândul la Euharistie: cel care mănâncă trupul său şi bea sângele său are viaţa veşnică, pentru că Domnul sălăşluieşte în el şi el în Domnul (cf. 6,54-58).

Viţa de vie e rodul pământului făgăduinţei, e simbolul bucuriei şi al iubirii, atât de necesară vieţii omului. Abundenţa rodului viţei evocă binecuvântarea timpurilor mesianice. În Osea 10,1-3, via e poporul Israel care, cu cât e mai binecuvântat de Dumnezeu, cu atât mai mult îl uită şi se dedă idolatriei. Psalmul 80 (79) relatează istoria poporului ales sub forma metaforei viei plantate de Domnul cu iubire, ce devine roditoare şi cuprinde întreg pământul, de la munţi la mări şi râuri, însă acum e devastată. Psalmul e o invocaţie către Domnul, ca el să cerceteze via sa, să-i redea strălucirea şi s-o salveze de la dezastru.

Ioan prezintă răspunsul la această rugăciune, care a fost în sfârşit ascultată. Acum via e însuşi Isus, adevărata viţă aducătoare de roade. Dacă rămânem uniţi cu el prin credinţă, iubire şi respectarea cuvântului său, trecem de la infidelitate la fidelitate, de la sterilitate la rodnicie. În el, Noul Legământ dintre om şi Dumnezeu e indisolubil. Noul popor, format din mlădiţele unite cu el, e chemat să înţeleagă noutatea vieţii ce-i stă înainte şi să nu mai săvârşească faptele rele de dinainte. Aceste cuvinte sunt menite să-i întărească pe discipoli, dar şi să-i avertizeze, ca să rămână uniţi cu el prin păzirea poruncii iubirii. Îndemnul a «a rămâne», atât de drag lui Ioan, înseamnă relaţie, afecţiune, iubire. Unitatea cu Dumnezeu nu e doar o senzaţie, o speculaţie ezoterică sau o iluminare intelectuală, ci e viaţă concretă, petrecută în iubirea faţă de aproapele. Iubirea se demonstrează prin fapte, nu doar prin sentimente şi vorbe.

Aceste cuvinte ale lui Isus ne ajută să vedem şi să contemplăm relaţia noastră cu el şi cu Tatăl său. Isus e adevărata viţă ce aduce rodul dorit. El trăieşte deplin iubirea lui Dumnezeu faţă de om şi iubirea omului faţă de Dumnezeu.

Biserica, prin membrii ei, mlădiţe unite cu această unică viţă, aduce acelaşi rod: trăieşte viaţa lui Dumnezeu prin iubirea concretă, făcându-se părtaşă la plinătatea bucuriei sale.

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Giovanni
traducere: pr. Adrian Fabian BOTEA
revizuire text: pr. Titus Antoniu CHIFOR