Ziua Scolii Ardelene – 11 octombrie,

„

„Scoala Ardeleana a adaugat dimensiuni occidentale culturii umaniste, reînnoind legaturile romanice, secole la rând întrerupte prin jocul nefericit al istoriei”.

Cardinal Alexandru Todea

Ziua de 11 octombrie, zi în care, în 1754, au fost deschise Scolile Blajului – Fântâni ale darurilor – de catre Episcopul Petru Pavel Aron, primele scoli sistematice si moderne în limba româna din Transilvania, asemenea celor europene ale timpului, „moderne nu numai ca metode, ci mai ales ca spirit, continut si orientare”, din anul 2014, este declarata ,,Ziua Scolii Ardelene”.
Proiectul privind instituirea zilei de 11 octombrie, „Ziua Scolii Ardelene”, a fost adoptat de catre Camera Senatului la 19 noiembrie 2013 si de Camera Deputatilor, la 13 iunie 2014. Legea a fost promulgata de Presedintele României, la 1 iulie 2014.
„Subiectul «Scoala Ardeleana» este atât de apropiat constiintei natiunii noastre, încât ne-am astepta sa-l întâlnim la tot pasul”, afirma profesorul universitar Camil Muresan. Si totusi … timp de mai bine de 40 de ani, în perioada de martiriu al Bisericii Române Unite cu Roma, s-a facut tot ce s-a putut ca Biserica Româna Unita cu Roma, Citadela spirituala si culturala a românilor, Blajul, si oamenii lui fara asemanare, cultura creata de acestia, inclusiv „Scoala Ardeleana”, sa fie sterse din istorie, din gândul si inima românilor. În ultimile decenii manipularea istoriei fiind tot mai practicata, necunoasterea si rea-vointa continua.
Dorinta pentru cunoasterea si „întarirea valorilor nationale”, prin instituirea „Zilei Scolii Ardelene”, a venit din partea parlamentarilor minoritatilor nationale … Dupa consultari cu Episcopul greco-catolic de Oradea, Preasfintia Sa Virgil Bercea, slovacul Adrian Miroslav Merka si alti trei reprezentanti în Parlament – ai croatilor, ucrainenilor si macedonenilor -, au prezentat Parlamentului proiectul pentru stabilirea ,,Zilei Scolii Ardelene”, mentionânu-se printre multele merite ale „Scolii Ardelene” si acela de a fi „preconizat logica unitatii poporului român într-o singura formatiune politica”.
„Ziua Scolii Ardelene” impune ca adevarurile interzise atât de mult timp si denaturate continuu sa fie puse în lumina, caci „nimic nu va face ca trecutul sa fie altceva decât ceea ce a fost”.
„Scoala Ardeleana” este curentul de idei iluministe din secolul al XVIII-lea, care afirma ideea emanciparii omului prin cultura si educatie, curent nascut în cadrul Bisericii Greco-Catolice prin carturarii ei formati la Blaj, Roma si „în atmosfera intelectuala creata la Viena de simbioza reusita dintre Reforma catolica si Aufklarung (iluminismul german)” si Iosefinism.(„Studiu introductiv”, Laura Stanciu , în Petru Maior, „Prediche” , Editura Mega, Cluj-Napoca, 2017, p.16).
Daca Iuminismul francez se caracterizeaza prin nota anticlericala, în Transilvania, chiar clericii Bisericii Greco- Catolice îi dau fiinta si, împreuna cu intelectualii formati în scolile confesionale ale aceleiasi Biserici, îl reprezinta.
Momentul „Scoala Ardeleana” are o însemnatate exceptionala în viata românilor ardeleni, cu ecou puternic si dincolo de Carpati. „Scoala Ardeleana” este „hotarul dintre ieri si mâine, ea marcheaza începutul modernitatii noastre în toate domeniile”.
„Scoala Ardeleana” a definit identitatea noastra nationala prin opere documentate, a dovedit originea romana a poporului român, latinitatea limbii române, continuitatea românilor pe teritoriul fostei Dacii si unitatea românilor, adevaruri care au stat la baza luptei pentru recunoasterea românilor ca natiune si a luptei pentru drepturi egale cu ale celorlalte natiuni din Ardeal.
Evenimentul crucial care a facut posibila existenta „Scolii Ardelene” a fost Unirea cu Roma a Bisericii Române din Transilvania, la 1700, act prin care a luat nastere Biserica Române Unite cu Roma, Greco-Catolica. Mitropolitul Atansie Anghel, din credinta, cu inteligenta si cu puterea de a vedea dincolo de moment, a stiut alege între calvinism, ortodoxie si catolicism. Prin Unirea cu Roma, ne-am înapoiat în Biserica Catolica de care am fost rupti, fara voia noastra, prin Schisma de la 1054. Constient, românii si-au regasit locul în Europa.
Printre drepturile obtinute datorita Unirii cu Roma, este si acordarea de burse pentru studii în marile colegii catolice din Apus. Aceasta realitate îl determina pe Nicolae Iorga sa afirme: „Fara Unirea în credinta cu Împaratul nu era libertatea, pretuirea, recunoasterea demnitatii umane. Fara Unirea cu Roma nu erau Scolile mari din strainatate pentru ucenicii români, aspri în ale învataturii, nu era mai ales acea mare scoala pentru inima poporului nostru care a fost Roma însasi”.
Episcopul Inocentiu Micu-Klein (1692-1768) si-a dat seama ca Biserica are nevoie de preoti culti, de aceea va trimite tineri la înaltele colegii catolice din Roma si Viena. Printre primii bursieri a fost si Petru Pavel Aron, urmasul sau, „un alt arhiereu cult si erudit, fara mândrie, smerit ca Sfintii Parinti si arhiereii cei mai alesi ai Bisericii crestine”, cum l-a caracterizat Augustin Bunea, Arhiereu care unea vocatia religioasa cu cea de carturar.
Scolile deschise la Blaj erau gratuite, „nici o plata de la ucenici asteptându-se”: scoala de obste, scoala latineasca si de preoti, scoli care au devenit în timp scoala primara, Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” si Seminarul Teologic. Scolile au fost gândite sa devina si au devenit „izvorul nesecat de cultura pentru toata românimea”, indiferent de etnie si confesiune, ca „mai toti sunt însatosati si flamânzi de hrana cea sufleteasca, pentru aceia, tuturor fiilor nostri, oricarii vor cere, trebuie a li se frânge sfânta pâine si a-i cuprinde la învatatura”, spunea Episcopul în „Înstiintare”, la 11 octombrie.
Scolile au fost încredintate calugarilor din Ordinul Sfântul Vasile cel Mare, apreciati pentru cultura lor cu largi orizonturi. Urmasi Întemeietorilor, Mitropolitii Ioan Vancea si Vasile Suciu au continuat sa dezvolte Scolile Blajului cu toate profilurile – de numele Mitropolitului Vasile Suciu va fi întotdeauna legat „Institutul Recunostintei” – un complex de scoli pentru fete: liceu teoretic, liceu comercial, scoala normala si de aplicatie. Dupa modelul Blajului, s-au înfiintat scoli confesionale greco-catolice în toata Mitropolia: „Preparandia”, la Oradea, Liceul „Samuil Vulcan” si „Liceul Român Unit de Fete”, la Beius si „Gimnaziul Greco-Catolic” din Nasaud. Numerosi intelectuali ortodocsi s-au format în Scolile Bisericii Unite cu Roma.
Între 1760-1761 Episcopul Petru Pavel Aron traduce Biblia latina, „Biblia Vulgata”, la noi, „prima traducere a unui text latin, exceptând sporadicile acte politice sau diplomatice”.
A doua generatie a Scolii Ardelene este reprezentata de „Corifei”, „severii calugari si preoti porniti de pe bancile scolilor din Blaj si crescuti în asprele colegii catolice din Apus”. Sunt diferiti ca „temperamente, talente si traiectorii biografice”, Samuil Micu Clain (1745-1806), Gheorghe Sincai (1754-1816), Petru Maior (1761-1821) si Ioan Budai-Deleanu (1760-1820), dar „alcatuiesc un singur gând, o singura vointa. Ceea ce unul începe, ceilalti împlinesc, continua, propaga. În fiecare constiinta programul de preocupari si de teme traieste integral, chiar daca unul este mai ales filolog, altul mai ales istoric, un al treilea polemist si propagandist, iar ultimul beletrist”, afirma George Ivascu în „Istoria literaturii române 1”, Editura Stiintifica, Bucuresti,1969, p.306).
Acestia au studiat la Blaj si în marile universitati catolice din Occident, de unde se înapoiaza în tara cu doctorate în Teologie si Filozofie si cu dorinta de a crea si de a da o directie culturii române, idealul era o cultura de esenta latina, opusa celei slavo-bizantine.
Samuil Micu este primul dintre carturari care a trebuit sa depaseasca greutatile începutului. El si toti ceilalti au scris lucrari cu caracter religios, istoric, lingvistic, filozofic si didactic, iar Ion Budai-Deleanu si opere beletristice.
Reprezentantii Scolii Ardelene s-au bucurat de prietenia si sprijinul Episcopilor Diecezei de Oradea, Ignatie Darabant si Samuil Vulcan. Oradea era la vremea aceea un însemnat centru cultural si Episcopia Greco-Catolica avea în subordinea ei sectiunea româneasca a Tipografiei Universitatii din Buda, unde a trimis ca cenzor pe Samuil Micu si corector pe Gheorghe Sincai.
Din numarul impunator al lucrarilor ,,Corifeilor”, ne sunt în atentie operele teologice, scrieri originale, mai ales volume de predici, sau traduceri. Lui Samuil Micu îi datoram prima traducere a operei „Imitatio Christi” de Thomas a Kempis. Tot Samuil Micu a tradus si a tiparit, în 1795, Biblia, cunoscuta sub numele de „Biblia de la Blaj” sau „Biblia lui Clain”, sau „Biblia lui Bob”. Traducerea „se ridica si uneori chiar întrece frumusetea literara a celei de la Bucuresti – 1688”.
Operele istorice „Istoria, lucrurile si întâmplarile românilor” a lui Samuil Micu, „Hronicul românilor si a mai multor neamuri” a lui Gheorghe Sincai si „Istoria pentru începutul românilor în Dachia” a lui Petru Maior, spre deosebire de cronicile anterioare, ale lui Grigore Ureche, Miron Costin si Ioan Neculce, care povestesc evenimentele istorice, limitate la provincii, exponentii „Scolii Ardelene” realizeaza opere critice care cuprind istoria tuturor românilor, istorie încadrata în contextul european.
Prin „Hronicul românilor si a mai multor neamuri”, Gheorghe Sincai realizeaza „cel mai complex edificiu de eruditie a istoriografiei românesti pâna la opera lui Nicolae Iorga, monumentul istoriografiei Scolii Ardelene”, eruditul calugar fiind „un Iorga al veacului al XVIII-lea”.
Opera a fost scrisa în doua limbi: româna si latina – prin latina se adresa învatatilor straini. Istoriografia europeana i-a oferit lui Sincai argumentele latinitatii si continuitatii neîntrerupte a românilor în spatiul daco-roman, argumente convingatoare în fata oricaror istorici straini. Strabatuta de un cald patriotism, opera este deosebit de apreciata de Nicolae Iorga: „Aceasta lucrare e din cele mai bogate, din cele mai muncite, din cele mai cinstite ce se pot închipui. E un admirabil repertoriu, o culegere de izvoare din cele mai îmbelsugate, la care se recurge înca astazi si se va recurge înca multa vreme”.
„Corifeii” au reusit sa cuprinda „tot ceea ce era înnoitor si mobilizator în istoriografia Scolii Ardelene”, cu ei istoria a încetat sa fie o povestire, a devenit „o analiza critica a faptelor si a izvoarelor”. Ei au deschis o cale pentru cei care aveau sa-i urmeze, impunând un simt înalt al adevarului … Acelasi lucru temeinic l-au realizat si în Lingvistica.
Pentru a sublinia originea latina (pur latina) a limbii române, Micu a elaborat un sistem ortografic etimologic. El este primul învatat român care publica o carte în limba româna, scrisa cu litere latine, este „Carte de rogacioni” (Viena, 1779). Tot el redacteaza la Viena, împreuna cu Gheorghe Sincai, prima gramatica tiparita a limbii române: „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae” (1780). Micu a descoperit legile fonetice ale evolutiei limbii latine în româna si le-a facut cunoscute. Si tot prin aceasta gramatica a facut cunoscuta lingvisticii straine latinitatea limbii noastre. Exponentii „Scolii Ardelene” au intervenit pentru îmbogatirea vocabularului prin neologisme de origine latina. Micu este si carturarul care a creat primul nostru vocabular filozofic.
Samuil Micu a fost si cel dintâi lexicograf al nostru. Cunoscutul „Lexicon” de la Buda, 1825, primul nostru dictionar etimologic, îi apartine în cea mai mare parte. Ca sa fie terminata lucrarea, înainte de a muri, a încredintat-o Canonicului oradean Ioan Corneli.
Capodopera literara a secolului al XVIII-lea, la noi, este „Tiganiada” lui Ion Budai-Deleanu, pe care George Calinescu îl caracterizeaza astfel: „un spirit cu desavârsire occidental, carturar de întinsa cultura, cu preocupari istorice, drept si filologie, un veritabil om de litere”. Cunostea literatura universala de la paginile Antichitatii la literatura moderna: italiana, franceza, germana, spaniola si polona. A creat prin „Tiganiada” întâia noastra opera beletristica de înalta valoare nu numai pentru noi, dar si pentru Iluminismul european, unde sta alaturi de epopeile eroi-comice ale literaturii europene.
Cuprinzând tot ce a creat Scoala Ardeleana, Nicolae Iorga va spune: „În Ardeal nu e un manunchi, ci o pleiada, nu e un predicator în pustie, cu câtiva ucenici razleti, ci profeti serbatoriti se încunjura de ucenici întelegatori si devotati, cari repeta cuvântul auzit, îl tâlcuiesc pentru altii, scot dintr-însul adevaruri noua” ( Op.cit., p.297).
Învatamântul întemeiat de Biserica Româna Unita cu Roma în Ardeal a avut influente directe asupra întregului teritoriu românesc, inclusiv în Muntenia si Moldova, unde nu existau scoli în limba româna decât în slavona si greaca. Din Ardeal, dar mai ales din Blaj, au plecat profesori pe tot cuprinsul românesc: Gheorghe Lazar si Florian Aaron, la Bucuresti, Aron Pumnul, la Cernauti, unde va fi profesorul lui Mihai Eminescu, Simion Barnutiu, la Iasi, Ion Trifu Maior, tatal lui Titu Maiorescu, la Craiova, iar la cererea Mitropolitului Veniamin Costache, au plecat la Seminarul de la Socola V. Fabian Bob, Costea, Manfi si Vasile Popa. Sunt multe motivele care l-au îndreptatit pe Eugen Lovinescu sa afirme ca „Toate popoarele care poseda o înalta civilizatie astazi, daca nu sunt, au fost macar mult timp catolice”.
La aceasta extraordinara miscare de idei care a fost Scoala Ardeleana, animati de acelasi ideal al „iluminarii si ridicarii politice, sociale si intelectuale a poporului român”, carturarilor uniti li s-au alaturat si multi ortodocsi, încât, în acest efort comun de înaltare prin cultura, exista un exemplu de solidaritate într-un ideal al BINELUI … Memoriul ,,Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae” – 1791 si 1792 – îi avea în atentie pe toti românii.
Spiritul Scolii Ardelene a continuat, s-a transmis generatie dupa generatie si va exista întotdeauna în Biserica Greco-Catolica. Petru Maior nu vorbeste doar în numele lui când spune: „Eu numai cât am aruncat samânta …”. Exista ceva ce s-a format în Biserica noastra prin spiritualitatea ei si cultura, ceea ce se recunoaste în vietile marilor personalitati, în munca, opera si caracterul lor; Timotei Cipariu este unul dintre acestia, unul din cei mai mari învatati români. Dotat cu inteligenta rara, cu o putere de munca uluitoare, disciplinat si perseverent, vorbea 12 limbi vechi si moderne, a fost unul dintre întemeietorii „Societatii Academice Române”, viitoarea ,,Academie Româna”. Ioan Bianu, plecat de la Blaj, a organizat, la Bucuresti, „Biblioteca Academiei”, el, modestul teolog crescut cu „tipaii” Mitropoliei (pâinea data gratuit elevilor saraci).
Dintre coordonatele alcatuirii sufletesti formate de Biserica Româna Unita cu Roma, Greco-Catolica, carora le-a dat viata personalitatile Scolii Ardelene, amintim credinta în Dumnezeu, iubirea si fidelitatea fata de Biserica Sa, Biserica Romei, puterea de munca, eruditia, adevaratul patriotism, daruirea pâna la jertfa de sine si sfintenia. Persecutia din anii comunismului a adus pentru urmasii Scolii Ardelene, martiriul … Episcopii Valeriu Traian Frentiu, Iuliu Hossu, Ioan Balan, Alexandru Rusu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu si Tit Liviu Chinezu l-au trait, l-au trai, preotii si credinciosii …
Dupa anii întunecati ai comunismului, s-au distrus constiintele la noi, s-a pierdut sensul Adevarului si al Binelui si raul continua prin incorectitudinea fata de istoria Bisericii Unite cu Roma. La adevar se poate ajunge prin cunoastere, trebuie stiut ce este Biserica Greco-Catolica si ce este „Scoala Ardeleana”, apoi vorbit si scris. Dar pentru aceasta este nevoie de inteligenta si curaj în efortul de a cauta Adevarul. Acestea le dorim cititorilor …
Înainte de a încheia, ne amintim ceva ce ne pune pe gânduri: prima carte editata cu litere latine, de Samuil Micu Clain, este „Carte de rogacioni”, îndemn de credinta si rugaciune, iar prima carte întocmita si tiparita de „Scoala Ardeleana” este ,,Floarea Adevarului”, Blaj, 1750, o carte a „cuviosilor ieromanasi” de la Blaj,în frunte cu viitorul Episcop Petru Pavel Aron,carte în care se explica rational cele patru puncte dogmatice sub care s-au unit românii cu Roma la 1700 – Biserica Greco-Catolica se apara de lovituri si nedreptati … Credinta, rugaciunea si apararea Bisericii, chiar prin jertfa, în timp, s-au definit a fi un TESTAMENT.