„Astazi, se aniverseaza 152 de ani de la nasterea marelui poet George Cosbuc, nascut la 20 septembrie 1866, în Hordou, azi Cosbuc, judetul Bistrita-Nasaud; fiind al optulea dintre dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Cosbuc si ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu.

Poetul s-a nascut în anul fondarii Academiei Române, al carui membru va deveni dupa 50 de ani, respectiv la cei 50 de ani ai sai (1916), înscriindu-se într-o pleiada de învatati greco-catolici care au facut parte sau au condus cel mai înalt for de cultura si stiinta din tara. A fost un poet, critic literar, ocazional si traducator român din Transilvania. Creatia sa îl recomanda drept un autor clasic al literaturii române, un om cu un gust literar desavîrsit si un autor canonic. A dus o prodigioasa activitate de iluminare a taranilor. A tradus foarte mult din lirica straina, dând o versiune completa a operei lui Dante, Divina comedie si a adaptat prin localizare la sufletul si mediul taranesc Eneida si Odiseea. Statistic vorbind, este cel mai citit autor român.

Cu toate ca nu a devenit preot greco-catolic, profesorul Otilia Balas sustine pe buna dreptate ca: "George Cosbuc a fost un foarte bun cunoscator al teologiei, al Blajului, al Scolii Ardelene si al Istoriei Bisericii Unite. S-a format în Biserica Unita, gândirea Bisericii sale i-a condus viata si i-a modelat personalitatea.

Conceptia sa profund crestina despre viata se regaseste în scrisul sau: viata este o lupta constienta si continua în numele unui Ideal si al Binelui, sustine poetul: „O lupta-i viata, deci te lupta/ Cu dragoste de ea cu dor/ Pe seama cui? Esti un nemernic când n-ai un tel hotarâtor / Tu ai pe-ai tai! De n-ai pe nimeni,/ Te lupti pe seama tuturor/ … Traiesc acei ce vor sa lupte;/ Iar cei fricosi se plâng si mor”(Gazel).

Faptele noastre ne asigura viata vesnica, ne spune Cosbuc, caci moarte nu exista: „Ca-ntreaga lume este plina / De-acelasi gând din Cer adus / În fapta noastra ni e soartea / Si viata este tot, nu moartea” (La Pasti).

Ideea este reîntâlnita în multe din creatiile sale si în poemul „Moartea lui Fulger”, unde întelepciunea unui batrân, mai batrân ca vremea, îi spune Doamnei îndurerate adevarul adeseori uitat: „El nu e mort! Traieste-n veci./ E numai dus….” Si continua „Dar stiu un lucru mai pe sus / De toate câte ti le-am spus: / Credinta-n zilele de-apoi / E singura tarie-n noi …”.

Parintele Sebastian i-a transmis iubirea pentru Blaj, aceasta iubire a dus la multe popasuri în citadela spiritualitatii si culturii românesti. Invitat de Parintele Alexandru Ciura, a luat parte, în 1911, la Semicentenarul ASTREI, sarbatorit la Blaj, unde a întâlnit pe cele mai de seama personalitati ale literaturii si culturii noastre: Nicolae Iorga, Ion Luca Caragiale, Octavian Goga, Ion Agârbiceanu, Stefan Octavian Iosif, Sextil Puscariu, Simion Mehedinti si Aurel Vlaicu si altii.

Blajului i-a închinat o oda „pendulând între gravitate si gluma”: „Blajenii-n urma sunt eminenti / Chiar si-n privinta edilitatii / Au o câmpie a libertatii / Trei lampi de strada si doi sergenti […] Si fericitul parinte al meu / Sevastian popa aici învatat-a / Blajul-o, mare e Dumnezeu! […] Sa fii lumina fiilor tai / Sa fii cuptorul / Si de caldura si de tipai!”

Sursa: http://www.e-communio.ro