„"Daca sufera un membru, toate membrele sufera împreuna" (1Cor 12,26). Aceste cuvinte ale sfântului Paul rasuna cu putere în inima mea constatând înca o data suferinta traita de multi minori din cauza abuzurilor sexuale, de putere si de constiinta comise de un numar însemnat de clerici si persoane consacrate. Un delict care genereaza profunde rani de durere si de neputinta, înainte de toate în victime, dar si în rudele lor si în întreaga comunitate, fie ca sunt oameni care cred sau nu cred. Privind la trecut, nu va fi niciodata îndeajuns ceea ce se face pentru a cere iertare si a încerca sa se repare dauna provocata. Privind la viitor, nu va fi niciodata putin tot ceea ce se face pentru a da viata unei culturi capabile sa evite ca aceste situatii nu numai sa nu se repete, ci sa nu gaseasca spatiu pentru a fi acoperite si a se perpetua. Durerea victimelor si a familiilor lor este si durerea noastra, de aceea este urgent sa se reafirme înca o data angajarea noastra pentru a garanta protejarea minorilor si adultilor aflati în situatie de vulnerabilitate.
1. Daca un membru sufera
În ultimele zile a fost publicat un raport în care se descrie experienta a cel putin o mie de persoane care au fost victime ale abuzurilor sexuale, de putere si de constiinta savârsite de preoti, într-o perioada de circa saptezeci de ani. Desi se poate spune ca cea mai mare parte a cazurilor se refera la trecut, totusi, cu trecerea timpului am cunoscut durerea multora dintre victime si constatam ca ranile nu dispar niciodata si ne obliga sa condamnam cu putere aceste atrocitati, precum si sa concentram eforturile pentru a eradica aceasta cultura a mortii; ranile "nu trebuie prescrise niciodata". Durerea acestor victime este un plâns care se ridica spre cer, care atinge sufletul si care mult timp a fost ignorat, ascuns sau redus la tacere. Însa strigatul sau a fost mai puternic decât toate masurile care au încercat sa-l reduca la tacere sau, chiar, au pretins sa-l rezolve cu decizii care i-au marit gravitatea cazând în complicitate. Strigat pe care Domnul l-a ascultat aratându-ne, înca o data, de partea cui vrea sa stea. Cântarea Mariei nu greseste si, ca un fundal, continua sa strabata istoria pentru ca Domnul îsi aminteste de promisiunea pe care a facut-o parintilor nostri: "I-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor; i-a dat jos de pe tron pe cei puternici si i-a înaltat pe cei smeriti; pe cei flamânzi i-a coplesit cu bunuri, iar pe cei bogati i-a lasat cu mâinile goale" (Lc 1,51-53), si simtim rusine când ne dam seama ca stilul nostru de viata a dezmintit si dezminte ceea ce recitam cu glasul nostru.
Cu rusine si cainta, ca o comunitate ecleziala, admitem ca n-am stiut sa stam acolo unde trebuia sa stam, ca n-am actionat la timp recunoscând dimensiunea si gravitatea daunei care se provoca în atâtea vieti. I-am neglijat si i-am abandonat pe cei mici. Îmi însusesc cuvintele cardinalului de atunci Ratzinger când, la Via Crucis scrisa pentru Vinerea Sfânta din 2005, s-a unit cu strigatul de durere al atâtor victime si a spus cu putere: "Câta murdarie exista în Biserica, si chiar si printre cei care, în preotie, ar trebui sa-i apartina Lui complet! Câta mândrie, câta autosuficienta! […] Tradarea discipolilor, primirea nevrednica a Trupului sau si a Sângelui sau este desigur cea mai mare durere a Rascumparatorului, aceea care-i strapunge inima. Nu ne ramâne altceva decât sa-i adresam, din adâncul sufletului, strigatul: Kyrie, eleison – Doamne, salveaza-ne (cf. Mt 8,25)" (Statiunea a noua).
2. Toate membrele sufera împreuna
Dimensiunea si marimea evenimentelor cere sa luam asupra noastra acest fapt în maniera globala si comunitara. Desi este important si necesar în orice drum de convertire sa se cunoasca cele întâmplate, acest lucru în sine nu este suficient. Astazi suntem interpelati ca popor al lui Dumnezeu sa luam asupra noastra durerea fratilor nostri raniti în trup si în spirit. Daca în trecut omisiunea a putut sa devina o forma de raspuns, astazi vrem ca solidaritatea, înteleasa în semnificatia sa cea mai profunda si exigenta, sa devina modul nostru de a face istoria prezenta si viitoare, într-un cadru în care conflictele, tensiunile si în special victimele oricarui tip de abuz sa poata gasi o mâna întinsa care sa le protejeze si sa le rascumpere din durerea lor (cf. Exortatia apostolica Evangelii gaudium, 228). Aceasta solidaritate ne cere, la rândul sau, sa denuntam tot ceea ce poate sa puna în pericol integritatea oricarei persoane. Solidaritate care reclama lupta împotriva oricarui tip de coruptie, în special cea spirituala, "pentru ca este vorba despre o orbire comoda si autosuficienta unde pâna la urma totul pare permis: înselarea, calomnia, egoismul si atâtea forme subtile de autoreferentialitate, pentru ca «si Satana însusi se preface ca este un înger al luminii» (2Cor 11,14)" (Exortatia apostolica Gaudete et exsultate, 165). Apelul sfântului Paul de a suferi cu acela care sufera este cel mai bun antidot împotriva oricarei vointe de a continua sa se reproduca printre noi cuvintele lui Cain: "Oare sunt eu pazitorul fratelui meu?" (Gen 4,9).
Sunt constient de efortul si de munca ce se face în diferite parti ale lumii pentru a garanta si a realiza medierile necesare, care sa dea siguranta si sa protejeze integritatea copiilor si a adultilor aflati în stare de vulnerabilitate, precum si de raspândirea "tolerantei zero" si a modurilor de a da cont din partea tuturor celor care fac sau acopera aceste delicte. Am întârziat sa aplicam aceste actiuni si sanctiuni asa de necesare, dar sunt încrezator ca ele vor ajuta sa se garanteze o mai mare cultura a protejarii în prezent si în viitor.
Împreuna cu aceste eforturi, este necesar ca fiecare botezat sa se simta implicat în transformarea ecleziala si sociala de care avem atâta nevoie. Aceasta transformare cere convertirea personala si comunitara si ne face sa privim în aceeasi directie în care priveste Domnul. Asa îi placea sa spuna sfântul Ioan Paul al II-lea: "Daca am pornit din nou cu adevarat de la contemplarea lui Cristos, va trebui sa stim sa-l observam mai ales pe fata celor cu care El însusi a voit sa se identifice" (Scrisoarea apostolica Novo millennio ineunte, 49). A învata sa privim acolo unde priveste Domnul, a sta acolo unde vrea Domnul ca sa stam, sa convertim inima stând în prezenta sa. Pentru acest scop vor fi de ajutor rugaciunea si pocainta. Invit întregul sfânt popor credincios al lui Dumnezeu la exercitiul penitential al rugaciunii si al postului conform poruncii Domnului1, care trezeste constiinta noastra, solidaritatea noastra si angajarea noastra pentru o cultura a protejarii si a lui "niciodata sa nu mai fie" fata de orice tip si forma de abuz.
Este imposibil sa se imagineze o convertire a actiunii ecleziale fara participarea activa a tuturor componentelor poporului lui Dumnezeu. Mai mult: de fiecare data când am încercat sa înlaturam, sa reducem la tacere, sa ignoram, sa reducem la mici élites poporul lui Dumnezeu, am construit comunitati, programe, alegeri teologice, spiritualitati si structuri fara radacini, fara amintire, fara chip, fara trup, în definitiv fara viata2. Asta se manifesta cu claritate într-un mod anomal de a întelege autoritatea în Biserica – foarte obisnuit în numeroase comunitati în care au avut loc comportamente de abuz sexual, de putere si de constiinta – care este clericalismul, acea atitudine care "nu numai ca anuleaza personalitatea crestinilor, ci tinde si la diminuarea si la subevaluarea harului baptismal pe care Duhul Sfânt l-a pus în inima oamenilor nostri"3. Clericalismul, favorizat fie de preotii însisi fie de laici, genereaza o sciziune în corpul eclezial care alimenteaza si ajuta la perpetuarea multora dintre relele pe care le denuntam astazi. A spune nu abuzului înseamna a spune cu putere nu oricarei forme de clericalism.
Este bine mereu sa ne amintim ca Domnul, "în istoria mântuirii, Domnul a mântuit un popor. De aceea nimeni nu se mântuieste singur, ca individ izolat, ci Dumnezeu ne atrage tinând cont de reteaua complexa de relatii interpersonale care se stabilesc în comunitatea umana: Dumnezeu a voit sa intre într-o dinamica populara, în dinamica unui popor" (Exortatia apostolica Gaudete et exsultate, 6). De aceea, unicul mod pe care-l avem pentru a raspunde acestui rau care a luat atâtea vieti este sa-l traim ca o misiune care ne implica si ne priveste pe toti ca popor al lui Dumnezeu. Aceasta constiinta de a ne simti parte dintr-un popor si dintr-o istorie comuna ne va permite sa recunoastem pacatele noastre si greselile din trecut cu o deschidere penitentiala capabila sa se lase reînnoita dinlauntru. Tot ceea ce se face pentru a eradica aceasta cultura a abuzului din comunitatile noastre fara o participare activa a tuturor membrilor Bisericii nu va reusi sa genereze dinamicile necesare pentru o transformare sanatoasa si efectiva. Dimensiunea penitentiala de post si rugaciune ne va ajuta ca popor al lui Dumnezeu sa ne punem în fata Domnului si a fratilor nostri raniti, ca pacatosi care implora iertarea si harul rusinii si al convertirii, si astfel sa elaboram actiuni care sa produca dinamisme în sintonie cu Evanghelia. Pentru ca "de fiecare data când încercam sa ne întoarcem la izvor si sa recuperam prospetimea originala a Evangheliei apar noi drumuri, metode creative, alte forme de exprimare, semne mai elocvente, cuvinte încarcate de semnificatie reînnoita pentru lumea actuala" (Exortatia apostolica Evangelii gaudium, 11).
Nu se poate face abstractie de faptul ca noi ca Biserica putem recunoaste si condamna cu durere si rusine atrocitatile comise de persoane consacrate, clerici, precum si de toti cei care aveau misiunea de a-i supraveghea si a-i proteja pe cei mai vulnerabili. Cerem iertare pentru pacatele proprii si ale altora. Constiinta pacatului ne ajuta sa recunoastem greselile, delictele si ranile procurate în trecut si ne permite sa ne deschidem si sa ne angajam mai mult în prezent pe un drum de convertire reînnoita.
În acelasi timp, pocainta si rugaciunea ne vor ajuta sa sensibilizam ochii nostri si inima noastra în fata suferintei celorlalti si sa învingem dorinta de dominare si de posesie care de atâtea ori devine radacina a acestor rele. Fie ca postul si rugaciunea sa deschida urechile noastre la durerea tacuta a copiilor, a tinerilor si a neputinciosilor. Post care sa ne procure foame si sete de dreptate si sa ne determine sa mergem în adevar sprijinind toate medierile judiciare care sunt necesare. Un post care sa ne zdruncine si sa ne faca sa ne angajam în adevar si în caritate cu toti oamenii de bunavointa si cu societatea în general pentru a lupta împotriva oricarui tip de abuz sexual, de putere si de constiinta.
În acest mod vom putea manifesta vocatia la care am fost chemati sa fim "semn si instrument al unirii intime cu Dumnezeu si al unitatii întregului neam omenesc" (Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Lumen gentium, 1).
"Daca sufera un membru, toate membrele sufera împreuna", ne spunea sfântul Paul. Prin atitudinea de rugaciune si de pocainta vom putea intra în sintonie personala si comunitara cu aceasta exortatie, pentru ca sa creasca printre noi darurile compasiunii, dreptatii, preventiei si repararii. Maria a stiut sa stea la picioarele crucii Fiului sau. N-a facut asta într-un mod oarecare, ci a fost trainic în picioare si alaturi de ea. Cu aceasta pozitie exprima modul sau de a sta în viata. Când experimentam dezolarea pe care ni le provoaca aceste plagi ecleziale, cu Maria ne va face bine "sa insistam mai mult pe rugaciune" (cf. Sfântul Ignatiu de Loyola, Exercitii spirituale, 319), încercând sa crestem în iubire si în fidelitatea fata de Biserica. Ea, prima discipola, ne învata pe noi toti discipolii cum trebuie sa ne comportam în fata suferintei celui nevinovat, fara evaziuni si lasitati. A privi la Maria înseamna a învata sa descoperim unde si cum trebuie sa stea discipolul lui Cristos.
Duhul Sfânt sa ne dea harul convertirii si ungerea interioara pentru a putea exprima, în fata acestor delicte de abuz, cainta noastra si hotarârea noastra de a lupta cu curaj.
Din Vatican, 20 august 2018
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Patrascu
Note
1 "Acest soi nu iese decât prin rugaciune si post" (Mt 17,21).
2 Cf. Scrisoare catre poporul lui Dumnezeu pelerin din Chile, 31 mai 2018.
3 Scrisoare catre cardinalul Marc Ouellet, presedinte al Comisiei Pontificale pentru America Latina, 19 martie 2016.
Sursa: http://ercis.ro
