„

CONGREGATIA PENTRU DOCTRINA CREDINTEI

Scrisoare catre episcopi

cu privire la noua redactare a nr. 2267

din Catehismul Bisericii Catolice

despre pedeapsa cu moartea

1. Sfântul Parinte Francisc, în discursul cu ocazia celei de-a douazeci si cincea aniversari a publicarii constitutiei apostolice Fidei depositum, cu care Ioan Paul al II-lea promulga Catehismul Bisericii Catolice, a cerut sa fie reformulata învatatura despre pedeapsa cu moartea, în asa fel încât sa cuprinda mai bine dezvoltarea doctrinei care a avut loc în ultimele timpuri cu privire la aceasta tema[1]. Aceasta dezvoltare se sprijina îndeosebi pe constiinta tot mai clara în Biserica despre respectul datorat oricarei vieti umane. În aceasta linie afirma Ioan Paul al II-lea: „Nici macar ucigasul nu-si pierde demnitatea sa personala si însusi Dumnezeu se face garant al lui”[2].
2. În aceasta lumina trebuie înteleasa atitudinea fata de pedeapsa cu moartea care s-a afirmat tot mai larg în învatatura pastorilor si în sensibilitatea poporului lui Dumnezeu. De fapt, daca situatia politica si sociala de odinioara facea din pedeapsa cu moartea un instrument acceptabil pentru ocrotirea binelui comun, astazi constiinta tot mai vie ca demnitatea unei persoane nu este pierduta nici dupa ce a comis delicte foarte grave, întelegerea aprofundata a sensului sanctiunilor penale aplicate de stat si punerea la punct a sistemelor de detentie mai eficace care asigura apararea corespunzatoare a cetatenilor, au dat loc unei noi constiinte care recunoaste inadmisibilitatea ei si de aceea cere abolirea sa.
3. În aceasta dezvoltare este de mare importanta învatatura din scrisoarea enciclica Evangelium vitae a lui Ioan Paul al II-lea. Sfântul Parinte amintea printre semnele de speranta ale unei noi civilizatii a vietii „aversiunea mereu mai raspândita a opiniei publice fata de pedeapsa cu moartea, fie si numai ca un mijloc de «legitima aparare» a societatii, considerând posibilitatile de care dispune o societate moderna de a reprima eficient crima astfel încât, facându-l inofensiv pe cel care a comis-o, sa nu i se ia definitiv posibilitatea de a se rascumpara”[3]. Învatatura din Evangelium vitae a fost preluata apoi în editio typica a Catehismului Bisericii Catolice. În el, pedeapsa cu moartea nu se prezinta ca o pedeapsa proportionata cu gravitatea delictului, ci se justifica numai daca ar fi „sigura cale practicabila pentru a apara eficace de agresorul nedrept viata fiintelor umane”, chiar daca de fapt „cazurile de necesitate absoluta de eliminare a vinovatului sunt de acum foarte rare, daca nu chiar inexistente” (nr. 2267).
4. Ioan Paul al II-lea a intervenit si în alte ocazii împotriva pedepsei cu moartea, facând apel fie la respectarea demnitatii persoanei fie la mijloacele pe care le are societatea de astazi pentru a se apara de criminal. Astfel, în Mesajul de Craciun din 1998, el dorea „în lume consensul cu privire la masuri urgente si adecvate… pentru a desfiinta pedeapsa cu moartea”[4]. Luna urmatoare, în Statele Unite, el repeta: „Un semn de speranta este constituit de recunoasterea crescânda ca demnitatea vietii umane nu trebuie sa fie negata niciodata, nici macar celui care a facut rau. Societatea moderna are instrumentele pentru a se proteja fara a nega în mod definitiv criminalilor posibilitatea de a se corecta. Reînnoiesc apelul lansat la Craciun pentru ca sa se decida abolirea pedepsei cu moartea, care este cruda si inutila”[5].
5. Stimulentul de angajare pentru abolirea pedepsei cu moartea a continuat cu pontifii care au urmat. Benedict al XVI-lea atragea „atentia responsabililor societatii cu privire la necesitatea de a face tot posibilul pentru a ajunge la eliminarea pedepsei capitale”[6]. Si dupa aceea exprima unui grup de credinciosi dorinta ca „deliberarile voastre sa poata încuraja initiativele politice si legislative, promovate într-un numar crescând de tari, pentru a elimina pedeapsa cu moartea si a continua progresele substantiale realizate pentru a adapta dreptul penal atât la exigentele demnitatii umane a prizonierilor cât si mentinerii efective a ordinii publice”[7].
6. Tot în aceasta perspectiva papa Francisc a reafirmat ca „astazi pedeapsa cu moartea este inadmisibila, oricât de grav a fost delictul celui condamnat”[8]. Pedeapsa cu moartea, oricare ar fi modalitatile de executie, „implica un tratament crud, inuman si degradant”[9]. În afara de asta trebuie refuzata „din cauza selectivitatii defectuoase a sistemului penal si în fata posibilitatii erorii judiciare”[10]. În aceasta lumina papa Francisc a cerut o revizuire a formularii din Catehismul Bisericii Catolice despre pedeapsa cu moartea, în asa fel încât sa se afirme ca „oricât de grava a putut sa fie delictul comis, pedeapsa cu moartea este inadmisibila pentru ca atenteaza la inviolabilitatea si la demnitatea persoanei”[11].
7. Noua redactare a nr. 2267 din Catehismul Bisericii Catolice, aprobata de papa Francisc, se situeaza în continuitate cu magisteriul precedent, ducând înainte o dezvoltare coerenta a doctrinei catolice[12]. Noul text, mergând pe urmele învataturii lui Ioan Paul al II-lea din Evangelium vitae, afirma ca suprimarea vietii unui criminal ca pedeapsa pentru un delict este inadmisibila pentru ca este atenta la demnitatea persoanei, demnitate care nu este pierduta nici macar dupa ce a comis delicte foarte grave. La aceasta concluzie se ajunge tinând cont si de noua întelegere a sanctiunilor penale aplicate de statul modern, care trebuie sa se orienteze înainte de toate spre reabilitarea si reintegrarea sociala a delincventului. În sfârsit, dat fiind ca societatea de astazi are sisteme de detentie mai eficace, pedeapsa cu moartea rezulta nenecesara ca protejare a vietii persoanelor nevinovate. Desigur, ramâne în picioare obligatia autoritatii publice de a apara viata cetatenilor, asa cum a învatat mereu magisteriul si cum confirma Catehismul Bisericii Catolice în numerele 2265 si 2266.
8. Toate acestea arata ca noua formulare a nr. 2267 din Catehism exprima o dezvoltare autentica a doctrinei, care nu este în contradictie cu învataturile anterioare ale magisteriului. De fapt, acestea se pot explica în lumina responsabilitatii primare a autoritatii publice de a tutela binele comun, într-un context social în care sanctiunile penale se întelegeau diferit si aveau loc într-un ambient în care era mai dificil sa se garanteze ca delincventul nu va putea reitera delictul sau.
9. În noua redactare se adauga ca aceasta constiinta cu privire la inadmisibilitatea pedepsei cu moartea a crescut „în lumina Evangheliei”[13]. De fapt, Evanghelia ajuta sa întelegem mai bine ordinea creaturala pe care Fiul lui Dumnezeu a asumat-o, a purificat-o si a dus-o la plinatate. Ne invita si la milostivirea si la rabdarea Domnului care da fiecaruia timpul pentru a se converti.
10. Noua formulare a nr. 2267 din Catehismul Bisericii Catolice vrea sa constituie un stimulent la o angajare hotarâta, si printr-un dialog respectuos cu autoritatile politice, pentru ca sa fie favorizata o mentalitate care sa recunoasca demnitatea fiecarei vieti umane si sa fie create conditiile care permit sa se elimine astazi institutia juridica a pedepsei cu moartea acolo unde înca este în vigoare.
Suveranul Pontif Francisc, în audienta acordata subsemnatului secretar la data de 28 iunie 2018, a aprobat aceasta Scrisoare, decisa de Sesiunea Ordinara a acestei Congregatii la 13 iunie 2018, si a poruncit publicarea ei.

Dat la Roma, din Sediul Congregatiei pentru Doctrina Credintei, 1 august 2018, comemorarea sfântului Alfons Maria de’ Liguori
Card. Luis F. Ladaria, S.I.
prefect

+ Giacomo Morandi

arhiepiscop titular de Cerveteri

secretar

Traducere de pr. Mihai Patrascu

Note:
[1] Cf. Francisc, Discurs adresat participantilor la întâlnirea promovata de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizari (11 octombrie 2017): L’Osservatore Romano (13 octombrie 2017), 4.
[2] Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclica Evangelium vitae (25 martie 1995), nr. 9: AAS 87 (1995), 411.
[3] Ibid., nr. 27: AAS 87 (1995), 432.
[4] Ioan Paul al II-lea, Mesaj Urbi et Orbi pentru Sfântul Craciun (25 decembrie 1998), nr. 5: Insegnamenti XXI, 2 (1998), 1348.
[5] Id., Omilia în Trans World Dome din St. Louis (27 ianuarie 1999): Insegnamenti XXII,1 (1999), 269; cf. Omilia la liturghia în Bazilica „Nuestra Señora de Guadalupe” în Ciudad de Mexico (23 ianuarie 1999): «Trebuie pus capat recurgerii nenecesare la pedeapsa cu moartea»: Insegnamenti XXII,1 (1999), 123.
[6] Benedict al XVI-lea, Exortatia apostolica post-sinodala Africae munus (19 noiembrie 2011), nr. 83: AAS 104 (2012), 276.
[7] Id., Audienta generala (30 noiembrie 2011): Insegnamenti VII,2 (2011), 813.
[8] Francisc, Scrisoare catre presedintele Comisiei internationale împotriva pedepsei cu moartea(20 martie 2015): L’Osservatore Romano (20-21 martie 2015), 7.
[9] Ibid.
[10] Ibid.
[11] Francisc, Discurs adresat participantilor la întâlnirea promovata de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizari (11 octombrie 2017): L’Osservatore Romano (13 octombrie 2017), 5.
[12] Cf. Vincentiu de Lérins, Commonitorium, cap. 23: PL 50, 667-669. Cu referinta la pedeapsa cu moartea, tratând despre specificarile preceptelor din decalog, Comisia Pontificala Biblica a vorbit despre „rafinarea” pozitiilor morale ale Bisericii: „Cu decursul istoriei si dezvoltarea civilizatiilor, Biserica a îmbunatatit si propriile pozitii morale cu privire la pedeapsa cu moartea sau la razboiul în numele unui cult al vietii umane pe care ea îl nutreste fara încetare meditând Scriptura si care capata tot mai mult culoarea unui absolut. Ceea ce subîntinde aceste pozitii aparent radicale este mereu aceeasi pozitie antropologica de baza: demnitatea fundamentala a omului creat dupa chipul lui Dumnezeu” (Biblia si morala. Radacinile biblice ale actiunii crestine, 2008, nr. 98).
[13] Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constitutia pastorala Gaudium et spes, nr. 4.